Comunicat la 1 septembrie 2015 Secțiunea a treia Cerere nr. 32074/14 Lumina Zamfira SOLCAN împotriva României introdusă la 17 aprilie 2014 EXPOSAT DE FAPTE CENTRALĂ, domnul Luminița Zamfira Solcan, este un resortisant român născut în 1969 și rezident în Iași. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul A. Diaconescu, avocată în Iași. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanta este internată la spitalul psihiatric din Padureni Grajduri, o localitate situată la aproximativ 20 de kilometri de orașul Iași, România. Această măsură de siguranță, care nu este limitată în timp, a fost luată ca urmare a unei omucidere pe care a comis-o în Franța în 2005. martie 2012 care a recunoscut efectele pe teritoriul României asupra unei hotărâri a Tribunalului de apel al lui Dijon, care a ordonat internarea reclamantei într-o instituție psihiatrică și încetarea urmăririi penale a acesteia pe motivul că aceasta suferea de o delir paranoic pe un fond de psihoză schizofrenică și că discernământul său fusese abolit în momentul crimei. La cererea recurentei, susținută de mama sa, aceaceasta a fost transferată în 2012 de la unitatea psihiatrică situată în Franța, unde fusese inițial internată la spitalul psihiatric Padureni La 12 aprilie 2013, recurenta, reprezentată de un avocat, a solicitat Tribunalului de Primă Instanță din Iași landă pentru câteva ore de la internarea sa, pentru a participa la înmormântarea mamei sale care tocmai murise și se adunase la mormântul său. La 25 mai 2013, Tribunalul de Primă Instanță din Iași a respins cererea sa de invocare a Legii nr. 487/2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări mentale care, la art. 39, permiteau restricționarea libertății de mișcare a persoanelor internate pentru a proteja viața, integritatea corporală sau sănătatea acestor persoane sau a terților. S-a considerat că aceste dispoziții legale, menite să asigure siguranța cetățenilor, trebuie, în speță, să prevaleze, întrucât reclamanta suferea de o afecțiune psihică care punea în pericol viața și sentimentul de liniște și de încredere al altor persoane. Recurenta a formulat o acțiune, susținând că legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor ordonate în timpul unei proceduri penale, care permite întreruperea temporară a executării pedepselor din motive familiale, este, de asemenea, aplicabilă în timpul executării măsurii de interinstruire luate împotriva sa. Pe de altă parte, Parchetul a susținut că nu există niciun temei legal care să permită încetarea acestei măsuri de securitate, care nu ar putea fi asimilată unei pedepse. Prin hotărârea definitivă din 22 octombrie 2013, tribunalul județean al societății Iași a respins acțiunea recurentei. Tribunalul a constatat că din articolele 114 din Codul penal și 434 din Codul de procedură penală reiese că măsura de internare psihiatrică avea un caracter continuu, care putea să înceteze sau să fie înlocuită cu obligația de a urma un tratament medical pe baza unei expertize medico-legale. Prin urmare, s-a considerat că cererea recurentei de a-și întrerupe rezidența era fără temei legal, întrucât dispoziiile citate de Tribunalul de Primă Instană nu erau aplicabile în speță. Dispozițiile naționale relevante menționate de tribunalul județ d .Iași în hotărârea sa definitivă din 22 octombrie 2013 au fost formulate după cum urmează la data faptelor art. 114 din Codul penal - internare medicală În cazul în care persoana care a comis fapte contrare legii este bolnavă mintal (...) și se află într-o stare care prezintă un pericol pentru societate, măsura de internare într-o instituție medicală de specialitate poate fi luată în considerare până la vindecare. art. 434 din Codul de procedură penală Instanța, sesizată de judecătorul delegat (...), după ascultarea concluziilor procurorului, a persoanei în legătură cu care a fost luată măsura de internare, dacă aceasta a putut fi adusă în fața instanței, a avocatului său și a expertului care a întocmit raportul medico-legal, dispune, după caz, dacă consideră necesar, menținerea internalizării, hotărârea sa sau înlocuirea sa cu obligația persoanei vizate de a se supune unui tratament medical. În acest caz, instanța dispune un raport medico-legal. (...) GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, recurenta se plânge de refuzul autorităților naționale de a-i acorda o întrerupere temporară a internării sale pentru a-i permite să participe la înmormântarea mamei sale și să se adune la mormântul ei. Aceasta se plânge de existența unui temei juridic în dreptul intern, ale cărui persoane în legătură cu care s-a luat măsura de siguranță a internarii medicale ar putea să se prevaleze pentru a fi autorizate să părăsească temporar instituția psihiatrică din motive familiale. Ea consideră că această lacună din lege duce la izolarea totală a persoanelor bolnave psihic, împiedicându-le șansele de îmbunătățire a sănătății mintale. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE A fost încălcată dreptul reclamantei de a-și respecta viața de familie, în sensul articolului 8 din Convenție, din cauza imposibilității sale de a se duce la înmormântarea mamei sale?
Communiquée le 1
er
septembre 2015
Requête n
o
32074/14
Luminița Zamfira SOLCAN contre la Roumanie
introduite le 17 April 2014
1.
La requérante, M
me
Luminița Zamfira Solcan, est une ressortissante roumaine née en 1969 et résidant à Iași. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
3.
La requérante est internée à l’hôpital psychiatrique de Pădureni
‑
Grajduri, une localité située à une vingtaine de kilomètres de la ville de Iași, en Roumanie. Cette mesure de sureté, qui n’est pas limitée dans le temps, a été prise à la suite d’un homicide qu’elle avait commis en France en 2005. Elle était fondée sur un jugement de la cour d’appel de Bucarest du 30
mars 2012 qui reconnaissait les effets, sur le territoire roumain, d’un arrêt de la cour d’appel de Dijon qui avait ordonné l’internement de la requérante dans un établissement psychiatrique et l’arrêt des poursuites pénales à son encontre au motif qu’elle souffrait d’un délire paranoïaque sur un fond de psychose schizophrénique et que son discernement avait été aboli au moment de l’homicide. À la demande de la requérante, appuyée par sa mère, elle fut transférée en 2012 de l’établissement psychiatrique situé en France où elle avait initialement été internée, à l’hôpital psychiatrique de Pădureni–Grajduri, à proximité de l’endroit où résidait sa mère.
4.
Le 12 avril 2013, la requérante, représentée par un avocat, demanda au tribunal de première instance de Iași l’interruption pour quelques heures de son internement, afin de participer aux funérailles de sa mère qui venait de décéder et de se recueillir auprès de sa tombe.
5.
Le 25 mai 2013, le tribunal de première instance de Iași rejeta sa demande invoquant la loi n
o
487/2002 sur la santé mentale et la protection des personnes atteintes de troubles mentaux qui autorisait, par son article
39, de restreindre la liberté de mouvement des personnes internées afin de protéger la vie, l’intégrité corporelle ou la santé de ces personnes ou celles des tiers. Il estima que ces dispositions légales, visant à assurer la sûreté des citoyens, devaient en l’espèce prévaloir, puisque la requérante souffrait d’une affection psychique pouvant mettre en danger la vie et le sentiment de tranquillité et de confiance des autres personnes.
6.
La requérante forma un recours, en faisant valoir que la loi n
o
275/2006 sur l’exécution des peines et des mesures ordonnées pendant une procédure pénale, qui autorise l’interruption temporaire de l’exécution des peines pour des raisons familiales, est également applicable pendant l’exécution de la mesure d’internement prise à son encontre. Le parquet fit valoir en revanche qu’aucune base légale n’autorisait l’interruption de cette mesure de sureté, qui ne saurait être assimilée à une peine.
7.
Par un arrêt définitif du 22 octobre 2013, le tribunal départemental d’Iași rejeta le recours de la requérante. Le tribunal observa qu’il ressortait des articles 114 du code pénal et 434 du code de procédure pénale que la mesure d’internement psychiatrique avait un caractère continu, pouvant cesser ou être remplacée par l’obligation de suivre un traitement médical sur la base d’une expertise médico-légale. Dès lors, il estima que la demande de la requérante visant à l’interruption de son internement était dépourvue d’un fondement légal, les dispositions citées par le tribunal de première instance n’étant pas applicables en l’espèce. Il nota par ailleurs qu’au moment du prononcé de la décision, la demande de l’intéressée était devenue sans objet.
B.
Le droit interne pertinent
8.
Les dispositions nationales pertinentes citées par le tribunal départemental d’Iași dans son arrêt définitif du 22 octobre 2013 étaient libellées comme suit à la date des faits
:
Article 114 du code pénal - L’internement médical
«
Lorsque celui qui a commis des faits contraires à la loi est malade mental (...) et se trouve dans un état présentant un danger pour la société, la mesure de l’internement dans un établissement médical de spécialité peut être prise à son égard jusqu’à sa guérison.
»
Article 434 du code de procédure pénale –Le maintien, le remplacement ou l’arrêt de l’internement médical
«
1.
Le tribunal, saisi par le juge délégué (...), après avoir entendu les conclusions du procureur, de la personne à l’égard de laquelle la mesure de l’internement avait été prise si elle a pu être amenée devant le tribunal, de son avocat et de l’expert qui avait dressé le rapport médico-légal, ordonne, selon le cas, lorsqu’il considère nécessaire, le maintien de l’internement, son arrêt ou son remplacement avec l’obligation de la personne concernée de se soumettre à un traitement médical.
2.
L’arrêt ou le remplacement de la mesure d’internement peut être également demandé par la personne internée ou par le parquet. Dans ce cas, le tribunal ordonne un rapport médico-légal. (...)
»
GRIEF
9.
Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint du refus des autorités nationales de lui octroyer une interruption temporaire de son internement pour lui permettre de participer aux funérailles de sa mère et pour se recueillir auprès de sa tombe. Elle se plaint de l’inexistence d’une base légale en droit interne dont les personnes à l’égard desquelles la mesure de sureté de l’internement médical a été prise pourraient se prévaloir afin d’être autorisées à quitter temporairement l’établissement psychiatrique pour des raisons familiales. Elle considère que cette lacune dans la loi entraîne l’isolement total des personnes malades psychiquement, empêchant leurs chances d’amélioration de leur santé mentale.
Y a-t-il eu violation du droit de la requérante au respect de sa vie familiale, au sens de l’article 8 de la Convention, en raison de son impossibilité de se rendre aux funérailles de sa mère ?