CtEDO 06.10.2015 Auto

GRIBINCIA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
06.10.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GRIBINCIA v. ROMANIA (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 6 octombrie 2015 SECȚIUNEA TERZĂ Cerere nr. 7738/15 Vladimir GRIBINCEA împotriva României depusă la 2 februarie 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Vladimir Gribincea, este un cetățen român care s-a născut în 1961 și este în prezent condamnat la închisoarea Iași. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a suferit din 1996 de schizofrenia paranoică. A fost arestat în 2004 după ce a mărturisit uciderea fostei sale soții. Reclamantul a suferit o evaluare psihiatrică în timpul procedurii penale. În acel moment a fost diagnosticat cu un „stat depresiv contextual” ( la 18 aprilie 2005, Curtea județului Iași a constatat că atunci când a comis infracțiunile pe care le-a rămas în posesie de capacitatea sa de a face hotărâri corecte. Prin urmare, acesta l-a condamnat că și-a ucis premeditativ fosta soție, în timp ce a fost condamnat la 18 ani de închisoare. În consecință, decizia de mai sus adoptată de Curtea județului a devenit finală. Solicitări de ședere a executării pe motive medicale În 2011 reclamantul a solicitat o suspendare a executării condamnării sale pe motiv de boală gravă. O examinare medicală legistică a stabilit că starea medicală, inclusiv schizofrenia, ar putea fi tratată în spitalele de închisoare. Pe baza acestor recomandări, Curtea județului Iași și-a respins cererea. În 2013 a căutat din nou o ședere de executare a condamnării la închisoare. El a cerut să fie admis la o instituție psihiatrică. El a explicat că el nu a vrut să fie trimis sub pază de la închisoare la un spital psihiatric pentru a fi tratat, deoarece astfel de situație ar presupune că a fost ținut în secluzie completă (deoarece el nu ar fi putut să părăsească camera sa de spital). La cererea instanței, au fost emise mai multe avize medicale în cadrul procedurii de către Institutul Național Minovici “Mina Minovici” pentru Medicină Forense. Raportul a fost pus la dispoziția instanței la 17 decembrie 2013. Experții au rezumat condiția reclamantului după cum urmează: [Patologia psihiatrica a reclamantului, care aparține în categoria celor mai severe boli psihiatrice, este caracterizată de faze acute urmate de fazele de remisie (aceasta din urmă nu este mai mult decât remisiuni de intensitate diferită, dar nu o redresare completă în sensul acestui termen) de lungime și frecvență imprevizibilă, care necesită tratament individualizat complex – nu doar prescrierea medicamentului – pentru a atinge ... Remisie practic continuă ..., la care mediul penitenciar nu este potrivit.” Din acest motiv, experții au considerat că reclamantul nu ar trebui să fie păstrat în închisoare, ci mai degrabă transferat într-un centru medical adecvat. Ei au menționat art. 114 din Codul Penal („CC”) care prevede admiterea la un centru medical în ordinea unui procuror sau a unei instanțe. De asemenea, ei au exprimat rezerve cu privire la diagnosticul stabilit în timpul procesului penal împotriva reclamantului, care, în opinia lor, ar fi trebuit să fie supus unui alt examen de experți pentru a permite o mai bună evaluare a gradului de responsabilitate penală al reclamantului la data crimei. Administrația Națională a Penitenciarului („PAN”) a informat instanța că sistemul penitenciar nu poate furniza decât un paznic celor care au fost ordonați de către o instanță să facă obiectul unui tratament medical în temeiul articolului 113 din CC. În opinia NPA, admiterea la un “spital psihiatric”, astfel cum se prevede la art. 114 din CC, înseamnă spitale psihice în cadrul Ministerului Sănătății, dar a explicat că NPA nu a putut oferi un gardian permanent pentru astfel de committal: „Sistemul penitenciarului are șase spitale de închisoare, dintre care trei au unități psihiatrice. Aceste unități primesc prizonieri pentru diagnostic, tratament sau reevaluare specializată, dar nu sunt menționate ca unități de detenție în care deținuții ar putea fi ... condamnați la închisoare. Această situație rezultă din contractele semnate cu Agenția de Asigurări de Sănătate (Casa de Asigurări de Sănătate) ), prin care durata șederii în aceste facilități este limitată. Având în vedere concluziile evaluării psihiatrice – care impune [reclamantul] ... să fie admis într-un spital specializat aparținând Ministerului Sănătății și nu la NPA, deoarece șederea ar putea fi pentru o perioadă nedefinită – [PAN] nu poate asigura [tratamentul reclamantului] sub escortă permanentă într-un loc aparținând Ministerului Sănătății.” NPA a explicat, de asemenea, că ar putea oferi paza pentru transportul către spitalele civile pentru tratament și șederi pentru perioade determinate. La 31 ianuarie 2014, instanța a respins cererea reclamantului. Acesta a reiterat că executarea condamnării ar putea fi întreruptă dacă s-au îndeplinit două condiții: (i) prizonierul a suferit de o boală gravă incompatibilă cu condițiile de detenție și (ii) eliberarea sa nu constituie o amenințare pentru ordinea publică. Examinarea situației reclamantului, instanța a considerat că a suferit de o boală gravă, dar că ar putea fi tratat în închisoare. Cu privire la acest punct, Curtea a subliniat faptul că experții medicali nu au recomandat o ședere a executării, ci mai degrabă admiterea sa într-un centru specializat, pe care Curtea a recunoscut-o însemna un spital civil. NPA avea atât obligația, cât și mijloacele de asigurare a unui gardian permanent. Curtea a explicat că, în măsura în care reclamantul a fost deja condamnat și condamnat la închisoare, nu mai poate beneficia de dispozițiile articolului 114 din CC. Având în vedere a doua cerință de suspendare a executării, Curtea a observat că reclamantul nu a putut fi eliberat din închisoare, deoarece a constituit o amenințare pentru ordinea publică, astfel cum se menționează în raportul expert. Curtea a remarcat că autoritățile de administrație a închisoarei în care a fost reținută reclamantul au obligația de a se asigura că are asistență medicală adecvată, dar a considerat că nu poate impune astfel de măsuri autorităților de închidere. De asemenea, reclamantul s-a plâns că adevărata sa stare de sănătate nu a fost luată în considerare în procedura penală împotriva acestuia. Curtea a considerat că nu are competența de a examina această plângere și a recomandat reclamantului să utilizeze remediile legale de la dispoziția sa. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii din 31 ianuarie 2014. Într-o decizie finală adoptată la 1 aprilie 2014, Curtea de Apel Iași a respins recursul și a susținut astfel hotărârea de mai sus. Potrivit reclamantului, el a realizat doar după începerea detenției sale că boala psihiatrică nu a fost luată în considerare în timpul procesului penal împotriva acestuia. Prin urmare, la 5 iunie 2014, el a solicitat o revizuire a deciziei din 2005. Cererea sa a fost respinsă la 7 august 2014 de Curtea județului Iași, din cauza faptului că nemulțumirea reclamantului în ceea ce privește modul în care dovezile forense (de exemplu raportul psihiatru) au fost interpretate de către instanțe nu constituie un motiv valabil pentru redeschiderea procedurii. Hotărârea Curții de Apel a fost susținută de o decizie finală din 16 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași. La 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel a revenit reclamantului petiția depusă de el pentru un recurs la puncte de drept, din cauza faptului că nu a fost depusă prin intermediul birourilor unui avocat autorizat să apară la Curtea Înaltă de Casă și Justiție. Condiții de detenție Reclamantul a remarcat că a fost plasat într-o închisoare de securitate maximă. Co-detenenii lui au încercat să-l coopteze în activitățile lor, și s-a simțit terorizat de atmosfera. Incapacitatea sa de a comunica cu alții cauzată de boala sa a provocat motive agresive de la co-detenenți. El a trebuit să se ocupe de stres, zgomot, fum de țigară și conflict, care a pus o tulpină psihologică și fizică semnificativă asupra lui. El nu a primit un tratament medical adecvat pentru boala mentală și tratamentul pe care a primit-o i-a cauzat leziuni la ficat. Legea relevantă Exceptele din Legea nr. 275/2006 privind executarea condamnărilor și a standardelor internaționale privind detenția deținuților bolnavi sunt citate în Gheorghe Predescu c. România , nr. 19696/10, §§ 29-33, 25 februarie 2014. COMPLAINTS Reclamantul se plânge, în conformitate cu art. 3 din Convenție, că ar fi trebuit să fie plasat într-o instituție mentală, în loc să fie condamnat și condamnat la o perioadă de închisoare. În temeiul articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție, el se plânge că nu are posibilitatea de a obține reprezentare juridică pentru cererea de revizuire a acestuia. În baza articolului 14 din Convenție, reclamantul se plânge că a primit o sentință mult mai grea decât alții care au comis infracțiuni similare și care au suferit de aceeași boală mentală. Condițiile de detenție ale reclamantului sunt compatibile cu cerințele de la art. 3 din Convenție? În special: (a) este sănătatea reclamantului compatibile cu condițiile de detenție? (b) a fost luată în considerare în mod corespunzător boala mentală a reclamantului pentru a determina modul de execuție a sentinței sale? (c) Există vreun mijloc legal de transfer a unei persoane cu o boală mentală, cum ar fi reclamantul de la închisoare la un centru psihiatric adecvat? A beneficiat reclamantul de asistență medicală adecvată în detenție? Reclamantul dispune de un remediu intern eficace pentru plângerea sa cu privire la compatibilitatea statului său de sănătate cu condițiile de detenție, conform articolului 13 din Convenție? Guvernul este invitat să trimită o copie a dosarului medical al reclamantului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă