Comunicat la 7 septembrie 2015 SECȚIUNEA a patra Cerere nr 66094/13 Małgorzata GOŁEK împotriva Poloniei, introdusă la 7 octombrie 2013 EXPOSAT DEFICIENȚA, dl Małgorzata Gogołek, este un resortisant polonez născut în 1956 și rezident în Varșovia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În martie 1962, tatăl reclamantei a fost informat de administrația locală că o parte din terenul care îi aparține va fi confiscat în vederea extinderii unei căi. La o dată nespecificată, pe terenul respectiv a fost construită o cale asfaltată, cu trotuare, semnalizare rutieră și lumini de semnalizare. În sezonul de iarnă, această cale era dezăpezită de serviciile municipale. În octombrie 1999, recurenta a moștenit de la părinții săi terenul în cauză. În 2005, reclamanta a solicitat autorității administrative competente să emită un certificat care să precizeze că terenul menționat anterior a făcut obiectul unei exproprieri ex lege în temeiul articolului 73 alineatul (1) din Legea din 13 octombrie 1998 (a se vedea dreptul intern de mai jos). Prin decizia din 27 octombrie 2010, voaievodul Mazowsze a decăzut-o din cerere, pe motiv că drumul construit pe teren al reclamantei nu era menționat în nicio rezoluție a autorității locale competente în domeniu și publică, ceea ce înseamnă că una dintre condițiile de expropriere ex lege prevăzute de Legea din 1998 nu a fost îndeplinită în speță. La 13 decembrie 2010, ministrul infrastructurii, hotărând pe baza unei căi de atac a recurentei, a confirmat decizia Voievodei. Într-o acțiune formulată la Tribunalul Administrativ Regional din Varșovia, reclamanta s-a plâns de prejudiciul cauzat de refuzul continuu al administrației publice de a acorda liniei construite pe teren care îi deține statutul juridic al unei căi publice. Prin hotărârea din 8 iunie 2011, Tribunalul Regional Administrativ din Varșovia și-a respins recursul, subscriend la motivele autorităților administrative și observând, în același timp, că recurenta ar trebui să ia în considerare o sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului pe baza jurisprudenței sale Bugajny și a altor hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 noiembrie 2007. La 2 august 2011, recurenta a formulat un recurs în recurs la Curtea Administrativă Supremă, care a fost respins printr-o hotărâre din 19 aprilie 2013, în motivele sale, Curtea Administrativă Supremă a constatat, printre altele, că, pentru a preveni riscul de arbitralizare pe loc de expropriere în cadrul procedurii de Legare, marja de apreciere recunoscută autorităților administrative în acest domeniu a fost redusă. Dreptul și practica internă relevante conform art. 73 alin. (1) din Legea din 13 octombrie 1998 privind dispozițiile care introduc legile privind reforma administrației publice în formularea sa aplicabilă la momentul faptelor, terenurile care la 31 Decembrie 1998 erau în posesia statului și a colectivităților teritoriale fără a le aparține și care au fost confiscate de autorități în vederea construirii unei căi publice sunt considerate expropriete împotriva plății unei sume. Legea menționată anterior nu oferă o definiție legală a unei căi publice Drumurile publice sunt enumerate la art. 2 alineatul (1) din Legea din 1985 privind drumurile publice. În conformitate cu articolul în cauză în formularea sa aplicabilă la momentul faptelor, numai în domeniul public rutier fac parte din domeniul public rutier drumurile naționale și departamentale, drumurile locale urbane și locale, precum și cele ridicate în cadrul unei întreprinderi. Conform legii menționate anterior, o autoritate competentă în materie care hotărăște prin rezoluție acordă unei căi statutul juridic al unuia dintre tipurile de căi menționate anterior Conform jurisprudenței bine stabilite a instanțelor administrative, noțiunea de proprietate sesizată în vederea construirii unei căi publice (a se vedea, de exemplu, hotărârile Tribunalului Administrativ Regional din Varșovia din 3 aprilie 2014, I SA/Wa 1670/13 din 9 iulie 2013, I SA/Wa 363/1 din 8 august 2012. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge că suferă o sarcină excesivă din cauza exproprierii de facto, efectuată în vederea construirii unei căi pe o parte a terenului care îi aparține, fără plata unei sume de bani. Având în vedere circumstanțele din speță, în special din cauza faptului că o cale pe care publicul a fost deschisă transportului a fost construită pe teren aparținând recurentei, fără a fi compensată, aceasta a suferit o sarcină excesivă, încălcând art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție? (a se vedea Bugajny și alte c. Polonia, 22531/05, 6 noiembrie 2007).
Communiquée le 7 septembre 2015
Requête n
o
66094/13
Małgorzata GOGOŁEK contre la Pologne
introduite le 7 octobre 2013
La requérante, M
me
Małgorzata Gogołek, est une ressortissante polonaise née en 1956 et résidant à Varsovie.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
En mars 1962, le père de la requérante fut informé par l’administration locale qu’une partie du terrain lui appartenant serait saisie en vue de l’extension d’une voie.
À une date non précisée, une voie asphaltée, dotée d’un trottoir, d’une signalisation routière et de feux de signalisation fut construite sur le terrain en question. En saison hivernale cette voie était déneigée par les services municipaux.
En octobre 1999, la requérante héritât de ses parents le terrain en cause. En 2005, la requérante demanda à l’autorité administrative compétente de lui délivrer une attestation précisant que le terrain susmentionné avait fait l’objet de l’expropriation
ex lege
en application de l’article 73 alinéa 1 de la loi du 13 octobre 1998 (voir, le droit interne ci - dessous).
Par une décision du 27 octobre 2010, le voïévode de Mazowsze la débouta de sa demande, au motif que la voie construite sur le terrain de la requérante n’était mentionnée dans aucune résolution de l’autorité locale compétente en la matière comme publique, ce qui impliquait que l’une des conditions de l’expropriation
ex lege
prévues
par
la loi de 1998 n’était pas remplie en l’espèce. Le 13 décembre 2010, le ministre des Infrastructures statuant sur recours de la requérante confirma la décision du voïévode.
Dans un recours formé auprès du tribunal administratif régional de Varsovie la requérante se plaignit du préjudice lui étant occasionné par le refus continu de l’administration publique d’accorder à la voie construite sur le terrain lui appartenant le statut juridique d’une voie publique. Par un jugement du 8 juin 2011, le tribunal régional administratif de Varsovie rejeta son recours, en souscrivant aux motifs des autorités administratives. Il observa en même temps que la requérante devrait envisager une saisine de la Cour Européenne de Droits de l’Homme sur la base de sa jurisprudence
Bugajny et autres c. Pologne,
n
o
22531/05, du 6 novembre 2007.
Le 2 août 2011, la requérante forma un pourvoi en cassation auprès de la Cour administrative suprême qui fut rejeté par un arrêt du 19 avril 2013. Dans ses motifs, la Cour administrative suprême observa notamment que, pour prévenir le risque d’arbitraire à l’occasion d’expropriation opérée
ex
lege,
la marge d’appréciation reconnue aux autorités administratives en la matière était réduite.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Selon l’article 73 alinéa 1 de la loi du 13 octobre 1998 sur les dispositions introduisant les lois sur la réforme de l’administration publique dans sa formulation applicable à l’époque des faits, les terrains qui au 31
décembre 1998 étaient en possession de l’État et des collectivités territoriales sans leur appartenir et qui ont été saisis par les autorités en vue de la construction d’une voie publique sont considérés comme expropriés
ex
lege
contre le paiement d’une indemnité. La loi susmentionnée ne donne pas de définition légale d’une «
voie publique
».
Les voies publiques sont répertoriées à l’article 2 alinéa 1 de la loi de 1985 sur les voies publiques. Selon l’article concerné dans sa formulation applicable à l’époque des faits, seules font partie du domaine public routier
les routes nationales et départementales, les voies communales et locales urbaines ainsi que celles érigées au sein d’une entreprise. Selon la loi précitée,
l’autorité compétente en la matière
statuant par résolution accorde à une voie le statut juridique de l’un des types des voies susmentionnées
.
Selon la jurisprudence bien établie des juridictions administratives, la notion de «
propriété saisie en vue de la construction d’une voie publique
» s’applique uniquement aux terrains sur lesquels une voie a été construite et auxquels l’autorité administrative compétente en la matière a attribué, avant le 1 janvier 1999, le statut juridique d’une voie publique (voir, par exemple, les jugements du tribunal administratif régional de Varsovie du 3 avril 2014, I SA/Wa 1670/13, du 9 juillet 2013, I SA/Wa 363/1, du 8 août 2012.
GRIEF
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, la requérante se plaint de subir une charge excessive en raison de l’expropriation de fait, opérée en vue de la construction d’une voie sur une partie du terrain lui appartenant, sans paiement d’une indemnité.
Compte tenu des circonstances de l’espèce, notamment, du fait qu’une voie empruntée par le public et ouverte au transport a été construite sur le terrain appartenant à la requérante sans qu’elle en soit indemnisée, celle-ci a-t-elle subi une charge excessive, en violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention
? (voir,
Bugajny et autres c. Pologne,
n
o
22531/05, 6
novembre 2007).