KYIVSKA MISKA ORGANIZATSIYA VSEUKRAYINSKOGO OBYEDNANNYA BATKIVSHCHYNA v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KYIVSKA MISKA ORGANIZATSIYA VSEUKRAYINSKOGO OBYEDNANNYA BATKIVSHCHYNA v. UKRAINE (CtEDO, 2015)
A cincea secțiune decizia nr. 5684/04 KYIVSKA MISKA ORGANIZATSIYA VSEUKRAYINSKOGO OBYEDNAYA BATKIVSHCHYNA împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care stă la 8 septembrie 2015 în calitate de comitet compus din: André Potocki, președinte, Ganna Yudkivska, Síofra O’Leary, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 13 decembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat, după deliberare, hotărăște următoarele: FACTE ȘI PROCEDURĂ. ). În conformitate cu Statutul partidului, reclamantul este o persoană juridică separată. Cererea în numele său a fost depusă de dl Mykhaylo Pavlovskyy, șeful ramului orașului Kyiv al partidului la momentul material. Reclamantul a fost reprezentat, cel mai recent, de dl Dmytro Ilchenko, avocat practicant în Kyiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 septembrie 2002, sucursala orașului Kyiv al Partidului Batkivshchyna („selecția Kyiv”) a informat primarul Kyiv de intenția sa de a organiza o demonstrație sub bannerul mișcării de protest pan-ucrainean „Să se ridice, Ucraina!” („ În 16 septembrie 2002, manifestanții au plănuit să meargă pe străzile centrale din Kyiv și să declanșeze clădirile Cabinetului de Miniștri, Parlamentul, Serviciul de Securitate, Ministerul Internului și Biroul Procurorului General. La 10 septembrie 2002, Biroul Kyiv a informat primarul Kyiv cu privire la intenția sa suplimentară de a picket, la 17 septembrie 2002 (ziua de la prima demonstrație), clădirile stațiilor feroviare Kyiv, primărie, Comitetul Electoral Central, administrația regională și diviziunile militare și trei poduri care conectează ambele părți ale orașului și sunt intersecții importante ale traficului municipal. La 10 septembrie 2002, administrația de stat Kyiv City („Administrația Kyiv”) a depus o cerere la Curtea de District Kyiv care a solicitat interzicerea demonstrațiilor planificate pentru 16 septembrie 2002. La 11 septembrie 2002, administrația Kyiv și-a modificat aplicarea inițială din 10 septembrie 2002, încercând să interzică reuniunile din Kyiv pentru o perioadă nedefinită începând cu 16 septembrie 2002. El a făcut trimitere, printre altele , la Regulamentul de procedură oficial cu privire la evenimentele publice adoptate de Consiliul Municipal Kyiv în 1999. La 12 septembrie 2002, Curtea de district Shevchenkivskyy din Kyiv („Curtea Shevchenkivskyy”) a declarat o interdicție privind organizarea demonstrațiilor în centrul orașului Kyiv, pe baza argumentelor prezentate de administrația Kyiv. Curtea a stabilit că manifestațiile ar putea constitui un pericol pentru ordinea publică și pentru viața și sănătatea altor persoane și ar putea crea condiții pentru comiterea infracțiunilor. La 13 septembrie 2002, sucursala Kyiv a depus un apel la Curtea de Apel din Kyiv împotriva interdicției privind demonstrațiile. La 16 septembrie 2002, participanții la mișcarea de protest (în ciuda interdicției) au mers pe străzile centrale din Kyiv și au aruncat unele corturi în apropierea clădirii administrației prezidențiale. La 17 septembrie 2002, corturile au fost demolate de poliție, iar mai mulți manifestanți au fost deținuți. La 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel din Kyiv a anulat hotărârea Curții Shevchenkivskyy și a înmânat primul caz. Curtea de apel a susținut că Curtea de la Shevchenkivsky a interzis ilegal demonstrarea, deoarece a decis despre drepturile și obligațiile celor care nu sunt prezente la ședința de judecată și au încălcat, de asemenea, Constituția interzicând raliul pentru o perioadă de timp nedeterminată. La 28 mai 2003, Curtea de Apel a hotărât din nou în favoarea interzicerii demonstrațiilor din centrul orașului Kyiv la 16 și 17 septembrie 2002. La 5 septembrie 2003, Curtea de Apel a susținut decizia Curții de Apel Shevchenkivskyy. La 2 iunie 2004, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții de Apel Shevchenkivskyy și a trimis acest caz la aceeași instanță pentru o examinare proaspătă. La 27 iulie 2004, Curtea Shevchenkivskyy a încheiat procesul în cazul în care administrația Kyiv nu a reușit să apară de trei ori în fața instanței. Această hotărâre a devenit finală deoarece nu a fost contestată de părți. La 12 august 2013, Curtea a anunțat cererea Guvernului Ucrainei și a invitat Guvernul să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei. La 6 decembrie 2013, Guvernul a prezentat observațiile scrise. La 8 august 2014, Curtea a transmis observațiile guvernului reclamantului. Termenul de răspuns a fost stabilit la 19 Cu toate acestea, în septembrie 2014, nu a urmat niciun răspuns. La 22 octombrie 2014, Curtea nu a acceptat observațiile guvernului către reprezentantul reclamantului. Reclamantul a atras atenția asupra faptului că perioada permisă de prezentare a observațiilor reclamantului ca răspuns la observațiile Guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii și la cererile reclamantului pentru o justă satisfacție a expirat la 19 septembrie 2014 și că nu s-a solicitat nici o prelungire a timpului. Scrisoarea a fost trimisă cu postul înregistrat avertizând reclamantul că nereplicarea ar putea duce Curtea la eliminarea cazului din lista sa. La 14 noiembrie 2014, scrisoarea a revenit Curții fără a fi transmisă cu observația biroului poștal „non réclamé La 20 noiembrie 2014, Curtea a încercat din nou să contacteze reclamantul prin intermediul postului regulat. Scrisoarea a fost trimisă prin post înregistrat. La 2 decembrie 2014, scrisoarea a revenit Curții fără înmânare cu observația biroului poștal „non réclamé În plus, la 20 noiembrie 2014, Curtea a contactat reprezentantul reclamantului pe e-mail. Observațiile Guvernului împreună cu exemplarele scrisorilor Curții din 8 august 2014 și 22 octombrie 2014 au fost atașate la e-mail. Nu au urmat niciun răspuns. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 11 din Convenția privind încălcarea dreptului său la libertatea de asamblare, susținând în special că instanța internă a susținut cererea administrației orașului Kyiv și a interzis o demonstrație organizată de reclamant la Kyiv. În plus, a menționat art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 11 și a susținut că autoritățile ucrainene au discriminat împotriva reclamantului. HOTĂRÂREA Curții constată că a încercat în repetate rânduri să contacteze reprezentanții reclamantului la adresa indicată de acestea, însă în mod neutilizat. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își continue aplicarea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să excludă cererea din lista sa de cazuri. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 1 octombrie 2015, Milan Blaško André Potocki Președintele adjunct al grefierului