IACOBESCU v. ROMANIA

Comunicat la 14 septembrie 2015 SECȚIUNE TERZă Cerere nr. 45605/13 Eugen IACOBESCU împotriva României depusă la 14 iulie 2013 DECLARAȚIEA FACTELOR Reclamantul, dl Eugen Iacobescu, este un național român, care s-a născut în 1948 și trăiește în Slatina. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 februarie 2011, reclamantul a fost desemnat de superiorii săi pentru a efectua o anchetă penală pentru tentativă de crimă deschisă împotriva A.S. în aceeași zi. Din 2001 Procurorul Olt a deschis mai mult de o sută douăzeci de dosare penale pe numele A.S., dar niciunul dintre ele nu a ajuns la etapa procesului de procedură, presupunând, din cauza legăturilor sale strânse cu familia unui politician român. Procesul disciplinar deschis împotriva reclamantului La 16 iunie 2011, Comisia disciplinară pentru procurori („Comisia”) a interzis proceduri disciplinare împotriva reclamantului în fața Secțiunii Consiliului Superior al Magistratelor („Secțiunea Procurorului”) pentru divulgarea informațiilor confidențiale din dosarul penal și pentru a fi foarte negligent în exercitarea profesiei sale. În special, Comisia a susținut că, în declarațiile sale făcute presei după ce a fost atribuit de superiorii săi să efectueze ancheta penală deschisă împotriva A.S., reclamantul a dezvăluit informații cu privire la dovezile aduse dosarului penal. La 8 februarie 2012, Secțiunea Procurorului a constatat că reclamantul a fost vinovat de divulgarea informațiilor confidențiale din dosarul penal și de a fi grav negligent în exercitarea profesiei sale și a pedepsit-o prin ordonarea transferului temporar timp de trei luni către un alt birou procuror. Acesta a remarcat că, la 20 februarie 2011, după ce a fost desemnat de superiorii săi să efectueze ancheta penală deschisă împotriva A.S., reclamantul a făcut unele declarații de presă cu privire la procedurile încurcate. Potrivit unui articol publicat în aceeași zi într-un ziar național, reclamantul a fost citat spunând că „avem dovezi puternice împotriva lui. Pe lângă martorii care sunt membri ai familiei avem martori anonimi. Avem dovezi copleșitoare împotriva lui, cum ar fi declarațiile martorilor și tranșele de conversații telefonice”. Ca urmare a declarațiilor reclamantului, procurorul general atașat Curtea de Apel a Procurorului Craiova a transferat cazul la un alt birou procuror, din cauza faptului că suspiciunile au fost exprimate în mod public în ceea ce privește presupusa lipsă de imparțialitate în rezolvarea cazului. Ulterior, la 24 și 25 martie 2011, în timp ce se plângea că dosarul a fost transferat de la el, reclamantul a fost citat de o agenție de știri, de mai multe documente naționale și de un program național de televiziune live, în ceea ce privește cazul A.S. că „există indicii că documentele medicale au sume mari de bani în spatele acestora”. De asemenea, „cu o săptămână sau două în urmă, acuzatul spunea într-una dintre înregistrările că oamenii ar trebui să rămână calm deoarece dosarul penal va fi transferat, și vă rugăm să rețineți că a fost transferat” și „A.S., folosind rudele sale, a plătit A.F. 200 000 de euro (EUR) pentru a cere fiului său să își retragă plângerea”. Secțiunea Procurorului a susținut că, prin divulgarea conținutului înregistrărilor confidențiale către persoanele neautorizate, în timp ce măsurile de interceptare a conversației A.S. erau încă în vigoare, reclamantul și-a încălcat obligația legală de a respecta confidențialitatea informațiilor respective și a împiedicat să se desfășoare în mod corespunzător ancheta penală care aștepta să fie împotriva A.S. Informațiile în cauză au fost confidențiale deoarece, la momentul primelor sale declarații, procesul-verbal al înregistrărilor nu a fost atașat la dosar și, de asemenea, pentru că, în conformitate cu normele privind procedura penală, stadiul anchetei penale ale procedurii nu a fost public. În consecință, reclamantul a prevăzut și acceptat că acțiunile sale ar fi putut afecta ancheta penală. În plus, reclamantul a încălcat normele și reglementările relevante privind interacțiunile dintre procurori și mass-media. Chiar dacă reclamantul ar fi fost autorizat de procurorul superior la 19 februarie 2011 să furnizeze presei informații cu privire la acest caz, ar fi trebuit să furnizeze numai informații generale care nu ar fi putut afecta ancheta penală. El a susținut că procedurile disciplinare deschise împotriva acestuia și-a încălcat dreptul la libertate de exprimare și că declarațiile generale pe care le-a făcut înainte ca presa să nu fi încălcat nici o norme privind confidențialitatea anchetei penale. Clasificarea juridică a actelor sale ca infracțiune disciplinară a încălcat deciziile din Plenarul Consiliului Superior al Magistratelor în această privință. De asemenea, răspunderea disciplinară a fost stabilită pe baza unor dovezi incomplete, prejudecate și ambigue care nu se referă la procedurile disciplinare, ci la procedurile penale. În plus, el a fost autorizat de procurorul superior să furnizeze presei informații cu privire la acest caz și el a făcut acest lucru prin trimiterea la informații generale care nu ar fi putut împiedica ancheta penală deschisă împotriva A.S. În acest sens, reclamantul a susținut că A.S. au fost condamnate de instanțe interne pentru acțiunile sale și nu au stabilit că procedura penală deschisă împotriva lui a fost afectată în niciun fel. După ce procurorul general atașat Curtea de Apel a procurorului Craiova a eliberat ordinul public de a transfera cazul, bazandu-se pe motive subiective care l-au discreditat public în mod moral și profesional, el pur și simplu a exercitat dreptul său legal la o refutare și a informat mass-media despre acuzațiile nejustificate aduse împotriva lui. El a cerut public ajutorul Consiliului Superior al Magistratelor în această privință, dar el a fost refuzat. La 24 martie 2011, el nu mai are nevoie de o autorizație de la procurorul superior pentru acțiunile sale deoarece ancheta penală împotriva A.S. a încheiat și conversațiile telefonice sale a continuat numai în ceea ce privește telefonul folosit de A.S. din închisoare. Acțiunile sale au avut scopul de a aduce o lumină pozitivă asupra activității Olt Procuror și de a informa opinia publică cu privire la existența unor dovezi suficiente împotriva A.S. pentru ca acestea din urmă să fie aduse în judecată după ce a reușit să o evite timp de zece ani. Prin hotărârea finală din 14 ianuarie 2013, Curtea de Casație a respins apelul reclamantului asupra punctelor de drept. Acesta a susținut că instanța de primă instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile juridice, normele și reglementările relevante și s-a bazat pe dovezi relevante, legale și suficiente în ceea ce privește procedurile disciplinare deschise împotriva acestuia. De asemenea, o examinare logică a conținutului transcriptionelor conversațiilor A.S. a respins argumentul reclamantului că informațiile furnizate presei nu erau confidențiale. În plus, la 25 februarie 2011, procurorul superior a cerut în mod expres reclamantului să se abțină de a furniza presă informații din dosar. Argumentele reclamantului privind dreptul său la libertate de exprimare și interesul publicului în informații nu au putut justifica încălcarea de către reclamant a sarcinilor sale juridice și profesionale. Libertatea de exprimare, precum libertatea de a transmite informațiile, nu era absolută și reclamantul și-a depășit limitele dreptului său, și anume de a acorda oarecare transparență actului justiției. Dreptul său de a refuta nu ar fi putut justifica acțiunile sale fie având în vedere modul în care a acționat. Argumentele reclamantei care au afirmat că el a fost injustificat au fost declarații simple care nu au fost relevante pentru o revizuire a hotărârii instanței de primă instanță și concluzia sa că elementele răspunderii disciplinare ale reclamantului au fost îndeplinite. Legea internă relevantă 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor art. 97 alineatul (1) prevede că sancțiunile disciplinare care pot fi impuse unui judecător sau procuror considerat vinovat de încălcare sunt enumerate în art. 100 după cum urmează: reprimare, respingere a creșterii, descărcarea de gestiune și transferul la o altă instanță sau procuror și îndepărtarea magistratului din birou. Neobservarea secretului de deliberări sau a actelor sau documentelor care au o natură secretă, precum și a neglijenței grave în exercitarea profesiei sunt considerate infracțiuni disciplinare în temeiul articolului 99 § 1 litere d) și, respectiv, h). Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii În conformitate cu art. 44 alineatul (1), procedurile disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor sunt efectuate de SMC prin intermediul secțiunilor sale. Un recurs privind punctele de drept este disponibil împotriva hotărârii secțiunii SMC și va fi examinat de un comitet de cinci judecători al Curții Înalte de casă și Justiție (art. 51 alineatul (3)). Cele mai bune practici orientări pentru cooperarea instanțelor și biroului procurorului cu media SCM a adoptat orientări pentru cooperarea instanțelor și birourilor procurorului cu media. Documentul a fost publicat pe site-ul web al SCM și a fost comunicat tuturor instanțelor și birourilor procurorului. Recomandarea nr. 5 § 4 din aceste orientări se citește după cum urmează: „Informațiile difuzate jurnaliștilor nu pot pune în pericol procedurile judiciare, principiul confidențialității sau orice alt drept recunoscut de legislația internă sau de tratate internaționale privind drepturile fundamentale la care România este parte.” COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 10 din Convenție că prin pedeapsa disciplinară impusă lui autoritățile interne au încălcat ilegal și disproporționat dreptul său la libertatea de exprimare prin împiedicarea de a informa opinia publică asupra acțiunilor luate împotriva unui individ notoriu cu conexiuni politice și de a lua o poziție împotriva transferului dosarului penal. În plus, legislația internă relevantă privind procedurile disciplinare împotriva magistraților nu are claritate și previzibilitate. A existat vreo interferență cu libertatea de exprimare a reclamantului, în special cu dreptul său de a transmite informații, în sensul articolului 10 § 1 din Convenție? În cazul în care a fost necesară această interferență în ceea ce privește art. 10 § 2?

Communicated on 14 September 2015

THIRD SECTION

Application no. 45605/13

Eugen IACOBESCU

against Romania

lodged on 14 July 2013

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Eugen Iacobescu, is a Romanian national, who was born in 1948 and lives in Slatina.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

1.

Background to the case

On 18 February 2011 the applicant was assigned by his superiors to carry out a criminal investigation for attempted murder that had been opened against A.S. on the same day.

From 2001 the Olt Prosecutor’s Office had opened more than one hundred and twenty criminal files on A.S.’s name, but none of them had reached the trial stage of the proceedings allegedly on account of his close ties with the family of a prominent Romanian politician.

2.

The disciplinary proceedings opened against the applicant

On 16 June 2011 the Disciplinary Commission for Prosecutors (“the Commissions”) brought disciplinary proceedings against the applicant before the Prosecutor’s Section of the Superior Council of Magistrates (“the Prosecutor’s Section”) for disclosing confidential information from the criminal file and for being seriously negligent in exercising his profession. In particular, the Commission argued that in his statements made to the press after he had been assigned by his superiors to carry out the criminal investigation opened against A.S., the applicant had disclosed information about the evidence adduced to the criminal file.

On 8 February 2012 the Prosecutor’s Section found the applicant guilty of disclosing confidential information from the criminal file and of being seriously negligent in exercising his profession and punished him by ordering his temporary transfer for three months to a different prosecutor’s office. It noted that on 20 February 2011, after he had been assigned by his superiors to carry out the criminal investigation opened against A.S., the applicant had made some press statements about the impugned proceedings. According to an article published on the same day in a national newspaper the applicant was quoted by saying that “we have strong evidence against him. In addition to the witnesses who are family members we have anonymous witnesses. We have overwhelming evidence against him such as witness statements and transcripts of telephone conversations”. As a result of the applicant’s statements the prosecutor general attached to the Craiova Court of Appeal’s Prosecutor’s Office transferred the case to a different prosecutor’s office on the ground that suspicions had been expressed publicly concerning the alleged lack of impartiality in solving the case. Subsequently, on 24 and 25 March 2011, while complaining that the file had been transferred from him, the applicant was quoted by a news agency, several national papers and a live national television programme as stating in respect to A.S.’s case that “there are clues that the medical papers had large sums of money behind them”. Also “a week or two ago the defendant was saying in one of the recordings that people should remain calm because the criminal file will be transferred, and please note that it was transferred” and “A.S., using his relatives, paid A.F. 200,000 euros (EUR) to ask his son to withdraw his complaint”.

The Prosecutor’s Section held that by disclosing the content of confidential recordings to unauthorised persons, while the measures to intercept A.S.’s conversation were still in place, the applicant had breached his lawful duty to observe the confidentiality of that information and had impeded the proper conduct of the criminal investigation pending against A.S. The information in question had been confidential because at the time of his first statements the minutes of the recordings had not been attached to the file and also because according to the criminal procedure rules the criminal investigation stage of the proceedings was not public. Consequently, the applicant had foreseen and accepted that his actions might have affected the criminal investigation. Moreover the applicant had breached the relevant rules and regulations concerning the interactions between prosecutors and the media. Even if the applicant had been authorised by the superior prosecutor on 19 February 2011 to provide information to the press about the case, he should have provided only general information that could not have affected the criminal investigation.

The applicant appealed on points of law (

recurs

) against the decision. He argued that the disciplinary proceedings opened against him had breached his right to freedom of expression and that the general statements he had made before the press had not breached any rules concerning the confidentiality of the criminal investigation. The legal classification of his acts as disciplinary misconduct breached the decisions of the Plenary of the Superior Council of Magistrates on the matter. Also his disciplinary liability had been established based on incomplete, biased and ambiguous evidence which did not concern the disciplinary proceedings, but the criminal proceedings. Moreover, he had been authorised by the superior prosecutor to provide the press with information on the case and he had done so by referring to general information that could not have impeded the criminal investigation opened against A.S. In this connection the applicant contended that A.S. had been convicted by the domestic courts for his actions and they had not established that the criminal proceedings opened against him had been affected in any way. After the prosecutor general attached to the Craiova Court of Appeal’s Prosecutor’s Office had issued the public order to transfer the case by relying on subjective reasons which had publicly discredited him morally and professionally, he had simply exercised his lawful right to a rebuttal and had informed the media about the unjustified accusations brought against him. He had publicly requested the help of the Superior Council of Magistrates on the matter, but he was refused. On 24

March 2011 he no longer needed an authorisation from the superior prosecutor for his actions because the criminal investigation against A.S. had ended and the tapping of his phone conversations had continued only in respect of the phone used by A.S. from prison. His actions had only intended to shed a positive light on the activity of the Olt Prosecutor’s Office and to inform the public opinion on the existence of sufficient evidence against A.S. for the latter to be brought to justice after he had managed to avoid it for ten years.

By a final judgment of 14 January 2013 the Court of Cassation dismissed the applicant’s appeal on points of law. It held that the first-instance court had correctly applied and interpreted the relevant legal provisions, rules and regulations and had relied on relevant, lawful and sufficient evidence in respect of the disciplinary proceedings opened against him. Also, a logical examination of the content of the transcripts of A.S.’s conversations rebutted the applicant’s argument that the information provided to the press was not confidential. Moreover, on 25 February 2011 the superior prosecutor had expressly asked the applicant to refrain from providing the press with information from the file. The applicant’s arguments concerning his right to freedom of expression and the public’s interest in the information were unable to justify the breach by the applicant of his legal and professional duties. Freedom of expression like the freedom to impart information were not absolute and the applicant had overstepped the limits of his right, namely to confer some transparency to the act of justice. His right to rebuttal could not have justified his actions either given the way he had acted. The applicant’s arguments that he was unjustly discredited were simple statements which were irrelevant for a review on the decision of the first-instance court and its conclusion that the elements of the applicant’s disciplinary liability had been met.

B.

Relevant domestic law

1.

Law 303/2004 on the status of judges and prosecutors

Article 97(1) provides that the disciplinary sanctions that can be imposed on a judge or prosecutor found guilty of misconduct are listed in Article 100 as follows: reprimand, withholding of increment, discharge and transfer to a different court or prosecutor’s office, and removal of the magistrate from office.

Non-observance of the secrecy of deliberations or of the acts or documents that have a secret nature as well as serious negligence in exercising the profession are considered disciplinary offences under Article

99 § 1 letters d) and h) respectively.

2.

Law 317/2004 regarding the Superior Council of Magistracy

Pursuant to Article 44 (1), the disciplinary proceedings against judges and prosecutors are carried out by SCM through its sections.

An appeal on points of law is available against the decision of the SCM’s section and is to be examined by a five-judge panel of the High Court of Cassation and Justice (Article 51 (3)).

3.

The best practice guidelines for the cooperation of courts and prosecutor’s office with the media

The SCM adopted best practice guidelines for the cooperation of courts and prosecutor’s offices with the media. The document was published on the SCM’s website and was communicated to all courts and prosecutor’s offices. Recommendation no. 5 § 4 of those guidelines reads as follows:

“Information released to journalists may not jeopardise the judicial proceedings, the principle of confidentiality or any other right recognised by domestic laws or by international treaties on fundamental rights to which Romania is a party.”

COMPLAINT

The applicant complains under Article 10 of the Convention that by the disciplinary punishment imposed on him the domestic authorities have unlawfully and disproportionately breached his right to freedom of expression by impeding him from informing the public opinion on the actions taken against a notorious individual with political connections and from taking a stand against the transfer of the criminal file. Moreover, the relevant domestic legislation concerning disciplinary proceedings against magistrates lacked clarity and foreseeability.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been an interference with the applicant’s freedom of expression, in particular his right to impart information, within the meaning of Article 10 § 1 of the Convention? If so, was that interference necessary in terms of Article 10 § 2?