BRĂDIȚEANU c. ROUMANIE

Comunicat la 6 octombrie 2015 Secțiunea a treia Cerere nr. 18073/13 Ion Bradițanu împotriva României introdusă la 12 martie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ion Brădiceanu, este un resortisant român născut în 1951 și rezident în Ramnicu Vâlcea. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 februarie 2010, reclamantul a fost concediat de către angajatorul său pentru abatere disciplinară gravă și, la o dată nespecificată, a introdus o acțiune în fața instanțelor naționale prin care solicita anularea deciziei de concediere. Prin hotărârea din 17 noiembrie 2010, tribunalul județean din Vâlcea a primit acțiunea reclamantului și a dispus reintegrarea sa și a condamnat angajatorul la plata despăgubirilor.

Prin hotărârea din 24 martie 2011, într-o formare de judecată compusă din judecători V.B., F.A. și J.D., tribunalul din Pitești a primit recursul formulat de angajatorul reclamantului și a infirmat hotărârea instanței departamentale. Instanța de apel a reieșit cauza în fața tribunalului departamental pentru a se pronunța cu privire la temeinicia acțiunii reclamantului. Prin hotărârea din 16 decembrie 2011, Tribunalul departamental din Vâlcea a primit acțiunea reclamantului și a anulat decizia de concediere pe care a considerat-o parțial lipsită de temei și parțial tardivă. Printr-o hotărâre din 13 februarie 2012, Tribunalul de apel din Pitești a anulat hotărârea Tribunalului de departament, considerând că decizia de concediere nu fusese întârziată.

Prin hotărârea din 8 mai 2012, tribunalul județean din Vâlcea a respins acțiunea reclamantului. El nota că a reieșit din înscrisurile din dosar că, într-adevăr, recurentul comitese infracțiuni disciplinare grave care creaseră un prejudiciu angajatorului său. Reclamantul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri în fața instanței judecătorești din Pitești. La cauza a fost atribuită unei formări de judecată compuse din judecători V.B., F.A. și J.D. La 31 august 2012, reclamantul a depus o cerere de recuzare din partea judecătorului V.B., susținând că aceasta a făcut parte din formarea de judecată care a pronunțat hotărârea din 24 martie 2011 prin care a fost primit recursul în recurs al angajatorului său.

El și-a întemeiat cererea pe art. 27 Õ 7 din Codul de procedură civilă ( În aceeași zi, cei trei judecători au depus o cerere de abținere și au susținut că au fost deja pronunțați cu privire la anumite chestiuni de drept care constituiau obiectul recursului. Printr-o decizie definitivă din 7 septembrie 2012, Curtea de apel, într-o formare de judecată care includea judecătorii F.A. și J.D., a respins cererea de recuzare a reclamantului, considerând că condițiile menționate la art. 7 din CPC nu erau îndeplinite în speță. Printr-o decizie definitivă separată din aceeași zi, tribunalul judecătoresc, hotărând într-o formare de trei judecători, a respins, de asemenea, cererea de abținere formulată de judecătorii V.B., F.A.

și J.D. Ea a considerat, fără a aduce mai multe precizări, că condițiile impuse de dispozițiile invocate de judecători nu erau îndeplinite în speță. Printr-o hotărâre definitivă din 14 septembrie 2012, Curtea din Pitești, într-o formare de judecată compusă din judecători V.B., F.A. și J.D., a confirmat hotărârea Curții din 8 mai 2012. Instanța care a pronunțat o hotărâre într-un litigiu nu mai poate să examineze cauza în recurs sau în recurs în recurs sau în timpul reexaminării sale după casare art. 25 Judecătorul care știe că a existat un motiv pentru a-l recuza are obligația de a-și informa superiorul și de a se abține de la a examina litigiul.art.

26 La abținerea este propusă de judecător și este examinată în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. 30, 31 și 32. art. 27 Un judecător poate fi recuzat Atunci când el însuși (...) are un interes în examinarea litigiului (...) S mail și-a dat avizul cu privire la litigiul în discuție (...) Art. 30 1. [Cererea de] recuzare a unui judecător este examinată de către instanța respectivă, într-o formare care îl exclude pe cel care face obiectul recuzarii (...) art. 31 1. Tribunalul decide recuzarea în camera consiliului, fără prezența părților și după audierea judecătorului care face obiectul recuzarii (...) GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate a formării de judecată a Tribunalului de apel din Pitești, care a pronunțat Hotărârea din 14 septembrie 2012 prin care cauza sa a fost închisă definitiv.

El susține că cei trei judecători ai formării instanței de judecată au fost ei înșiși abținute de la a se pronunța ceea ce dovedește că aveau deja o opinie preconcepută cu privire la obiectul litigiului. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Hotărârea cu privire la drepturile de caracter civil ale reclamantului a fost ascultată în mod echitabil, așa cum prevede art. 6 alin. (1) din Convenție ? În special, instanța care a pronunțat hotărârea din 14 septembrie 2012 a fost imparțială, așa cum impune această dispoziție?

Communiquée le 6 octobre 2015

TROISIÈME SECTION

Requête n o 18073/13 Ion BRĂDIȚEANU contre la Roumanie introduite le 12 mars 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ion Brădițeanu, est un ressortissant roumain né en 1951 et résidant à Râmnicu Vâlcea. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 22 février 2010, le requérant fut licencié par son employeur pour faute disciplinaire grave. À une date non précisée, il introduisit une action devant les tribunaux nationaux demandant l’annulation de la décision de licenciement. Par un jugement du 17 novembre 2010, le tribunal départemental de Vâlcea accueillit l’action du requérant. Il ordonna sa réintégration et condamna l’employeur au paiement des dommages-intérêts. Par un arrêt du 24 mars 2011, dans une formation de jugement composée des juges V.B., F.A.

et J.D., la cour d’appel de Pitești accueillit le recours formé par l’employeur du requérant et infirma le jugement du tribunal départemental. La cour d’appel renvoya l’affaire devant le tribunal départemental pour statuer sur le bien-fondé de l’action du requérant. Par un jugement du 16 décembre 2011, le tribunal départemental de Vâlcea accueillit l’action du requérant et annula la décision de licenciement qu’elle estima en partie dénuée de fondement et en partie tardive. Par un arrêt du 13 février 2012, la cour d’appel de Pitești annula le jugement du tribunal départemental estimant que la décision de licenciement n’avait pas été tardive. Elle renvoya l’affaire devant le tribunal départemental pour réexamen.

Par un jugement du 8 mai 2012, le tribunal départemental de Vâlcea rejeta l’action du requérant. Il nota qu’il ressortait des pièces du dossier que le requérant avait en effet commis des fautes disciplinaires graves qui avaient créé un préjudice à son employeur. Le requérant forma un pourvoi en recours contre ce jugement devant la cour d’appel de Pitești. L’affaire fut attribuée à une formation de jugement composée des juges V.B., F.A. et J.D. Le 31 août 2012, le requérant déposa une demande de récusation de la juge V.B., faisant valoir qu’elle avait fait partie de la formation de jugement qui avait prononcé l’arrêt du 24 mars 2011 par lequel fut accueilli le pourvoi en recours de son employeur.

Il fonda sa demande sur l’article 27 § 7 du code de procédure civile (« CPC »), estimant que la juge avait déjà donné son opinion sur le litige en examen. Le même jour, les trois juges déposèrent une demande d’abstention et firent valoir qu’elles s’étaient déjà prononcées sur certaines questions de droit qui formaient l’objet du pourvoi en recours. Elles invoquaient les articles 24 et suivants du CPC. Par une décision définitive du 7 septembre 2012, la cour d’appel, dans une formation de jugement comprenant les juges F.A. et J.D., rejeta la demande de récusation du requérant, jugeant que les conditions visées à l’article 27 § 7 du CPC n’étaient pas réunies en l’espèce. Par une décision définitive séparée du même jour, la cour d’appel, statuant dans une formation de trois juges, rejeta également la demande d’abstention formée par les juges V.B., F.A.

et J.D. Elle considéra, sans plus de précisions, que les conditions posées par les dispositions invoquées par les juges n’étaient pas remplies en l’espèce. Par un arrêt définitif du 14 septembre 2012, la cour d’appel de Pitești, dans une formation de jugement composée des juges V.B., F.A. et J.D., confirma le jugement du tribunal départemental du 8 mai 2012. B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes du CPC, tel qu’en vigueur au moment des faits, étaient ainsi libellées : Article 24 « Le juge qui a prononcé une décision dans un litige ne peut plus examiner l’affaire en appel ou en pourvoi en recours ou lors de son réexamen après cassation ». Article 25 « Le juge qui sait qu’il existe une raison de le récuser a l’obligation d’en informer son supérieur et de s’abstenir à examiner le litige.

» Article 26 « L’abstention est proposée par le juge et elle est examinée selon les dispositions prévues aux articles 30, 31 et 32. » Article 27 « Un juge peut être récusé : 1. Lorsque il a lui-même (...) un intérêt dans l’examen du litige (...) ; 7. S’il a donné son opinion sur le litige en examen (...) » Article 30 « 1. [La demande de] récusation d’un juge est examinée par le tribunal respectif, dans une formation excluant celui qui fait l’objet de la récusation (...) » Article 31 « 1. Le tribunal décide de la récusation en chambre du conseil, sans la présence des parties et après avoir entendu le juge qui fait l’objet de la récusation (...) » GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du défaut d’impartialité de la formation de jugement de la cour d’appel de Pitești qui a rendu l’arrêt du 14 septembre 2012 par lequel son affaire fut définitivement tranchée.

Il fait valoir que les trois juges de la formation de jugement s’étaient elles-mêmes abstenues à se prononcer ce qui prouve qu’elles avaient déjà une opinion préconçue sur l’objet du litige.

QUESTION AUX PARTIES

La contestation sur les droits de caractère civil du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, le tribunal qui a rendu l’arrêt du 14 septembre 2012 était-il impartial, comme l’exige cette disposition ?