- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 octombrie 2015
- Stat pârât
- GEO
- Concluzia
- Comunicată guvernului
Iliashvili împotriva Georgiei
Traducere în română Auto
Comunicat la 6 octombrie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 22715/07 Tamaz ILIASHVILI împotriva Georgiei depusă la 30 aprilie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Tamaz Iliashvili, este un național georgian, născut în 1963 și trăiește în Tbilisi. El este reprezentat în fața Curții de către dna L. Mukhashavria și V. Vakhtangidze, avocați practicanți în Tbilisi. A. Circumstanțele cauzei Faptele cazului, prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost ales judecător al Curții Supreme a Georgiei la 28 septembrie 2000 pentru mandatul de zece ani. El a stat în cadrul Comitetului pentru Afaceri Criminale al Curții Supreme, organismul care a avut competența de a încerca cazuri penale deosebit de complexe în prima instanță.
Potrivit reclamantului, în aprilie-mai 2005 a avut loc un conflict între el și alte cinci membri ai grupului penal, pe de o parte, și președintele Curții Supreme, pe de altă parte. În special, având în vedere reorganizarea sistemului judiciar, întreruperea viitoare a comitetului de afaceri penale menționat mai sus și planul de reducere a numărului total de judecători ai Curții Supreme, președintele le-a propus să se retragă din funcție, fie prin continuarea serviciului judiciar la Curtea de Apel Tbilisi, fie prin retragere. Reclamanții au refuzat, referindu-se la principiul de iremovabilitate a judecătorilor de la birou. Potrivit reclamantului, începând din mai 2005, Președintele Curții Supreme ar face declarații publice în mod regulat, prin intermediul diferitelor surse media, despre necesitatea de a elibera sistemul judiciar de la judecători “corrupt” și „non-indignați”.
La 6 iulie 2005, Președintele Curții Supreme a trimis o plângere Consiliului Înaltului Justiție („HCJ”) privind activitățile judiciare ale reclamantului, cerând să lanseze o procedură disciplinară împotriva acestuia. Recomandarea s-a bazat pe suspiciunile președintelui că reclamantul a fost în mod intenționat protragerea procedurilor într-un caz penal cu care se ocupă în acel moment. La 12 iulie 2005, HCJ a instituit o procedură disciplinară împotriva reclamantului în temeiul articolului 6 § 2 din Legea privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. În continuare, președintele a recomandat inițiarea procedurilor disciplinare împotriva anumitor alți judecători ai Curții Supreme, inclusiv membrii Comitetului pentru afaceri penale.
La 28 iulie și 8 august 2005, președintele Curții Supreme s-a adresat HCJ cu cele de-a doua și a treia plângeri împotriva reclamantului, sugerând lansarea de două seturi suplimentare de proceduri disciplinare împotriva acestuia pentru încălcări multiple de norme procedurale în alte două cazuri penale care au fost examinate de către reclamant între 2002 și 2003. Ambele plângeri au fost examinate de HCJ, iar în consecință, la 31 august și 19 septembrie 2001, au fost lansate două alte seturi de proceduri disciplinare împotriva reclamantului. Începând cu 29 septembrie 2005, reclamantul, care a căzut bolnav, a primit concediu de muncă. 10. La 5 octombrie 2005, Consiliul disciplinar al Curților de Jurisdicție comună, prima instanță de competență disciplinară (denumită în continuare „Consiliul disciplinar”), care a fost compus în conformitate cu HCJ, a invitat reclamantul să participe la o audiere a cazului său planificat pentru ziua următoare.
În ciuda acestei cereri, consiliul disciplinar încă a avut audierea în absența sa, l-a considerat responsabil disciplinar în temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Legea privind răspunderea disciplinară a judecătorilor și i-a impus sancțiunea de concediere din birou, astfel cum se prevede în secțiunea 4 alineatul (1) litera (d) din Act, prin decizia sa din 6 octombrie 2005. 11. După o serie de remiteri a cauzei între diferite instanțe de competență, la 11 iulie 2006, Camera disciplinară a Curții Supreme a Georgiei („Camera disciplinară”) a anulat decizia din 6 octombrie 2005 ca fiind nefondată și a trimis cazul la prima instanță a jurisdicției disciplinare pentru o revizuire proaspătă.
12. Prin hotărârea din 4 august 2006, Consiliul disciplinar, după examinarea documentelor de caz legate de toate cele trei seturi de proceduri disciplinare, a constatat că reclamantul a fost vinovat de „violaritate și/sau încălcarea legii multiple” și l-a sancționat din nou cu concediere de la birou, în conformitate cu secțiunile 2 § 2 litera (a) și 4 § 1 litera (d) din Legea privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. 13. Reclamantul a apelat din nou la Camera disciplinară a Curții Supreme.
14. Aceasta din urmă, instanța finală de jurisdicție și-a pronunțat decizia la 1 noiembrie 2006, respingând apelul reclamantului ca fiind nefondat și susținând în parte decizia din 4 august 2006. Astfel, în timp ce Curtea Supremă a achitat reclamantul acuzației disciplinare în ceea ce privește primul set de proceduri disciplinare, el a fost totuși considerat responsabil pentru infracțiunile disciplinare ale „grâțării și/sau încălcării multiple a dreptului” în ceea ce privește cele două cazuri suplimentare în temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Legea privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Sancțiunea de concediere de la birou a rămas intact.
B. Legea internă relevantă 15. Secțiunea 2 § 2 litera (a) din Actul din 23 februarie 2000 privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, astfel cum a fost modificată la 23 iunie 2005 și aplicabilă la momentul material al evenimentelor, cu condiția, printre altele, pentru următorul tip de infracțiune disciplinară – „sau încălcarea legii comisă în timpul hotărârii unei chestiuni în instanță”. 16. Secțiunea 2 conține o observație suplimentară, care se menționează după cum urmează: „O încălcare gravă a legii comisă în timpul procesului de judecată a unei chestiuni în instanță este o încălcare a domeniului de aplicare semnificativ care a provocat deja, de fapt, sau ar fi putut cauza dezavantaj pentru drepturile și interesele legitime ale unei părți principale la procedura sau a unei terțe părți.
Încălcarea legii este considerată a fi fost multipla atunci când a fost comisă de trei ori mai mult. În cazul în care interpretarea și aplicarea greșită a legii au fost motivate de credința interioară a judecătorului, aceasta nu va fi considerată „o încălcare brută și/sau multipla a legii” 17. Secțiunea 4 § 1 din Actul menționat mai sus prevedea lista diferitelor sancțiuni disciplinare în ordinea lor severitate: avertizare, reprimare, reprimare și concediere de la funcția de judecător intern.
18. În conformitate cu secțiunea 6 § 2 din Act, Înaltul Consiliu de Justiție a fost conferit competența de a iniția proceduri disciplinare împotriva unui judecător pentru o infracțiune responsabilă în temeiul secțiunea 2 § 2 litera (a). COMPLAINTE 19. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura disciplinară împotriva acestuia nu a fost condusă de „un tribunal independent și imparțial instituit prin lege” și că principiul egalității de arme a fost supărat în timpul procedurii respective. 20. În conformitate cu art. 7 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge în continuare că dispozițiile legislative în temeiul cărora au fost instituite procedurile disciplinare împotriva acestuia, vina sa determinată și sancțiunile impuse – în special secțiunea 2 § 2 litera (a) din Actul privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, lipsesc de precizie, claritate și prevedibilitate necesară.
1. A fost aplicabil art. 6 § 1 din Convenție în cazul în cauză în cadrul șefului său civil sau penal? În afirmativ, a fost instanța care a tratat cazul reclamantului „înființat prin lege” și „independente și imparțiale”, conform articolului 6 § 1 din Convenție? Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a acuzației penale împotriva sa, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a fost respectat principiul egalității de arme în timpul procedurii disciplinare împotriva sa? 2. A fost aplicabil art. 7 din Convenția în cazul în cauză? În afirmativ, formularea articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Actul privind răspunderea disciplinară a judecătorilor a fost exactă și a chestiunii, conform articolului 7 din Convenție?
Communicated on 6 October 2015
FOURTH SECTION
Application no. 22715/07 Tamaz ILIASHVILI against Georgia lodged on 30 April 2007
STATEMENT OF FACTS
1. The applicant, Mr Tamaz Iliashvili, is a Georgian national, who was born in 1963 and lives in Tbilisi. He is represented before the Court by Ms L. Mukhashavria and Mr V. Vakhtangidze, lawyers practising in Tbilisi. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant was elected judge of the Supreme Court of Georgia on 28 September 2000 for the term of office of ten years. He sat in the Criminal Affaires Panel of the Supreme Court, which body had jurisdiction of trying particularly complex criminal cases at first instance.
According to the applicant, in April-May 2005 a conflict between him and five other members of the Criminal Panel, on the one hand, and the President of the Supreme Court, on the other, occurred. In particular, given a reorganisation of the judicial system, the forthcoming discontinuation of the above-mentioned Criminal Affaires Panel and the consequent plan to reduce the overall number of Supreme Court judges, the President proposed them to step down from office by either continuing their judicial service at the Tbilisi Court of Appeals or retiring. The applicants refused, referring to the principle of irremovability of judges from office.
According to the applicant, starting from May 2005 the President of the Supreme Court would regularly make public statements, through various media sources, about the need to free the judicial system from “corrupt” and “undignified” judges.
On 6 July 2005 the President of the Supreme Court sent a complaint to the High Council of Justice (“the HCJ”) concerning the applicant’s judicial activities, requesting to launch disciplinary proceedings against him. The recommendation was grounded on the President’s suspicion that the applicant was intentionally protracting proceedings in a criminal case that he was dealing with at that moment.
On 12 July 2005 the HCJ instituted disciplinary proceedings against the applicant under Article 6 § 2 of the Act on Disciplinary Liability of Judges. Subsequently, the President recommended the initiation of disciplinary proceedings against certain other judges of the Supreme Court, including the members of the Criminal Affaires Panel.
On 28 July and 8 August 2005 the President of the Supreme Court addressed the HCJ with the second and third complaints against the applicant, suggesting that two additional sets of disciplinary proceedings be launched against him for multiples breaches of procedural rules in two other criminal cases that had been examined by the applicant between 2002 and 2003. Both complaints were examined by the HCJ, and two more sets of disciplinary proceedings were consequently launched, on 31 August and 19 September 2001, against the applicant.
Starting from 29 September 2005 the applicant, who fell ill, was granted sick leave from work.
On 5 October 2005 the Disciplinary Board of the Courts of Common Jurisdiction, the first instance of disciplinary jurisdiction (hereinafter “the Disciplinary Board”) which had been composed according by the HCJ, invited the applicant to attend a hearing of his case scheduled for the following day. The applicant requested adjournment in view of his state of health. Despite that request, the Disciplinary Board still held the hearing in his absence, found him disciplinary liable under Section 2 § 2 (a) of the Act on Disciplinary Liability of Judges and imposed upon him the sanction of dismissal from office, as provided for under Section 4 § 1 (d) of the Act, by its decision of 6 October 2005.
After a series of remittal of the case between various instances of jurisdiction, on 11 July 2006 the Disciplinary Chamber of the Supreme Court of Georgia (“the Disciplinary Chamber”) quashed the decision of 6 October 2005 as ill-founded and remitted the case to the first instance of the disciplinary jurisdiction for a fresh review.
By a decision of 4 August 2006 the Disciplinary Board, after having examined the case materials related to all three sets of disciplinary proceedings jointly, found the applicant guilty of “gross and/or multiple violation of law” and sanctioned him again with dismissal from office, in accordance with Sections 2 § 2 (a) and 4 § 1 (d) of the Act on Disciplinary Liability of Judges.
The applicant appealed again to the Disciplinary Chamber of the Supreme Court.
The latter, final instance of jurisdiction delivered its decision on 1 November 2006, rejecting the applicant’s appeal as ill-founded and upholding in part the decision of 4 August 2006. Thus, whilst the Supreme Court acquitted the applicant of the disciplinary charge as regards the first set of disciplinary proceedings, he was nevertheless found liable for the disciplinary offence of “gross and/or multiple violation of law” with respect to the additional two cases under Section 2 § 2 (a) of the Act on Disciplinary Liability of Judges. The sanction of dismissal from office remained intact. B. Relevant domestic law
Section 2 § 2 (a) of the Act of 23 February 2000 on Disciplinary Liability of Judges, as amended on 23 June 2005 and applicable at the material time of the events, provided, amongst other, for the following type of disciplinary offence – “gross and/or multiple violation of law committed during the adjudication of a matter in court”.
Section 2 contained a further comment, which read as follows: “A gross violation of law committed during the adjudication of a matter in court is a violation of significant scope which has already caused in actual fact or could potentially have caused disadvantage to the legitimate rights and interests of a main party to the proceedings or a third party. Violation of law is considered to have been multiple when it was committed three or more times. If misinterpretation and misapplication of law has been prompted by the judge’s inner faith, it shall not be considered as ‘a gross and/or multiple violation of law’.”
Section 4 § 1 of the above-mentioned Act provided for the list of various disciplinary penalties in order of their severity: admonishment, reprimand, rebuke, and dismissal from office of an acting judge.
Pursuant to Section 6 § 2 of the Act, the High Council of Justice was vested with the power to initiate disciplinary proceedings against a judge for an offence liable under Section 2 § 2 (a). COMPLAINTS
The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that the disciplinary proceedings against him were not conducted by “an independent and impartial tribunal established by law” and that the principle of equality of arms was upset during those proceedings.
Under Article 7 § 1 of the Convention, the applicant further complains that the legislative provisions under which the disciplinary proceedings against him were instituted, his guilt determined and the sanction imposed – in particular, Section 2 § 2 (a) of the Act on Disciplinary Liability of Judges, lacked the requisite precision, clarity and foreseeability.
QUESTIONS TO THE PARTIES
1. Was Article 6 § 1 of the Convention applicable to the proceedings in the present case under its civil or criminal heads? In the affirmative, was the court which dealt with the applicant’s case “established by law” and “independent and impartial”, as required by Article 6 § 1 of the Convention? Did the applicant have a fair hearing in the determination of his civil rights and obligations or of the criminal charge against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the principle of equality of arms respected during the disciplinary proceedings against him? 2. Was Article 7 of the Convention applicable to the proceedings in the present case? In the affirmative, was the wording of Section 2 § 2 (a) of the Act on Disciplinary Liability of Judges precise and the matter, as required by Article 7 of the Convention?