VLAD v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
VLAD v. ROMANIA (CtEDO, 2024)
Publicat la 2 decembrie 2024 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 21693/20 Teodora-Ludmila VLAD împotriva României depusă la 15 aprilie 2020 comunicată la 12 noiembrie 2024 OBIECTUL CAUZEI Reclamantul se desemnează ca participant activ la demonstrații împotriva acțiunilor luate de Guvern sau de alte instituții publice, precum și ca susținător al unei organizații neguvernamentale care promovează transparența și responsabilitatea în modul în care funcționează instituțiile publice. Cererea sa se referă la procedurile administrative de infracțiune legate de participarea ei la o reuniune publică în fața Ministerului Afacerilor Interne la 31 iulie 2018. Strângerea a fost invitată să protesteze împotriva presupusului mod ilegal în care Gendarmeria română a amendat manifestanții pașnici pentru participarea lor la diferite proteste publice împotriva Guvernului care s-a desfășurat în 2017 și 2018. La 1 august 2018 Gendarmerie a elaborat un raport și a amendat reclamantul din cauza faptului că a participat la o reuniune nedeclarată autorităților, a refuzat să respecte instrucțiunile gendarmelor de a pleca și a strigat sloganuri împotriva partidului de conducere. Prin hotărârea finală a 15 Octombrie 2018 Curtea județului București a constatat că reclamantul a fost responsabil pentru participarea la o reuniune nedeclarată și că a refuzat să respecte instrucțiunile gendarmelor de a pleca, a înlocuit amendă cu un avertisment și a respins argumentele că orice sancțiune impusă asupra ei a încălcat drepturile ei la libertatea de exprimare și la adunarea pașnică. Curtea a susținut că reclamantul nu a respins faptele constatate în raportul Gendarmerie menționat mai sus, care au fost confirmate cu dovezi adăugate de autoritățile, care au servit ca bază pentru concluziile instanțelor și sancțiunii impuse. În plus, sancțiunile sunt legale deoarece reclamantul a participat la o reuniune nedeclarată. În plus, fără a face referire la orice document de probă, instanța a susținut că se poate presupune că prin impunerea acestuia autoritățile au încercat să organizeze traficul în zonă și să protejeze manifestanții și persoanele care stau la dispoziție. În sfârșit, instanța a susținut că avertismentul era o sancțiune proporțională în aceste circumstanțe. În baza articolului 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns că procedurile nedreptate erau nedreptate și a încălcat dreptul ei de a fi presupus nevinovat. Ea a afirmat că Curtea județului, acționând cu prejudecăți și ignorând dovezile aprobate de ea, a inversat sarcina dovezii care o impun să-și demonstreze nevinovăția. În baza articolelor 10 și 11 din Convenție, reclamantul s-a plâns că hotărârea Curții de județ din 15 octombrie 2018 a încălcat drepturile sale la libertatea de exprimare și la reuniunea pașnică și că motivele furnizate nu au fost relevante și suficiente. Având în vedere sancțiunile impuse reclamantului din cauza participării ei la protestul din 31 iulie 2018, se poate spune că reclamantul a suferit un dezavantaj semnificativ în sensul articolului 35 § 3 litera (b) din Convenția (compare Sylka v. Polonia (dec.), nr. 19219/07, §§ 28-38, 3 iunie 2014, și Obote v. Rusia , nr. 58954/09, § 31, 19 noiembrie 2019)? În acest caz, reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzației „criminale” împotriva ei, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a fost cazul reclamantului tratat de un tribunal imparțial care a ținut seama de dovezile care i-au fost aduse și a respectat dreptul de a fi presupus nevinovat garantat de art. 6 § 2 din Convenția (a se vedea Telfner v. Austria , nr. 33501/96, §§ 15-19, 20 martie 2001)? A existat o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și/sau la asamblare pașnică în sensul articolului 10 § 1 și/sau la art. 11 § 1 din Convenție? Dacă da, această interferență a fost justificată în temeiul articolului 10 2 și/sau la art. 2 din Convenție?