CANLI v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
CANLI v. TURKEY (CtEDO, 2015)
Comunicat la 12 octombrie 2015 SECȚIUNE Cerere nr. 8211/10 Mehmet CANLI împotriva Turciei depusă la 28 decembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Mehmet Canlı, este un național turc născut în 1961 și locuia la Istanbul la momentul cererii. El este reprezentat în fața Curții de către dl İ. Akmeșe, un avocat practicant la Istanbul. La 6 august 2004, reclamantul a fost arestat sub suspectul de a fi membru al unei organizații ilegale, și anume PKK. El a fost dus la Biroul Antiterrorism al Direcției de Securitate din Istanbul. La 7 august 2004 a fost interogat de poliție în absența unui avocat și a fost forțat să semneze o declarație. La 9 august 2004, reclamantul a fost adus în fața procurorului public și ulterior în fața judecătorului de investigare. După ce s-a terminat interogatoriul, judecătorul de investigare a retras reclamantul în custodie. Reclamantul a fost asistat de un avocat în timp ce el depune declarații procurorului public și judecătorului de investigare și în fața atât a declarat că declarația raportată de poliție este parțial inexact. La 1 septembrie 2004, procurorul public a pregătit un proiect de pronunțare de acuzare a reclamantului prin sprijinirea și acuzarea PKK și prin furnizarea de explozivi PKK în temeiul articolelor 169 și 264 § 2 din Codul penal defunt, Legea nr. 765. La 15 octombrie 2009, Curtea din Istanbul Assize a condamnat reclamantul că a fost acuzat și condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare pentru ajutor și abținerea PKK și la doi ani și șase luni de închisoare pentru posesia explozivilor. Reclamantul a fost în continuare ordonat să plătească o amendă de 366 de lira turcă (TRY) pentru furnizarea de explozivi PKK. Tribunalul din Istanbul a folosit declarația de poliție a reclamantului în timp ce l-a condamnat. La 15 iunie 2011, Curtea de Casație a susținut condamnarea reclamantului pentru ajutor și abținerea PKK în temeiul articolului 169, dar a anulat condamnarea pentru furnizarea de explozivi PKK în temeiul articolului 264 § 2. Cazul a fost remis Curții din Istanbul pentru acuzațiile de furnizarea de explozivi. La 31 ianuarie 2012, Curtea din Istanbul a susținut că nu a existat nicio chestiune separată de examinat în ceea ce privește dacă reclamantul a furnizat sau nu explozivi pentru că constituia o modalitate de a ajuta și de a înlătura organizația teroristă, pentru care reclamantul a fost deja condamnat. Ulterior, reclamantul a fost condamnat doar pentru ajutor și abținerea PKK și condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. COMPLAINTE Reclamantul menține în temeiul articolului 6 § 1 și § 3 litera (b) și (c) din Convenția potrivit căreia procedurile penale împotriva lui nu erau corecte, deoarece a fost refuzat accesul la un avocat în timpul custodiei sale de poliție, iar declarația sa de poliție a fost utilizată de instanța de judecată pentru a-l condamna (a se vedea Salduz Turcia [GC], nr. 36391/02, ECHR 2008). Reclamantul susține în continuare în temeiul articolului 6 § 2 că dreptul său de a rămâne tăcut a fost încălcat. Reclamantul se plânge în cele din urmă în temeiul articolului 13 despre lipsa unui remediu intern eficace, coroborat cu articolele menționate mai sus. „A avut reclamant o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva acestuia? În special, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § c) din Convenție, coroborat cu art. 6 § 1, ca urmare a lipsei de asistență juridică disponibilă reclamantului în timpul custodiei sale de poliție (a se vedea Salduz v. Turcia [GC], nr. 36391/02, §§ 45-63, CEDO 2008)?”