AFFAIRE CAHİT AYDIN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

11.01.2011

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE CAHİT AYDIN c. TURQUIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CONCLUZII AYDIN c. TURQUE Cerere nr. 12838/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 ianuarie 2011 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Cahit Ayd grefătoare adjunctă de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 decembrie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 12838/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Cahit Ayd aprilie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 20 aprilie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea și s-a decis, de asemenea, că Curtea se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond [art. 29 alineatul (1) din Convenție]. În aplicarea Protocolului nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. La 28 martie 1994, a fost arestat și arestat. La percheziția casei sale, a fost confiscată o armă numită Kalachnikov. La depunerea mărturiei colectate de poliție, a mărturisit că a participat la activitățile armate ale PKK [1] La 5 și 11 aprilie 1994, reclamantul a fost examinat de medicii de la Institutul de Medicină Legală și de la Spitalul de Stat din I.Q.I.D. care nu au găsit nicio urmă de rănire sau de rănire pe corpul său. La 21 aprilie 1994, procurorul a fost ascultat de procurorul Republicii. În declarația sa a recunoscut relațiile sale cu PKK, dar a negat orice acuzație privind participarea sa la activitățile sale armate. În aceeași zi, a fost pus în arest cu titlu provizoriu printr-o hotărâre a Tribunalului de Poliție din Ićdćr. 10. printr-un act de acuzare din 6 iulie 1994, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului l-a acuzat pe reclamant de participarea la activitățile armate ale PKK în scopul separatismului teritorial și a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 125 din Codul Penal 11. Prin hotărârea din 2 iunie 1998, Curtea de Securitate a statului Erzurum l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 16 ani și șase luni în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal pentru apartenență la PKK. 12. La 20 septembrie 1999, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre pentru viciu de procedură. 13. La 7 mai 2002, Curtea de Securitate l-a condamnat pe reclamant la aceeași pedeapsă. Această hotărâre a fost infirmată la o dată nespecificată pentru viciu de procedură. 14. În ședința din 11 martie 2003, reclamantul a solicitat audierea unui anumit M.E.E. în această privință, avocatul reclamantului susține că acțiunea penală inițiată împotriva clientului său se baza în special pe depoziția M.E.E. colectată de poliție. Această cerere a fost respinsă de instanță pe motiv că declarațiile acestuia erau deja în dosar. 15. Prin hotărârea din 10 februarie 2004, Curtea de Securitate l-a condamnat pe reclamant la aceeași pedeapsă. În așteptările hotărârii sale, aceasta a precizat că, în afara depozițiilor colectate în timpul detenției și dezmințite ulterior de către reclamant, nu există nicio dovadă în dosarul care să demonstreze că ar fi participat la activitățile armate ale PKK. Cu toate acestea, reclamantul ar fi admis că are relații cu această organizație în depoziția primită de procurorul Republicii, iar relațiile sale cu organizația respectivă ar fi fost confirmate și de declarațiile unor colegi pârâti, precum și de o scrisoare pe care reclamantul ar fi trimis-o din închisoare vărului său. În afară de aceste elemente, Curtea de Securitate și-a întemeiat hotărârea pe confiscarea armei de foc în fața reclamantului. 16. La 5 octombrie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. ÎN DREPT 17. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. În plus, persoana în cauză vede o încălcare a articolului § 3 din Convenție în faptul că i s-a negat accesul la un avocat în timpul arestării sale. 18. Guvernul se opune acestei afirmații. În ceea ce privește accesul la un avocat în timpul arestării, el consideră că acest motiv se opune refuzului respectarea termenului de șase luni, în măsura în care sfârșitul custodiei persoanei în cauză datează din 21 aprilie 1994; în plus, acesta consideră că reclamantul nu și-a ridicat obiecția cu privire la lipsa de asistență a unui avocat în fața instanțelor interne 19. Curtea respinge excepția preliminară a guvernului în ceea ce privește neobosirea căilor de atac interne din motivele expuse în Hotărârea Ditaban c. Turcia 69006/01, § 46, 14 aprilie 2009). 20. În ceea ce privește termenul de șase luni, Curtea constată că reclamantul și-a prezentat cererea la 1 aprilie 2005, respectiv în termenul de șase luni. luni de la hotărârea Curții de Casație din 5 octombrie 2004, care constituie decizia internă definitivă, în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea Boz c. Turcia, nr 2039/04, § 24, 9 februarie 2010). Prin urmare, Curtea respinge și excepția din regula celor șase luni 21. În plus, Comisia constată că aceste două obiecțiuni nu sunt în mod evident justificate în mod greșit, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție, și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, acestea ar trebui declarate admisibile. 22. În ceea ce privește fondul, Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 martie 1994 și s-a încheiat la 5 octombrie 2004. Aceasta a durat astfel aproximativ 10 ani și jumătate, pentru două grade de jurisdicție. Or, Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cea a cazului de speță și a constatat o necunoaștere a cerinței de termen rezonabil A se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999 II, Kalachnikov c. Rusia, nr. 47095/99, § 132, CEDH 2002-VI, Temel și Tașkan c. Turcia, n 40159/96, § 75, 30 iunie 2005 și Mahmut Yaman c. Turcia, n 33631/04, § 21, 20 ianuarie 2009). În ceea ce privește motivul care rezultă din privarea de asistență a unui avocat în timpul custodiei reclamantului, Curtea face trimitere la Hotărârea Salduz Turcia ([GC], n 36391/02, 27 noiembrie 2008) Curtea a examinat toate obiecțiunile prezentate de solicitant, din aceleași motive, la încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (c) coroborat cu art. 1 din convenție (Gülbahar și Tut c. Turcia, n 24468/03, § 10, 24 februarie 2009). Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție și, prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din convenție. 26. Rămâne problema aplicării articolului 41 din Convenție în temeiul căreia reclamantul solicită 22 730 EUR (EUR) pentru daune morale pe care le-ar fi suportat și 34 030 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții și a instanțelor naționale. Ca justificare, acesta furnizează un contract de onorariu încheiat cu avocatul său și baremul de onorarii al Baroului de la Ankara 27. Guvernul consideră că sumele solicitate de reclamant sunt exagerate și nefondate. 28. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 7 200 EUR pentru prejudiciul moral. 29. În plus, Curtea consideră că cea mai adecvată formă de redresare ar fi, cu condiția ca reclamantul să solicite acest lucru, un nou proces, în conformitate cu cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție ( Salduz, citată anterior, punctul 72). 30. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri, și o acordă reclamantului. 31. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzilor moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe durata excesivă a procedurii și pe lipsa asistenței unui avocat în timpul custodiei A se vedea restul cererii inadmisibile A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza duratei excesive a procedurii menționate 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, coroborată cu art. 6 alin. (1), din cauza faptului că reclamantul nu a putut fi asistat de un avocat în timpul reținerii sale A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 200 EUR (șapte mii două sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan, organizație ilegală armată.