AKDAĞ v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
AKDAĞ v. TURKEY (CtEDO, 2015)
Comunicat la 28 mai 2015 SECȚIUNE Cerere nr. 75460/10 Hamdiye AKDA Țină depusă la 22 noiembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Hamdiye Akdağ, este un național turc, care s-a născut în 1974 și a îndeplinit o sentință în închisoarea İzmit la momentul cererii. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl İ. Akmeșe, un avocat practicant la Istanbul. La 13 noiembrie 2003, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a fi membru al unei organizații ilegale. A fost dusă la Biroul Antiterrorism al Direcției de Securitate din Istanbul. La 14 noiembrie 2003 a fost interogată de poliție în absența unui avocat. Potrivit formularului de interogare din 14 noiembrie 2003 care a explicat drepturile unei persoane arestate, reclamantul a fost amintit de dreptul ei de a rămâne tăcut și a fost informat că ar putea solicita asistența unui avocat. Poliția a declarat în acest formular că nu a vrut să fie reprezentată de un avocat. În declarația ei de poliție, reclamantul a dat un cont detaliat despre implicarea ei în organizația ilegală. La 17 noiembrie 2003, reclamantul a fost adus în fața procurorului public și ulterior judecătorul de investigare. În timpul interogativei reclamantului a fost reprezentat de un avocat. Înaintea procurorului public și a judecătorului de investigare, reclamantul a retras declarația ei de poliție, declarând că aceaceasta a fost luată sub presiune. După ce interogatoriul a fost încheiat, judecătorul de investigare a retras reclamantul în custodie, având în vedere natura infracțiunii și starea probelor. La 4 decembrie 2003, Procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de lege de acuzare acuzând reclamantul de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale în temeiul articolului 168 din actualul cod penal defunt, Legea nr. 765. Procesul a început în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul și în timpul procedurii reclamantul a fost reprezentat de un avocat și a refuzat declarația de poliție pe care a afirmat-o a fost luată sub presiune și a susținut că a fost tratată rău în custodie de poliție. În timp ce procesul reclamantului a fost în așteptare în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul, aceste instanțe au fost abolite în conformitate cu Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în Jurnalul Oficial la 30 iunie 2004. Prin urmare, Curtea Istanbul a achiziționat competența asupra cazului. Februarie 2009 Curtea Istanbul Assize a constatat că reclamantul este vinovat de a fi membru al unei organizații ilegale și de a fi implicat în activitățile sale. Curtea Istanbul Assize, în condamnarea reclamantului la șase ani și trei luni de închisoare, a folosit declarația de poliție a reclamantului care se presupune că a fost extrasă de la ea sub presiune. La 27 aprilie 2010, Curtea de Casație a susținut condamnarea. Această decizie a fost depusă în registrul instanței de primă instanță la 25 mai 2010. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că a fost condamnată pe baza unor dovezi ilegale, deoarece instanța internă se baza pe declarația ei care a fost luată sub presiune și a prezentat în continuare, în conformitate cu art. 6 § 3 litera (c), coroborat cu art. 6 § 1 din Convenție, că i s-a refuzat asistența juridică în timpul custodiei sale de poliție. Întrebarea către părți A epuizat reclamantul căile de recurs interne? În special, a formulat plângeri cu privire la utilizarea declarației ei luate sub presiune în apelul său în fața Curții de Casație? A avut reclamant o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva ei, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? (a) Utilizarea declarației ei luate sub presupusă contravenție a dreptului reclamantului la o audiere echitabilă (a se vedea Özcan Çolak c. Turcia , nr. 30235/03, §§ 47-50, 6 octombrie 2009)? (b) A existat o încălcare a articolului 6 § 3 litera (c) din convenție, coroborat cu art. 6 § 1, ca urmare a lipsei de asistență juridică disponibilă reclamantului în cursul anchetei preliminare (a se vedea Salduz v. Turcia [GC], nr. 36391/02, §§ 45-63, CEDO 2008)?