GENÇ v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
GENÇ v. TURKEY (CtEDO, 2015)
Comunicat la 12 februarie 2015 SECȚIUNE Cerere nr. 38358/11 Yücel GENÇ împotriva Turciei depusă la 14 septembrie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Yücel Genç, este un național turc, care s-a născut în 1982 și a îndeplinit o condamnare în închisoarea Tekirdağ la momentul introducerii cererii. El este reprezentat în fața Curții de către dl Değirmenci, un avocat practicant la Izmir. La 11 ianuarie 2003, reclamantul a fost arestat și a fost arestat în custodie de poliție sub suspiciune de a fi membru al unei organizații ilegale. La 13 ianuarie, reclamantul a fost interogat de către poliție, presupus sub presiune, în absența unui avocat. În aceeași zi el a dat, de asemenea, o declarație procurorului public și judecătorul de investigare, încă în absența unui avocat. Judecătorul de investigare a retras reclamantul în custodie, având în vedere natura infracțiunii și starea probelor. La 21 martie 2003, reclamantul s-a plâns împotriva ofițerilor de poliție și a susținut că a fost supus la maltrat în timpul custodiei sale de poliție. La 4 decembrie 2003, procurorul public de la Curtea Izmir Assize a depus o acuzație în fața instanței respective, acuzând ofițerii de poliție în temeiul articolului 243 din fostul Cod Penal. La 7 iulie 2005, Curtea Izmir Assize a achitat ofițerii de poliție. La 13 decembrie 2006, Curtea de Casație a susținut hotărârea care a achitat ofițerii de poliție. La o dată neespecificată, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat de la İzmir a depus o acuzație în fața instanței respective, acuzând reclamantul de a fi membru al unei organizații ilegale armate și de a implica în activități care au subminat ordinul constituțional al statului. În argumentele sale de apărare, reclamantul a refuzat acuzațiile împotriva lui și a susținut că declarația sa de poliție a fost luată sub presiune. De asemenea, el a declarat că declarația sa de poliție nu ar trebui să fie luată în considerare de către instanța de judecată, deoarece a fost extrasă de la el sub presiune. În timp ce procedurile erau în așteptare, Curtele de Securitate de Stat au fost abolite în conformitate cu Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în Jurnalul Oficial la 30 iunie 2004. Prin urmare, Curtea Izmir a achiziționat competența asupra cazului. La 19 iunie 2009, Curtea İzmir Assize a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la închisoare pe viață. La condamnarea reclamantului, instanța de primă instanție s-a bazat pe declarația de poliție a reclamantului. La 15 martie 2011, Curtea de casă a susținut hotărârea. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că el a fost condamnat pe baza unor dovezi ilegale, deoarece instanța internă a invocat declarația sa de poliție care a fost luată sub presiune. El depune în continuare, în conformitate cu art. 6 § 3 litera (c), coroborat cu art. 6 § 1 din Convenție, că i s-a refuzat asistența juridică în cursul fazei preliminare de anchetă. Întrebarea părților a existat o încălcare a articolului 6 § 3 litera (c) coroborat cu articolul § 1 din Convenție ca urmare a lipsei de asistență juridică disponibilă reclamantului în timpul detenției sale în custodie de poliție (a se vedea Salduz v. Turcia [GC], nr. 36391/02, §§ 45-63, CEDO 2008)? Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva lui în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, în ce măsură a fost condamnarea reclamantului pe baza declarațiilor sale presupuse extrase sub presiune și în absența unui avocat? Curtea de judecată și-a evaluat suficientă fiabilitatea înainte de a admite aceste declarații în dosarul cazului?