DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 23710/02 de Adnan Akdeniz TAȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 13 septembrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė Popović, judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 22 mai 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Adnan Akdeniz Taș, este un cetățean turc născut în 1975 și locuiește în Tokat. El este reprezentat în fața Curții de către dl Hasan Erdoğan, avocat practicant la Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 decembrie 2000, reclamantul, care a fost editorul șef al unui periodic, a participat la o demonstrație de protestare la înființarea închisorilor de tip F pentru a raporta evenimentul pentru ziarul său. În timpul demonstrației, reclamantul a intrat într-o luptă cu poliția și a participat la distrugerea unei mașini de poliție. La 21 martie 2001, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de a ajuta o organizație teroristă, și anume TDP (Partiul Revoluționar Turc) . Reclamantul a fost dus la sucursala antiterror din Hotărârea de Securitate din Ankara, unde se presupune că a fost supus abuz verbal și declarația sa a fost luată sub presiune. La 23 martie 2001, reclamantul a fost adus în fața Curții de Securitate de Stat din Ankara, unde a refuzat doar acuzațiile împotriva lui, dar nu a declarat că declarația sa a fost luată sub presiune sau se plângea de maltraturile pe care se presupune că le-a suferit în custodie de poliție. În plus, el nu a depus nici o plângere la Biroul Procurorului public împotriva ofițerilor de poliție care presupusă că l-au maltratat. În aceeași zi el a fost închis în detenție la reținere. La 8 februarie 2001, procurorul public de la Tribunalul de Securitate de Stat din Ankara a depus o acuzație în fața instanței de acuzare a reclamantului în temeiul articolului 169 din Codul Penal. Procurorul s-a bazat pe documente și materiale propagandistice legate de TDP, care au fost confiscate în timpul căutării casei reclamantului. În plus, el a luat în considerare faptul că reclamantul a participat la o serie de evenimente care vizează protestarea împotriva înființarii închisorilor de tip F, în special faptul că a intrat într-o luptă cu poliția și a participat la distrugerea unei mașini de poliție în timpul demonstrației din 19 decembrie 2000. La 9 iulie 2001, Curtea de Securitate de Stat din Ankara, care se bazează pe documentele și materialele confiscate în casa reclamantului, a condamnat reclamantul de a ajuta membrii unei organizații ilegale, și anume TDP și a condamnat-o la 3 ani și 9 luni de închisoare. La 5 decembrie 2001, Curtea de Casație, într-o ședință publică, a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante sunt stabilite în Göç c. Turcia ([GC], nr. 36590/97, §§ 29-34, CEDO 2002 V). COMPLAINTE În temeiul articolului 3 din Convenție, reclamantul susține că a fost supus unui tratament inuman în custodie de poliție. În acest sens, susține că declarația sa în custodie de poliție a fost luată sub presiune și a fost supus abuz verbal. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a primit o audiere echitabilă din cauza faptului că a fost judecat și condamnat de Curtea de Securitate de Stat din Ankara, care nu este imparțială sau independentă și drepturile acuzaților și procedura de proces sunt mult mai limitate decât celelalte instanțe civile din Turcia. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (b) că argumentele scrise ale Procurorului Principal la Curtea de Casație nu i-au fost comunicate. Invocând art. 9 și 10 din Convenție, reclamantul se plânge că instanțele interne au considerat că ajută și a suferit membrii unei organizații ilegale, fiind editorul șef al unui periodic, care a încălcat dreptul său la libertatea de gândire și de exprimare respectiv. Reclamantul susține că în timpul custodiei sale de poliție el a fost supus unui tratament care constituie o încălcare a articolului 3 din Convenție. El a susținut în acest sens că declarația sa a fost luată sub presiune și a fost insultat verbal. Curtea constată că în timpul procedurii dinaintea instanțelor interne apărarea reclamantului a fost limitată În nici o etapă a procedurii, el nu a dat nici o indicație instanței naționale despre tipul de tratament suferit în custodie. În plus, reclamantul nu a depus plângeri la autoritățile interne împotriva ofițerilor care se presupune că l-au maltratat. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă concretă în sprijinul acuzațiilor sale și nu a confirmat, prin urmare, afirmația sa că a fost supus unui tratament necorespunzător în arestul poliției și că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din convenție. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a primit o audiere echitabilă din cauza faptului că a fost judecat și condamnat de Curtea de Securitate de Stat din Ankara, care nu este imparțială și independentă și în cazul în care drepturile acuzate și procedura de proces sunt mult mai limitate decât celelalte instanțe civile din Turcia. Curtea remarcă că reclamantul nu a justificat afirmația sa privind lipsa de independență și imparțialitate a Curții de Securitate de Stat din Ankara. Curtea remarcă că reclamantul a avut o reprezentare juridică pe parcursul procedurii judiciare și a fost în măsură să-și afirme pe deplin situația și să pună în pericol dovezile. În plus, reclamantul a fost condamnat la 9 iulie 2001 la doi ani de la modificarea constituțională a anului 18 iunie 1999 în vederea excluderii membrilor militari de la instanțele de securitate a statului. Prin urmare, procedurile au fost desfășurate și hotărârea finală a fost pronunțată de o instanță de securitate a statului compusă din trei judecători civili care au efectuat o examinare deplină Faptele cazului și evaluarea dovezilor și a legii prezentate înaintea acesteia (a se vedea mutadis mutandis mutandis Imrek c. Turcia (dec.), nr. 57175/00, 28 ianuarie 2003). Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (b) că argumentele scrise ale Procurorului Principal cu privire la fondurile cererii sale la Curtea de Casație nu i-au fost comunicate. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Invocând articolele 9 și 10 din Convenție, reclamantul se plâng că instanțele interne au considerat că ajută și a suferit membrii unei organizații ilegale prin faptul că este redactorul principal al unui periodic, care a încălcat, respectiv, dreptul la libertatea de gândire și de exprimare. Curtea remarcă că reclamantul nu a fost condamnat din cauza poziției sale de redactor principal al unui periodic sau din cauza exprimării avizelor în el. Curtea a constatat că reclamantul a fost vinovat pe baza unor dovezi incriminatoare, și anume materialul de propagandă legat de TDP, descoperit în timpul cauzei casei sale. El a fost judecat și condamnat din cauza ajutorului și a abținerii unei organizații teroriste armate prin participarea sa la anumite activități, care au implicat propagande pentru organizație, cum ar fi demonstrarea din 19 decembrie 2000, în care a intrat într-o luptă cu poliția și a participat la distrugerea unei masini de poliție în contravenție cu art. 169 din Codul Penal. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că condamnarea reclamantului nu poate fi privită în ceea ce privește o ingerință în drepturile sale în temeiul articolelor 9 și 10 din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului privind necomunicarea către reclamantul procurorului public principal în ceea ce privește fondul cererii sale în fața Curții de Casație; declara restul cererii inadmisibil. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa
Application no. 23710/02
by Adnan Akdeniz TAȘ
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 13 September 2005 as a Chamber composed of:
Mr
J.-P.
Costa
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
K.
Jungwiert
,
Mr
M.
Ugrekhelidze
,
Ms
D.
Jočienė
,
Mr
D.
Popović,
judges
,
and Mrs S.
Dollé
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 22 May 2002,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Adnan Akdeniz Taș, is a Turkish national who was born in 1975 and lives in Tokat. He is represented before the Court by Mr
Hasan
Erdoğan, a lawyer practising in Ankara.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 19 December 2000 the applicant, who was the chief editor of a periodical, participated in a demonstration protesting at the establishment of the F-Type prisons in order to report on the event for his newspaper. During the demonstration, the applicant got into a fight with the police and participated in the destruction of a police car.
On 21 March 2001 the applicant was arrested on suspicion of aiding a terrorist organisation, namely TDP
(Turkish Revolutionary Party)
. The applicant was taken to the anti-terror branch of the Ankara Security Directorate, where he was allegedly subjected to verbal abuse and his statement was taken under duress.
On 23 March 2001 the applicant was brought before the Ankara State Security Court where he only denied the accusations against him, but he did not declare that his statement had been taken under duress or complain about the ill-treatment he had allegedly suffered in police custody. Moreover, he did not file any complaints with the Office of the Public Prosecutor against the police officers who had allegedly mistreated him. On the same day he was placed in detention on remand.
On 8 February 2001 the public prosecutor at the Ankara State Security Court filed an indictment with the court charging the applicant under Article
169 of the Criminal Code. The public prosecutor relied on documents and propaganda material related to the TDP which were seized during the search of the applicant’s house. He further took into consideration that the applicant had participated in a number of events aiming at protesting against the establishment of the F-type prisons, especially the fact that he had got into a fight with the police and participated in the destruction of a police car during the demonstration of 19
December 2000.
On 9 July 2001 the Ankara State Security Court, relying on the documents and materials seized in the applicant’s house, convicted the applicant of aiding the members of an illegal organisation, namely the TDP and sentenced him to 3 years and 9 months of imprisonment.
On 5 December 2001 the Court of Cassation, in a public hearing, upheld the decision of the State Security Court.
B.
Relevant domestic law and practice
The relevant domestic law and practice are set out in
Göç v. Turkey
([GC], no. 36590/97, §§ 29-34, ECHR 2002
‑
V).
1.
The applicant maintains under Article 3 of the Convention that he was subjected to inhuman treatment in police custody. In this connection, he alleges that his statement in police custody was taken under duress and he was subjected to verbal abuse.
2.
Invoking Article 6 § 1 of the Convention the applicant complains that he did not receive a fair hearing on the ground that he was tried and convicted by the Ankara State Security Court which is not impartial or independent and the rights of the accused and the trial procedure are much more restricted as compared to the other civil courts in Turkey.
3.
The applicant complains under Article 6 § 3 (b) that the Principal Public Prosecutor’s written submissions to the Court of Cassation were not communicated to him.
4.
Invoking Article 9 and 10 of the Convention the applicant complains that the domestic courts considered that he was aiding and abetting the members of an illegal organisation through being the chief editor of a periodical, which breached his right to freedom of thought and expression respectively.
1.
The applicant alleges that during his police custody he was subjected to treatment which constituted a breach of Article 3 of the Convention. He submitted in this connection that his statement was taken under duress and he had been verbally insulted.
The Court notes that during the proceedings before the domestic courts the applicant’s defence was
confined
to the denial of the charges that had been brought against him. At no stage of the proceedings did he give any indication to the national courts about the sort of ill-treatment he had allegedly suffered in custody. Furthermore, the applicant has not filed any complaints with the domestic authorities against the officers who allegedly mistreated him.
The Court further observes that the applicant has not produced any concrete evidence in support of his allegations and has thus failed to substantiate his claim that he was subjected to ill-treatment in police custody.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
2.
Invoking Article 6 § 1 of the Convention the applicant complains that he did not receive a fair hearing on the ground that he was tried and convicted by Ankara State Security Court which is not impartial and independent and where the rights of the accused and the trial procedure are much more restricted as compared to the other civil courts in Turkey.
The Court notes that the applicant failed to substantiate his allegation as to the lack of independence and impartiality of Ankara State Security Court. The Court observes that the applicant had legal representation throughout the legal proceedings and was able to state his case fully and to challenge the evidence. Furthermore, the applicant was convicted on 9 July 2001 which is two years after the constitutional amendment of 18 June 1999 with a view to the exclusion of military members from state security courts. Therefore, the proceedings were conducted and the final judgment was pronounced by a state security court composed of three civilian judges who carried out
a full examination
of the facts of the case and assessment of the evidence and
law presented before it (see,
mutadis mutandis
,
Imrek v.
Turkey
(dec.), no. 57175/00, 28 January 2003). It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article
35 §§
3 and
4 of the Convention.
3.
The applicant complains under Article 6 § 3 (b) that the Principal Public Prosecutor’s written submissions on the merits of his claim to the Court of Cassation were not communicated to him.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
4.
Invoking Articles 9 and 10 of the Convention the applicant complains that the domestic courts considered that he was aiding and abetting the members of an illegal organisation through being the chief editor of a periodical, which breached his right to freedom of thought and expression respectively.
The Court notes that the applicant was not convicted because of his position as the chief editor of a periodical or on account of having expressed opinions therein. The court found the applicant guilty on the basis of incriminating evidence, namely the propaganda material related to the TDP, discovered during a search of his house. He was tried and convicted on account of aiding and abetting an armed terrorist organisation by his participation in certain activities, which involved propaganda for the organisation such as the demonstration of 19 December 2000 wherein he got into a fight with the police and participated in the destruction of a police car in contravention of Article 169 of the Criminal Code.
In light of the foregoing, the Court considers that the conviction of the applicant cannot be viewed in terms of an interference with his rights under Articles 9 and 10 of the Convention. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaint concerning the non-communication to the applicant of the Principal Public Prosecutor’s submissions on the merits of his claim before the Court of Cassation;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Registrar
President