TAS v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

19.09.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Struck out of the list

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

TAS v. TURKEY (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ Cererea nr. 23710/02 de Adnan Akdeniz TAȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 19 septembrie 2006 în calitate de Cameră compusă de: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Doamna Mularoni Jočienė, judecători și dna Dollé Grefier Având în vedere cererea depusă la 22 mai 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere decizia parțială din 13 septembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Adnan Akdeniz Taș, este un cetățean turc născut în 1975 și locuiește în Tokat. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Erdoğan, un avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 decembrie 2000, reclamantul, care a fost redactor-șef al unui periodic, a participat la o demonstrație de protestare la înființarea închisorilor de tip F, pentru a raporta evenimentul pentru ziarul său. În timpul demonstrației, reclamantul a fost implicat într-o luptă cu poliția și a participat la distrugerea unei mașini de poliție. La 21 martie 2001, el a fost arestat pe baza suspiciunilor de a ajuta o organizație teroristă, și anume TDP (Partiul Revoluționar Turc). La 23 martie 2001, reclamantul a fost adus la Curtea de Securitate de Stat din Ankara, unde a refuzat doar acuzațiile împotriva lui, dar nu a declarat că declarația sa a fost luată sub presiune sau se plângea de maltraturile pe care se presupune că le-a suferit în custodie de poliție. În aceeași zi, el a fost închis în detenție în închisoare. La 8 februarie 2001, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Ankara a depus o acuzație în fața instanței, acuzând reclamantul în temeiul articolului 169 din Codul Penal. Procurorul public se adresează documentelor și materialelor de propagandă referitoare la TDP care au fost confiscate în timpul cauzei casei reclamantului. În plus, el a luat în considerare faptul că reclamantul a participat la o serie de evenimente care vroia să protesteze împotriva înființarii închisorilor de tip F, și în special faptul că a intrat într-o luptă cu poliția și a participat la distrugerea unei mașini de poliție în timpul demonstrației din 19 decembrie 2000. La 9 iulie 2001, Curtea de Securitate de Stat din Ankara, bazată pe documentele și materialele confiscate în domiciliul reclamantului, a condamnat reclamantul de a ajuta membrii unei organizații ilegale, și anume TDP, și a condamnat-o la trei ani și nouă luni de închisoare. La 5 decembrie 2001, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat. Legea și practicile interne relevante sunt stabilite în Göç c. Turcia ([GC], nr. 36590/97, §§ 29-34, CEDO 2002 V). COMPLAINTul reclamantului s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 3 litera (b) din Convenție că nu au fost comunicate la Curtea de casă observațiile scrise ale Procurorului Principal. La 13 septembrie 2005, Curtea a hotărât să declare cererea parțial inadmisibilă și să comunice plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție guvernului contestat. Ianuarie 2006, Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile cazului. Reclamantul a fost invitat să răspundă la aceste observații până la 28 februarie 2006 cel târziu. La 10 aprilie 2006, Registrul a trimis o scrisoare înregistrată reprezentantului reclamantului, informand-l că perioada permisă de prezentare a observațiilor reclamantului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii nu a expirat la 28 februarie 2006 și că nu a fost solicitată prelungirea termenului. Prezenta scrisoare a fost transmisă la adresa reprezentantului reclamantului la 22 aprilie 2006. Curtea constată că, în scrisoarea respectivă, reprezentantul reclamant a fost, de asemenea, atrasă de dispozițiile articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. Registrul nu a primit niciun răspuns în această zi. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își continue cererea în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cauze. J.-P. Președintele grefierului Costa