CASE OF DIMOVIĆ AND OTHERS v. SERBIA

CAZUL CU QUADRUL SECȚIUNII DE DIMOVI ȘI ALȚII v. SERBIA (Dociunea nr. 40238/16) HOTĂRÂREA Strasburg 19 noiembrie 2024 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Dimović și alții v. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Tim Eicke, Președintele, Ana Maria Guerra Martins, Mateja Urović, judecători și Simeon Petrovski, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 40238/16) împotriva Republicii Serbiei a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 21 iunie 2016 de patru resortisanți sârbi („reclamanții”), a căror detalii relevante sunt enumerate în tabelul anexat și reprezentate de dl V. Juhas Urić, avocat practicant în Subotica; hotărârea de a anunța cererea către Guvernul sârb („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna Zorana Jadrijević Mladar, observațiile părților; după deliberarea în particular la 22 octombrie 2024, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la incapacitatea lor de a comenta observațiile scrise ale Procurorului public superior prezentate în răspuns la declarațiile de recurs de apărare în cadrul procedurii dinainte de Curtea de Apel. Ca urmare a condamnării reclamanților a unei tentative de furt agravat (menționate la închisoare), atât reclamanții, cât și Procurorul de bază a interpus apeluri împotriva hotărârii instanței de primă instanță. Apelurile părților au fost transmise Curții de Apel Novi Sad. De asemenea, Biroul Procurorului public superior a prezentat observații scrise în scopul respingerii apelului depus de solicitanți, a acordării apelului Procurorului public de bază și a impus condamnări la închisoare mai mari. Curtea de apel nu a furnizat reclamanților o copie a observațiilor scrise prezentate de Procurorul public superior. Cu o hotărâre finală, Curtea de Apel a susținut condamnarea reclamanților și a redus condamnarea la închisoare a tuturor reclamanților. Reclamanții au aflat despre răspunsul procurorului public superior la apelul lor după ce au primit hotărârea Curții de Apel. La 26 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamanților cu privire la observațiile necomunicate ale Procurorului Superior, ca fiind vădit nefondate, menționând că codul de procedură penală nu a solicitat instanțelor de a doua instanță să furnizeze acuzatului o copie a observațiilor procurorului în răspuns la apelul lor. Guvernul s-a opus admisibilității cererii din cauza faptului că reclamanții nu au suferit niciun dezavantaj semnificativ ca urmare a necomunicației observațiilor procurorului public, deoarece aceste observații nu au conținut nicio problemă de fapt și de lege pe care hotărârea impugnată a Curții de Apel a invocat-o. Curtea consideră că problema dacă reclamanții au suferit un „desavantage semnificativ” în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (b) din convenție ar trebui să fie aderată la fondul, deoarece este strâns legată de substanța plângerii reclamanților că principiul de aderare a fost încălcat în cazul lor. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau neadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În conformitate cu jurisprudența bine stabilită a Curții, dreptul la un proces adversar înseamnă, într-un caz penal, că atât acuzarea, cât și apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaște și de a observa observațiile depuse și dovezile aduse de cealaltă parte (a se vedea Murtazaliyeva c. Rusia [GC], nr. 36658/05, § 91, 18 decembrie 2018, și Zahirović c. Croația , nr. 58590/11, § 42, 25 aprilie 2013). v. Republica Cehă (dec.) nr. 24880/05, 14 decembrie 2010), menționată de Guvern, având în vedere că se referă la procedurile penale în care reclamanții au fost considerați vinovați și condamnați la închisoare. În plus, deși Curtea de Apel nu a remis explicit în decizia sa observațiilor procurorului, acestea au constituit totuși opinia procurorului cu privire la recursul reclamanților și au avut ca scop, prin urmare, să influențeze hotărârea Curții de Apel prin solicitarea respingerii apelului reclamantului. Reclamanții au avut în mod clar interesul de a primi o copie a observațiilor scrise ale procuraturii și, dacă este cazul, de a face observații cu privire la aceste observații (a se vedea Hudáková și alții c. Slovacia , nr. 23083/05 §§§ 28-29, 27 aprilie 2010). Având în vedere ce a fost în joc pentru reclamanții, Curtea nu trebuie să stabilească dacă nu comunică observațiile Procurorului Superior a provocat orice prejudecăți; existența unei încălcări este concepută chiar și în absența prejudecății (a se vedea Zahirović , citat mai sus, § 43). După cum s-a subliniat deja de mai multe ori, reclamantul trebuie să judece dacă un document solicită sau nu un comentariu din partea sa. Lipsa unei dispoziții explicite în legislația internă care impune ca apărarea să fie acordată posibilitatea de a răspunde la argumentele procurorului în cadrul procedurii de recurs (a se vedea punctul 3 mai sus) nu poate justifica faptul că Curtea de Apărare nu oferă reclamanților posibilitatea de a lua în considerare observațiile scrise ale Procurorului Superior înainte de decizia sa (a se vedea Bajić c. Macedonia de Nord , nr. 2833/13 §§ 57-59, 10 iunie 2021 . În consecință, procedura urmată nu a permis reclamanților să participe în mod corespunzător la procedura dinaintea Curții de Apel și, prin urmare, le-a privat de o audiere echitabilă în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. 10. Prin urmare, Curtea respinge obiecția de inadmisibilitate a Guvernului aderată anterior la fondul (a se vedea punctul 5 de mai sus) și concluzionează că s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Reclamanții au solicitat 4.000 de euro (EUR) fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale. De asemenea, au solicitat în comun 3.838 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 2.878 EUR în fața Curții. 12. Guvernul a considerat afirmațiile reclamanților nefondate și nefondate. 13. Având în vedere toate circumstanțele prezentei cauze, Curtea acceptă faptul că reclamanții au suferit prejudiciu moral care nu pot fi compensate numai prin constatarea unei încălcări. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea conferă reclamanților 900 EUR fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil. 14. În lipsa documentelor justificative care demonstrează că reclamanții au plătit sau au fost în temeiul unei obligații juridice de a plăti taxele solicitate, Curtea nu constată nicio bază pentru a accepta că costurile și cheltuielile solicitate de către solicitanți au fost suportate de acestea. Prin urmare, cererea trebuie respinsă (a se vedea Merabishvili c. Georgia [GC], nr. 7208/13, §§ 370-73, 28 noiembrie 2017). Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, se alătură obiecției guvernului în ceea ce privește presupusul lipsă de „desvantaj semnificativ” și îl respinge; declara cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, 900 EUR (nouă sute de euro) fiecăruia, plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 noiembrie 2024, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Simeon Petrovski Tim Eicke Președintele adjunct al greffierului Apendice Lista reclamanților: nr. Numele reclamantului Anul nașterii Naționalitate Erika DIMOVI

FOURTH SECTION

CASE OF DIMOVIĆ AND OTHERS v. SERBIA

(Application no. 40238/16)

JUDGMENT

STRASBOURG

19 November 2024

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Dimović and Others v. Serbia,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of:

Tim Eicke, President,

Ana Maria Guerra Martins,

Mateja Đurović

, judges

,

and Simeon Petrovski, Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

40238/16) against the Republic of Serbia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 21 June 2016 by four Serbian nationals (“the applicants”), whose relevant details are listed in the appended table and who were represented by Mr V. Juhas Đurić, a lawyer practising in Subotica;

the decision to give notice of the application to the Serbian Government (“the Government”), represented by their Agent, Ms

Zorana Jadrijević Mladar,

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 22 October 2024,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about their inability to comment on the written observations of the Higher Public Prosecutor submitted in reply to defence statements of appeal in the proceedings before the Court of Appeal.

2.

Following the applicants’ conviction of an attempted aggravated theft (sentenced to imprisonment), both the applicants and the Subotica Basic Public Prosecutor’s Office lodged appeals against the first-instance court’s judgment. The parties’ appeals were transmitted to the Novi Sad Court of Appeal. The Higher Public Prosecutor’s Office also submitted written observations seeking that the appeal lodged by the applicants be dismissed, that the appeal of the Subotica Basic Public Prosecutor’s Office be granted and that higher prison sentences be imposed. The Court of Appeal did not provide the applicants with a copy of the written observations submitted by the Higher Public Prosecutor. With a final judgment, the Court of Appeal upheld the applicants’ conviction and reduced the prison sentences in respect of all applicants. The applicants learnt about the Higher Public Prosecutor’s reply to their appeal after having received the Court of Appeal’s judgment.

3

.

On 26 November 2015 the Constitutional Court dismissed the applicants’ complaint about the non-communicated observations of the Higher Prosecutor as manifestly ill-founded, noting that the Code of Criminal Procedure did not require the second-instance courts to provide the accused with a copy of the prosecutor’s observations in reply to their appeal.

THE COURT’S ASSESSMENT

4.

The Government objected to the admissibility of the application on the ground that the applicants had not suffered any significant disadvantage as a result of the non-communication of the public prosecutor’s observations. It was so because those observations had not contained any issues of fact and law on which the impugned judgment of the Court of Appeal had relied.

5

.

The Court considers that the question of whether the applicants suffered a “significant disadvantage” within the meaning of Article 35 § 3 (b) of the Convention should be joined to the merits, since it is closely linked to the substance of the applicants’ complaint that the principle of adversariness was breached in their case.

6.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

7.

In accordance with the Court’s well-established case-law, the right to an adversarial trial

means, in a criminal case, that both prosecution and defence must be given the opportunity to have knowledge of and comment on the observations filed and the evidence adduced by the other party (see

Murtazaliyeva v. Russia

[GC], no.

36658/05, § 91, 18 December 2018, and

Zahirović v. Croatia

, no.

58590/11, § 42, 25 April 2013).

8.

The present case must be distinguished from

Holub

v. the Czech Republic

((dec.) no. 24880/05, 14

December 2010), referred to by the Government, given that it concerns criminal proceedings in which the applicants were found guilty and sentenced to imprisonment. Furthermore, although the Court of Appeal did not explicitly refer in its decision to the prosecutor’s observations, they nevertheless constituted the prosecutor’s views on the applicants’ appeal and thus manifestly aimed to influence the decision of the Court of Appeal by calling for the applicants’ appeal to be dismissed. The applicants clearly had an interest in receiving a copy of the prosecution’s written observations and, if appropriate, to make comments on those observations (see

Hudáková and Others v. Slovakia

, no. 23083/05, §§

28-29, 27 April 2010). Having regard to what was at stake for the applicants, the Court does not need to determine whether the failure to communicate the Higher Prosecutor’s observations caused the applicants any prejudice; the existence of a violation is conceivable even in the absence of prejudice

(see

Zahirović

, cited above, § 43).

As emphasised several times already, it is for the applicant to judge whether or not a document calls for a comment on his part. The absence of an express provision in domestic law requiring that the defence must be given the opportunity to reply to the prosecutor’s submissions in appeal proceedings (see paragraph 3 above) cannot justify the failure of the Court of Appeal to afford the applicants an opportunity to take cognisance of the written observations of the Higher Prosecutor prior to its decision (see

Bajić v. North Macedonia

, no. 2833/13, §§ 57-59, 10 June 2021).

9.

Accordingly, the procedure followed did not enable the applicants to participate properly in the proceedings before the Court of Appeal and thus deprived them of a fair hearing within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention.

10.

The Court therefore dismisses the Government’s inadmissibility objection previously joined to the merits (see paragraph 5 above) and concludes that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

11.

The applicants claimed 4,000 euros (EUR) each in respect of non-pecuniary damage. They also claimed jointly EUR 3,838 in respect of costs and expenses incurred before the domestic courts and EUR 2,878 for those incurred before the Court.

12.

The Government considered the applicants’ claims unfounded and unsubstantiated.

13.

Having regard to all the circumstances of the present case, the Court accepts that the applicants have suffered non-pecuniary damage which cannot be compensated for solely by the finding of a violation. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicants EUR

900 each in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable.

14.

In the absence of any supporting documents showing that the applicants paid or were under a legal obligation to pay the fees claimed, the Court finds no basis on which to accept that the costs and expenses claimed by the applicants have actually been incurred by them. It follows that the claim must be rejected (see

Merabishvili v. Georgia

[GC], no.

72508/13, §§

370-73, 28

November 2017).

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Joins

to the merits the Government’s objection concerning the alleged lack of a “significant disadvantage” and dismisses it;

Declares

the application admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants, within three months, EUR 900 (nine hundred euros) each, plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State

at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 19 November 2024, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Simeon Petrovski

Tim Eicke

Deputy Registrar

President

APPENDIX

List of applicants:

No.

Applicant’s name

Year of birth

Nationality

1.

Erika DIMOVIĆ

1975

Serbian

2.

Roža DIMOVIĆ

1971

Serbian

3.

Magdalena KOLOMPAR

1987

Serbian

4.

Đenđi KOVAČ

1983

Serbian