Durlescu împotriva Republicii Moldova

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA DURLESCU c. REPUBLICA MOLDOVA (Cercetarea nr. 7951/12) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 noiembrie 2024 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.

În cauza Durlescu c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Jovan Ilievski, președintele Diana Sârcu, Gediminas Sagatys, judecători și Dorothee von Arnim, graffière adjutant de secțiune, cererea (n 7951/12) împotriva Republicii Moldova și al cărei resortisant al acestui stat, dl Alexei Durlescu, născut în 1983 și rezident în Cimișlia, reprezentat de domnul A. Postică, avocat la Chișinău, a sesizat Curtea la 10 noiembrie 2011 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, decizia de a aduce la cunoștința guvernului moldovenesc, reprezentată succesiv de agentul său adinterim doamna D. Masmecu și agenții săi dnii O. Rotari și D. Obada, obiecțiile reținute de art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind anularea în mod ilegal a unei hotărâri definitive și de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus, observațiile părților, După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 octombrie 2024, înmânează hotărârea în cauză, adoptat la această dată Cererea se referă la anularea unei hotărâri favorabile reclamantului, ca urmare a unei căi de atac care ar fi fost formulată cu întârziere de către terți.

La 24 noiembrie 2009, Tribunalul din Ciocana (Chișinău) a pronunțat o hotărâre înainte de a declara drept de confirmare a validității tranzacției judiciare încheiate între reclamant și societatea I. În conformitate cu termenii tranzacției respective, societatea I. recunoaștea pretențiile reclamantului față de aceasta și se angaja să plătească acestuia, conform unui calendar de la 1 În decembrie 2009 până la 31 decembrie 2011, suma de 30 481 lei moldovenești (MDL) și 469 315 USD (adică suma totală de aproximativ 315 235 EUR (EUR) la momentul respectiv). La 8 iunie 2011, Curtea de Apel din Chișinău a infirmat această hotărâre după primirea acțiunii formulate la 19 mai 2011, de către doi particulari V.T.

și A.T., în calitate de asociați și membri ai comitetului de audit al societății I. Ea a trimis cauza în fața primei instanțe pentru o nouă examinare. Decizia instanței de apel a fost definitivă. În urma revizuirii cauzei și după introducerea prezentei cereri în fața Curții, printr-o hotărâre din 22 septembrie 2014, devenit definitivă, pretențiile reclamantului cu privire la recunoașterea și plata creanței sale au fost primite integral. La 17 decembrie 2015, procurorul judiciar a inițiat procedura de executare forțată a acestei hotărâri. Potrivit celor mai recente observații ale reclamantului, mai mult de jumătate din suma care trebuia restituită era încă neexecutată, adică suma de 3 391 503,79 MDL (aproximativ 176 400 EUR în funcție de cursul de schimb în vigoare la data prezentării acestor observații).

Dispozițiile legale relevante privind termenele de introducere a unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești înainte de a se pronunța drept sau a unei cereri de declarare a unei hotărâri judecătorești, în vigoare la data faptelor, sunt rezumate în cauzele Fabrica de Zahăr din Ghindești S.A. c. Republica Moldova ([comitet], nr. 54813/08, § 15, 3 decembrie 2019) și Grajdianu și alte cauze ale Republicii Moldova ([comitet], n 10790/11 și alte 4 § 8, 7 ianuarie 2020). Invocând art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că instanța de apel din Chișinău a primit fără justificare nici o acțiune tardivă în defavoarea sa, formulată de persoane care nu aveau dreptul să facă acest lucru (punctul 3 de mai sus), ceea ce ar fi adus atingere principiului securității rapoartelor juridice.

EVALUAREA CURȚII cu privire la VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA PRIVIND admisibilitatea Guvernul susține că reclamantul a ascuns Curții anumite informații legate de domeniul de aplicare al cauzei la nivel național și că cererea trebuie respinsă pentru abuzarea dreptului la recurs individual, în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. Acesta ridică apoi excepția pierderii calității de victimă de către solicitant, având în vedere că, după introducerea prezentei cereri și în urma revizuirii cauzei la nivel intern, acesta a obținut o nouă hotărâre favorabilă (punctul 4 de mai sus) la momentul complet al sumelor stabilite prin hotărârea din 8 iunie 2011. În ceea ce privește a doua excepție formulată de guvern, reclamantul recunoaște că, prin adoptarea hotărârii din 22 septembrie 2014, pretențiile sale față de societatea I. au fost primite integral.

Cu toate acestea, insistă asupra faptului că autoritățile naționale nu au readus la îndeplinire presupusele încălcări ale articolului 6 din Convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenția care decurge din anularea hotărârii definitive din 24 noiembrie 2009 care i-a fost favorabilă (punctul 2 de mai sus). Curtea consideră că nu s-a stabilit în mod eronat o in t e n a reclamantului de la . Curtea constată că, printr-o scrisoare din 20 noiembrie 2017, reclamantul a informat Curtea cu privire la deciziile interne ulterioare adoptate în prezenta cauză. În al doilea rând, Curtea amintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să-i retragă calitatea de victimă a unei persoane decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, și apoi au reparat încălcarea Convenției (scordino c. Italia 1) [GC], nr. 36813/97, § 180, CEDH 2006-V).

12. Curtea observă că: o autoritate națională nu a constatat, cel puțin în esență, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza anulării neregulamentare a hotărârii definitive din 24 noiembrie 2009 în favoarea reclamantului; prin urmare, reclamantul nu a obținut nici o reparație a infracțiunilor menționate anterior. Constatând că termenul nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea îl declară admisibil. Pe fond 14. În prezenta cauză, Curtea de Apel din Chișinău a anulat hotărârea înainte de a declara drept din 24 noiembrie 2009 (punctul 3 de mai sus) în urma unei acțiuni formulate la 19 mai 2011, adică mai mult de 17 luni de la data pronunțării acestei hotărâri.

În decizia sa din 8 iunie 2011, instanța de recurs nu se pronunță pe bună dreptate cu privire la respectarea termenului legal acordat pentru a formula această acțiune și, în special, nu a precizat dacă aceasta a ajuns la concluzia că acțiunea nu a fost întârziată sau dacă intenționa să acorde o declarație de obligație. În același timp, elementele dosarului nu furnizează detalii cu privire la acest aspect. La rândul său, guvernul nu prezintă niciun argument în această privință.

15. Curtea arată că a tratat situații similare celor din cazul de față în mai multe hotărâri în care a formulat principiile referitoare la necunoașterea principiului securității juridice ca urmare a anulării unei hotărâri definitive (a se vedea, printre altele, Istrate c. Moldov, 53773/00, § 46-61, 13 iunie 2006 Melnic c. Moldova, n 6923/03, § 38-44, 14 noiembrie 2006 și Ponomaryov c. Ukrain, n 3236/03, § 40-47, 3 În aceste cazuri, Curtea a considerat, printre altele, că, prin faptul că nu a dat niciun motiv pentru prelungirea termenului acordat pentru introducerea unui act de procedură, instanțele interne încălcaseră dreptul reclamantului la un proces echitabil (a se vedea, de exemplu, Melnic, citată anterior, punctul 42). Având în vedere faptele din speță și argumentele părților, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. 17. Având în vedere constatarea de mai sus cu privire la încălcarea articolului 6 din Convenție, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare … În ceea ce privește presupusa încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului care rezultă din art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în materie, anularea unei hotărâri definitive în temeiul căreia a fost recunoscută o creanță și, prin urmare, un "bine" Fără nicio explicație cu privire la motivele anulării, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Roșca c. Moldova, n 6267/02, § 30-32, 22 martie 2005 Popov c. Moldova 2), nr. 19960/04, § 56-58, 6 decembrie 2005). În acest caz, a existat, de asemenea, o încălcare a acestei dispoziții.

Reclamantul solicită 3 391 503,79 lei moldovenești (MDL) (aproximativ 176 400 EUR) în funcție de cursul de schimb în vigoare la data la care această pretenție a fost formulată) pentru prejudiciul material, reprezentând suma rămasă neexecutată în temeiul hotărârii din 22 septembrie 2014 (punctul 4 de mai sus). Invocând procedura pendinte de lichidare a debitorului, care a început în 2017 și data la care a început să curgă timpul de la pronunțarea hotărârii din 24 noiembrie 2009, recurentul susține că ar fi obținut recuperarea integrală a creanței sale, în cazul în care hotărârea menționată (punctul 2 de mai sus) nu ar fi fost anulată. 20. În ceea ce privește prejudiciul moral pe care reclamantul consideră că l-a suferit, solicită 6 000 EUR.

21. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care le-a angajat în scopul procedurii desfășurate în fața Curții. El prezintă copii ale documentelor de plată și contractul de asistență juridică. 22. Guvernul contestă aceste sume. 23. Curtea consideră că elementele de care a avut cunoștință nu îi permit să stabilească că: în lipsa anulării în litigiu a hotărârii din 24 noiembrie 2009, recurentului i s-ar fi rambursat integral creanța sa. Aceasta consideră că nu este de competența sa să speculeze cu privire la acest aspect (a se vedea mutatis mutandis, S.C.

Bartolo Prod Com SRL și Botomei c. România , nr. 16294/03, § 60, 21 februarie 2012). Din acest motiv, Curtea nu poate concluziona că există o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material invocat de reclamant și, prin urmare, respinge cererea formulată în legătură cu prejudiciul material 24. În schimb, Comisia consideră că reclamantul a suferit o pagubă morală ca urmare a anulării hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa și îi acordă acesteia 2 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit. 25. În sfârșit, având în vedere documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să aloce reclamantului suma de 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procedurii desfășurate în fața acesteia, plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamant pentru această sumă cu titlu de impozit.

PE CESUL DE LA CURTE, LA L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, sumele următoare, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 2 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru daune morale 1 500 EUR (mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă de către reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale făcută în franceză, apoi comunicat în scris la 19 noiembrie 2024, în conformitate cu art. 2 și 3 din regulament.

Dorothee von Arnim Jovan Ilievski Asistentă Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE DURLESCU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (Requête n o 7951/12) ARRÊT STRASBOURG 19 novembre 2024 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Durlescu c. République de Moldova, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de : Jovan Ilievski , président , Diana Sârcu, Gediminas Sagatys , juges , et de Dorothee von Arnim, greffière adjointe de section , Vu : la requête (n o 7951/12) contre la République de Moldova et dont un ressortissant de cet État, M. Alexei Durlescu (« le requérant »), né en 1983 et résidant à Cimișlia, représenté par M e A. Postică, avocat à Chișinău, a saisi la Cour le 10 novembre 2011 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), la décision de porter à la connaissance du gouvernement moldave (« le Gouvernement »), représenté successivement par son agent ad interim Mme D. Maimescu et ses agents MM.

O. Rotari et D. Obadă, les griefs tirés de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention concernant l’annulation alléguée irrégulière d’un jugement définitif et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus, les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 octobre 2024, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date :

OBJET DE L’AFFAIRE

1. La requête concerne l’annulation d’un jugement favorable au requérant, à la suite d’un recours qui aurait été formé tardivement par des tiers. 2 . Le 24 novembre 2009, le tribunal de Ciocana (Chișinău) rendit un jugement avant dire droit confirmant la validité de la transaction judiciaire conclue entre le requérant et la société I. Selon les termes de cette transaction, la société I. reconnaissait les prétentions du requérant à son encontre et s’engageait à payer à celui-ci, selon un échéancier à partir du 1 er décembre 2009 jusqu’au 31 décembre 2011, la somme de 30 481 lei moldaves (MDL) et 469 315 dollars américains (soit la somme totale d’environ 315 235 euros (EUR) à l’époque). Dans le dispositif, le tribunal précisait que son jugement était susceptible de recours dans un délai de quinze jours à partir de la date du prononcé.

3 . Le 8 juin 2011, la cour d’appel de Chișinău infirma ce jugement après avoir accueilli le recours formé, le 19 mai 2011, par deux particuliers, V.T. et A.T., en tant qu’associés et membres du comité d’audit de la société I. Elle renvoya également l’affaire devant la première instance pour un nouvel examen. La décision de l’instance d’appel était définitive. 4 . À la suite du réexamen de l’affaire et après l’introduction de la présente requête devant la Cour, par un jugement du 22 septembre 2014 devenu définitif, les prétentions du requérant quant à la reconnaissance et au paiement de sa créance furent accueillies intégralement. Le 17 décembre 2015, l’huissier de justice entama la procédure d’exécution forcée de ce jugement.

Selon les dernières observations du requérant, un peu plus de la moitié de la somme à restituer était encore non exécutée, soit le montant de 3 391 503,79 MDL (environ 176 400 EUR selon le taux de change en vigueur à la date de la présentation de ces observations).

APPRÉCIATION DE LA COUR

sur la VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N o

1 À LA CONVENTION

Sur la recevabilité

APPLICATION DE L’ARTICLE

41 DE LA CONVENTION

19. Le requérant demande 3 391 503,79 lei moldaves (MDL) (environ 176 400 euros (EUR) selon le taux de change en vigueur à la date où cette prétention a été formulée) au titre du dommage matériel, représentant la somme restante non exécutée en vertu du jugement du 22 septembre 2014 (paragraphe 4 ci-dessus). Invoquant la procédure pendante de liquidation du débiteur, entamée en 2017, et l’écoulement du temps à partir du prononcé du jugement du 24 novembre 2009, le requérant prétend qu’il aurait obtenu le recouvrement intégral de sa créance, si ledit jugement (paragraphe 2 ci ‑ dessus) n’avait pas été annulé.