CASE OF DURLEȘTEANU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE DURLEȘTEANU c. REPUBLICA MOLDOVA (Dociunea nr. 25953/12) JUDGMENT Strasburg 14 decembrie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Durleșteanu c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni, președinte, Valeriu Grițco, Marko Bošnjak, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 25953/12) împotriva Republicii Moldova depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 9 aprilie 2012 de doi resortisanți moldoveni, dl Victor Durleșteanu și dna Ala Durleșteanu, născut în 1973 și, respectiv, din 1973 și care trăiesc în Durlești („reclamanții”), reprezentați de primul reclamant; decizia de a anunța plângerea referitoare la art. 8 din Convenția guvernului moldovenesc („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl O. Rotari, și de a declara inadmisibilă restul cererii; observațiile părților; După deliberarea în particular la 23 noiembrie 2021, pronunța următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: OBJECT-MATTER A CAUZULUI Cauza se referă la cercetările efectuate la 19 octombrie 2011 în domiciliul reclamanților și în biroul lor, unde amândoi practică legea. Nu au fost găsite sau confiscate documente ca urmare. Căutările au fost ordonate de către un judecător investigator la 11 octombrie 2011 în cadrul unui caz penal privind dispariția documentelor de la biroul unei societăți reprezentate de primul reclamant. Mandatele de căutare nu au fost supuse recursului. Reclamanții nu au avut nici o șansă de procedură în acest caz penal. La 21 iunie 2012, ancheta penală a fost suspendată. Reclamanții se plângeau că cercetările efectuate în domiciliul lor și în biroul profesional nu s-au conformat cu art. 8 din Convenție, deoarece instanța nu a furnizat motive pentru care documentele lipsă să fie găsite în domiciliul sau în biroul lor și nu a furnizat suficiente garanții pentru a proteja confidențialitatea dosarelor clienților. Modul în care a fost efectuată căutarea a fost umilitoare și traumatizantă. EVALUAREA TRIBUNALULUI ALLEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 8 AL CONVENȚIEI Guvernul a susținut că, prin omiterea unei cereri de compensare în temeiul Legii nr. 1545, reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne. Curtea a respins deja o asemenea obiecție (Mancevschi v. Moldova , nr. 33066/04, §§ 32-34, 7 octombrie 2008). Întrucât guvernul nu a prezentat nici o probă proaspătă care să pună la îndoială această constatare, Curtea concluzionează că obiecția lor ar trebui respinsă și în acest caz. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Principiile generale privind cercetările în domiciliul unui avocat și sediile au fost rezumate în Mancevschi c. Moldova (citate mai sus, §§ 49) și Aleksanyan c. Rusia (nr. 46468/06, § 214, 22 Decembrie 2008 cu alte referințe. Este neconvențiat că a existat o ingerință în dreptul reclamanților de a respecta viața lor privată și casa lor. Chiar și presupunând că interferența în cauză a fost în conformitate cu legea, că această lege a fost în conformitate cu cerințele enumerate la art. 8 (a se vedea Mancevschi c. Moldova) , citat mai sus, § 42) și faptul că interferența a urmărit obiectivul legitim al prevenirii tulburărilor sau crimei, Curtea nu este convinsă că măsurile erau necesare într-o societate democratică. Mandatele de căutare emise de judecătorul de investigare au repetat aproape în întregime cererile de căutare prezentate de procuror și nu au conținut nicio informație cu privire la motivele pentru care s-a crezut că căutarea a domiciliului și a biroului reclamanților ar permite obținerea unor dovezi. În plus, primul reclamant a informat autorităților de investigare în cursul cercetării că unul dintre documentele lipsă era disponibil public pe internet. Mandatele de căutare nu se referă la al doilea reclamant, deși au preocupat și a domiciliului și biroul profesional al ei și nu au recunoscut că primul reclamant era avocat. În consecință, căutarea biroului profesional al reclamanților a fost efectuată fără garanții de protecție a confidențialității dosarelor clienților. În aceste circumstanțe, Curtea constată că autoritățile interne nu au reușit în datoria lor de a da motive „relevante și suficiente” pentru eliberarea mandatelor de căutare și că, prin urmare, interferența nepotrivă nu a fost necesară într-o societate democratică. În consecință, a existat o încălcare a articolului 8 din convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 10. Reclamanții au solicitat 10 000 de euro (EUR) fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale, care nu au formulat nici o reclamație în ceea ce privește costurile și cheltuielile. 11. Guvernul a susținut că cererile sunt excesive și a invitat Curtea să le respingă. 12. Curtea conferă reclamanților 5.000 de euro în comun în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil. 13. Curtea consideră, de asemenea, oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea referitoare la art. 8 din convenție admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 8 din convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în comun, în termen de trei luni, 5.000 EUR (cincă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în lei moldoveni la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 14 decembrie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. {signature_p_2} Hasan Bakırcı Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

DURLEȘTEANU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

(Application no. 25953/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

14 December 2021

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Durleșteanu v. the Republic of Moldova,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Carlo Ranzoni,

President,

Valeriu Grițco,

Marko Bošnjak,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

25953/12) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 9 April 2012 by two Moldovan nationals, Mr

Victor Durleșteanu

and Ms

Ala

Durleșteanu, born in 1973 and 1973 respectively and living in Durlești (“the applicants”) who were represented by the first applicant;

the decision to give notice of the complaint concerning Article 8 of the Convention to the Moldovan Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr O.

Rotari, and to declare inadmissible the remainder of the application;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 23 November 2021,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT-MATTER OF THE CASE

1.

The case concerns the searches carried out on 19 October 2011 in the applicants’ home and in their office, where they both practice law. No documents were found or seized as a result.

2.

The searches were ordered by an investigating judge on 11

October

2011 in the course of a criminal case concerning the disappearance of documents from the office of a company represented by the first applicant. The search warrants were not subject to appeal. The applicants did not have any procedural standing in that criminal case. On 21

June 2012 the criminal investigation was suspended.

3.

The applicants complained that the searches carried out in their home and professional office failed to comply with Article 8 of the Convention because the court did not provide reasons as to why the missing documents were to be found in their home or office and failed to provide sufficient safeguards to protect the confidentiality of their clients’ files. The way in which the search was carried out was humiliating and traumatising.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION

4.

The Government argued that, by omitting to claim compensation under Law no. 1545, the applicant failed to exhaust domestic remedies. The Court has already rejected such an objection (

Mancevschi v.

Moldova

, no.

33066/04, §§ 32-34, 7 October 2008). As the Government did not submit any fresh evidence calling that finding into question, the Court concludes that their objection should be dismissed in the present case too.

5.

The

Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

6.

The general principles concerning searches in a lawyer’s home and premises have been summarized in

Mancevschi v. Moldova

(cited above, §§

39

‑

49) and

Aleksanyan v. Russia

(no. 46468/06, § 214, 22

December 2008 with further references).

7.

It is undisputed that there has been an interference with the applicants’ right to respect for their private life and their home. Even assuming that the interference in question was in accordance with the law, that that law was in line with the requirements listed in Article 8 (see

Mancevschi v. Moldova

, cited above, § 42) and that the interference pursued the legitimate aim of the prevention of disorder or crime, the Court is not convinced that the measures were necessary in a democratic society.

8.

The search warrants issued by the investigating judge repeated almost entirely the search requests submitted by the prosecutor and did not contain any information about the reasons why it was believed that the search of the applicants’ home and office would enable evidence to be obtained. Moreover, the first applicant informed the investigating authorities during the search that one of the missing documents was publicly available on the internet. The search warrants did not refer to the second applicant, although they concerned her home and professional office too and failed to acknowledge that the first applicant was a lawyer. Accordingly, the search of the applicants’ professional office was carried out without any safeguards to protect the confidentiality of their clients’ files.

9.

In these circumstances, the Court finds that the domestic authorities failed in their duty to give “relevant and sufficient” reasons for issuing the search warrants and that therefore the impugned interference was not necessary in a democratic society. There has, accordingly, been a violation of Article 8 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

10.

The applicants claimed 10,000 euros (EUR) each in respect of non

‑

pecuniary damage. They did not make any claims in respect of costs and expenses.

11.

The Government argued that the claims were excessive and invited the Court to reject them.

12.

The Court awards the applicants jointly EUR 5,000 in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable.

13.

The Court further considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the complaint concerning Article 8 of the Convention admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 8 of the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants, jointly, within three months, EUR 5,000 (five thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Moldovan lei at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 14 December 2021, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

{signature_p_2}

Hasan Bakırcı

Carlo Ranzoni

Deputy Registrar

President