CASE OF PRUTEAN v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE PREUTIE c. REPUBLICA MOLDOVA (depunerea nr. 5707/15) HOTĂRÂREA STASBOURG 28 septembrie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Prutean c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni, Președintele Valeriu Grițco, Marko Bošnjak, judecători, și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 5707/15) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către un național moldovenesc, dl Lilian Prutean („reclamantul”), la 14 ianuarie 2015; hotărârea de a notifica guvernului moldovenesc („Guvernul”) plângerea referitoare la art. 6 § 1 și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; observațiile părților; după ce a deliberat în particular la 7 septembrie 2021, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: INTRODUCȚIE Cazul se referă la anularea de către Curtea Supremă a două hotărâri în favoarea reclamantului care au fost adoptate în procedură civilă de către două instanțe inferiore. Examinarea recursului asupra punctelor de drept de către Curtea Supremă de Justiție a avut loc fără participarea părților și a Curții Supreme a reinterpretat faptele și legea aplicabilă cazului. Reclamantul s-a născut în 1975 și trăiește în Chișinău. El a fost reprezentat de dl V. Pelin, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dl O. Rotari. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2012, reclamantul a inițiat o procedură civilă împotriva fostului său partener de afaceri care a vândut un apartament aparținând acestuia fără a avea dreptul de a face acest lucru. La 7 noiembrie 2013, Curtea de District Buiucani a susținut acțiunea reclamantului și a ordonat anularea tranzacției privind vânzarea apartamentului reclamantului. Hotărârea a fost susținută la 25 Martie 2014 de Curtea de Apel Chișinău. La 17 septembrie 2014, Curtea Supremă de Justiție a susținut un recurs asupra punctelor de drept depuse de inculpați și a anulat hotărârile instanțelor inferiore. De asemenea, a reexaminat cazul ca instanță de primă instanță, dar fără a avea o audiere publică și fără a invita părțile, și, după reinterpretare a faptelor cauzei și a declarațiilor martorilor, a respins acțiunea reclamantului. După comunicarea prezentului caz, Agentul Guvernului a introdus o cerere de revizuire în fața Curții Supreme de Justiție care solicită anularea hotărârii sale din 17 septembrie 2014. La 30 octombrie 2019, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire, a anulat propria hotărâre din 17 septembrie 2014 și a ordonat re Examinarea cazului. De asemenea, a constatat că procedurile în fața acesteia care au dus la adoptarea hotărârii sale din 17 septembrie 2014 au fost nedreptate și au decis că au existat încălcări ale drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din acest motiv. Curtea Supremă de Justiție nu a atribuit nicio compensație reclamantului pentru încălcarea drepturilor sale. 10. Procedura redeschisă este în așteptare până în prezent. Între timp, partenerul comercial al reclamantului care a vândut apartamentul său în 2012 a fost considerat vinovat de fraudă în proceduri penale și condamnat la închisoare. 11. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă, în vigoare în timpul material, se citesc după cum urmează: art. 26. Caracterul adversar și egalitatea procesuală a participanților (1) Procedura juridică civilă se desfășoară în conformitate cu principiile procedurii adversare și egalitatea procesuală a participanților... (3) Curtea care examinează un caz își menține imparțialitatea și obiectivitatea și creează condiții pentru ca părțile la procedura să își poată exercita drepturile și pentru examinarea obiectivă a circumstanțelor cazului... art. 444. Examinarea recursului privind punctele de drept Un recurs asupra punctelor de drept ar trebui examinat fără participarea părților. Grupul de cinci judecători poate decide să invite unele dintre părți sau reprezentanții acestora pentru a decide problemele de legalitate invocate în recursul privind punctele de aplicare a dreptului.”. ÎNCĂLCAREA LEGEI ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI și a articolului 1 din protocolul nr. 1 la convenția 12. Reclamantul s-a plâns că procedura în fața Curții Supreme, care s-a încheiat cu hotărârea din 17 septembrie 2014, nu a fost corectă. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care scrie după cum urmează: art. 6 (dreapta la o audiere echitabilă) „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 (protejarea proprietăților) „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea 13. Guvernul a susținut că această chestiune a fost rezolvată ca urmare a recunoașterii de către Curtea Supremă de Justiție a unei încălcări a drepturilor reclamantului în temeiul articolelor 6 § 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că, prin urmare, reclamantul și-a pierdut statutul de victimă. Reclamantul nu a fost de acord și a susținut că nu și-a pierdut statutul de victimă. 15. Curtea reiterează că o decizie sau o măsură favorabilă unei reclamante nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statut de victimă, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi a oferit soluții pentru încălcarea Convenției (a se vedea Amuur v. France) , 25 iunie 1996, § 36, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1996 III). 16. În cazul instantaneu, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea din 17 septembrie 2014 și a considerat că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, obiecția Guvernului trebuie respinsă. 17. Curtea constată, în continuare, că plângerile nu sunt, în mod evident, bolnave, întemeiate în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Reclamantul a susținut că procedurile în fața Curții Supreme au fost nejustificate deoarece această instanță nu a invitat părțile să participe la procedură și nu a avut o audiere publică în același timp acționând ca instanță de primă instanță și examinand din nou fondurile cauzei. 19. Guvernul și-a reiterat poziția că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă ca urmare a adoptării hotărârii Curții Supreme din 30 octombrie 2019 și a recunoașterii în acest sens a încălcării drepturilor sale garantate de art. 6 § 1 din Convenția și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 20. Curtea constată că Guvernul este de acord că reclamantul a suferit o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Recunoașterea lor se bazează pe constatarea încălcărilor de către Curtea Supremă de Justiție. Având în vedere propria jurisprudență (a se vedea, în special, Covalenco c. Republica Moldova) , nr. 72164/14, 16 iunie 2020) Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de încheierea Curții Supreme de Justiție și nu consideră necesară reexaminarea meritelor acestor plângeri. 21. Având în vedere faptul că Curtea Supremă nu a atribuit nicio compensație reclamantului, Curtea constată că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 și din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 142.330 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material. El a susținut că această sumă reprezenta valoarea apartamentului contestat și a pierdut dobânzile. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 3,500 EUR pentru prejudiciu moral. 24. Guvernul a contestat și a susținut că sumele solicitate sunt excesive. 25. Curtea constată că procedurile de reluare sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne, respingând, prin urmare, cererea reclamantului pentru prejudiciu material. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită cantitate de stres și frustrare ca urmare a încălcării drepturilor sale. Evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, acordă reclamantului întreaga sumă solicitată pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1.500 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 27. Guvernul a contestat și a susținut că suma reclamată a fost excesivă. 28. În ceea ce privește circumstanțele cauzei și documentele prezentate de solicitant, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului întregului sume solicitate pentru costuri și cheltuieli. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție; deține litera (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3,500 EUR (3 mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1,500 EUR (o mie de cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe valoarea de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale; Președintele adjunct al grefierului Hasan Bakırcı Carlo Ranzoni

SECOND SECTION

CASE OF

PRUTEAN v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

(Application no. 5707/15)

JUDGMENT

STRASBOURG

28 September 2021

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Prutean v. the Republic of Moldova,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Carlo Ranzoni,

President,

Valeriu Grițco,

Marko Bošnjak,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

5707/15) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Moldovan national, Mr Lilian Prutean (“the applicant”), on 14 January 2015;

the decision to give notice to the Moldovan Government (“the Government”) of the complaint concerning Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 7 September 2021,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

INTRODUCTION

1.

The case concerns the reversal by the Supreme Court of two judgments in favour of the applicant which were adopted in civil proceedings by two

inferior courts. The examination of the appeal on points of law by the Supreme Court of Justice took place without the participation of the parties and the Supreme Court reinterpreted the facts and the law applicable to the case.

THE FACTS

2.

The applicant was born in 1975 and lives in Chișinău. He was represented by Mr V. Pelin, a lawyer practising in Chișinău.

3.

The Government were represented by their Agent, Mr O. Rotari.

4.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

5.

In 2012 the applicant initiated civil proceedings against his former business partner who had sold an apartment belonging to him allegedly without having the right to do so.

6.

On 7 November 2013 the Buiucani District Court upheld the applicant’s action and ordered the annulment of the transaction concerning the sale of the applicant’s apartment. The judgment was upheld on 25

March 2014 by the Chișinău Court of Appeal.

7.

On 17 September 2014 the Supreme Court of Justice upheld an appeal on points of law lodged by the defendants and quashed the inferior courts’ judgments. It also re-examined the case as a court of first instance but without holding a public hearing and without inviting the parties, and, after reinterpreting the facts of the case and the witness statements, dismissed the applicant’s action.

8.

After the communication of the present case, the Government Agent introduced a revision request before the Supreme Court of Justice seeking the reversal of its judgment of 17 September 2014.

9.

On 30 October 2019 the Supreme Court of Justice upheld the revision request, quashed its own judgment of 17 September 2014 and ordered the re

‑

examination of the case. It also found that the proceedings before it leading to the adoption of its judgment of 17 September 2014 had been unfair and ruled that there had been a breach of the applicant’s rights guaranteed by Article

6 § 1 and by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention due to that. The Supreme Court of Justice did not award any compensation to the applicant for the breach of his rights.

10.

The re-opened proceedings are pending to date. In the meantime, the applicant’s business partner who had sold his apartment in 2012 was found guilty of fraud in criminal proceedings and sentenced to imprisonment.

RELEVANT LEGAL FRAMEWORK

11.

The relevant provisions of the Code of Civil Procedure as in force at the material time read as follows:

“

Article 26.

Adversarial character and procedural equality of participants

(1)

Civil legal proceedings shall be conducted in accordance with the principles of adversarial procedure and procedural equality of participants...

...

(3)

The court which examines a case shall maintain its impartiality and objectivity and shall create conditions for the parties to the proceedings to be able exercise their rights and for the objective examination of the circumstances of the case...

Article 444.

The examination of the appeal on points of law

An appeal on points of law should be examined without the participation of the parties. The panel of five judges may decide to invite some of the parties or their representatives in order to decide on problems of lawfulness invoked in the appeal on points of law application.”.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 of THE CONVENTION and of Article 1 of protocol No 1 to the convention

12.

The applicant complained that the proceedings before the Supreme Court, which ended with the judgment of 17 September 2014, had not been fair. He relied on Article 6 § 1 of the Convention and on Article 1 of Protocol No.

1, which read as follows:

Article 6 (right to a fair hearing)

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing ... by [a] ... tribunal ...”

Article 1 of Protocol No. 1 (protection of property)

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

Admissibility

13.

The Government submitted that the matter had been resolved as a result of the acknowledgement by the Supreme Court of Justice of a breach of the applicant’s rights under Articles 6 § 1 and 1 of Protocol No. 1 to the Convention and that the applicant had therefore lost his victim status.

Consequently, they asked the Court to strike the case out of its list of cases.

14.

The applicant disagreed and argued that he had not lost his victim status.

15.

The Court reiterates that a decision or measure favourable to an applicant is not in principle sufficient to deprive him or her of victim status unless the national authorities have acknowledged, either expressly or in substance, and then afforded redress for the breach of the Convention (see

Amuur v. France

, 25 June 1996, §

36,

Reports of Judgments and Decisions

1996

‑

III).

16.

In the instant case it is true that the Supreme Court of Justice quashed the judgment of 17 September 2014 and held that there had been a violation of the applicant’s rights guaranteed by Article 6 § 1

of the Convention

and Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention. However, it did not award any compensation to the applicant. The Government’s objection must therefore be rejected.

17.

The Court further notes that the complaints are not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring them inadmissible has been established. They must therefore be declared admissible.

Merits

18.

The applicant argued that the proceedings before the Supreme Court had been unfair because that court had not invited the parties to participate in the proceedings and had not held a public hearing while at the same time acting as a court of first instance and examining anew the merits of the case.

19.

The Government reiterated their position that the applicant had lost his victim status as a result of the adoption of the Supreme Court’s judgment of 30 October 2019 and of the acknowledgement therein of the violation of his rights guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

20.

The Court notes that the Government agree that the applicant suffered a breach of his rights under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. Their acknowledgement is based on the finding of violations by the Supreme Court of Justice.

In view of its own case-law (see, in particular,

Covalenco v. the Republic of Moldova

, no. 72164/14, 16 June 2020) the Court sees no reason to depart from the conclusion of the Supreme Court of Justice and does not consider it necessary to re-examine the merits of these complaints.

21.

Given the fact that the Supreme Court did not award any compensation to the applicant, the Court finds that there has been a violation of Article 6 § 1

and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

22.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

Damage

23.

The applicant claimed 142,330 euros (EUR) in respect of pecuniary damage. He claimed that this amount represented the value of the disputed apartment and lost interest. The applicant also claimed EUR 3,500 for non

‑

pecuniary damage.

24.

The Government objected and argued that the amounts claimed were excessive.

25.

The Court notes that the re-opened proceedings are still pending before the domestic courts. It therefore rejects the applicant’s claim for pecuniary damage. However, the Court considers that the applicant must have suffered a certain amount of stress and frustration as a result of the breach of his rights. Making its assessment on an equitable basis, it awards the applicant the entire amount claimed for non-pecuniary damage.

Costs and expenses

26.

The applicant also claimed EUR 1,500 for the costs and expenses incurred before the Court.

27.

The Government objected and argued that the amount claimed was excessive.

28.

Regard being had to the circumstances of the case and to the documents submitted by the applicant, the Court considers it reasonable to award the applicant the entire amount claimed for costs and expenses.

Default interest

29.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT

Declares

the application admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 3,500 (three thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 28 September 2021, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Hasan Bakırcı

Carlo Ranzoni

Deputy Registrar

President