Kantarelis împotriva Greciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 6314/12) îndreptată împotriva Republicii Elenă și de care un cetățean al acestui stat, D-l Theodoros Kantarelis („reclamantul"), a sesizat Curtea pe 11 ianuarie 2012 în virtutea art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").

Guvernul grec („Guvernul") a fost reprezentat de delegatul agentului acestuia, D-na K. Nassopoulou, asesoare la Consiliul Juridic al Statului.

Reclamantul se plânge în particular de refuzul autorităților de a se conforma unei decizii judiciare și de a readapta pensia sa de pensionare (art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1).

Pe 3 martie 2014, grievurile privind art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost comunicate Guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru restul. ÎN FAPT

Reclamantul este un ofițer al jandarmeriei în retragere din 1977.

Pe 3 noiembrie 2005, Contabilitatea Generală a Statului (Γενικό Λογιστήριο του Κράτους) (CGS) a respins o cerere a reclamantului privind readaptarea pensiei sale de pensionare (decizia nr. 96613/2005). Pe 17 februarie 2006, reclamantul a prezentat obiecții asupra acestui refuz.

Pe 31 august 2006, CGS a procedat la o anumită readaptare a pensiei de pensionare a reclamantului (decizia nr. 51762/2006). A-o fixat la 1.395,20 euro pe lună. Decizia a fost notificată reclamantului pe 9 martie 2007. Aceasta a precizat că dacă reclamantul nu era de acord cu conținutul acesteia, putea, într-un termen de un an, să prezinte obiecții devant CGS sau să depună apel devant Curtea de Conturi.

Întrucât CGS nu a răspuns la obiețiile reclamantului din 17 februarie 2006, acesta a sesizat pe 4 octombrie 2006 Curtea de Conturi cu un recurs împotriva refuzului tacit al obiețiilor precitate. În timp ce această acțiune era în curs de examinare, CGS a respins obiețiile reclamantului printr-o decizie nr. 1708/2007. Decizia a subliniat că legile nr. 2838/2000 (reglementând anumite probleme privind personalul poliției) și 3016/2002, amendând pe cea anterioară, invocate de reclamant, priveau promovarea militarilor în activitate și nu se aplicau celor deja plecați în retragere înainte de intrarea în vigoare a acestora, așa cum era cazul reclamantului.

Printr-o hotărâre nr. 577/2010 din 5 martie 2010, Curtea de Conturi a admis acțiunea reclamantului. Ea a subliniat că art. 5 și 6 din legea nr. 2838/2000 (referitoare la majorări salariale) prevedeau majorarea salariului de bază al militarilor în activitate și că acest mod de calcul trebuia aplicat și pentru majorarea pensiei militarilor care au plecat din armată înainte de intrarea în vigoare a acestor articole, în aceleași condiții ca pentru militarii în activitate. Ea a considerat că legile precitate se aplicau deci și în cazul reclamantului. A anulat atunci deciziile nr. 96613/2005 și 1708/2007 și a trimis cauza CGS pentru ca aceasta să se pronunțe asupra cererii reclamantului privind majorarea pensiei sale, pe baza legilor nr. 2838/2000 și 3016/2002. Curtea de Conturi nu a menționat readaptarea pensiei efectuate pe 31 august 2006.

Statul nu a declarat recurs în casație împotriva acestei hotărâri.

Pe 2 iulie 2010, reclamantul a sesizat comitetul de trei membri al Curții de Conturi, însărcinat cu supravegherea executării hotărârilor acesteia, cu o cerere privind forțarea CGS să se conformeze la hotărârea nr. 577/2010.

Pe 23 decembrie 2010, comitetul de trei membri a constatat că, în ciuda faptului că hotărârea precitată a fost notificată CGS pe 15 martie 2010, mai mult de trei luni s-au scurs fără ca aceasta să se conformeze la hotărâre. A acordat CGS un termen de o lună pentru a indica motivele refuzului său de a executa hotărârea.

În răspunsul său, CGS a indicat că nu era obligată să se conformeze acestei hotărâri definitive a Curții de Conturi deoarece art. 122 din decretul nr. 1225/1981 prevedea că CGS era obligată să se conformeze hotărârilor Curții de Conturi care nu mai erau susceptibile de recurs (αμετάκλητες) și că această dispoziție prevalda asupra celei din art. 61 din decretul nr. 774/1980 care consacra caracterul executabil al hotărârilor definitive (τελεσίδικες) ale camerelor Curții de Conturi. CGS a precizat că art. 122 precitat viza să elimine incertitudinea creată pentru finanțele statului de executarea hotărârilor definitive care riscau să fie anulate în urma unui recurs în casație devant Curtea de Conturi, sesizată în formație plenară. Adăugă că acest articol viza protejarea finanțelor publice de o sarcină financiară imprevizibilă care ar fi fost cauzată de executarea unui mare număr de hotărâri care acordă dreptul pensionarilor. În sfârșit, susținea că cererile militarilor pensionari puteau fi satisfăcute prin plata unei readaptări calculată în conformitate cu dispozițiile legii nr. 3408/2005 privind majorarea pensiilor de pensionare ale funcționarilor.

Printr-o decizie din 1 aprilie 2011, CGS a fixat noua pensie a reclamantului la aceeași valoare care figura în decizia nr. 51762/2006 din 31 august 2006. Decizia a precizat că pensia a fost readaptată pe baza art. 37 § 1 din legea nr. 3016/2002 și din legea nr. 3408/2005 privind majorarea pensiilor de pensionare ale funcționarilor.

Pe 13 aprilie 2011, comitetul de trei membri a deliberat a doua oară în cauza reclamantului. El a considerat că refuzul CGS de a se conforma la hotărârea nr. 577/2010 a Curții de Conturi era nejustificat și a invitat-o să execute hotărârea într-un termen de trei luni.

Răspunzând la motivele invocate de CGS pentru a justifica refuzul său de a se conforma la hotărârea nr. 577/2010, comitetul de trei membri a reamintit că pe 19 martie 2003, adunarea plenară a Curții de Conturi considerase că executarea unei decizii judiciare făcea parte integrantă din „procesul echitabil" în sensul că refuzul executării sau întârzierea executării unei hotărâri imediat executabile și obligatorii, cum ar fi o hotărâre definitivă, echivala cu o „privare de proprietate". De altfel, invocarea motivelor finanțelor publice nu era suficientă pentru a justifica o așteptare de mai mulți ani până când o hotărâre devenea insusceptibilă de apel, deoarece statul avea posibilitatea, în cazul unui rezultat favorabil al unui recurs în casație, de a se face rambursa suma pe care o versase.

În sfârșit, comitetul de trei membri a susținut, pe de o parte, că art. 122 precitat era contrară atât legislației interne cât și textelor Uniunii Europene, și pe de altă parte, că readaptarea pensiei pensionarilor armatei care obținuseră decizii judiciare favorabile nu putea fi făcută conform dispozițiilor legii nr. 3408/2005. A precizat că aceștia din urmă aveau dreptul ca deciziile judiciare să fie executate în cazul lor.

Comitetul de trei membri a notificat decizia sa din 13 aprilie 2011 reclamantului și CGS pe 20 aprilie 2011.

CGS a notificat decizia sa din 1 aprilie 2011 (§15 de mai sus) reclamantului pe 22 iulie 2011. Scrisoarea de însoțire a deciziei a precizat că aceasta nu a antrenat nicio modificare a valorii pensiei versate reclamantului. De asemenea indica că dacă acesta din urmă nu era de acord cu conținutul deciziei, putea, într-un termen de un an de la notificare, fie să prezinte obiecții împotriva acesteia devant Comisia de Supraveghere a Actelor care fixează pensiile, fie să depună apel devant Curtea de Conturi.

Pe 15 octombrie 2011, reclamantul a sesizat din nou Curtea de Conturi plângîndu-se de refuzul continuu al CGS de a se conforma la hotărârea nr. 577/2010. Cu toate acestea, Curtea de Conturi a considerat că cererea reclamantului, nedreptat, nu îndeplinea condițiile unui recurs admisibil și, prin urmare, nu a examinat-o.

Pe 14 noiembrie 2002, legea nr. 3068/2002 privind executarea deciziilor judiciare de CGS a intrat în vigoare (Ziar Oficial nr. 274/2002). Ea a fost ulterior amendată de legea nr. 3900/2010, intrata în vigoare pe 1 ianuarie 2011. Aceasta prevede inter alia că CGS are obligația să se conformeze fără întârziere deciziilor judiciare și să ia toate măsurile necesare pentru a executa respectivele decizii (art. 1). Această lege prevede crearea de comitete de trei membri în cadrul instanțelor superioare elenă (Curtea Supremă Special, Curtea de Casație, Consiliul de Stat și Curtea de Conturi) și ale instanțelor administrative ordinare, încărcate cu supravegherea bunei executări, de CGS, a deciziilor instanțelor lor respective într-un termen care nu poate depăși trei luni (pe bază excepțională, acest termen poate fi prelungit o singură dată). Aceste comitete pot în special să desemneze un magistrat pentru a asista CGS în propunerea aceasta, printre altele, a măsurilor care o permit să se conformeze deciziei în cauză. Dacă CGS nu execută o decizie în termenul stabilit de un asemenea comitet, i se impun penalități, care pot fi reînnoite atâta timp cât nu s-a conformat la decizie (art. 3). Măsuri disciplinare pot fi de asemenea luate împotriva agenților CGS care sunt la originea defectului de execuție (art. 5). Dispozițiile legii nr. 3068/2002 se aplică deciziilor pronunțate după intrarea sa în vigoare (art. 6).

Art. 3 § 1 din legea nr. 599/1968 prevede că actul care fixează valoarea unei pensii de pensionare este supus obiețiilor prezentate devant Comisia de Supraveghere a Actelor care fixează pensiile. Art. 2 § 1 din aceeași lege prevede că actul care fixează valoarea unei pensii, precum și decizia Comisiei de Supraveghere sunt susceptibile de apel devant Curtea de Conturi. ÎN DREPT I. PRIVIND PRESUPUSELE VIOLĂRI ALE ART. 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1

Reclamantul se plânge de refuzul CGS de a se conforma hotărârii nr. 577/2010 a Curții de Conturi și de imposibilitatea care a rezultat din aceasta de a percepe diferența valorii pensiei sale de pensionare care ar fi rezultat din calculul acesteia conform considerentelor acestei hotărâri. Susține violări ale art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, care sunt liberate după cum urmează: Art. 6 § 1 „Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată echitabil (...) de un tribunal (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)" Art. 1 din Protocolul nr. 1 „Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nicio persoană nu poate fi privată de proprietatea sa decât pentru utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu prejudiciază dreptul pe care statele îl au de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor. " A. Cu privire la admisibilitate

Guvernul susține că prin decizia sa din 1 aprilie 2011, CGS a readaptat pensia reclamantului și s-a ainsi conformat la hotărârea nr. 577/2010 a Curții de Conturi. Cu toate acestea, reclamantul nici nu a prezentat obiecții împotriva acestei decizii devant Comisia de Supraveghere a Actelor care fixează pensiile, nici nu a depus apel devant Curtea de Conturi. Pe de altă parte, această decizie nu fusese adusă la cunoștința comitetului de trei membri care a hotărât pe 13 aprilie 2011, deoarece dosarul reclamantului fusese trimis acestuia deja din 22 februarie 2011. Prin urmare, grievul pe baza art. 6 este fie prematur, fie nefondat, deoarece reclamantul a ales să nu conteste această decizie, marcând astfel acordul său cu aceasta.

Reclamantul nu prezintă observații pe acest punct.

Curtea consideră că excepția ridicată de Guvern este strâns legată de substanța grievului enunțat pe terenul art. 6 din Convenție și decide să o conecteze la fond.

Constată de altfel că cererea nu este evident nefondat în sensul art. 35 § 3 a) din Convenție. Observă de asemenea că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. B. Cu privire la fond

Guvernul susține că prin decizia sa din 1 aprilie 2011, CGS a procedat la modificarea pensiei reclamantului și s-a conformat în totalitate la hotărârea nr. 577/2010 a Curții de Conturi. Reclamantul a continuat să primească regulat pensia sa fără întrerupere și fără reducerea valorii acesteia. Faptul că CGS a inițial refuzat să mărească această valoare nu constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, art. 1 din Protocolul nr. 1 negarantând o pensie de pensionare de o valoare determinată.

Guvernul subliniază că hotărârea nr. 577/2010 nu a fixat valoarea pensiei care trebuia versată reclamantului, ci a trimis cauza CGS pentru ca aceasta să examineze dacă condițiile pentru o readaptare a valorii se găseau întrunite. Pe 1 aprilie 2011, CGS a readaptat pensia cu efect retroactiv pentru o perioadă de trei ani, în conformitate cu art. 60 § 1 din decretul 169/2007 (care prevede că nu este permis să se recunoască cu efect retroactiv împotriva statului drepturi de pensionare pentru o perioadă depășind trei ani).

Reclamantul susține că decizia CGS nu corespunde nici literă nici spiritului legilor relevante și hotărârii nr. 577/2010. Readaptarea litigioasă nu includea majorarea care trebuia să rezulte din aplicarea legilor nr. 2838/2000 și nr. 3016/2002. Or, termenul „readaptare" în sens propriu înseamnă „majorare" și nu „menținerea valorii versate".

Curtea reamintește că dreptul de acces la un tribunal garantat de art. 6 § 1 din Convenție ar fi iluzorie dacă ordinea juridică internă a unui stat parte la Convenție ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți (Buyan și alții c. Grecia, nr. 28644/08, § 33, 3 iulie 2012). Executarea unei hotărâri, oricare ar fi instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „procesul" în sensul art. 6. Curtea a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația pentru CGS de a se supune unei hotărâri pronunțate de cea mai înaltă instanță administrativă a statului în materie (a se vedea în special Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40, Recueil 1997-II).

În speța prezentă, Curtea observă de la bun început că pe 31 august 2006, CGS a procedat la o anumită readaptare a pensiei de pensionare a reclamantului (decizia nr. 51762/2006), fixând-o la 1.395,20 euro pe lună. Decizia, care a fost notificată reclamantului pe 9 martie 2007, preciza că dacă reclamantul nu era de acord cu conținutul acesteia, putea, într-un termen de un an, să prezinte obiecții devant CGS sau să depună apel devant Curtea de Conturi. Între timp, pe 4 octombrie 2006, reclamantul sesizase Curtea de Conturi cu un recurs împotriva refuzului tacit al cererii sale de readaptare a pensiei datând din 3 noiembrie 2005. Pe 5 martie 2010, Curtea de Conturi a dat câștig de cauză reclamantului și a trimis cauza CGS pentru a se pronunța asupra acestei cereri de readaptare a pensiei.

Cu toate acestea, Curtea observă că în hotărârea sa, Curtea de Conturi nu s-a referit deloc la readaptarea pensiei la care CGS procedase pe 31 august 2006 în beneficiul reclamantului. Nu rezultă din restul dosarului că acest element fusese adus la cunoștința acesteia.

Pe 1 aprilie 2011, și în timp ce procedura promovată de reclamant din 2 iulie 2010 devant comitetul de trei membri al Curții de Conturi era încă în curs de examinare, CGS a fixat noua pensie a reclamantului la aceeași valoare care figura în decizia din 31 august 2006. În decizia sa, CGS preciza că pensia a fost readaptată pe baza art. 37 § 1 din legea nr. 3016/2002 și din legea nr. 3408/2005 privind majorarea pensiilor de pensionare ale funcționarilor (§15 de mai sus), un element pe care îl eliminase inițial atunci când respingea obiețiile reclamantului prin decizia sa nr. 1708/2007 (§9 de mai sus).

Pe 13 aprilie 2011, comitetul de trei membri invitase CGS să se conformeze la hotărârea Curții de Conturi într-un termen de trei luni.

Curtea acordă o mare importanță faptului că la acea dată comitetul de trei membri nu dispunea de textul deciziei din 1 aprilie 2011 fixând noua pensie a reclamantului. Aceasta din urmă, fiind notificată reclamantului doar pe 22 iulie 2011 – adică după ce comitetul se pronunțase asupra cazului său –, nu a putut fi supusă controlului comitetului. Din aceasta rezultă că nici decizia din 31 august 2006, nici cea din 1 aprilie 2011 nu au fost supuse unui control judecătoresc. Dacă reclamantul contestă modul de calcul utilizat în decizia din 1 aprilie 2011 și susține că nu constituie o execuție a hotărârii din 5 martie 2010 din motiv că nu existase majorare a valorii fixate pe 31 august 2006, nu aparține Curții să se pronunțe asupra acestui aspect al cauzei care nu a fost supus unui control judecătoresc intern. Curtea observă cu toate acestea că pe 1 aprilie 2011, CGS a indicat în mod expres că pensia a fost readaptată conform dispozițiilor legilor nr. 3016/2002 și 3408/2005. Nu rămân mai puțin că a trebuit un an ca CGS să ia o decizie arătând voința sa de a se conforma la hotărârea care o intima să se pronunțe asupra cererii de readaptare a pensiei din 3 noiembrie 2005.

Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că CGS omisese să se conformeze în timp util la hotărârea nr. 577/2010 a Curții de Conturi, lipsind astfel art. 6 § 1 din Convenție de orice efect util. De mai mult, Curtea consideră că în măsura în care respectiva hotărâre creează în sarcina reclamantului o creanță suficient stabilită pentru a fi exigibilă (a se vedea Raffineries grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, 9 decembrie 1994, § 59, nr. 301-B), refuzul CGS de a calcula într-un termen rezonabil valoarea pensiei de pensionare a reclamantului conform indicațiilor Curții de Conturi a antrenat de asemenea violarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

De mai mult, ca pe 15 octombrie 2011 reclamantul sesizase din nou Curtea de Conturi plângîndu-se de refuzul continuu al CGS de a se conforma hotărârii nr. 577/2010, ar fi superflu să-i se ceară să exercite recursurile menționate de Guvern în materia epuizării căilor de recurs interne.

În concluzie, Curtea respinge excepția de inadmisibilitate ridicată de Guvern și concluzionează că au fost încălcate în speța prezentă art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1.

Reclamantul cere 20.160 euro (EUR) aproximativ pentru prejudiciul material suferit. Susține că suma suplimentară la care avea drept se ridică la 120 EUR pe lună, ceea ce corespunde la 1.440 EUR pe an, de înmulțit cu 14 ani (din anul 2000). Reclamantul s-a de asemenea referit la prejudiciul moral suferit, dar fără a-l fi precizat, nici invitând Curtea să fixeze această valoare, și la cheltuielile și cheltuielile suportate, fără a le specifica.

Guvernul invită Curtea să respingă pretențiile reclamantului în întregime sub motiv că acesta nu respectă dispozițiile art. 60 din Regulament. Subliniază în particular că reclamantul nu depusese, conform paragrafului 1 al acestui articol, pretențiile cifrate și detaliate și însoțite de documentele justificative relevante.

Curtea observă că în hotărârea sa nr. 577/2010, Curtea de Conturi nu indicase nici valoarea pensiei suplimentare pe care ar fi trebuit s-o primească reclamantul nici metoda de calcul a acesteia. Curtea de Conturi considerase doar că art. 5 și 6 din legea nr. 2838/2000 (referitoare la majorări salariale) prevăzând majorarea salariului de bază al militarilor în activitate trebuiau aplicate și în cazul reclamantului și trimisese cauza CGS pentru calculul valorii. După aceea, comitetul de trei membri estimase că CGS nu se conformase la hotărârea sus-menționată. În aceste condiții, Curtea consideră că suma reclamată de reclamant este ipotetică și din acest motiv nu-i poate fi acordată.

În schimb, ea consideră că trebuie acordat, pentru prejudiciul moral suferit, suma de 1.300 EUR reclamantului, plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit pe suma respectivă.

În sfârșit, în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile, reclamantul nefiind fixat pretențiile sale, Curtea nu consideră că trebuie acordată vreo sumă la acest titlu. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Conectează la fond excepția Guvernului bazată pe neepuizarea căilor de recurs interne și o respinge; 2. Declară cererea admisibilă; 3. Declară că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție; 4. Declară că au fost încălcate art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; 5. Declară, a) că Statul pârât trebuie să verse, pentru prejudiciu moral, 1.300 EUR (o mie trei sute euro) reclamantului, plus orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit, în trei luni de la data când hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție; b) că din expirarea respectivului termen și până la plată, suma va purta dobândă simplă la rata facilitații marginale de împrumut a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, mărită cu trei puncte procentuale; 6. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 3 decembrie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Grefier adjunct Președintă

Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par la déléguée de son agent, M me K. Nassopoulou, assesseure au Conseil juridique de l’Etat.

Le requérant se plaint en particulier du refus des autorités de se conformer à une décision de justice et de réajuster sa pension de retraite (articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1).

Le 3 mars 2014, les griefs concernant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 ont été communiqués au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus. EN FAIT I.

Le requérant est un officier de la gendarmerie en retraite depuis 1977.

Le 3 novembre 2005, la Comptabilité Générale de l’Etat ( Γενικό Λογιστήριο του Κράτους ) (la CGE) rejeta une demande du requérant tendant au réajustement de sa pension de retraite (décision n o 96613/2005). Le 17 février 2006, le requérant formula des objections contre ce rejet.

Le 31 août 2006, la CGE procéda à un certain réajustement de la pension de retraite du requérant (décision n o 51762/2006). Elle la fixa à 1 395,20 euros par mois. La décision fut notifiée au requérant le 9 mars 2007. Elle précisait que si le requérant n’était pas d’accord avec le contenu de celle-ci, il pouvait, dans un délai d’un an, formuler des objections devant la GCE ou introduire un appel devant la Cour des comptes.

La CGE n’ayant pas répondu aux objections du requérant du 17 février 2006, celui-ci saisit, le 4 octobre 2006, la Cour des comptes d’un recours contre le rejet tacite des objections précitées. Alors que cette action était pendante, la CGE rejeta les objections du requérant par une décision n o 1708/2007. La décision soulignait que les lois n os 2838/2000 (réglementant certaines questions concernant les personnels de police) et 3016/2002, amendant la précédente, invoquées par le requérant concernaient les promotions des militaires de l’active et ne s’appliquaient pas à ceux déjà partis à la retraite avant l’entrée en vigueur de celles-ci, comme c’était le cas du requérant.

Par un arrêt n o 577/2010 du 5 mars 2010, la Cour des comptes accueillit l’action du requérant. Elle souligna que les articles 5 et 6 de la loi n o 2838/2000 (relatifs aux augmentations salariales) prévoyaient l’augmentation du salaire de base des militaires d’active et que ce mode de calcul devait s’appliquer aussi pour l’augmentation de la pension des militaires qui ont quitté l’armée avant l’entrée en vigueur de ces articles, dans les mêmes conditions que pour les militaires de l’active. Elle considéra que les lois précitées s’appliquaient donc dans le cas du requérant. Elle annula alors les décisions n os 96613/2005 et 1708/2007 et renvoya l’affaire à la CGE pour que celle-ci se prononce sur la demande du requérant tendant à l’augmentation de sa pension, sur le fondement des lois n os 2838/2000 et 3016/2002. La Cour des comptes ne fit aucune mention du réajustement de la pension effectué le 31 août 2006.

L’Etat ne se pourvut pas en cassation contre cet arrêt.

Le 2 juillet 2010, le requérant saisit le comité de trois membres de la Cour des comptes, chargé de surveiller l’exécution des arrêts de celle-ci, d’une demande tendant à obliger la CGE à se conformer à l’arrêt n o 577/2010.

Le 23 décembre 2010, le comité de trois membres constata qu’en dépit du fait que l’arrêt précité avait été notifié à la CGE le 15 mars 2010, plus de trois mois s’étaient écoulés sans que celle-ci se conforme à l’arrêt. Il accorda à la CGE un délai d’un mois pour indiquer les motifs de son refus de donner suite à l’arrêt.

Dans sa réponse, la CGE indiqua qu’elle n’était pas obligée de se conformer à cet arrêt définitif de la Cour des comptes car l’article 122 du décret n o 1225/1981 prévoyait que la CGE était obligée à se conformer aux arrêts de la Cour des comptes qui n’étaient plus susceptibles de recours ( αμετάκλητες ) et que cette disposition l’emportait sur celle de l’article 61 du décret n o 774/1980 qui consacrait le caractère exécutoire des arrêts définitifs ( τελεσίδικες ) des chambres de la Cour des comptes. La CGE précisait que l’article 122 précité visait à écarter l’incertitude créée pour les finances de l’Etat par l’exécution d’arrêts définitifs qui risquaient d’être infirmés suite à un pourvoi en cassation devant la Cour des comptes, siégeant en formation plénière. Elle ajoutait que cet article tendait à protéger les finances publiques d’une charge financière imprévue que provoquerait l’exécution d’un grand nombre d’arrêts donnant gain de cause aux retraités. Enfin, elle alléguait que les demandes des militaires retraités pouvaient être satisfaites par le versement d’un réajustement calculé en vertu des dispositions de la loi n o 3408/2005 relative à l’augmentation des pensions de retraite des fonctionnaires.

Par une décision du 1 er avril 2011, la CGE fixa la nouvelle pension du requérant au même montant que celui qui figurait dans la décision n o 51762/2006 du 31 août 2006. La décision précisait que la pension était réajustée sur le fondement de l’article 37 § 1 de la loi n o 3016/2002 et de la loi n o 3408/2005 portant augmentation des pensions de retraite des fonctionnaires.

Le 13 avril 2011, le comité de trois membres délibéra une deuxième fois dans l’affaire du requérant. Il considéra que le refus de la CGE de se conformer à l’arrêt n o 577/2010 de la Cour des comptes était injustifié et l’invita à exécuter l’arrêt dans un délai de trois mois.

Répondant aux motifs invoqués par la CGE pour justifier son refus de se conformer à l’arrêt n o 577/2010, le comité de trois membres rappela que le 19 mars 2003, l’assemblée plénière de la Cour des comptes avait considéré que l’exécution d’une décision judiciaire faisait partie intégrante du « procès équitable » de sorte que le refus d’exécution ou le retard dans l’exécution d’un arrêt immédiatement exécutoire et contraignant, tel un arrêt définitif, équivalait à une « privation de propriété ». En outre, l’invocation des motifs des finances publiques ne suffisait pas à justifier une attente de plusieurs années jusqu’à ce qu’un arrêt devienne insusceptible d’appel car l’Etat avait la possibilité, en cas d’issue favorable d’un pourvoi en cassation, de se faire rembourser la somme qu’il aurait versée.

Enfin, le comité de trois membres affirma, d’une part, que l’article 122 précité était contraire tant à la législation interne qu’aux textes de l’Union européenne, et d’autre part, que le réajustement de la pension des retraités de l’armée qui avaient obtenu des décisions judiciaires favorables ne pouvait pas se faire selon les dispositions de la loi n o 3408/2005. Il précisa que ces derniers avaient droit à ce que les décisions judiciaires soient exécutées à leur égard.

Le comité de trois membres notifia sa décision du 13 avril 2011 au requérant et à la CGE le 20 avril 2011.

La CGE notifia sa décision du 1 er avril 2011 (paragraphe 15 ci-dessus) au requérant le 22 juillet 2011. La lettre d’accompagnement de la décision précisait que celle-ci n’entrainait aucune modification du montant de la pension versée au requérant. Elle indiquait aussi que si ce dernier n’était pas d’accord avec le contenu de la décision, il pouvait, dans un délai d’un an à compter de la notification, soit présenter des objections contre celle-ci devant la Commission de contrôle des actes fixant les pensions, soit introduire un appel devant la Cour des comptes.

Le 15 octobre 2011, le requérant saisit à nouveau la Cour des comptes se plaignant du refus continu de la CGE de se conformer à l’arrêt n o 577/2010. Toutefois, la Cour des comptes considéra que la demande du requérant, n’ayant pas revêtu la forme requise, ne répondait pas aux conditions d’un recours recevable et, par conséquent, elle ne l’examina pas. II.

Le 14 novembre 2002, la loi n o 3068/ 2002 sur l’exécution des décisions de justice par la CGE entra en vigueur (Journal officiel n o 274/2002). Elle fut par la suite amendée par la loi n o 3900/2010, entrée en vigueur le 1 er janvier 2011. Elle dispose entre autres que la CGE a l’obligation de se conformer sans tarder aux décisions de justice et de prendre toutes les mesures nécessaires pour exécuter lesdites décisions (article 1). Cette loi prévoit la création de comités de trois membres au sein des hautes juridictions helléniques (Cour suprême spéciale, Cour de cassation, Conseil d’Etat et Cour des comptes) et des juridictions administratives ordinaires, chargés de contrôler la bonne exécution, par la CGE, des décisions de leurs juridictions respectives dans un délai qui ne peut dépasser trois mois (à titre exceptionnel, ce délai peut être prorogé une seule fois). Ces comités peuvent notamment désigner un magistrat pour assister la CGE en proposant à celle-ci, entre autres, les mesures lui permettant de se conformer à la décision en question. Si la CGE n’exécute pas une décision dans le délai imparti par un tel comité, elle se voit imposer des pénalités, lesquelles peuvent être renouvelées tant qu’elle ne s’est pas conformée à la décision (article 3). Des mesures disciplinaires peuvent également être prises contre les agents de la CGE qui sont à l’origine du défaut d’exécution (article 5). Les dispositions de la loi n o 3068/ 2002 s’appliquent aux décisions rendues après son entrée en vigueur (article 6).

L’article 3 § 1 de la loi n o 599/1968 prévoit que l’acte fixant le montant d’une pension de retraite est sujet à objections présentées devant la Commission de contrôle des actes fixant les pensions. L’article 2 § 1 de la même loi dispose que l’acte fixant le montant d’une pension ainsi que la décision de la Commission de contrôle sont susceptibles d’appel devant la Cour des comptes. EN DROIT I. SUR LES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DES ARTICLES 6 § 1 DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N o 1

Le requérant se plaint du refus de la CGE de se conformer à l’arrêt n o 577/2010 de la Cour des comptes et de l’impossibilité qui s’ensuivit de percevoir la différence du montant de sa pension de retraite qui résulterait du calcul de celle-ci en fonction des considérants de cet arrêt. Il allègue des violations des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, qui sont ainsi libellés : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité

Le Gouvernement soutient que par sa décision du 1 er avril 2011, la CGE a réajusté la pension du requérant et s’est ainsi conformée à l’arrêt n o 577/2010 de la Cour des comptes. Toutefois, le requérant n’a ni formulé d’objections contre cette décision devant la Commission de contrôle des actes fixant des pensions, ni formé un appel devant la Cour des comptes. Par ailleurs, cette décision n’avait pas été portée à la connaissance du comité de trois membres qui a statué le 13 avril 2011 car le dossier du requérant lui avait été transmis déjà depuis le 22 février 2011. Par conséquent, le grief tiré de l’article 6 est soit prématuré, soit non-fondé car le requérant a choisi de ne pas contester cette décision, marquant ainsi son accord avec celle-ci.

Le requérant ne présente pas d’observations sur ce point.

La Cour estime que l’exception soulevée par le Gouvernement est étroitement liée à la substance du grief énoncé sur le terrain de l’article 6 de la Convention et décide de la joindre au fond.

Elle constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond

Le Gouvernement soutient que par sa décision du 1 er avril 2011, la CGE a procédé à la modification de la pension du requérant et s’est ainsi conformée totalement à l’arrêt n o 577/2010 de la Cour des comptes. Le requérant a continué à recevoir régulièrement sa pension sans interruption et sans réduction du montant de celle-ci. Le fait que la CGE a initialement refusé d’augmenter ce montant ne constitue pas une atteinte au droit de propriété du requérant, l’article 1 du Protocole n o 1 ne garantissant pas une pension de retraite d’un montant déterminé.

Le Gouvernement souligne que l’arrêt n o 577/2010 n’a pas fixé le montant de la pension qui devait être versé au requérant mais a renvoyé l’affaire à la CGE pour que celle-ci examine si les conditions pour un réajustement du montant se trouvaient réunies. Le 1 er avril 2011, la CGE a réajusté la pension de manière rétroactive pour une durée de trois ans, conformément à l’article 60 § 1 du décret 169/2007 (qui prévoit qu’il n’est pas permis de reconnaître rétroactivement à l’encontre de l’Etat des droits de retraite pour une période dépassant trois ans).

Le requérant soutient que la décision de la CGE ne correspond ni à la lettre ni à l’esprit des lois pertinentes et de l’arrêt n o 577/2010. Le réajustement litigieux n’incluait pas l’augmentation qui devait en résulter en application des lois n o 2838/2000 et n o 3016/2002. Or, le terme « réajustement » au sens propre signifie « augmentation » et non « maintien du montant versé ».

La Cour rappelle que le droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 de la Convention serait illusoire si l’ordre juridique interne d’un Etat contractant permettait qu’une décision judiciaire définitive et obligatoire reste inopérante au détriment d’une partie ( Buyan et autres c. Grèce , n o 28644/08, § 33, 3 juillet 2012). L’exécution d’un jugement, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du « procès » au sens de l’article 6. La Cour a déjà reconnu que la protection effective du justiciable et le rétablissement de la légalité impliquent l’obligation pour la CGE de se plier à un jugement ou arrêt prononcé par la plus haute juridiction administrative de l’Etat en la matière (voir notamment Hornsby c. Grèce , 19 mars 1997, § 40, Recueil 1997 ‑ II).

En l’occurrence, la Cour relève d’emblée que le 31 août 2006, la CGE a procédé à un certain réajustement de la pension de retraite du requérant (décision n o 51762/2006), en la fixant à 1 395,20 euros par mois. La décision, qui a été notifiée au requérant le 9 mars 2007 précisait que si le requérant n’était pas d’accord avec le contenu de celle-ci, il pouvait, dans un délai d’un an, formuler des objections devant la CGE ou introduire un appel devant la Cour des comptes. Entretemps, le 4 octobre 2006, le requérant avait saisi la Cour des comptes d’un recours contre ce rejet tacite de sa demande de réajustement de la pension datant du 3 novembre 2005. Le 5 mars 2010, la Cour des comptes a donné gain de cause au requérant et a renvoyé l’affaire à la CGE pour se prononcer sur cette demande de réajustement de la pension.

Toutefois, la Cour note que dans son arrêt, la Cour des comptes ne s’est nullement référée au réajustement de la pension auquel la CGE avait procédé le 31 août 2006 au bénéfice du requérant. Il ne ressort pas du reste du dossier que cet élément avait été porté à la connaissance de celle-ci.

Le 1 er avril 2011, et alors que la procédure engagée par le requérant depuis le 2 juillet 2010 devant le comité de trois membres de la Cour des comptes était encore pendante, la CGE a fixé la nouvelle pension du requérant au même montant que celui qui figurait dans la décision du 31 août 2006. Dans sa décision, la CGE précisait que la pension était réajustée sur le fondement de l’article 37 § 1 de la loi n o 3016/2002 et de la loi n o 3408/2005 portant augmentation des pensions de retraite des fonctionnaires (paragraphe 15 ci-dessus), un élément qu’elle avait écarté initialement lorsqu’elle rejetait les objections du requérant par sa décision n o 1708/2007 (paragraphe 9 ci-dessus).

Le 13 avril 2011, le comité de trois membres a invité la CGE de se conformer à l’arrêt de la Cour des comptes dans un délai de trois mois.

La Cour attache beaucoup d’importance au fait qu’à cette date le comité de trois membres ne disposait pas du texte de la décision du 1 er avril 2011 fixant la nouvelle pension du requérant. Cette dernière, étant notifiée au requérant seulement le 22 juillet 2011 – soit après que le comité se soit prononcé sur son cas –, n’a pas pu faire l’objet du contrôle du comité. Il en résulte que ni la décision du 31 août 2006, ni celle du 1 er avril 2011 n’ont été soumis à un contrôle juridictionnel. Si le requérant conteste le mode de calcul utilisé dans la décision du 1 er avril 2011 et soutient qu’il ne constitue pas une exécution de l’arrêt du 5 mars 2010 au motif qu’il n’y avait pas eu augmentation du montant fixé le 31 août 2010, il n’appartient pas à la Cour de se prononcer sur cet aspect de l’affaire qui n’a pas été soumis à un contrôle juridictionnel interne. La Cour relève cependant que le 1 er avril 2011, la CGE a indiqué expressément que la pension avait été réajustée selon les dispositions des lois n o 3016/2002 et 3408/2005. Il n’en reste pas moins qu’il a fallu un an pour que la CGE prenne une décision montrant sa volonté de se conformer à l’arrêt lui intimant de se prononcer sur la demande de réajustement de la pension du 3 novembre 2005.

Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que la CGE a omis de se conformer en temps utile à l’arrêt n o 577/2010 de la Cour des comptes, privant ainsi l’article 6 § 1 de la Convention de tout effet utile. De plus, la Cour considère que dans la mesure où ledit arrêt fait naître dans le chef du requérant, une créance suffisamment établie pour être exigible (voir Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce , 9 décembre 1994, § 59, n o 301 ‑ B), le refus de la CGE de calculer dans un délai raisonnable le montant de la pension de retraite du requérant selon les directions de la Cour des comptes a aussi entraîné la violation de l’article 1 du Protocole n o 1.

Par ailleurs, comme le 15 octobre 2011 le requérant avait à nouveau saisi la Cour des comptes se plaignant du refus continu de la CGE de se conformer à l’arrêt n o 577/2010, il serait superflu de lui demander d’exercer les recours mentionnés par le Gouvernement au titre de l’épuisement des voies de recours internes.

En conclusion, la Cour rejette l’exception d’irrecevabilité soulevée par le Gouvernement et conclut qu’il y a eu violation en l’espèce des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1. II.

Le requérant réclame 20 160 euros (EUR) environ au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi. Il soutient que le somme supplémentaire à laquelle il avait droit s’élève à 120 EUR par mois, ce qui correspondrait à 1 440 EUR par an à multiplier par 14 ans (depuis l’an 2000). Le requérant s’est aussi référé au préjudice moral subi, mais sans en avoir précisé, ni invité la Cour à fixer ce montant, et aux frais et dépens encourus, sans les spécifier.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter les prétentions du requérant dans leur ensemble au motif que celui-ci n’a pas respecté les dispositions de l’article 60 du Règlement. Il souligne notamment que le requérant n’a pas soumis, conformément au paragraphe 1 de cet article, des prétentions chiffrées et ventilées et accompagnées des justificatifs pertinents.

La Cour relève que dans son arrêt n o 577/2010, la Cour des comptes n’a indiqué ni le montant de la pension supplémentaire qu’aurait dû recevoir le requérant ni la méthode de calcul de celle-ci. La Cour des comptes a seulement considéré que les articles 5 et 6 de la loi n o 2838/2000 (relatifs aux augmentations salariales) prévoyant l’augmentation du salaire de base des militaires d’active devaient s’appliquer également au cas du requérant et a renvoyé l’affaire à la CGE pour le calcul du montant. Par la suite, le comité de trois membres a estimé que la CGE ne s’était pas conformée à l’arrêt susmentionné. Dans ces conditions, la Cour estime que la somme réclamée par le requérant est hypothétique et pour cette raison elle ne peut pas la lui accorder.

En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer, au titre du dommage moral subi, 1 300 EUR au requérant, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur ladite somme.

Enfin, en ce qui concerne les frais et dépens, le requérant n’ayant pas fixé ses prétentions, la Cour n’estime devoir accorder aucune somme à ce titre. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Joint au fond l’exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes et la rejette ; 2. Déclare la requête recevable ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 4. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ; 5. Dit , a) que l’Etat défendeur doit verser, pour dommage moral, 1 300 EUR (mille trois cents euros) au requérant, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 6. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 décembre 2015, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Greffier adjoint Présidente