Bigun împotriva Ucrainei

Comunicat la 5 ianuarie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 30315/10 Vyacheslav Vasilievich BIGUN și Lesya Nikolayevna BIGUN împotriva Ucrainei depusă la 12 mai 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dl Vyacheslav Vasilievich Bigun și dna Lesya Nikolayevna Bigun, sunt cetățeni ucraineni, care s-au născut în 1979 și, respectiv, 1983. Ele sunt un cuplu căsătorit. Primul reclamant are o condamnare pe viață în închisoarea Dnipropetrovsk nr. 89. Al doilea reclamant locuiește în Obukhiv. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl Bukalov și dna L. Lapiga, avocați care practică în Kyiv și respectiv Obukhiv. Situațiile cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 24 martie 2000, reclamanții s-au căsătorit. La 16 februarie 2001, primul reclamant a fost condamnat pentru o infracțiune penală și condamnat la închisoare pe viață. La 16 octombrie 2003, el a început să-și îndeplinească condamnarea în închisoarea Dnipropetrovsk nr. 89. Reclamanții au solicitat ca administrația închisoarei să le permită o vizită pe termen lung în multe ocazii, în special în 2006. Solicitările lor au fost respinse din motivul că art. 151 din Codul de Execuție a Condamnărilor nu prevedea vizite pe termen lung la deținuții care îndeplinesc condamnarea pe viață. În aprilie 2007, reclamanții au depus o cerere administrativă împotriva Departamentului de Stat pentru executarea condamnărilor care solicită un drept la o vizită pe termen lung la fiecare trei luni.

Instanțele, la trei niveluri de competență, au respins această cerere ca fiind nu bazată pe lege. Decizia finală a Curții administrative Superiore a fost pronunțată la 8 decembrie 2009. În conformitate cu art. 110 din Codul de execuție a sentințelor penale („Codul”, 2003), o vizită pe termen scurt într-o închisoare durează până la patru ore și o vizită pe termen lung – până la trei zile. În conformitate cu art. 151 din Codul, astfel cum s-a formulat înainte de 16 februarie 2010, prizonierii condamnați la închisoare pe viață au fost condamnați la o vizită pe termen scurt la fiecare șase luni. După intrarea în vigoare a acestor amendamente la 16 februarie 2010, deținuții din această categorie au primit dreptul la o vizită pe termen scurt la fiecare trei luni.

După aceea, art. 151 din Codul a fost modificat în continuare, cu aceste modificări care intră în vigoare la 6 mai 2014. În conformitate cu noua formulare a articolului, prizonierii care îndeplinesc condamnarea pe viață au dreptul la o vizită pe termen scurt pe lună și la o vizită pe termen lung la fiecare trei luni. Această dispoziție specifică acum că aceste vizite sunt pentru întâlnirea rudelor apropiate (un soț, părinți, copii, părinți, copii vitregi, frați, bunici și nepoți). Reclamanții se plâng că incapacitatea lor de a avea vizite pe termen lung a încălcat drepturile în temeiul articolelor 8 și 12 din Convenție. De asemenea, se plâng, în conformitate cu art. 13, că nu au avut niciun remediu intern eficace în ceea ce privește plângerile de mai sus.

Interzicerea vizitelor pe termen lung de către membrii familiei la prizonieri care îndeplinesc condamnarea pe viață constituie o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și/sau familiale în sensul articolului 8 din Convenție? În cazul în care: (a) această interferență a fost legală? (b) A urmărit un obiectiv legitim? (c) A fost proporțională cu obiectivul urmărit? Guvernul este, de asemenea, invitat să facă observații cu privire la situația actuală, în urma amendamentelor la Codul de Execuție a Condamnărilor penale adoptate la 6 mai 2014. A existat o încălcare a drepturilor reclamanților în temeiul articolului 12 din Convenție din cauza interzicerii vizitelor pe termen lung de către membrii familiei prizonieri care îndeplinesc o condamnare pe viață?

Reclamanții au la dispoziția lor un remediu intern eficace pentru plângerile de mai sus, astfel cum este prevăzut la art. 13 din Convenție?

Communicated on 5 January 2016

FIFTH SECTION

Application no. 30315/10 Vyacheslav Vasilyevich BIGUN and Lesya Nikolayevna BIGUN against Ukraine lodged on 12 May 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicants, Mr Vyacheslav Vasilyevich Bigun and Ms Lesya Nikolayevna Bigun, are Ukrainian nationals, who were born in 1979 and 1983 respectively. They are a married couple. The first applicant is serving a life sentence in Dnipropetrovsk prison no. 89. The second applicant lives in Obukhiv. The applicants are represented before the Court by Mr P. Bukalov and Ms L. Lapiga, lawyers practicing in Kyiv and Obukhiv respectively. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. On 24 March 2000 the applicants got married. On 16 February 2001 the first applicant was convicted of a criminal offence and sentenced to life imprisonment.

On 16 October 2003 he started serving his sentence in Dnipropetrovsk prison no. 89. The applicants requested that the prison’s administration allow them a long-term visit on many occasions, in particular, in 2006. Their requests were rejected on the grounds that Article 151 of the Code of Execution of Sentences did not provide for long-term visits to prisoners serving a life sentence. In April 2007 the applicants lodged an administrative claim against the State Department for Enforcement of Sentences seeking an entitlement to a long-term visit every three months. The courts, on three levels of jurisdiction, rejected that claim as not based on law. The final decision of the Higher Administrative Court was delivered on 8 December 2009. B. Relevant domestic law Pursuant to Article 110 of the Code of Execution of Criminal Sentences (“the Code”, 2003), a short-term visit in a prison lasts up to four hours and a long-term visit – up to three days.

Under Article 151 of the Code, as worded before 16 February 2010, convicted prisoners sentenced to life imprisonment were entitled to one short-term visit every six months. Following the entry into force of these amendments on 16 February 2010, prisoners of that category became entitled to one short-term visit every three months. Subsequently, Article 151 of the Code was further amended, with those changes coming into effect on 6 May 2014. Under the Article’s new wording, prisoners serving a life sentence are entitled to one short-term visit per month and to one long-term visit every three months. This provision specifies now that these visits are for meeting close relatives (a spouse, parents, children, step-parents, stepchildren, siblings, grandparents and grandchildren).

COMPLAINTS The applicants complain that their inability to have long-term visits infringed their rights under Articles 8 and 12 of the Convention. They also complain, under Article 13, that they had no effective domestic remedy in respect of the above complaints.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the ban on long-term visits by family members to prisoners serving a life sentence constitute an interference with the applicants’ right to respect for their private and/or family life within the meaning of Article 8 of the Convention? If so: (a) Was that interference lawful? (b) Did it pursue a legitimate aim? (c) Was it proportionate to the aim pursued? The Government are also invited to comment on the present situation, following the amendments to the Code of Execution of Criminal Sentences enacted on 6 May 2014. 2. Has there been a violation of the applicants’ rights under Article 12 of the Convention on account of the ban on long-term visits by family members to prisoners serving a life sentence?

3. Did the applicants have at their disposal an effective domestic remedy for the above complaints, as required by Article 13 of the Convention?