BIGUN v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
BIGUN v. UKRAINE (CtEDO, 2016)
Comunicat la 5 ianuarie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 30315/10 Vyacheslav Vasilievich BIGUN și Lesya Nikolayevna BIGUN împotriva Ucrainei depusă la 12 mai 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dl Vyacheslav Vasilievich Bigun și dna Lesya Nikolayevna Bigun, sunt cetățeni ucraineni, care s-au născut în 1979 și, respectiv, 1983. Ele sunt un cuplu căsătorit. Primul reclamant are o condamnare pe viață în închisoarea Dnipropetrovsk nr. 89. Al doilea reclamant locuiește în Obukhiv. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl Bukalov și dna L. Lapiga, avocați care practică în Kyiv și respectiv Obukhiv. Situațiile cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 martie 2000, reclamanții s-au căsătorit. La 16 februarie 2001, primul reclamant a fost condamnat pentru o infracțiune penală și condamnat la închisoare pe viață. La 16 octombrie 2003, el a început să-și îndeplinească condamnarea în închisoarea Dnipropetrovsk nr. 89. Reclamanții au solicitat ca administrația închisoarei să le permită o vizită pe termen lung în multe ocazii, în special în 2006. Solicitările lor au fost respinse din motivul că art. 151 din Codul de Execuție a Condamnărilor nu prevedea vizite pe termen lung la deținuții care îndeplinesc condamnarea pe viață. În aprilie 2007, reclamanții au depus o cerere administrativă împotriva Departamentului de Stat pentru executarea condamnărilor care solicită un drept la o vizită pe termen lung la fiecare trei luni. Instanțele, la trei niveluri de competență, au respins această cerere ca fiind nu bazată pe lege. Decizia finală a Curții administrative Superiore a fost pronunțată la 8 decembrie 2009. În conformitate cu art. 110 din Codul de execuție a sentințelor penale („Codul”, 2003), o vizită pe termen scurt într-o închisoare durează până la patru ore și o vizită pe termen lung – până la trei zile. În conformitate cu art. 151 din Codul, astfel cum s-a formulat înainte de 16 februarie 2010, prizonierii condamnați la închisoare pe viață au fost condamnați la o vizită pe termen scurt la fiecare șase luni. După intrarea în vigoare a acestor amendamente la 16 februarie 2010, deținuții din această categorie au primit dreptul la o vizită pe termen scurt la fiecare trei luni. După aceea, art. 151 din Codul a fost modificat în continuare, cu aceste modificări care intră în vigoare la 6 mai 2014. În conformitate cu noua formulare a articolului, prizonierii care îndeplinesc condamnarea pe viață au dreptul la o vizită pe termen scurt pe lună și la o vizită pe termen lung la fiecare trei luni. Această dispoziție specifică acum că aceste vizite sunt pentru întâlnirea rudelor apropiate (un soț, părinți, copii, părinți, copii vitregi, frați, bunici și nepoți). Reclamanții se plâng că incapacitatea lor de a avea vizite pe termen lung a încălcat drepturile în temeiul articolelor 8 și 12 din Convenție. De asemenea, se plâng, în conformitate cu art. 13, că nu au avut niciun remediu intern eficace în ceea ce privește plângerile de mai sus. Interzicerea vizitelor pe termen lung de către membrii familiei la prizonieri care îndeplinesc condamnarea pe viață constituie o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și/sau familiale în sensul articolului 8 din Convenție? În cazul în care: (a) această interferență a fost legală? (b) A urmărit un obiectiv legitim? (c) A fost proporțională cu obiectivul urmărit? Guvernul este, de asemenea, invitat să facă observații cu privire la situația actuală, în urma amendamentelor la Codul de Execuție a Condamnărilor penale adoptate la 6 mai 2014. A existat o încălcare a drepturilor reclamanților în temeiul articolului 12 din Convenție din cauza interzicerii vizitelor pe termen lung de către membrii familiei prizonieri care îndeplinesc o condamnare pe viață? Reclamanții au la dispoziția lor un remediu intern eficace pentru plângerile de mai sus, astfel cum este prevăzut la art. 13 din Convenție?