Publicat la 16 decembrie 2024 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 38044/23 R.P.A. împotriva României depusă la 12 octombrie 2023 comunicată la 25 noiembrie 2024 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la acuzațiile de nerespectare a obligațiilor lor pozitive în temeiul articolului 8 din Convenție, având în vedere achitarea autorului neconsensual. La 15 septembrie 2022, reclamantul a apărut acuzații pentru agresiune sexuală (agresiunea sexuală ) împotriva unui infractor masculin neidentificat, care a urmat-o în acea seară de la autobuzul public sus în holul blocului ei de apartamente. Ea s-a plâns că, după ce a fost avertizat de reclamant să nu o urmărească, omul a ridicat brusc fusta ei și a apucat fundul profitând de ea întoarcendu-se la el atunci când a sunat liftul. Omul a fugit atunci când reclamantul a plâns în șoc. Pe baza dovezii legistice și documentare colectate în cursul anchetei și în timpul procesului, inclusiv declarațiile reclamantului, soțul ei (care a urmărit și a confruntat autorul imediat după incident) și autorul care a fost identificat în cele din urmă, la 17 ianuarie 2023 Curtea de district București a condamnat ultimul la 4 ani și 9 luni de închisoare pentru agresiune sexuală (art. 219 § 1 din Codul Penal). Curtea de District a hotărât că cazul în cauză se referă la un act de natură sexuală (în ceea ce privește organele sexuale, pentru a obține satisfacție sexuală) împotriva reclamantului care, în aceste circumstanțe, se simțea forțat și vulnerabil. Curtea de District a remarcat că actul a fost perpetrat într-un spațiu izolat, la o oră târziu, în absența oricărei alte persoane, de către o persoană pe care reclamantul – se simte sub amenințare de către un străin și fără opțiuni alternative – a avertizat să nu o urmeze în lift. La stabilirea sancțiunii, Curtea de District a luat în considerare, de asemenea, faptul că autorul a fost un infractor de agresiune sexuală post-execuție (cincă dintre acestea, unul dintre care o tentativă, comisă într-o manieră similară) și a remarcat că reclamantul nu a vrut să depună o cerere de daune în cadrul procedurii penale. Prin decizia finală dictată la 16 iunie 2023, Curtea de Apel din București („Cortea de Apel”) a anulat hotărârea Curții de District și a achitat acuzatul. Deși a confirmat certitudinea că faptele impugnate au fost comise conform descris de reclamant, Curtea de Apel a considerat lipsă elementul material al infracțiunii de agresiune sexuală. Referindu-se la dispoziția relevantă, Curtea de Apel a susținut că elementul material al acestei infracțiuni constă într-un act, altul decât violul, care se realizează pentru a satisface instinctul sexual, și a remarcat că este irelevant dacă aceste acte sunt manifestări normale sau anormale ale acesteia. Pentru Curtea de Apel, comportamentul autorului, deși reprensibil, nu a avut o conotație penală, ca simplu gestul de înjunghiare a fondului reclamantului fără consimțământul victimei, prin surprindere, nu a putut fi calificat ca infracțiuni de agresiune sexuală. Nici nu ar putea fi acceptat, în opinia Curții de Apel, faptul că, în circumstanțe precum în acest caz, care implică surpriza victimei, reclamantul – un adult care a reușit să urmărească autorul – a fost vulnerabil sau sub coerciție fizică sau morală. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la nerespectarea dreptului penal intern relevant și a practicii de a pedepsi în mod eficient actul neconsensual de natură sexuală și a faptului că, în cazul ei, instanțele interne nu au pus aceste acte în contextul lor și nu au ținut seama de antecedentele autorului. De asemenea, se plânge de absența programelor pentru infractori sexuali și de lipsa obligației autorităților interne de a evalua și de a impune aceste programe, dacă este cazul. 8 din Convenție pentru a oferi reclamantului protecție eficientă împotriva tipului de act de natură sexuală la care a fost victimă? În special, legislația și practicile interne în România sunt suficient de clare pentru a oferi protecție eficace împotriva actelor de natură sexuală neconsensuală? Având în vedere standardele internaționale care îndrumă Curtea, în special definiția de „violență sexuală” de către Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice („Convenția de la Istanbul”, art. 36), și evaluarea Curții de Apel de la București care pare să se bazeze pe absența forței de forță sexuală fără a nega lipsa de consimțământ în acest caz, a făcut sistemul juridic român, în circumstanțele prezentului caz, în mod eficient „prevenirea, urmărirea și eliminarea” violenței împotriva femeilor, în special acte neconsensuale de natură sexuală (în comparație, mutatis mutandis X v. Grecia , nr. 38588/21 , §§ 72 și 85, 13 februarie 2024, și Vučković v. Croația , nr. 15798/20, § 57, 12 decembrie 2023)? Părțile sunt invitate să furnizeze Curții dispozițiile juridice relevante și exemplele jurisprudenței interne relevante. având în vedere obligațiile pozitive ale statelor inerente la art. 8 din Convenția pentru a efectua o investigație eficace a actelor de natură sexuală, au fost procedurile judiciare în acest caz în încălcarea articolului menționat anterior (a se vedea, de exemplu, A, B și C v. Letonia , nr. 30808/11, 31 martie 2016; C. v. România , nr. 47358/20, 30 august 2022; și, mutatis mutandis Sandra Janković v. Croația , nr. 38478/05, 5 martie 2009)?
Published on 16 December 2024
Application no. 38044/23
against Romania
lodged on 12 October 2023
communicated on 25 November 2024
The application concerns allegations of the authorities’ failure to satisfy their positive obligations under Article 8 of the Convention, in the light of the acquittal of the perpetrator of non-consensual groping.
On 15 September 2022, the applicant pressed charges for sexual assault (
agresiune sexuală
) against an unidentified male perpetrator, who had followed her that evening from the public bus up into the lobby of her block of flats. She complained that, after being warned by the applicant not to follow her, the man suddenly lifted her skirt and grabbed her bottom taking advantage of her turning her back to him when calling the lift. The man ran away when the applicant cried in shock.
On the basis of the forensic and documentary evidence collected during the investigation stage and during the trial, including statements by the applicant, her husband (who pursued and confronted the perpetrator immediately after the incident) and the perpetrator who had eventually been identified, on 17 January 2023 the Bucharest District Court sentenced the latter to 4 year and 9 months in prison for sexual assault (Article 219 § 1 of the Criminal Code). The District Court ruled that the case at hand concerned an act of sexual nature (concerning sexual organs, in order to obtain sexual satisfaction) against the applicant who, in the circumstances, felt coerced and vulnerable. The District Court noted that the act was perpetrated in an isolated space, at a late hour, in the absence of any other person, by an individual whom the applicant – feeling under threat by a stranger and without alternative options – had warned not to follow her into the lift. When establishing the penalty, the District Court also took into account that the perpetrator was a post-execution reoffender of sexual assault (five past such acts, one of which a tentative, committed in a similar manner). It noted that the applicant didn’t wish to lodge a claim for damages within the criminal proceedings.
By a final decision rendered on 16 June 2023, the Bucharest Court of Appeal (“Court of Appeal”) quashed the District Court judgment and acquitted the accused. While confirming the certainty that the impugned facts have been committed as described by the applicant, the Court of Appeal considered that the material element of the offence of sexual assault was missing. Referring to the relevant provision, the Court of Appeal held that the material element of this offence consists in an act, other than rape, that is accomplished in order to satisfy the sexual instinct, and noted that it was irrelevant whether such acts were normal or abnormal manifestations of the latter. For the Court of Appeal, the perpetrator’s behaviour, although reprehensible, did not have a criminal connotation, as the mere gesture of grabbing of the applicant’s bottom without the victim’s consent, by surprise, could not be qualified as the offence of sexual assault. Nor could it be accepted, in the opinion of the Court of Appeal, that in circumstances such as in this case which involved the victim’s surprise, the applicant – an adult who managed to pursue the perpetrator – had been vulnerable or under physical or moral coercion.
The applicant complains under Article 8 of the Convention about the failure of the relevant domestic criminal law and practice to effectively punish the non-consensual act of sexual nature and about the fact that, in her case, the domestic courts did not place those acts in their context and did not take into account the perpetrator’s previous record. She also complains about the absence of programmes for sexual offenders and the lack of an obligation for the domestic authorities to assess and impose such programmes, where appropriate.
1.
Did the competent authorities discharge their obligation under Article
8 of the Convention to provide the applicant with effective protection against the type of act of sexual nature to which she fell victim? In particular, is the domestic law and practice in Romania sufficiently clear in order to offer effective protection against non-consensual acts of sexual nature?
2.
Having regard to the international standards that are guiding the Court, in particular the definition of “sexual violence” by the Council of Europe Convention on preventing and combating violence against women and domestic violence (“the Istanbul Convention”, Article 36), and the Bucharest Court of Appeal’s assessment that appears to rely on the absence of coercion without denying the lack of consent in the present case, did the Romanian legal system, in the circumstances of this case, effectively “prevent, prosecute and eliminate” violence against women, notably non-consensual acts of sexual nature (compare with,
mutatis mutandis
,
X v. Greece
, no. 38588/21, §§
72 and 85, 13 February 2024, and
Vučković v. Croatia
, no. 15798/20, §
57, 12 December 2023)?
The parties are invited to provide the Court with the relevant legal provisions and examples of relevant domestic case-law.
3.
Having regard to the positive obligations of States inherent in Article
8 of the Convention to carry out an effective investigation of acts of sexual nature, were the judicial proceedings in the present case in breach of the above-mentioned Article (see, for example,
A, B and C v. Latvia
, no.
30808/11, 31 March 2016;
C. v. Romania
, no.
47358/20, 30 August 2022; and,
mutatis mutandis
,
Sandra Janković v. Croatia
, no. 38478/05, 5
March 2009)?