C. împotriva României

Publicat la 19 aprilie 2021 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 47358/20 împotriva României depusă la 8 octombrie 2020 comunicată la 31 martie 2021 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la răspunsul statului la acuzațiile de hărțuire sexuală pe locul de muncă. Reclamantul lucrează pentru o companie care oferă servicii de curățare. A fost repartizată să își desfășoare slujba într-o stație feroviară. A acuzat managerul acestei stații de feroviar de încercarea în mod repetat să se forțeze pe ea, pe o perioadă de doi ani, în ciuda respingerii ei. Când s-a plâns la superiorii lui, a fost forțată să-și ia concediul anual și, în cele din urmă, a renunțat la locul de muncă. Reclamantul a depus o plângere penală împotriva presupusului infractor.

Biroul procuror atașat Curții de District Timișoara a auzit declarații de martor și înregistrări private făcute de reclamant de mai multe discuții cu conținut sexual care au avut loc între ea și managerul.

Președintele a fost respinsă din cauza faptului că reclamantul nu a demonstrat că s-a simțit intimidată sau umilită de aceste acte (decizia procurorului din 22 octombrie 2019). Procurorul în șeful aceluiași birou procuror a susținut decizia de mai sus, având în vedere că actele în cauză nu au fost comise cu gradul de răspundere penală necesară de legea aplicabilă (decizie din 13 decembrie 2019). Într-o decizie finală din 11 iulie 2020 Curtea de District Timișoara a susținut deciziile procurorilor și a concluzionat că reclamantul nu a fost intimidat sau umiliat de faptele reproșate managerului, din următoarele motive: (1) în înregistrările pe care nu le părea jenată de discuțiile cu presupusul său agresor; (2) acesta a declarat în timpul anchetei că, în trecut, au avut relații sexuale într-o ocazie; și (3) în conformitate cu declarațiile martorilor, reclamantul a părut doar uneori trist, în timp ce alte ori părea destul de vesel după întâlniri cu presupusul infractor.

Reclamantul se bazează pe art. 6 din Convenție și plânge că autoritățile interne și-au respins plângerea. Întrebări către părți au existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei privată, în contravenție cu art. 8 din Convenție? În special: (a) A fost suficient mecanismul pus în aplicare de către autoritățile interne pentru a proteja reclamantul împotriva hărțuirii sexuale în locul de muncă pentru a-i permite să-și aducă grijuliile la atenția autorităților și pentru a obține o soluție adecvată? (b) Autoritățile au luat toate măsurile care se pot aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a proteja viața privată a reclamantului, în ceea ce privește modul în care au efectuat ancheta?

(c) A fost modul în care autoritățile au interpretat cerința pentru presupusa victimă de a dovedi intimidare sau umilire compatibilă cu respectul pentru viața privată a reclamantului? (d) Ce este o persoană în situația reclamantului necesară pentru a produce ca dovezi pentru a dovedi acuzații de hărțuire sexuală pe locul de muncă? (e) Autoritățile au furnizat motive relevante și suficiente pentru respingerea acuzațiilor reclamantului de hărțuire sexuală (deciziile din 22 octombrie și 13 decembrie 2019 ale biroului procuror atașat Curții de District Timișoara și decizia din 11 iulie 2020 a Curții de District Timișoara)? (f) În ceea ce privește modul în care a fost efectuată ancheta și, în special, faptul că reclamantul a fost confruntat cu presupusul infractor în cursul anchetei, au fost interesele reclamantului ca victimă protejată în mod adecvat în cadrul anchetei (a se vedea, în special c. Slovenia , nr. 41107/10, § 103, CEDH 2015 (extras))?

Reclamantul a suferit discriminări din motive de gen/sex, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citite în conjuncție cu art. 8 din Convenție? A fost reclamantul într-o situație vulnerabilă din cauza naturii actelor presupuse împotriva ei, adică hărțuirea sexuală a unei femei din locul de muncă (a se vedea mutatis mutandis Opuz v. Turcia, nr. 33401/02, § 200, CEDO 2009, și Eremia c. Republica Moldova , nr. 3564/11, § 85, 28 mai 2013)? Guvernul este invitat să prezinte jurisprudența internă de la instanțe sau alte organisme cu competență în această chestiune (de exemplu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) privind hărțuirea sexuală pe locul de muncă.

Published on 19 April 2021

FOURTH SECTION

Application no. 47358/20 C. against Romania lodged on 8 October 2020 communicated on 31 March 2021

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the State’s response to allegations of sexual harassment in the workplace. The applicant was working for a company offering cleaning services. She was assigned to perform her job in a railway station. She accused the manager of that railway station of repeatedly trying to force himself on her, over a period of two years, despite her rejection. When she complained to his superiors, she was forced to take her annual leave and eventually dismissed from her job. The applicant lodged a criminal complaint against the alleged offender. The prosecutor’s office attached to the Timișoara District Court heard witness statements and private recordings made by the applicant of several discussions with sexual content having taken place between her and the manager.

The complaint was dismissed on the grounds that the applicant had failed to prove that she had felt intimidated or humiliated by those acts (prosecutor’s decision of 22 October 2019). The prosecutor in chief of the same prosecutor’s office upheld the above decision, on the grounds that the acts in question had not been committed with the degree of criminal liability required by the applicable law (decision of 13 December 2019). In a final decision of 11 July 2020 the Timișoara District Court upheld the prosecutors’ decisions and concluded that the applicant had not been intimidated or humiliated by the acts reproached to the manager, for the following reasons: (1) in the recordings she had not seemed embarrassed by the discussions with her alleged aggressor; (2) the latter had declared during the investigation that, in the past, they had had sexual intercourse on one occasion; and (3) according to the witness statements the applicant had only sometimes seemed sad whereas other times she had seemed rather cheerful after encounters with the alleged offender.

The applicant relies on Article 6 of the Convention and complains that the domestic authorities dismissed her complaint.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been a violation of the applicant’s right to respect for her private life, contrary to Article 8 of the Convention? In particular: (a) Was the mechanism put in place by the domestic authorities to protect the applicant against sexual harassment in the workplace sufficient to allow her to bring her grievances to the authorities’ attention and to obtain appropriate redress? (b) Did the authorities take all the measures that can be reasonably expected of them to protect the applicant’s private life, with regard to the manner in which they conducted the investigation? (c) Was the manner in which the authorities interpreted the requirement for the alleged victim to prove intimidation or humiliation compatible with the respect for the applicant’s private life?

(d) What is a person in the applicant’s situation required to produce as evidence in order to prove allegations of sexual harassment in the workplace? (e) Did the authorities give relevant and sufficient reasons for dismissing the applicant’s allegations of sexual harassment (decisions of 22 October and 13 December 2019 of the prosecutor’s office attached to the Timișoara District Court and decision of 11 July 2020 of the Timișoara District Court)? (f) Regard having had to the manner in which the investigation was conducted, and in particular to the fact that the applicant was confronted with the alleged offender during the investigation, were the applicant’s interests as a victim adequately protected within the framework of the investigation (see, notably, Y. v. Slovenia , no. 41107/10, § 103, ECHR 2015 (extracts))?

2. Has the applicant suffered discrimination on the grounds of gender/sex, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 8 of the Convention? Was the applicant in a vulnerable situation by virtue of the nature of the acts allegedly committed against her, namely sexual harassment of a woman in the workplace (see, mutatis mutandis , Opuz v. Turkey , no. 33401/02, § 200, ECHR 2009, and Eremia v. the Republic of Moldova , no. 3564/11, § 85, 28 May 2013)? The Government is invited to submit domestic case-law from courts or other bodies with jurisdiction in the matter (for instance the National Council for Combatting Discrimination) concerning sexual harassment in the workplace.