AFFAIRE P. c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

12.12.2023

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Enquête effective) (Volet procédural)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE P. c. ROUMANIE (CtEDO, 2023)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA P. c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 36049/21) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 decembrie 2023 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza P. c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (□ Secțiunea), care se află într-un comitet compus din Tim Eicke, președintele Branko Lubarda, Ana Maria Guerra Martins, judecători și Ilse Freiwirth, graffiter adjunct de secțiune Având în vedere cererea (n 36049/21) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, M P., născută în 1984 și rezidentă în Cernica, reprezentată de domnul F.V. Ștefan, avocat la București, a sesizat Curtea la 7 iulie 2021 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român (inclusiv a celui care a fost reprezentat de agentul său, dl O.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, decizia de a trata în mod prioritar cererea (art. 41 din Regulamentul de procedură al Curții), observațiile părților; hotărârea prin care Curtea a respins opoziția guvernului la examinarea cererii de către un comitet, După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 noiembrie 2023, a pronunțat hotărârea, adoptată la această dată, în ceea ce privește violența domestică de care recurenta pretinde că a fost victimă. În conformitate cu art. 21 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. La 24 septembrie 2018, recurenta a depus o plângere penală privind violența domestică, amenințarea și șantajul cu privire la acte de violență din ianuarie 2015 până în august 2018. La 11 februarie 2020, în cadrul anchetei penale, poliția l-a informat pe suspectul T cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. În iulie 2020, T. a fost audiat de poliție după ce aceasta i-a transmis la 31 octombrie 2019 și la 4 februarie 2020 două citații, la care T. nu a dat curs. În declarația sa, el a recunoscut că a amenințat-o cu moartea pe reclamantă, dar a adăugat că aceaceasta a fost pentru că a avut durere și că nu a vrut să-i facă rău. În același timp, la 21 septembrie și 24 octombrie 2018 și la 28 ianuarie 2019, recurenta obține pentru ea însăși și copiii săi ordine de protecție (ordin de protecție) succesive, pentru o perioadă cumulată de nouă luni, în temeiul Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice. Prin decizia din 26 februarie 2020, Tribunalul de Primă Instanță din Alexandria a pronunțat divorțul recurentei și al T. și i-a încredințat mamei custodia copiilor. Prin decizia din 8 ianuarie 2021, tribunalul departamental din Teleorman a primit apelul de la T. și a hotărât că autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinți, că locuința copiilor va fi stabilită la mamă, și că tatăl va avea dreptul de a fi vizitat. Printr-o decizie din 4 martie 2021, Parchetul de Primă Instanță din București a ordonat clasificarea parțială a cauzei în ceea ce privește mai multe acte de violență din 2015 până la sfârșitul anului 2017 și continuarea anchetei pentru actele de violență comise între aprilie și august 2018, inclusiv pentru un episod care s-a petrecut în noaptea de 16-17 august 2018, după care recurenta și-a dus copiii la spitalul local, deoarece aceștia din urmă vomitau după ce au fost bătuți de tatăl lor. Prin hotărârea interlocutorie pronunțată la 5 mai 2022, Tribunalul de Primă Instanță din București a întâmpinat contestația recurentei cu privire la durata excesivă a anchetei penale privind violența domestică și a dispus încheierea anchetei până la 5 noiembrie 2022. Prin hotărârea interlocutorie din 18 mai 2023, aceeași instanță a întâmpinat a treia contestație a recurentei cu privire la durata excesivă a anchetei și a dispus încheierea anchetei până la 30 iunie 2023. Tribunalul a precizat în hotărârea sa că singurul demers care a fost întreprins după 5 mai 2022 și în termen de șase luni de la această dată a fost acela de a fi luat contact prin telefon cu un martor la 27 iulie 2022 și de a fi redactat ulterior un proces-verbal care să indice că martorul nu avea reședința la o anumită adresă. În mod similar, Tribunalul a constatat că, după cea de-a doua contestare a recurentei care fusese primită de instanță, numai două acte de anchetă fuseseră efectuate în termenul stabilit de instanță pentru încheierea anchetei, și anume audierea suspectului T, care se afla la 28 februarie 2023, și noua audiere prin comisie de recurs a suspectului ordonată la 24 aprilie 2023. Printr-o decizie din 7 august 2023, Parchetul de Primă Instanță din București a clasat cazul cu privire la faptele de violență familială din cauza lipsei de probe care să incrimineze suspectul, pe de o parte, și a prescrierii răspunderii penale a acestuia, pe de altă parte, în ceea ce privește acuzațiile de amenințare. 11. La 19 august 2023, recurenta a obținut pentru ea însăși și copiii săi o ordonanță provizorie de protecție emisă de poliție și care viza T., pe motiv că a avut un comportament violent atunci când a fost pronunțat la domiciliul reclamantei pentru a-și vizita copiii. Această ordonanță provizorie a fost confirmată la 22 august 2023, prin decizia Tribunalului de Primă Instanță din Cornetu. 12. Invocând art. 3 din Convenție și, în esență, art. 8, recurenta se plânge de lipsa de acțiune a autorităților și de faptul că acestea nu au luat măsurile necesare pentru a-și proteja copiii și pe ea însăși. Ea consideră că viața ei, sănătatea ei și a copiilor ei sunt încă în pericol. 13. Invocând art. 14 din Convenția coroborată cu articolele 2 și 3, Comisia consideră că autoritățile locale de protecție a copiilor i-au reproșat, în calitate de soție și mamă a copiilor săi, situația de conflict cu fostul ei soț și au ezitat să îi furnizeze asistența necesară, în ciuda hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea sa. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE ARTICOLUL 3 DIN CONVENȚIE14 Recurenta susține că investigația penală privind violența domestică nu a fost efectivă. 15. Constatând că nu este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară acest lucru admisibil. 16. Principiile generale referitoare la eficacitatea anchetei penale privind infracțiunile de violență domestică au fost rezumate în Hotărârea Buturuga c. România 56867/15, §§ 60-62, 11 februarie 2020). Dispozițiile Convenției privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (denumită în continuare "convenția d Această convenție a intrat în vigoare cu privire la România la 1 septembrie 2016. În special, Curtea a hotărât că statele au o obligație pozitivă de a institui și de a aplica efectiv un sistem de reprimare a oricărei forme de violență domestică și de a oferi garanții procedurale suficiente victimelor (Opouzc. Turcia, nr. 33401/02, § 145, CEDO 2009, și Bălșan c. România, n 49645/09, § 57 in fine, 23 mai 2017). 18. Curtea constată că recurenta a sesizat autoritățile, la 24 septembrie 2018, pentru a denunța comportamentul violent al soțului său (punctul 2 de mai sus). mai sus), aceasta a menționat în special amenințările care au fost aduse de soțul ei și violența pe care acesta i-a provocat-o. Cu toate acestea, Curtea ia notă de faptul că ancheta privind violența familială denunțată de recurentă a durat aproape cinci ani în fața Parchetului și că această perioadă de timp a cauzat prescrierea răspunderii penale a suspectului în ceea ce privește o parte din faptele denunțate (punctul 10 de mai sus). În plus, Curtea constată că, în cursul anchetei penale care a fost excesiv de lungă, Tribunalul de Primă Instanță a pronunțat trei hotărâri judecătorești în favoarea recurentei, prin care a stabilit de trei ori termene pentru încheierea procedurii care nu au fost respectate de autoritățile responsabile de ancheta penală (punctul 9 de mai sus 20). În plus, Comisia observă că anchetatorii au auzit suspectul că în iulie 2020, adică un an și zece luni de la depunerea plângerii de violență domestică de către reclamantă. Într-o cauză similară cu această specie, care privește așa-numitele acte de violență familială, Curtea a considerat că este de datoria autorităților de anchetă să ia măsurile prompte necesare pentru a clarifica circumstanțele cauzei (Buturuga menționată anterior, punctul 68). Curtea ia notă de faptul că și Parchetul a concluzionat că nu există suficiente dovezi care să incrimineze T., în pofida dovezilor prezentate, cum ar fi raportul de evaluare psihologică întocmit de Hotărârea Generală Asistenă Socială și Protecția Copilului la 9 aprilie 2019 (punctul 1 de mai sus). În ceea ce privește dovezile considerate insuficiente, Curtea constată, de asemenea, că autoritățile nu par să fi depus toate eforturile pentru a găsi și audia pe unii martori cu promptitudinea pe care ar impune-o plângere penală privind infracțiunile de violență familială care implică copii (punctul 9 de mai sus). Prin urmare, Curtea nu este convinsă că astfel de concluzii au un efect disuasiv care ar putea afecta un fenomen atât de grav precum violența familială (Buturuga citată anterior punctul 68 22. Comisia insistă asupra diligenței speciale necesare pentru soluționarea plângerilor privind violența domestică și consideră că specificitățile faptelor de violență domestică, astfel cum sunt recunoscute în Convenția de la Istanbul (punctul 17 de mai sus), trebuie luate în considerare în cadrul procedurilor interne. În acest caz, Comisia constată că o anchetă internă efectuată de autoritățile naționale nu a luat în considerare aceste particularități, cum ar fi luarea în considerare ca circumstanță agravantă a faptului că înfășurarea a fost comisă în prezența copiilor (ibidem § 67). 23. Este adevărat că reclamanta s-a întemeiat cu succes pe dispozițiile legii nr. 217/2003, iar Tribunalul de Primă Instanță a emis ordonanțe de protecție în favoarea persoanei în cauză și a copiilor săi pentru o perioadă totală de nouă luni (punctul 4 de mai sus). Curtea ia notă în această privință de faptul că hotărârile în cauză au fost pronunțate într-o perioadă ulterioară incidentelor denunțate de recurentă care au avut loc între 2015 și august 2018 și că efectele acestor ordonanțe au fost fără consecințe asupra eficacității anchetei penale desfășurate în speță. Prin urmare, Curtea consideră că, deși cadrul juridic instituit de statul pârât a oferit o formă de protecție recurentei, această protecție a intervenit după ce faptele violente au fost denunțate și nu a putut remedia deficiențele anchetei (ibidem, § 7224). Având în vedere deficiențele menționate anterior, Curtea consideră că reclamanta nu a beneficiat de o anchetă care să îndeplinească cerințele art. 3 din Convenție. 25. Prin urmare, s-a încălcat art. 3 din Convenție. Recurenta a ridicat alte obiecții sub aspectul articolului 8 și al articolului 14 din Convenția citită în combinație cu articolele 2 și 3. Având în vedere faptele din speță, argumentele părților și concluziile de mai sus Curtea consideră că a statuat cu privire la principalele aspecte juridice ridicate în cauză și că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și temeinicia altor obiecțiuni (Centrul de resurse juridice în numele Valentine Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDH 2014). APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. 2000 EUR (EUR) pentru prejudiciile morale pe care le consideră a fi suferit. 28. În această privință, statul membru în cauză pune la dispoziția înțelepciunii Curții. 29. Curtea îi acordă recurentei 12 500 EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. A declarat că nu este necesar să se ia în considerare admisibilitatea și temeinicia altor obiecțiuni formulate pe teren ale celorlalte dispoziții ale Convenției A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni 12 500 EUR (doisprezece mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului. de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Respinge surplusul cererii de satisfacție echitabilă. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 12 decembrie 2023, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Ilse Freiwirth Tim Eicke Grefier Adjunct Președinte