CtEDO 28.09.2021 Auto

D ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
28.09.2021
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
D ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2021)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 16526/19 D și altele împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 28 septembrie 2021 într-un comitet compus din Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, și dalse Freiwirth, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 19 martie 2019, Având în vedere decizia președintelui secțiunii de a nu dezvălui identitatea reclamanților (art. 47 4 din Regulamentul de procedură), după ce a intenționat să facă următoarea decizie, primul reclamant, dl D. ( a) și cei trei copii ai cuplului (adică, a doua, a treia și a patra parte) sunt de cetățenie românească. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei Faptele prezentei cereri sunt legate de cele expuse în instană în cauza în cauză D și altele, precum România 75953/16, 14 ianuarie 2020). În această hotărâre, Curtea a remarcat că, printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la 26 ianuarie 2016, primul reclamant fusese condamnat la o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare, în special pentru fapte de prelucrare a datelor de intrare pe teritoriul național a resortisanților străini care au sprijinit sau au comis acte teroriste. Această pedeapsă cu închisoarea a fost însoțită de o pedeapsă suplimentară din cauza interdicției privind dreptul de ședere pe teritoriul național timp de cinci ani (ibidem, §§ 21 și 27). Curtea a remarcat apoi că, după eliberarea condiționată a primului solicitant, autoritățile române nu au putut să o deporteze, deoarece nu dispunea de documente de călătorie (ibidem) § 30. Prin urmare, la 12 septembrie 2017, primul reclamant a fost plasat, pentru o perioadă de 30 de zile, în detenție administrativă (luna in custodie publică) în vederea expulzării și a menținerii în detenție administrativă a fost pronunțat ulterior de mai multe ori de către instanțele interne (ibidem, § 30). În octombrie 2017, la cererea reclamanților, Curtea a decis să aplice art. 39 din regulament și a solicitat guvernului român să suspende expulzarea primului solicitant către Irak până la un nou aviz (ibidem § 31). Retenția administrativă a primului solicitant în perioada 21 august 2018-11 martie 2019 Prezenta cerere vizează perioada cuprinsă între 21 august 2018 și 11 august 2018 martie 2019, în cursul căreia reclamantul a locuit în centrul de plasament pentru străinii d În ceea ce privește prelungirea măsurii de detenție administrativă pentru o perioadă de trei luni, printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, instanța respectivă a fost parțial îndreptățită la cerere și a recondus măsura pentru o perioadă de două luni. Comisia a remarcat că reclamantul nu putea fi trimis înapoi în Irak, țara sa de origine, având în vedere decizia Curții d.n., în temeiul articolului 39 din regulament și al cererii adresate guvernului român de suspendare a expulzării (D și alții c. România, citată anterior, § 31). Diligența constantă ) în vederea găsirii unei țări terțe care să-l poată găzdui pe solicitant și care să fie convinsă de posibilitatea de a se îndepărta la distanță la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . eliberată de autoritățile irakiene și că autoritățile iordaniene, cu care autoritățile române au inițiat negocieri diplomatice, nu au putut aplica o viză pe acest document; în acest sens, ea nu a putut înlocui aprecierea sa cu cea a autorităților iordaniene. În al doilea rând, Comisia a remarcat faptul că autoritățile germane nu au confirmat încă, în pofida insistenței autorităților române, dacă ar fi respectat beneficiul statutului de refugiat în această țară (D și alții c. România , citată anterior, § 8). În cele din urmă, Comisia a considerat că o prelungire de două luni a fost mai adecvată, având în vedere circumstanțele concrete din speță și a autorizat această prelungire începând cu 12 iulie 2018. în vederea menținerii sale în detenție administrativă au fost examinate de către Tribunalul de apel din Timișoara. La 7 septembrie și 9 noiembrie 2018 și la 11 ianuarie 2019, Tribunalul de apel din Timișoara a acceptat cererile din partea IGI și a autorizat menținerea în detenție administrativă. Cu toate acestea, de fiecare dată, ea a autorizat menținerea pentru o perioadă de două luni, pe care a considerat că suficientă, și nu de trei luni, așa cum a cerut IGI. În hotărârile sale, ea a precizat că autoritățile desfășuraseră eforturi constante (forturi constante). ) în vederea găsirii unei țări terțe care să permită intrarea primului solicitant pe teritoriul său și în care viața acestuia din urmă nu ar fi amenințată; aceasta a ajuns la această concluzie după ce a examinat demersurile concrete întreprinse de autoritățile române în perioada anterioară cererii de menținere a măsurii. Astfel, în hotărârea sa din 7 septembrie 2018, Curtea de Apel din Timișoara a luat act de negocierile desfășurate de autoritățile române cu ambasada Regatului Hașemit al Iordaniei și de informațiile care fuseseră solicitate la ambasada Republicii Libaneze. Comisia a remarcat că, de la ultima menținere a măsurii, s-au luat noi măsuri, în special în ceea ce privește continuarea negocierilor cu autoritățile iordaniene. În această privință, Comisia a observat că negocierile au fost conduse de Hotărârea consulară a Ministerului Afacerilor Externe cu reprezentanții ambasadei iordaniane, că acestea din urmă au transmis cererea lui Amman și că această cerere era în așteptarea unui răspuns. În al doilea rând, în hotărârea sa din 9 noiembrie 2018, instanța de apel a luat în considerare demersurile întreprinse de la ultima menținere a măsurii, care au vizat în special obținerea de către autoritățile irakiene a prelungirii permiselor de liberă trecere eliberate reclamantului și găsirea unui stat terț care ar putea fi acceptat fără formalitatea unei vize. În mod similar, în hotărârea sa din 11 ianuarie 2019, Tribunalul de apel din Timișoara a considerat că demersurile erau întreprinse în mod constant de către autorități și că autoritățile române au obținut prelungirea permisului de liberă trecere primul reclamant la 4 decembrie 2018 și au făcut demersuri administrative în vederea găsirii unui stat terț care ar putea să colecteze o viză fără formalitatea unei vize; în acest sens, Comisia a menționat că termenul legal pentru obținerea unui răspuns din partea autorității administrative Õ nu a ajuns încă la scadență. În cele din urmă, la 11 februarie 2019, Tribunalul de apel din Timișoara a examinat o nouă cerere din partea IGI privind menținerea în detenție a primului solicitant pentru o perioadă de o lună. Prin hotărârea pronunțată în aceeași zi, aceasta a acceptat această cerere și a luat în considerare faptul că au fost întreprinse demersuri în cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Turcia și ale Emiratele Arabe Unite. Situația actuală a reclamanților la 11 martie 2019, măsura de detenție a ajuns la sfârșitul celor 18 luni prevăzute de legislația privind străinii (punctul 17 de mai jos) și li se acordă statutul de persoană tolerată pe teritoriul României. 16. Recurentul indică faptul că acesta locuiește la București la a cincea reclamantă, cu care are o uniune consensuală și cu copiii lor. Ultima informație comunicată de către Õiah datează de la 14 septembrie 2020. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante în speță ale ordonanței de urgență guvernamentale n 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt astfel formulate art. 101 Investirea străinilor în detenție administrativă (1) Detenția administrativă (Luarea in custodie publică) ) este măsura de restricționare temporară a libertății de circulație pe teritoriul României, care este ordonată împotriva străinilor, pentru a permite autorităților să ia toate măsurile necesare [în vederea] expulzării lor sub escortă. (2) Detenția administrativă este ordonată pentru o perioadă de 30 de zile, la cererea motivată a mai multor inspectori de imigrație, de către procurorul desemnat în cadrul Parchetului în apropierea instanței judecătorești de la București, care emite o ordonanță scrisă, motivată în drept și de fapt, atunci când un străin nu poate fi trimis înapoi sub escortă în termen de 24 de ore și se află într-una dintre următoarele situații: (...) [legătură] face obiectul unei decizii de expulzare. (...) (4) Prelungirea perioadei de reținere administrativă prevăzută la alineatul (4) 2 pentru străinii care nu pot fi îndepărtați de teritoriul României în termen de 30 de zile este decisă de instanța de apel competentă din punct de vedere teritorial în ceea ce privește locul de cazare, la cererea motivată de inspecție generală a imigrației. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului de reținere administrativă pronunțată anterior, iar hotărârea [judecată] este definitivă. (5) Imediat ce se constată că cererea motivată de examinare generală a imigrației prevăzută la alin. (4) îndeplinește condițiile impuse de lege pentru o cerere restantă, judecătorul decide data primei audieri și dispune citatul părților. Un memoriu în apărare (intampinarea ) nu este obligatorie și atunci când în străinătate se depune o memorie, acesta nu este comunicat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Durata plasării în detenție administrativă a unui străin împotriva căruia a fost dispusă o măsură de returnare nu poate depăși șase luni (7). Durata prevăzută la alineatul (6) poate fi prelungită în mod excepțional (...), pentru o perioadă suplimentară care nu poate depăși 12 luni, atunci când întârzieri în furnizarea de către țările terțe a documentelor necesare pentru a-și desfășura activitatea sub escortă (...) (12) În cazul în care inspectoratul general al imigrației constată, din oficiu sau la cererea unui străin, că există mai multe posibilități de a fi escortat în timpul perioadei pentru care a fost impusă măsura de plasare în detenție administrativă, aceasta prevede încetarea acestei măsuri și acordarea [de la beneficiul statutului] de persoană tolerată (...) (13). La o inspecție generală a imigrației se referă la oportunitatea menținerii măsurii de retenție administrativă la intervale de maximum trei luni (...) Elemente relevante de drept european 18. Dispozițiile relevante în acest caz ale dreptului Uniunii Europene sunt rezumate în Hotărârea Amie și alte c. Bulgaria 58149/08, §§ 53-55, 12 februarie 2013). În special art. 15 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre returnării resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală conține următoarele dispoziții (...) Detenția este menținută atâta timp cât sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) și este necesar să se garanteze că distanța poate fi realizată. Fiecare stat membru stabilește o perioadă determinată de detenție, care nu poate depăși șase luni. Statele membre nu pot prelungi perioada menționată la alin. 5, cu excepția unei anumite perioade de maximum 12 luni suplimentare, în conformitate cu legislația națională, în cazul în care, în ciuda tuturor eforturilor lor rezonabile, este probabil ca operațiunea de la distanță să dureze mai mult din cauza (a) lipsei de cooperare a resortisantului în cauză dintr-o țară terță sau (b) întârzierilor în obținerea documentelor necesare din țări terțe. GRIFS 19. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (f) din Convenție, primul reclamant se plânge de menținerea sa în detenție administrativă. 20. În plus, invocând articolele 5 alineatul (4), 7 și 18 din convenție, primul reclamant, în ceea ce privește menținerea sa în detenție administrativă, denunță lipsa unei căi de atac efective și deturnarea scopului acestei măsuri. Citând articolele 8 și 13 combinate cu art. 8 din Convenție, cei cinci reclamanți au invocat o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții lor de familie și se plâng de lipsa unei căi de atac efective. ÎN JUST Pe motiv că, pe teren, art. 5 alineatul (1) litera (f) din convenție, menținerea în detenție administrativă a primului solicitant în perioada 21 august 2018-11 martie 2019 21. Primul reclamant se plânge de menținerea sa prelungită în detenție administrativă, prin necunoașterea, în opinia sa, a art. 1 lit. (f) din Convenție, care este astfel formulată în părțile sale relevante în speță art. 5 Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale (...) dacă este vorba despre arestarea sau deținerea legală a unei persoane (...) împotriva căreia este în desfășurare o procedură de expulzare sau de extrădare. Primul reclamant susține că durata detenției administrative a fost rezonabilă și că nu a existat nicio șansă rezonabilă de a se îndepărta de teritoriul național atâta timp cât procedura de expulzare ar fi fost suspendată din cauza aplicării de către Curte a articolului 39 din regulament. El adaugă că autoritățile naționale nu au dat dovadă de diligență și de bună-credință și că nu au avut în vedere măsuri mai puțin restrictive, cum ar fi acordarea statutului de persoană tolerată. Curtea face trimitere la principiile generale deja bine stabilite în ceea ce privește privarea de libertate ordonată în scopul executării unei măsuri de la distanță a teritoriului, astfel cum sunt prezentate în Hotărârea A. și în alte cazuri c. Regatul Unit ([GC], n 3455/05, §§ 162-164, CEDO 2009).În special, Comisia reamintește că, pentru a nu fi impozitată cu prioritate, trebuie pusă în aplicare cu bună credință o măsură privativă de libertate în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (f) și trebuie să fie strâns legată de motivul detenției invocate de guvern; în plus, locul și condițiile de detenție trebuie să fie adecvate. ; în sfârșit, durata acestei măsuri nu trebuie să depășească termenul rezonabil necesar pentru atingerea scopului urmărit (a se vedea A. și alții c. Regatul Unit, citată anterior, § 164, și, pentru o prezentare mai detaliată a noțiunii de "acuitate" în sensul articolului 1 din convenție, J.N. c. Regatul Unit, n 37289/12, § 78-82, 19 mai 2016 24. În al doilea rând, Curtea constată că obiectul prezentei cereri este șederea primului solicitant în detenție administrativă de la 21 august 2018 până la 11 martie 2019 la centrul de plasament pentru străinii din Arrad (punctul 6 de mai sus). Aceasta remarcă faptul că nu se pune nicio întrebare în speță în ceea ce privește observarea de către autoritățile române a căilor legale în materie de detenție administrativă; prin urmare, este esențial ca aceasta să stabilească dacă menținerea în detenție administrativă a lalui a fost legală în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din convenție. 25. În cazul de față, Comisia constată că reclamantul și-a asumat o pedeapsă suplimentară cu închisoarea din cauza interdicției privind dreptul de ședere pe teritoriul național (punctul 3 de mai sus) și că acesta a fost plasat în detenție administrativă în vederea expulzării sale în Irak, inițial pentru că nu dispune de documente de călătorie (punctul 4 de mai sus). În al doilea rând, expulzarea sa în Irak este suspendată odată ce Curtea a decis să aplice art. 39 din Regulamentul (CE) nr. În această privință, Curtea amintește că punerea în aplicare a unei măsuri provizorii în temeiul căreia aceasta indică unui stat parte că ar fi de dorit ca o persoană să nu fie trimisă într-o anumită țară este, în sine, fără impact asupra conformității cu art. 5 alineatul (1) din Convenția privind privarea de libertate pe care persoana respectivă o face, dacă este cazul, obiectul ( Gebremedhin [Gaberamadhien] c. Franța, n 25389/05, § 74, CEDO 2007 II 27. În special, aplicarea articolului 39 din regulament care nu împiedică trimiterea la o altă țară decât cea indicată, cu toate că autoritățile din această altă țară nu sunt considerate a fi obligate să transfere ulterior către țara vizată de Curtea, menținerea sa în detenție la un astfel de scop este susceptibilă de a se analiza într-o detenție în mod regulat. În sensul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Convenție (ibidem 28). În speță, Curtea trebuie să verifice, prin urmare, argumentele pe care l-a invocat la adresa sa potrivit cărora nu există nicio șansă rezonabilă de a se îndepărta de teritoriul național și că autoritățile naționale nu au condus procedura cu buna credință necesară (punctul 22 de mai sus). Aceasta reamintește că, în astfel de cazuri, trebuie căutat dacă autoritățile naționale au desfășurat procedura de expulzare cu diligență, ceea ce necesită o examinare a circumstanțelor specifice ale cazului (a se vedea mutatis mutandis Auad c. Bulgaria, nr. 46390/10, § 131, 11 octombrie 2011 29. În această privință, aceasta arată că dreptul intern are o limită temporală a măsurii de reținere administrativă (punctul 14 de mai sus). Cu toate acestea, existența unui termen prevăzut de lege nu este suficientă pentru a considera că măsura îndeplinește cerințele articolului 5 alin. (1) lit. (f) din Convenție. Curtea are sarcina de a stabili dacă, independent de durata generală a procedurii, durata detenției nu depășește termenul rezonabil necesar pentru atingerea scopului urmărit (Saadi c. Regatul Unit [GC], n 1322903, §§ 72-74, CEDH 2008). Astfel, în cazul în care au existat perioade de inactivitate din partea autorităților și, prin urmare, lipsa diligenței, menținerea în detenție încetează să mai fie justificată (Galardo Sanchez c. Italia, nr 11620/07, § 41 CEDH 2015). 30. Curtea ia notă de faptul că obiectul prezentei cereri este limitat la perioada cuprinsă între 21 august 2018 și 11 martie 2019, atunci când primul reclamant a locuit în centrul de plasament pentru străinii d September 2017 în vederea expulzării sale și că instanțele au menținut apoi această măsură (punctul 4 de mai sus). Astfel, chiar dacă primul reclamant limitează obiectul prezentei cereri la perioada în care a locuit în centrul de plasament pentru străini d Durata reținerii administrative a fost de 18 luni, ceea ce reprezintă durata maximă prevăzută de dreptul intern (punctul 17 litera (c). Acest element nu este decisiv în sine, iar Curtea remarcă faptul că dreptul european merge în același sens cu dreptul românesc și permite autorităților naționale să mențină străinii în detenție până la 18 luni în anumite situații (punctul 15 de mai sus). 31. Curtea observă apoi că menținerea în detenție administrativă a primului solicitant a făcut obiectul unui control judiciar de către instanțele interne și constată că reclamantul nu a susținut în mod valabil că, în cadrul unor astfel de proceduri, instanțele române nu erau competente să decidă repunerea în libertate a persoanei în cauză, dacă au constatat că a avut mai multe posibilități rezonabile de a asigura expulzarea sa de pe teritoriu. 32. În plus, controlul judiciar efectuat de tribunalele interne a fost regulat și, în ceea ce privește ultimele șase luni în care a avut loc în centrul pentru străinii d arad, acesta a avut loc la intervale foarte scurte (punctele 9-14 de mai sus). În cadrul acestor proceduri, cursurile de apel de la București și Timișoara au examinat cu seriozitate situația celui interesat în lumina dispozițiilor legale aplicabile și ținând seama de demersurile întreprinse de autorități în vederea îndepărtării acestuia de teritoriu. Autoritățile române și-au exprimat de fiecare dată opinia conform căreia autoritățile române au făcut dovadă de diligență constantă pentru a găsi o țară terță care ar putea găzdui primul reclamant și că a existat o șansă concretă de a-l îndepărta pe acesta din urmă de teritoriu (punctele 7 și 10 de mai sus). Curtea observă că examinarea efectuată de instanța de apel din Timișoara a fost foarte minuțioasă și că această instanță a luat în considerare demersurile concrete întreprinse de IGI de la ultima menținere în detenție administrativă. Prin urmare, Comisia observă că IGI a contactat autoritățile diplomatice din patru țări terțe pentru a vedea dacă au fost dispuși să îl primească pe primul reclamant și că Tribunalul de apel din Timișoara a verificat aceste demersuri și a luat în considerare termenele administrative pe care le-ar putea lua astfel de demersuri, realizate pe cale diplomatică (puncte) 11, 12 și 13 de mai sus). În plus, tribunalul de apel din Timișoara se arată deosebit de atent la termenele procedurale și, de fiecare dată, a permis menținerea în detenție administrativă pentru perioade mai scurte decât cele solicitate de IGI (punctul 10 litera (c). Mai sus).În aceste împrejurări, Curtea nu vede niciun motiv pentru a pune sub semnul întrebării constatările Tribunalului de apel din Timișoara. 34. Curtea constată, de asemenea, că, atunci când măsura de detenție a ajuns la sfârșitul celor 18 luni prevăzute de legislația internă, primul reclamant are dreptul de a acorda statutul de persoană tolerată Pe teritoriul României (punctul 15 de mai sus). Potrivit informațiilor pe care l-a comunicat Curții, autoritățile române i-au menținut acest profit (punctul 17 de mai sus). 35. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a reieșit din faptele cauzei că, în perioada vizată de prezenta cerere, autoritățile au depus eforturi susținute pentru a expulza primul reclamant din țară. Întrucât pe parcursul întregii perioade de detenție autoritățile aveau obligația de a retrimite dreptul la liberă circulație, iar obligația de diligență rezonabilă a fost respectată, Curtea concluzionează că deținerea reclamantului a fost 3 (a) din Convenție și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 § Cu privire la celelalte obiecții 37. Reclamanții ridică numeroase alte obiecții, în special art. 5 alin. (4), 7, 8, 13 și 18 din Convenție. 38. Având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să cunoască aceste obiecțiuni, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție și a protocoalelor sale. În consecință, această parte a cererii este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 4 noiembrie 2021. {semnture_p_2} Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă