CtEDO 09.02.2016 Auto

MANOLEA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
09.02.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MANOLEA v. ROMANIA (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Comunicat la 9 februarie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 58162/14 Maria MANOLEA împotriva României depusă la 14 august 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Maria Manolea, este un național român, născut în 1975 și trăiește în București. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna A. Pantazi, un avocat practicant în București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: circumstanțele procesului penal La 31 martie 2006, aproximativ ora 9:00, soțul reclamantului a pierdut viața într-o coliziune între o motocicletă condusă de C.A. și o mașină condusă de R.M. Soțul reclamantului a fost un pasager pe motocicletă. Soțul reclamantului și C.A. au fost transportați imediat într-un spital de urgență. Au murit câteva ore mai târziu. S-a deschis imediat o investigație penală asupra cauzelor accidentului. La 20 septembrie 2010, Curtea de District din București a condamnat R.M. de omor și l-a condamnat la un an și cinci luni”. Curtea a susținut că ambii conducători sunt responsabili pentru accident. Curtea a remarcat, de asemenea, că ambii conducători sunt asigurați. Acesta a permis parțial plângerile civile depuse de reclamant și de copiii ei și a ordonat companiilor de asigurări ale ambelor conducătoare să le plătească 7,753,5 lei român („RON”) în ceea ce privește prejudiciu material și 25 000 EUR reclamantului și EUR Prin decizia din 14 martie 2011, Curtea județului București a permis în parte apelurile depuse de R.M. și companiile de asigurare. Condamnarea R.M. a redus prejudiciile morale acordate reclamantului la 10.000 EUR și la fiecare dintre copiii săi la 15.000 EUR. Prin decizia finală din 8 iunie 2011, Curtea de Apel a permis recursul depus de R.M. și a respins apelurile părților civile. A achitat R.M. din cauza faptului că numai șoferul motocicletei, decedatul C.A., a fost responsabil pentru accident. Acesta a respins acțiunile civile depuse de reclamant și de copiii ei împotriva societății de asigurare R.M. ca nefondate și împotriva societății de asigurare C.A. ca fiind inadmisibile, fără a furniza motive suplimentare.Acțiunea civilă separată depusă de reclamant și de copiii ei La 3 noiembrie 2011, reclamantul și copiii ei au depus o acțiune civilă separată împotriva societății de asigurare C.A. Ei au solicitat compensații pentru prejudiciu moral în legătură cu suferința cauzată de moartea soțului și a tatălui lor. Ei au susținut că au încercat să rezolve problema într-un mod amiabil și au convocat compania de asigurări pentru conciliere la 21 octombrie 2011, dar compania de asigurări nu a răspuns. Prin hotărârea din 20 septembrie 2012, județul București și-a respins acțiunea civilă în timp util. Curtea a remarcat că accidentul a avut loc la 31 martie 2006 și că reclamanții și-au depus cererile civile numai la 3 noiembrie 2011, după limitarea termenului de trei ani prevăzut de decretul nr. 167/1958 a expirat. Curtea a respins afirmația reclamanților că mandatul de trei ani a început să se desfășoare numai după ce Curtea de Apel din București și-a pronunțat decizia penală la 8 Iunie 2011. Curtea județului a susținut că termenul de limitare a început să se execute de la data accidentului, atunci când reclamanții au devenit conștienți că C.A. a fost vinovat pentru accident și pentru daunele suportate de ei. Reclamantul și copiii ei minori au depus un recurs. Ei au susținut că nu ar putea fi conștienți cine a fost responsabil pentru accident înainte de 9 iunie 2011 atunci când Curtea de Apel din București și-a pronunțat decizia finală. În plus, au susținut că au adăugat cereri civile la procedura penală chiar și de la etapele inițiale ale anchetei. Prin decizia din 19 februarie 2013 Curtea de Apel din București a respins apelul lor susținând hotărârea instanței de primă instanță. Acesta a susținut că instituția procedurii penale de către autoritățile judiciare din propria propunere și faptul că reclamanții au aderat la cererile civile în cadrul procedurii penale nu ar putea fi considerată drept motiv pentru întreruperea termenului de limitare legal. Reclamantul și copiii ei au depus un recurs asupra punctelor de drept, susținând că instanța internă la două niveluri mai mici nu a respectat dispozițiile juridice aplicabile. La 27 februarie 2014, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a respins apelurile asupra punctelor de drept care susțin hotărârile instanțelor inferioare. art. 19 alineatele (1) și (2) din Codul de Procedură Penală din România, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, a declarat că victimele care solicită compensare pentru daunele cauzate ca urmare a unei infracțiuni și care nu au devenit părți civile la procedura penală ar putea deschide un set separat de proceduri civile în fața instanțelor civile. Procedura deschisă în fața instanței civile ar trebui să rămână în așteptarea rezultatului procedurii penale. Articolele 1, 3 și 8 din Legea nr. 167/1958, abrogată prin Legea nr. 71/2011, a declarat că procedurile de natură pecuniară ar trebui să fie interzise în termen de trei ani de la data în care victima a fost conștientă sau ar fi trebuit să fi fost conștientă de daunele și de identitatea persoanei care l-au cauzat. În hotărârea din 11 iunie 2014, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a susținut că o victimă care solicită compensare pentru daunele cauzate ca urmare a unei infracțiuni, care a adăugat o plângere civilă în cursul procedurii penale, are dreptul să depună o acțiune civilă separată în cazul în care ancheta penală împotriva autorului a fost întreruptă. Într-un astfel de caz, rularea termenului legal pentru răspundere civilă a început atunci când victima a devenit conștientă că reclamația ei civilă nu a fost examinată de către instanță penală. COMPLAINTă Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție că nu a avut acces la o instanță, deoarece reclamația sa civilă nu a fost examinată cu privire la meritul fiind respinsă ca timp interzis. Întrebarea părților Având în vedere hotărârile instanțelor interne privind faptul că cererea civilă pentru daune care rezultă din moartea accidentală a soțului său a devenit interzisă în timp util, reclamantul a beneficiat de dreptul de acces la o instanță în sensul articolului 6 § 1 din Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă