SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 58162/14 Maria MANOLEA și alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 15 septembrie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 14 august 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Părțile reclamante, a căror listă figurează în anexă, au fost reprezentate în fața Curții de către domnul A. Pantazi, avocată la București. Guvernul român ( S. Dl Teodoroiu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 2006, tatăl primei reclamante, tatăl celorlalți doi reclamanți, a murit într-un accident rutier. El era pasagerul unei motociclete pe care C.A. o conducea atunci când aceasta a lovit o mașină condusă de R.M. S-a deschis o anchetă cu privire la cauzele accidentului. Reclamanții s-au constituit părți civile împotriva R.M. și C.A. și împotriva companiilor de asigurări care acopereau vehiculele lor respective pentru a solicita repararea prejudiciilor materiale și morale pe care le considerau a fi suferit. Parchetul a renunțat la acuzațiile împotriva C.A. din cauza morții acestuia din urmă din cauza rănilor provocate de accident și l-a trimis pe R.M. înapoi în fața tribunalului din București pentru a răspunde la acuzația de omor prin imprudență. În iunie 2011, RG a fost relaxat și a considerat că singurul responsabil pentru accident a fost C.A., care a condus motocicleta la o viteză care depășește limita legală autorizată. În ceea ce privește cererea de despăgubire a reclamanților, instant dapp, ținând seama de relaxarea pronunțată în favoarea R.M. și de la Parchetul pentru urmărirea penală împotriva C.A., a respins acțiunea civilă împotriva R.M. și compania de asigurări care acoperă mașina și a declarat inadmisibilă constituirea de părți civile îndreptate împotriva C.A. și compania de asigurări care acoperă motocicleta. La 3 noiembrie 2011, reclamanții au introdus o acțiune în răspundere civilă împotriva societății de asigurări care acoperea motocicleta. 10. Prin hotărârea definitivă din 27 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins acțiunea. 11. Înalta Curte a considerat că acțiunea penală nu întrerupea prescripia în materie civilă și, prin urmare, termenul de prescripție de trei ani începea să curgă de la data la care a avut loc accidentul. Potrivit Înaltei Curii, reclamanții au avut posibilitatea de a introduce o aciune în răspundere civilă împotriva moștenitorilor C.A. și compania de asigurări care acoperă motocicleta. Instanța sesizată cu privire la o astfel de acțiune ar fi trebuit să fie obligată să suspende examinarea cererii în așteptarea procedurii penale. În caz contrar, a introdus o acțiune civilă în termenul de prescripție, Înalta Curte a considerat că cererea reclamanților era tardivă. Dreptul și practica internă relevantă 13. În temeiul Decretului legislativ nr. 167/1958 privind prescrierea extinctivă, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, termenul de prescripție a acțiunii având un obiect patrimonial era de trei ani. Termenul de prescripție a acțiunii în despăgubire a prejudiciului cauzat de un act ilicit începea să curgă din momentul în care victima a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de prejudiciul și de identitatea persoanei responsabile. Celelalte dispoziții ale dreptului intern și practica internă relevantă în speță, în versiunea lor în vigoare la momentul respectiv, sunt descrise în cauza Nicolae Virgiliu Tănase c. România ([GC], n 41720/13, § 66-70, 25 iunie 2019). GRIEF 15. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții au declarat că au fost privați de dreptul lor de acces la o instanță. Reclamanții consideră că respingerea acțiunii lor în răspundere civilă, în conformitate cu normele privind prescrierea în materie civilă, încalcă dreptul lor de a avea acces la o instanță, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. În partea sa relevantă, această dispoziție se citește astfel: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) 17. Reclamanții susțin că, dacă nu știau, înainte de încheierea procedurii penale, cine a fost responsabil pentru accident, erau în lacuna în care se introducea o acțiune civilă înainte de expirarea termenului de prescripție de trei ani 18. Guvernul susține că reclamanții ar fi putut sesiza instanțele civile cu privire la o acțiune separată de protejare a drepturilor care le sunt garantate prin art. 6 din convenție. În această privință, acesta susține că reclamanții ar fi trebuit să introducă în termen de trei ani de la data la care a avut loc accidentul, o acțiune civilă cu titlu conservator împotriva societății de asigurare care acoperă motocicleta. Acesta arată că această acțiune ar fi fost suspendată în așteptarea procedurii penale 20. În plus, guvernul subliniază că reclamanții au fost reprezentați în cadrul procedurii penale de către un avocat care trebuia să cunoască normele de prescripție civilă și jurisprudența internă în materie. 21. Prin urmare, consideră că reclamanții ar fi trebuit să se premieze împotriva ipotezei în care șoferul mașinii ar fi fost scos din discuție și concluzionează că reclamanții au fost neglijați prin faptul că au omis să introducă o acțiune separată împotriva civilului în timp ce se aplica termenul de prescripție civilă 22. Curtea amintește că, în cauzele în care încetarea urmăririi penale a împiedicat examinarea unei constituții a unei părți civile în cadrul unei proceduri penale, Curtea a căutat dacă reclamanții ar putea utiliza alte căi pentru a-și exercita drepturile civile. În cazul în care a ajuns la concluzia că: alte căi de atac accesibile și eficiente, aceasta a considerat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În speță, Curtea arată că reclamanții s-au constituit parte civilă în procedura penală care a fost inițiată de autoritățile naționale cu privire la cauzele accidentului (punctul 5 de mai sus). Cu toate acestea, autoritățile menționate au renunțat la urmărirea penală împotriva C.A. din cauza decesului acestuia și au pronunțat relaxarea în favoarea R.M. pe motiv că singurul responsabil pentru accident a fost C.A. (punctele 6 și 7 de mai sus). În consecință, acțiunea civilă anexată la procedura penală nu a putut fi examinată de instanțele penale (punctul 8 de mai sus). Curtea ia notă de faptul că instanțele penale nu au încheiat nici un proces împotriva R.M., instanțele penale erau învestite cu privire la acțiunea civilă în pofida relaxării de care aceasta din urmă beneficiase și la încetarea urmăririi penale împotriva C.A. (a se vedea mutatis mutandis Nicolae Virgiliu Tănase menționat anterior, § 197). 25. Curtea consideră, de asemenea, că motivele reținute de instanța de judecată pentru pronunțarea relaxării R.M. (punctul 7 de mai sus) au fost nici arbitrare, nici vădit neraționale 26. Având în vedere elementele pe care le dispune, Curtea consideră că, în momentul în care s-au constituit părți civile în cadrul procedurii penale sau, cel târziu, în termen de trei ani de la data la care a avut loc accidentul, reclamanții ar fi putut sesiza instanțele dintr-o acțiune separată în răspundere civilă împotriva șoferilor vehiculelor implicate în accident și a asigurătorilor acestor vehicule. 27. Tribunalul constată din elementele disponibile și din explicațiile furnizate de guvern (punctele 12, 14 și 19 de mai sus) că o astfel de acțiune civilă ar fi putut fi suspendată în așteptarea încheierii procedurii penale, Curtea constată că nimic din elementele produse de părțile n Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a dreptului de acces al reclamanților la o instanță, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. 29. În consecință, cererea este în mod vădit greșit întemeiată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 8 octombrie 2020. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Grefier Adjunct Președinte Anexă Lista reclamanților Prenume Data nașterii Data nașterii Locul nașterii Locul de reședință Maria MANOLEA 1975 Română București Cristian Nicolae MANOLEA 2005 Română București Marius Alexandru MANOLEA 2000 Română București
Requête n
o
58162/14
Maria MANOLEA et autres
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 15 septembre 2020 en un comité composé de
:
Faris Vehabović,
président,
Iulia Antoanella Motoc,
Carlo Ranzoni,
juges,
et de Ilse Freiwirth,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 août 2014,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les parties requérantes, dont la liste figure en annexe, ont été représentées devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par ses agents, en dernier lieu M
me
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
En 2006, l’époux de la première requérante, père des deux autres requérants, décéda dans un accident de la route. Il était le passager d’une moto que C.A. conduisait lorsque celle-ci heurta une voiture conduite par R.M.
5
.
Une enquête fut ouverte sur les causes de l’accident. Les requérants se constituèrent partie civile contre R.M. et C.A. et contre les compagnies d’assurances qui couvraient leurs véhicules respectifs pour demander réparation des préjudices matériel et moral qu’ils estimaient avoir subis.
6
.
Le parquet abandonna les poursuites ouvertes contre C.A. en raison du décès de ce dernier des suites des blessures causées par l’accident et renvoya R.M. devant le tribunal de Bucarest pour répondre du chef d’homicide involontaire. Il lui était reproché une conduite négligente.
7
.
Après plusieurs renvois, la cour d’appel de Bucarest, par un arrêt du 8
juin 2011, relaxa R.M. et jugea que le seul responsable de l’accident était C.A., qui avait conduit la moto à une vitesse dépassant la limite légale autorisée.
8
.
S’agissant de la demande d’indemnisation des requérants, la cour d’appel, en tenant compte de la relaxe prononcée en faveur de R.M. et de l’abandon par le parquet des poursuites dirigées contre C.A., rejeta l’action civile engagée contre R.M. et la compagnie d’assurances couvrant la voiture et déclara irrecevable la constitution de partie civile dirigée contre C.A. et la compagnie d’assurances couvrant la moto.
9.
Le 3 novembre 2011, les requérants introduisirent une action en responsabilité civile contre la compagnie d’assurances couvrant la moto.
10.
Par un arrêt définitif du 27 janvier 2014, la Haute Cour de cassation et de justice rejeta l’action.
11.
La Haute Cour estima que l’action pénale n’interrompait pas la prescription en matière civile et, par conséquent, le délai de prescription de trois ans commençait à courir à partir de la date à laquelle l’accident était survenu.
12
.
Selon la Haute Cour, les requérants avaient eu la possibilité d’introduire une action en responsabilité civile contre les héritiers de C.A. et la compagnie d’assurances couvrant la moto. La juridiction saisie d’une telle action aurait été tenue de surseoir à l’examen de la demande dans l’attente de l’issue de la procédure pénale. À défaut d’avoir introduit une action civile dans le délai de prescription, la Haute Cour jugea que la demande des requérants était tardive.
Le droit et la pratique internes pertinents
13.
En vertu du décret législatif n
o
167/1958 sur la prescription extinctive, tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits, le délai de prescription de l’action ayant un objet patrimonial était de trois ans.
Le délai de prescription de l’action en réparation du préjudice causé par un acte illicite commençait à courir à partir du moment où la victime avait eu ou aurait dû avoir connaissance du préjudice et de l’identité du responsable.
14
.
Les autres dispositions du droit interne et la pratique interne pertinentes en l’espèce, dans leur version en vigueur à l’époque des faits, sont décrites dans l’affaire
Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumanie
([GC], n
o
41720/13, §§
66-70, 25 juin 2019).
GRIEF
15.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants allèguent qu’ils ont été privés de leur droit d’accès à un tribunal.
16.
Les requérants voient dans le rejet de leur action en responsabilité civile, en application des règles de la prescription en matière civile, une violation de leur droit d’accès à un tribunal, tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention.
Dans sa partie pertinente, cette disposition se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
17.
Les requérants soutiennent qu’à défaut de savoir, avant l’issue de la procédure pénale, qui était responsable de l’accident, ils étaient dans l’impossibilité d’introduire une action civile avant l’expiration du délai de prescription de trois ans.
18.
Le Gouvernement soutient que les requérants auraient pu saisir les juridictions civiles d’une action distincte protégeant les droits qui leur sont garantis par l’article 6 de la Convention.
19
.
À cet égard, il affirme que les requérants auraient dû introduire dans un délai de trois ans à partir de la date à laquelle l’accident est survenu, une action civile à titre conservatoire contre la compagnie d’assurances couvrant la moto. Il expose que cette action aurait été suspendue dans l’attente de l’issue de la procédure pénale.
20.
En outre, le Gouvernement souligne que les requérants avaient été représentés dans la procédure pénale par un avocat qui devait connaître les règles de la prescription civile et la jurisprudence interne en la matière.
21.
Dès lors, il estime que les requérants auraient dû se prémunir contre l’hypothèse où le chauffeur de la voiture serait mis hors de cause. Il conclut en affirmant que les requérants ont été négligents en omettant d’introduire une action distincte au civil pendant que courait le délai de prescription civile.
22.
La Cour rappelle que, dans des affaires où l’abandon des poursuites avait mis obstacle à l’examen d’une constitution de partie civile intervenue dans le cadre d’une procédure pénale, elle a recherché si les requérants pouvaient user d’autres voies pour faire valoir leurs droits civils. Dans les cas où elle a conclu qu’ils disposaient d’autres voies de recours accessibles et effectives, elle a jugé qu’il n’y avait pas eu atteinte à leur droit d’accès à un tribunal (
Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumanie
[GC], n
o
41720/13, § 198, 25 juin 2019, avec les références citées).
23.
En l’espèce, la Cour relève que les requérants se sont constitués partie civile dans la procédure pénale qui avait été ouverte par les autorités nationales concernant les causes de l’accident (paragraphe 5 ci-dessus). Lesdites autorités ont abandonné toutefois les poursuites pénales ouvertes contre C.A. en raison du décès de ce dernier et ont prononcé la relaxe au profit de R.M. au motif que le seul responsable de l’accident était C.A. (paragraphes 6 et 7 ci-dessus). En conséquence, l’action civile jointe à la procédure pénale n’a pas pu être examinée par les juridictions pénales (paragraphe 8 ci-dessus).
24.
La Cour note que les requérants n’ont argué ni produit d’éléments démontrant qu’au terme des poursuites dirigées contre R.M., les juridictions pénales étaient tenues d’examiner l’action civile malgré la relaxe dont ce dernier avait bénéficié et l’abandon des poursuites pénales contre C.A. (voir,
mutatis mutandis
,
Nicolae Virgiliu Tănase
,
précité, § 197).
25.
La Cour considère par ailleurs que les motifs retenus par la cour d’appel pour prononcer la relaxe de R.M. (paragraphe 7 ci
‑
dessus) n’étaient ni arbitraires ni manifestement déraisonnables.
26.
Au vu des éléments dont elle dispose, la Cour estime qu’au moment où ils se sont constitués partie civile dans la procédure pénale ou, au plus tard, dans un délai de trois ans à compter de la date à laquelle est survenu l’accident, les requérants auraient pu saisir les juridictions d’une action distincte en responsabilité civile contre les chauffeurs des véhicules impliqués dans l’accident et les assureurs de ces véhicules.
27.
S’il ressort des éléments disponibles et des explications fournies par le Gouvernement (paragraphes 12, 14 et 19 ci-dessus) que pareille action civile aurait pu être suspendue dans l’attente de l’issue de la procédure pénale, la Cour constate que rien dans les éléments produits par les parties n’indique que les requérants n’auraient pu obtenir, après la fin de la procédure pénale, une décision sur le fond de leurs prétentions civiles (voir,
mutatis mutandis
,
Nicolae Virgiliu Tănase
,
précité, § 199).
28.
Eu égard à ce qui précède, la Cour ne décèle aucune apparence de violation du droit d’accès des requérants à un tribunal, tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention.
29.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 8 octobre 2020.
Ilse Freiwirth
Faris Vehabović
Greffière adjointe
Président
Liste des requérants
N
o
Prénom NOM
Date de naissance
Nationalité
Lieu de résidence
1
Maria MANOLEA
1975
Roumaine
Bucarest
2
Cristian Nicolae MANOLEA
2005
Roumaine
Bucarest
3
Marius Alexandru MANOLEA
2000
Roumaine
Bucarest