CtEDO 24.03.2020 Auto

VARGA ET VAIDA c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.03.2020
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VARGA ET VAIDA c. ROUMANIE (CtEDO, 2020)
HUDOC · oficial

Secțiunea a patra Cerere nr. 17322/14 Ana Irina VARGA și Lucia Angela VAIDA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 24 martie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 17 februarie 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce au deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele, M Ana Irina Varga și M Lucia Angela Vaida, sunt resortisanți români născuți în 1972 și, respectiv, 1975. Ele își au reședința în Baia Mare. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către M. Popescu, avocată care lucrează la București. Guvernul român (atît de mare) a fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 ianuarie 2009, tatăl reclamantelor a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa un drum departamental aproape de casa sa. Poliția și ajutoarele, chemate de pasagerul mașinii implicate în accident, au ajuns rapid la locul accidentului. Tatăl reclamantelor, care suferea de fracturi de coaste, de umăr și de bazin, dar care rămânea conștient, a fost dus la spital. Poliția din Negrești-Oaș a deschis o anchetă, a întocmit un proces verbal și o schiță a accidentului și a făcut mai multe fotografii. Au fost luate probe de sânge de la șofer pentru a-i stabili nivelul de alcoolemie, care s-a dovedit negativ. Polițiștii l-au interogat pe șofer, pasager, doi martori care sosiseră la locul accidentului la scurt timp după accident și pe reclamanta Ana Irina Varga, care se afla la domiciliul tatălui său. La 19 ianuarie 2009, poliția s-a dus la spital și l-a interogat pe tatăl reclamantelor în prezența acestora. Tatăl reclamantelor susținea că, înainte de a traversa strada, era asigurat de lipsa pericolului. El ar fi văzut mașina, dar ar fi estimat că era încă departe, la aproximativ 100 de metri distanță. La 4 februarie 2009, tatăl reclamantelor a murit din cauza rănilor sale și a fost autopsie, iar la 13 februarie 2009, poliția l-a interogat din nou pe șofer și i-a înscenat acuzația de omor prin imprudență. Recurentele și-au exprimat intenția de a se constitui parte civilă în procedură. Serviciile de poliție au colectat declarațiile a doi noi martori. Ele au cerut institutului regional de cercetare criminală să elaboreze un raport de competență tehnică pentru a determina cauzele accidentului, viteza mașinii și dacă accidentul ar fi putut fi evitat. Potrivit acestui raport, la 29 noiembrie 2010, victima sa a fost angajată pe drum într-un loc neautorizat. Șoferul și-a declanșat mai întâi semnalul sonor pentru a descuraja pietonul să traverseze și apoi a frânat și a schimbat direcția, fără a putea totuși evita coliziunea. Cu toate acestea, nu a putut determina viteza de deplasare a mașinii, dar a considerat că accidentul ar fi putut fi evitat dacă pietonul nu ar fi traversat drumul într-un loc interzis și fără nici un fel de siguranță a asigura absența pericolului, sau dacă conducătorul auto ar fi frânat imediat ce ar fi văzut pietonul. Recurentele au contestat concluziile raportului și au solicitat o nouă expertiză. 11. La 23 mai 2011, Parchetul a dat un refuz. Pe baza concluziilor raportului și a depozițiilor martorilor, a considerat că viteza mașinii era de aproximativ 30-35 km/h și că accidentul fusese cauzat de comportamentul victimei. Ca urmare a contestației recurentelor, procurorul-șef a ordonat redeschiderea anchetei, mai exact că era necesară o nouă expertiză tehnică pentru determinarea vitezei mașinii. Potrivit expertului, viteza de deplasare a mașinii era de aproximativ 40 km/h, și anume sub viteza legală, și că impactul a avut loc la o viteză de 37,5 km/h. În opinia sa, având în vedere distanța care separa mașina de pieton, conducătorul auto nu ar fi putut evita accidentul, frâna sau schimbarea direcției. Recurentele au ridicat obiecții, printre altele, cu privire la viteza mașinii, pe care le considerau superioare limitei permise. La 29 mai 2013, Parchetul a dat un nou refuz pe motiv că victima era singura responsabilă pentru accident din cauza comportamentului său nesăbuit. 15. În urma contestației recurentelor, respingerea a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 18 octombrie 2013 a Tribunalului de Primă Instanță din Negrești-Oaș. Instanța a respins argumentele recurentelor cu privire la viteza de deplasare a mașinii și a considerat că șoferul respectase codul rutier și limitele de viteză. În plus, a considerat că nu era necesară o nouă audiere a martorilor, ținând cont de concluziile celui de-al doilea raport de expertiză și de faptul că nu exista niciun martor care să fi asistat la accident. GRIFS 17. Invocând articolele 2 și 6 din Convenție, recurentele susțin că autoritățile sunt responsabile pentru durata anchetei, în opinia lor excesiv de lungă, care nu ar fi permis stabilirea cu certitudine a circumstanțelor sau a cauzelor accidentului. Plângerile recurentelor se referă la desfășurarea și durata anchetei penale. Ele invocă art. 2 și 6 alin. (1) din Convenție, ale căror pasaje relevante în acest caz sunt formulate în conformitate cu art. 2 Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege (...) Art. 6 Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Argumentele părților Guvernul 19. Guvernul susține că ancheta penală desfășurată de autorități a fost efectivă. Acestea ar fi inițiat rapid o anchetă penală privind circumstanțele accidentului și ar fi făcut eforturile necesare pentru a clarifica circumstanțele în litigiu, în special cea de-a doua expertiză ar fi permis stabilirea faptelor și a responsabilităților. În ceea ce privește durata anchetei, guvernul consideră, având în vedere complexitatea cauzei și jurisprudența Curții, că aceasta nu a fost excesivă. Recurentele 20. Recurentele își mențin afirmațiile și susțin că ancheta la locul accidentului a fost incompletă, ceea ce ar fi împiedicat apoi să facă lumină asupra circumstanțelor accidentului. Evaluarea Curții 21. Curtea face trimitere la principiile bine stabilite în jurisprudența sa privind cauzele referitoare la obligațiile procedurale care afectează statul de sub unghiul articolului 2 în cazurile de deces sau de răni potențial fatale care rezultă din travaliile rutiere ( Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC] 41720/13, § 157-171, 25 iunie 2019 22. În speță, Curtea arată că, imediat după accident, serviciile de poliție din Negrești-Oaș au deschis din proprie inițiativă o anchetă penală și au colectat dovezi care ar putea să dea curs circumstanțelor în care a avut loc accidentul (punctul 5 de mai sus). 23. În plus, autoritățile au auzit șoferul, pasagerul mașinii, precum și martorii în legătură cu evenimentul. În ziua următoare accidentului, tatăl reclamantelor a fost, de asemenea, ascultat la spital în prezența acestora (punctul 6 de mai sus). 24. Curtea constată apoi că au fost efectuate două expertize tehnice (punctele 9 și 13 de mai sus). În timp ce recurentele și-au exprimat îndoiala cu privire la fiabilitatea primului raport de expertiză, procurorul-șef a dispus o examinare suplimentară. Un al doilea raport de expertiză, în privința căruia recurentele au putut formula observații, a fost prezentat de un nou expert. În cele din urmă, pe baza acestei noi expertize și a declarațiilor martorilor, Parchetul a decis să renunțe la acuzații, considerând că accidentul a fost cauzat de comportamentul victimei (punctul 14 de mai sus). 25. Având în vedere elementele colectate în cursul anchetei, Curtea consideră că această decizie nu a fost luată nici în grabă, nici arbitrar ( Nicolae Virgiliu Tănase) , citată anterior, punctul 182). 26. Curtea arată, de asemenea, că recurentele au avut acces la dosarul anchetei desfășurat de serviciile de poliție și de Parchet și că au putut contesta actele și măsurile puse în aplicare și au solicitat administrarea de noi probe (punctele 8 și 10 de mai sus). Acestea au putut face apel la nejudiciul pronunțat de Parchet și de Tribunalul din Negresti-Oas și-au respins argumentele și cererile în mod motivat (punctul 16 de mai sus). Având în vedere aprecierea generală a anchetei penale în litigiu, Curtea consideră că autoritățile au răspuns la întrebările ridicate în cadrul anchetei penale, în special în ceea ce privește cauzele accidentului și persoanele responsabile. Faptul că ancheta a concluzionat că numai tatăl recurentelor este responsabil nu poate, în sine, să conducă la constatarea ineficacității sale. 28. În cele din urmă, Curtea consideră că, în cazul în care procedura a suferit o anumită întârziere (care va fi examinată pe teren la art. 6 Prin urmare, Curtea consideră că autoritățile au efectuat o anchetă judiciară care îndeplinește cerințele prevăzute la art. 2 din convenție. 30. Recurentele susțin, de asemenea, că durata anchetei a fost excesivă. Curtea face trimitere la jurisprudența sa bine stabilită privind aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din secțiunea sa civilă a procedurilor penale cu constituirea de părți civile ( Nicolae Virgiliu Tănase, citată anterior, § 207. Aceasta constată că recurentele și-au exprimat intenția de a se constitui parte civilă imediat după punerea sub acuzare a conducătorului auto, la 13 februarie 2009 (punctul 8 de mai sus). Hotărârea definitivă din 18 octombrie 2013 care a pus capăt anchetei, prin urmare, ancheta a durat patru ani și opt luni și a avut loc în două etape succesive. : în fața Serviciului de Poliție și a Parchetului din Negrești-Oaș și în fața Tribunalului de Primă Instanță din Negrești-Oaș. 31. Curtea constată că ancheta prezenta o anumită complexitate faptică, deoarece mai puțini martori oculari au asistat la accident (a se vedea punctul 16 de mai sus. De asemenea, Comisia observă că autoritățile nu au rămas inactive în timpul procedurii și că au ordonat realizarea a două expertize tehnice și au efectuat audierea mai multor martori pentru a clarifica circumstanțele accidentului. 32. Deși autoritățile pot fi considerate responsabile pentru întârzierea cauzată de necesitatea de a efectua o a doua expertiză tehnică (punctul 12 de mai sus), având în vedere complexitatea cauzei și faptul că acestea au fost active pe tot parcursul procedurii, Curtea consideră că, în circumstanțele speciale ale cazului în cauză, nu se poate spune că acestea și-au încălcat obligația de a încheia ancheta cu celeibilitate. 33. 34. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate. Declară cererea inadmisibilă. Fă-o în franceză și apoi comunicat în scris la 7 mai 2020. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Ilse Freiwirth Grefier adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă