- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 februarie 2016
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Inadmisibil
Akkaya și alții împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SEGUNDA DECIZIE DECIZIE Nr. 41257/04 Sabahattin Engin AKKAYA și alții împotriva Turciei și a altor două cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 9 februarie 2016 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Abel Campos, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile de mai sus, enumerate în apendice, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazurilor Faptele cazului, astfel cum sunt prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
În diferite date, reclamanții au inițiat acțiuni în fața diferitelor instanțe civile și procedurile au durat mai multe ani. Detaliile cererilor apar în tabelul de mai jos. Legea internă relevantă La 9 ianuarie 2013, Adunarea Națională Turcă a adoptat Legea nr. 6384 privind rezoluția, prin intermediul compensației, a cererilor depuse la Curte în ceea ce privește durata procedurilor judiciare și nerespectarea sau întârziarea executării deciziilor judiciare. Competența Comisiei de compensare a fost ulterior extinsă prin decret adoptat la 16 martie 2014. COMPLAINTS Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile în fața instanțelor naționale nu au fost încheiate într-un timp rezonabil.
Reclamanții au formulat plângeri suplimentare care se bazează pe articolele 6 § 1, 13 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre: încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rațională” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. În plus, au remarcat că competența Comisiei de compensare a fost ulterior extinsă printr-un decret adoptat la 16 martie 2014 pentru examinarea plângerilor referitoare, printre altele, la presupusa pierdere a valorii compensației expropriate din cauza efectelor inflației și a lungii procedurii.
În consecință, acestea au susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu au formulat nici o cerere Comisiei de compensare. 10. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, în Turcia a fost instituit un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nu. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Turgut și alții (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013), Curtea a declarat o cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat în special faptul că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind deprecierea atribuițiilor în cazurile de expropriare.
11. Curtea constată că, în decizia sa în cazul Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta ar putea, totuși, examina, în cadrul procedurii sale normale, cereri de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 12. Cu toate acestea, ținând cont de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384 , Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții , citată mai sus . 13. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererilor ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. Alte presupuse încălcări ale Convenției 14. De asemenea, reclamanții au formulat alte plângeri în temeiul diferitelor articole ale Convenției.
Cu toate acestea, având în vedere materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 15. Rezultă că această parte a cererilor este, în mod evident, bolnavă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; declara inadmisibil cererile.
Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 3 martie 2016. Abel Campos Valeriu Grițco Președintele Adjunct Registrului APPENDIX Cererea nr. Lodged on Solicitant Data nașterii Locul de reședință Reprezentat prin data și numărul de referință al hotărârilor din Tribunalul Intern 41257/04 10/09/2004 Sabahattin Engin AKKAYA 1947 Bursa Gülbahar KARADENİZ 1942 Zonguldak Cemal ERTU 1945 Zonguldak Ergün BODUR 1944 Zonguldak Ahmet BÜK 1967 Zonguldak Zeki YÜKSEL 1948 Zonguldak Müjde Oglena SALİH 1961 Zonguldak Sabahattin Engin AKKAYA Bursa Reclamanții au inițiat proceduri în fața Comitetului de arbitraj al Asociației Barului de Zonguldak la 24 martie 2003. La 14 decembrie 2006, acest caz a fost respins de Curtea Civilă a Jurisdicției Generale pentru lipsa competenței.
Decizia a fost preluată la 7 martie 2007. Decizia finală: Zonguldak Tribunalul Civil al Jurisdicției Generale 2006/459 E 2006/503 K 19629/06 10/05/2006 TEKNOTES MÜHENDİSL İNȘAAT TAAHHÜT TİC. VE SAN. A.Ș. Ankara Metin FEYZİOδLU Ankara Cazul a fost inițiat la 1 mai 1998. Hotărârea finală a fost pronunțată la 16 noiembrie 2005 și notificată la 12 decembrie 2005. Hotărârea finală: Curtea Civilă de Jurisdicție Generală 2000/355 E. 2003/908 K. 4689/07 12/12/2006 GÜMÜȘDERE İNȘAAT TİC. VE SAN. A.Ș. Ankara Müslim YILMAZ Ankara Hotărârea finală; Curtea Civilă Ankara 2003/171 E. 2007/132 K. Procedura a început la 24 martie 2003. Hotărârea finală a fost pronunțată în octombrie 2009.
SECOND SECTION
DECISION Application no. 41257/04 Sabahattin Engin AKKAYA and others against Turkey and 2 other applications (see list appended) The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 9 February 2016 as a Committee composed of: Valeriu Grițco, President, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judges, and Abel Campos, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications, listed in the appendix, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
A list of the applicants is set out in the appendix. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. A. The circumstances of the cases
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On various dates, the applicants initiated actions before various civil courts and the proceedings lasted several years. The details of the applications appear in the table below. B. Relevant domestic law
On 9 January 2013 the Turkish National Assembly enacted Law no. 6384 on the resolution, by means of compensation, of applications lodged with the Court concerning length of judicial proceedings and non ‑ enforcement or delayed enforcement of judicial decisions. The competence of the Compensation Commission was subsequently enlarged by a decree adopted on 16 March 2014. COMPLAINTS
The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings before the national courts had not been concluded within a reasonable time.
The applicants raised further complaints relying on Articles 6 § 1, 13 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. THE LAW
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single decision. A. Alleged violation of Article 6 § 1 of the Convention
The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 of the Convention.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established to deal with applications concerning the length of proceedings and the non-execution of judgments. They further noted that the competence of the Compensation Commission was subsequently enlarged by a decree adopted on 16 March 2014 to examine complaints relating to, among other things, the alleged loss of value of the amount of the expropriation compensation due to the effects of inflation and the length of the proceedings. Accordingly, they maintained that the applicants had not exhausted domestic remedies, as they had not made any application to the Compensation Commission.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of Ümmühan Kaplan v. Turkey , (no. 24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decision in the case of Turgut and Others ((dec.), no. 4860/09, 26 March 2013), the Court declared an application inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was a priori accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the depreciation of awards in expropriation cases.
The Court notes that in its decision in the case of Ümmühan Kaplan (cited above, § 77), it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, applications of that type which had already been communicated to the Government.
However, taking into account the Government’s preliminary objection with regard to the applicant’s failure to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the case of Turgut and Others , cited above.
In view of the above, the Court concludes that this part of the applications should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non ‑ exhaustion of domestic remedies. B. Other alleged violations of the Convention
The applicants also raised other complaints under various articles of the Convention. However, in the light of the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
It follows that this part of the applications is manifestly ill ‑ founded and must be rejected in accordance with the Article 35 § 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications; Declares inadmissible the applications. Done in English and notified in writing on 3 March 2016. Abel Campos Valeriu Grițco Deputy Registrar President APPENDIX No Application No Lodged on Applicant Date of birth Place of residence Represented by Date and Reference Numbers of the Judgments Given by the Domestic Courts 41257/04 10/09/2004 Sabahattin Engin AKKAYA 1947 Bursa Gülbahar KARADENİZ 1942 Zonguldak Cemal ERTUĞ 1945 Zonguldak Ergün BODUR 1944 Zonguldak Ahmet BÜK 1967 Zonguldak Zeki YÜKSEL 1948 Zonguldak Müjde Oglena SALİH 1961 Zonguldak Sabahattin Engin AKKAYA Bursa The applicants initiated proceedings before the Zonguldak Bar Association Arbitration Board on 24 March 2003. On 14 December 2006 the case was rejected by the Civil Court of General Jurisdiction for lack of jurisdiction. The decision was served on 7 March 2007. Final decision: Zonguldak Civil Court of General Jurisdiction 2006/459 E 2006/503 K 19629/06 10/05/2006
TEKNOTES MÜHENDİSLİK İNȘAAT TAAHHÜT TİC. VE SAN. A.Ș.
Ankara Metin FEYZİOĞLU Ankara The case was initiated on 1 May 1998. The final decision was delivered on 16 November 2005, and notified on 12 December 2005. Final decision: Kırıkkale Civil Court of General Jurisdiction 2000/355 E. 2003/908 K. 4689/07 12/12/2006
GÜMÜȘDERE İNȘAAT TİC. VE SAN. A.Ș.
Ankara Müslim YILMAZ Ankara Final decision; Ankara Civil Court 2003/171 E. 2007/132 K. The proceedings commenced on 24 March 2003. The final decision was delivered on 23 October 2009.