EKER AND OTHERS v. TURKEY

Decizia nr. 28229/06 Halil EKER și alții împotriva Turciei (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a stat la 28 iunie 2016 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse mai sus la diferitele date indicate în tabelul adăugat, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazurilor Cauzele, astfel cum sunt prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La diferite date, reclamanții au inițiat acțiuni în fața diferitelor instanțe civile. Detaliile cererilor figurează în tabelul de mai jos. Legea internă relevantă Se poate găsi o descriere a dreptului intern în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013; Demiroğlu c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013; și Yıldız și Yanak c. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile în fața instanțelor naționale nu au fost încheiate într-un timp rezonabil. Reclamanții au formulat plângeri suplimentare care se bazează pe articolele 6, 8, 13, 14 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură decizie, încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerințele de „temp rezonabil” prevăzute la art. 1 din Convenția. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o nouă comisie de compensare pentru a se ocupa de cererile privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor din instanța internă. În plus, au remarcat că competența Comisiei de compensare a fost ulterior extinsă printr-un decret adoptat la 16 martie 2014 pentru examinarea plângerilor referitoare, printre altele, la presupusa pierdere a valorii compensației expropriate din cauza efectelor inflației și a lungii procedurii. În consecință, acestea au susținut că reclamanții ar trebui să beneficieze de noul remediu menționat în legislația internă și ar trebui să se aplice Comisiei de compensare. 10. Curtea observă că, după cum a subliniat guvernul, în Turcia a fost instituit un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nu. 24240/07, 20 martie 2012). În decizia sa în cazul Yıldız și Yanak v. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014), Curtea a declarat o cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind deprecierea atribuițiilor în cazurile de expropriare. 11. Curtea constată că, în decizia sa în cazul Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta ar putea examina, în cadrul procedurii sale normale, cereri de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 12. Având în vedere obiecția preliminară a Guvernului cu privire la disponibilitatea unui nou remediu intern prevăzut de Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013). 13. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererilor ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Alte presupuse încălcări ale Convenției 14. De asemenea, reclamanții au formulat alte plângeri în temeiul diferitelor articole ale Convenției. Cu toate acestea, având în vedere materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererilor este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; declara inadmisibil cererile. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 21 iulie 2016. Cererea nr. Lodged on Solicitants’ Datea nașterii Loc de rezidență reprezentată prin data și numărul de referință al hotărârilor din Tribunalul Intern 28229/06 06/07/2006 Halil EKER 21/03/1952 Mehmet EKER 11/01/1957 Hamza EKER 01/10/1954 Mustafa EKER 05/08/1955 Ramazan EKER 02/02/1950 Tarsus Mersin Yücel TEKÖNÜL Tribunalul Civil 2004/383 E. 2004/592 K. Cazul inițiat la 19 ianuarie 1993 a devenit final la 19 decembrie 2005. Acesta a fost notificat reclamantului la 20 ianuarie 2006. 30315/06 17/07/2006 Mustafa SEKMEN 01/01/1966 Ordu Hamza RECEPPOδLU Istanbul Tribunalul de Muncire 2002/1449 E. 2005/559 K. Cazul a fost inițiat în 1999 și a devenit final la 24 ianuarie 2005. A fost notificat la 17 martie 2006. 36464/06 22/08/2006 Fuat DANYLDIZI 21/09/1952 Osmaniye Vural SEVEN Didim Civil Court 2004/221 E. 2004/185 K. Cazul a fost inițiat în 1999 și a devenit final la 30 ianuarie 2006. Acesta a fost notificat la 13 februarie 2006. 39670/06 04/08/2006 GÜMÜȘDERE İNȘAAT TİC. VE SAN. A.Ș. Ankara Müslim YILMAZ Ankara Comercial Court 2002/696 E. Cazul inițiat în 2002 a devenit final la 19 ianuarie 2015. 25532/08 12/05/2008 Hanife AYVALIK 04/06/1944 Orhan BAYKAL 13/01/1961 Aydın BAYKAL 27/08/1960 Abdullatif BAYKAL 15/01/1966 Hakkari Zeki YÜKSEL Yüksekova Tribunalul Civil 2003/219 E. 2007/187 K. Hotărârea finală a fost pronunțată la 25 decembrie 2007.

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 28229/06

Halil EKER and Others

against Turkey

(see list appended)

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 28

June 2016 as a Committee composed of:

Valeriu Grițco,

President,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above applications lodged on the various dates indicated in the appended table,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

A list of the applicants is set out in the appendix. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

A.

The circumstances of the cases

2.

The facts of the cases, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

3.

On various dates, the applicants initiated actions before various civil courts. The details of the applications appear in the table below.

B.

Relevant domestic law

4.

A description of the domestic law may be found in

Turgut and Others v.

Turkey

(dec.), no. 4860/09, 26 March 2013;

Demiroğlu v. Turkey

(dec.), no.

56125/10, 4 June 2013; and

Yıldız and Yanak v. Turkey

(dec.), no.

44013/07, 27 May 2014.

COMPLAINTS

5.

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings before the national courts had not been concluded within a reasonable time.

6.

The applicants raised further complaints relying on Articles 6, 8, 13, 14 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

THE LAW

7.

Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single decision.

A.

Alleged violation of the Article 6 § 1 of the Convention

8.

The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement laid down in Article

6

§

1 of the Convention.

9.

The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established to deal with applications concerning the length of proceedings and non-execution of domestic court judgments. They further noted that the competence of the Compensation Commission was subsequently enlarged by a decree adopted on 16 March 2014 to examine complaints relating to, among other things, the alleged loss of value of the amount of the expropriation compensation due to the effects of inflation and the length of the proceedings. Accordingly, they maintained that the applicants should avail themselves of the aforementioned new remedy in domestic law and should apply to the Compensation Commission.

10.

The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of

Ümmühan Kaplan v.

Turkey

(no.

24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decision in the case of

Yıldız and Yanak v. Turkey

((dec.), no. 44013/07, 27 May 2014), the Court declared an application inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was

a priori

accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the depreciation of awards in expropriation cases.

11.

The Court notes that in its decision in the case of

Ümmühan Kaplan

(cited above, § 77), it stressed that it could examine, under its normal procedure, applications of that type which had already been communicated to the Government.

12.

Taking into account the Government’s preliminary objection with regard to the availability of a new domestic remedy provided by Law no.

6384, the Court reiterates its conclusion in the case of

Turgut and others

((dec.), no. 4860/09, 26

March 2013).

13.

In view of the above, the Court concludes that this part of the applications should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

B.

Other alleged violations of the Convention

14.

The applicants also raised other complaints under various articles of the Convention. However, in the light of the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the applications is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with the Article 35 § 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to join the applications;

Declares

inadmissible the applications.

Done in English and notified in writing on 21 July 2016.

Hasan Bakırcı

Valeriu Grițco

Deputy Registrar

President

APPENDIX

No

Application No

Lodged on

Applicants’

Date of birth

Place of Residence

Represented by

Date and Reference Numbers

of the Judgments Given

by the Domestic Courts

28229/06

06/07/2006

Halil EKER

21/03/1952

Mehmet EKER

11/01/1957

Hamza EKER

01/10/1954

Mustafa EKER

05/08/1955

Ramazan EKER

02/02/1950

Tarsus Mersin

Yücel TOKGÖNÜL

Tarsus Civil Court

2004/383 E.

2004/592 K.

The case that was initiated on 19 January 1993 became final on 19 December 2005. It was notified on the applicant on 20 January 2006.

30315/06

17/07/2006

Mustafa SEKMEN

01/01/1966

Ordu

Hamza RECEPOĞLU

İstanbul Labour Court

2002/1449 E.

2005/559 K.

The case was initiated in 1999 and became final on 24 January 2005. It was notified on 17 March 2006.

36464/06

22/08/2006

Fuat DANYILDIZI

21/09/1952

Osmaniye

Vural SEVEN

Didim Civil Court

2004/221 E.

2004/185 K.

The case was initiated in 1999 and became final on 30 January 2006. It was notified on 13 February 2006.

39670/06

04/08/2006

GÜMÜȘDERE İNȘAAT TİC. VE SAN. A.Ș.

Ankara

Müslim YILMAZ

Ankara Commercial Court

2002/696 E.

The case initiated in 2002 became final on

19 January 2015.

25532/08

12/05/2008

Hanife AYVALIK

04/06/1944

Orhan BAYKAL

13/01/1961

Aydın BAYKAL

27/08/1960

Abdullatif BAYKAL

15/01/1966

Hakkari

Zeki YÜKSEL

Yüksekova Civil Court

2003/219 E.

2007/187 K.

The final judgment was delivered on 25 December 2007.