Comunicat la 11 februarie 2016 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 62784/09 Yordanka Eftimova KAMENOVA împotriva Bulgariei introdusă la 10 noiembrie 2009 EXPOSAT DE FAPTE CENTRALĂ, dl Yordanka Eftimova Kamenova, este un resortisant bulgar născut în 1942, cu reședința în Montana. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 20 august 1997, cinci persoane au murit într-un accident de circulație, a cărui fiică a reclamantei a fost inițiată o procedură penală împotriva unui anumit H.H. Acuzațiile nu sunt precizate. Recurenta nu s-a constituit parte civilă. Prin hotărârea din 30 iunie 1999 Tribunalul Regional (окръен съд ) de Vidin l-a recunoscut pe acuzat vinovat și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, precum și la plata despăgubirilor moștenitorilor victimelor care erau părți civile. La 19 aprilie 2000 tribunalul de apel Sofia a anulat această hotărâre și a retrimis cauza pentru o nouă examinare în etapa de la . Printr-un act de punere sub acuzare stabilit la o dată nespecificată în anul 2000, Parchetul regional l-a trimis din nou în fața instanței regionale a șefului de crimă a fiicei reclamantei și a altor patru persoane cauzate de neglijență, un caz deosebit de grav. În cadrul acestei noi examinări a cauzei, la o dată care nu a fost precizată în martie 2001, recurenta a introdus o acțiune civilă în despăgubire împotriva H.H. și a angajatorului său; ultimul a fost constituit parte pârâtă în cadrul procedurii penale. Tribunalul regional a constituit reclamanta civilă la data de 30 martie 2001. Prin hotărârea din 18 septembrie 2002, tribunalul regional l-a recunoscut pe acuzat vinovat în conformitate cu acuzațiile aduse împotriva sa, l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, precum și la o tranșă de bani reclamantei și altor rude ale victimelor, să soluționeze împreună cu angajatorul său. În urma acțiunii formulate de părți la 12 martie 2003, instanța de apel a Sofiei a confirmat și a modificat parțial judecata în partea sa penală și a anulat hotărârea în partea sa civilă și l-a trimis în etapa de rejudecare publică în fața primei instanțe. La 8 octombrie 2003, Curtea Supremă de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță, făcând astfel parte sa penală definitivă. În cadrul noii examinări a acțiunilor civile, la 6 aprilie 2004, Tribunalul Regional a pronunțat o hotărâre conform căreia H.H. și angajatorul său au fost condamnați împreună să plătească o sumă de bani reclamantei. Pe baza recursului formulat de părți la 8 martie 2006, Curtea de apel a Sofia a anulat hotărârea instanței regionale, considerând că acțiunea recurentei era inadmisibilă pentru întârziere și a pus capăt procedurii. Instanța de apel a constatat în special că, în calitate de reclamantă partea civilă, prima instanță a săvârșit o eroare de procedură deoarece, în conformitate cu practica judiciară stabilită în acțiunea civilă, nu putea fi introdusă pentru prima dată atunci când cauza fusese deja examinată de prima instanță și nu exista nicio modificare substanțială în ceea ce privește cheltuielile. Prin hotărârea din 4 mai 2007, Curtea Supremă de Casație a confirmat concluziile instanței de apel. La 22 august 2007, reclamanta a introdus acțiunea sa în despăgubire împotriva H.H. și angajatorul său în fața instanțelor civile. Prin hotărârea pronunțată la 17 iulie 2008, Tribunalul de District (районен съд) Sofia a respins acțiunea reclamantei în temeiul prescripției. Tribunalul a susținut că introducerea neregulamentară a acțiunii civile a recurentei în cadrul procedurii penale nu a avut un efect întreruptiv asupra termenului de prescripție. Doar o acțiune regulată care nu a fost respinsă ulterior ar putea întrerupe termenul de prescripție, întrucât aceasta ar fi putut exercita drepturile materiale prevăzute de lege. Tribunalul a subliniat că, deși termenul respectiv a fost întrerupt în momentul introducerii acțiunii civile în cadrul procedurii penale, acest efect întreruptiv trebuia să fie considerat ulterior șters de hotărârea a Sofiei din 8 martie 2006, care anulase hotărârea primei instanțe. În cele din urmă, dacă ar fi trebuit să se considere că recurenta a depus o acțiune civilă în termenul de prescripție în fața unei instanțe care nu avea competența de a informa, aceasta din urmă avea obligația de a retrimite acțiunea civilă în fața instanțelor civile. În măsura în care acest lucru nu fusese făcut, ar fi trebuit să se concluzioneze că acțiunea a fost introdusă pentru prima dată în fața acestor instanțe la 22 august 2007, fie în afara termenului legal de cinci ani considerat nici întrerupt, nici suspendat de la accident. Prin urmare, prescripția a expirat la 21 august 2002. Printr-o hotărâre din 13 martie 2009, Tribunalul Municipal al Sofia a confirmat hotărârea primei instanțe, care a confirmat mai întâi că acțiunea reclamantei era fondată și apoi a primit o ordonanță din partea pârâtului. Tribunalul orașului Sofia va reitera faptul că efectele întreruptive și suspensive ale acțiunii civile în cursul procedurii în fața instanțelor penale fuseseră șterse deoarece acestea din urmă nu au recunoscut existența dreptului material pretins. Instanța a adăugat că introducerea unei acțiuni civile în cadrul procedurii penale era o posibilitate oferită titularului dreptului examinat, iar acesta din urmă era obligat să respecte normele procedurale. În cazul în care termenul legal de introducere a unei astfel de acțiuni în fața instanței penale nu a fost respectat, indiferent de faptul că acesta din urmă a constituit ulterior în mod ilegal partea civilă, reclamantul trebuia să suporte, de asemenea, consecințele nefavorabile ale exercitării ilegale a dreptului de a introduce o acțiune, inclusiv cele referitoare la încetarea și suspendarea prescripției. Prin decizia din 9 iulie 2009, Curtea Supremă de Casație consideră că hotărârea Tribunalului orașului Sofia a fost pronunțată în deplină conformitate cu jurisprudența stabilită în materie de prescripție și, prin urmare, a refuzat examinarea recursului. Dreptul și practica internă relevante exercitarea acțiunii civile în cadrul procedurii penale Conform articolului 60 alineatul (1) din Codul de procedură penală (CPP) din 1974, aplicabil la momentul faptelor și abrogat la 29 aprilie 2006, victima unei infracțiuni dispune de posibilitatea de a introduce o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul cauzat de încălcarea dreptului comunitar în cadrul procedurii penale. Înainte de începerea anchetei judiciare în fața primei instanțe [art. 61 alineatul (4) din CPP], aceste dispoziții au fost reproduse în art. 84 alineatul (1) și, respectiv, art. 85 alineatul (3) din CPP intrat în vigoare la 29 aprilie 2006. Din cauza unei diferențe jurisdicționale în ceea ce privește termenul de introducere a acțiunii civile, au fost aduse clarificări de către instanțele judiciare supreme. În special, problema constituirii părților civile poate fi decisă cel târziu înainte de începerea procedurii judiciare în fața instanței care acționează în primă instanță în prima instanță în cursul primei examinări. Constituirea unei părți civile pentru prima dată de către instanță în cadrul noii examinări constituie o neregulă procedurală (a se vedea, printre altele, ре . nr. 7 от 9 февруари 1998 г. по н. No 12/1998 г., ВКС, II н. ре . . от 11 тември 1991 г. по н. д. No 648/1991 г., ВС, I н. о. No 650 от 24 декември 1985 г. по н. д. No 664/1985 г., ВС, Военна колегия; рен. nr. 450 от 22 октомври 1980 г. по н. 370/80 г., ВС, I н. о. рен. No 266 от 16 май 1977 г. по н. 190/1977 г., ВС, II н. о. о.). În schimb, în cazul în care a doua instanță trimite cauza în urma unei anulări a hotărârii în etapa de judecată preliminară, iar cauza este rejudecată printr-un nou act de acuzare a Parchetului, este posibil ca victima să își introducă pentru prima dată acțiunea civilă înainte de începerea anchetei judiciare. Într-adevăr, în măsura în care a existat o nouă instrucțiune preliminară și un nou act de punere sub acuzare, ar trebui să se ia în considerare și noul proces judiciar, desfășurat după rejudecare (ре mai 2003, că acțiunea civilă nu putea fi introdusă în procedura penală atunci când aceasta era introdusă în instanțele civile. În cele din urmă, art. 93 alineatul (1) din Codul procedurii civile din 1952, aplicabil la momentul respectiv, prevedea că, în cazul în care instanța nu era competentă să examineze o cauză, aceasta era obligată să o retrimite instanței competente. În acest caz, cauza era considerată în curs de desfășurare în fața acestei din urmă instanțe începând cu data la care a fost introdusă acțiunea în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 110 din Legea privind obligațiile și contractele, infracțiunile sunt prescrise după un termen de cinci ani de la comisia pentru infracțiuni. La art. 116 alineatul (3) litera (b) prevede că prescripția este întreruptă prin introducerea unei acțiuni în justiție, cu condiția ca aceasta să fie primită de instanțele competente. În temeiul articolului 117 alineatul (1) un nou termen de prescripție începe să curgă din actul întreruptor. În conformitate cu art. 115 alineatul (1) (g) prescripția se suspendă pe tot parcursul procedurii judiciare privind examinarea acțiunii civile. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta declară că refuzul instanțelor, atât penale, cât și civile, de a examina acțiunea sa civilă constituie o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță pentru a-și examina acțiunea în despăgubire pentru prejudiciul suferit de decesul fiicei sale. Dreptul de acces la o instanță judecătorească, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, a fost respectat în speță, având în vedere faptul că instanțele penale nu au examinat acțiunea civilă a recurentei privind prejudiciul moral suferit de aceasta din cauza decesului fiicei sale, pe fond, și că instanțele civile au ajuns la concluzia că prescrierea acestei acțiuni a expirat înainte de sesizarea lor?
Communiquée le 11 février 2016
Requête n
o
62784/09
Yordanka Eftimova KAMENOVA
contre la Bulgarie
introduite le 10 novembre 2009
La requérante, M
me
Yordanka Eftimova Kamenova, est une ressortissante bulgare née en 1942 et résidant à Montana.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Le 20 août 1997, cinq personnes décédèrent dans un accident de la circulation dont la fille de la requérante. Une procédure pénale fut ouverte contre un certain H.H. Les chefs d’accusation ne sont pas précisés. La requérante ne se constitua pas partie civile. Par un jugement du 30 juin 1999 le tribunal régional (
окръжен съд
) de Vidin reconnut l’accusé coupable et le condamna à une peine d’emprisonnement, ainsi qu’au versement des dommages et intérêts aux héritiers des victimes qui s’étaient constituées partie civile. Le 19 avril 2000 la cour d’appel de Sofia annula ce jugement et renvoya l’affaire pour un nouvel examen au stade de l’investigation préliminaire.
Par un acte d’accusation établi à une date non précisée en 2000 le parquet régional renvoya l’accusé à nouveau devant le tribunal régional du chef de meurtre de la fille de la requérante et de quatre autres personnes provoqué par négligence, un cas qualifié de particulièrement grave.
Dans le cadre de ce nouvel examen de l’affaire, à une date non précisée en mars 2001, la requérante introduisit une action civile en dédommagement contre H.H. et son employeur
; le dernier était constitué partie défenderesse dans la procédure pénale.
À l’audience tenue le 30 mars 2001 le tribunal régional constitua la requérante partie civile.
Par un jugement du 18 septembre 2002, le tribunal régional reconnut l’accusé coupable selon les charges portées contre lui, le condamna à une peine d’emprisonnement, ainsi qu’à un versement d’argent à la requérante et aux autres proches des victimes, à régler conjointement avec son employeur.
Suite au recours formé par les parties, le 12 mars 2003, la cour d’appel de Sofia confirma et modifia partiellement le jugement dans sa partie pénale. Elle annula le jugement dans sa partie civile et le renvoya au stade de l’audience publique devant la première instance.
Le 8 octobre 2003, la Cour suprême de cassation confirma l’arrêt de la cour d’appel, rendant ainsi sa partie pénale définitive.
Dans le cadre du nouvel examen des actions civiles, le 6 avril 2004, le tribunal régional rendit un jugement selon lequel H.H. et son employeur furent condamnés conjointement à verser une somme d’argent à la requérante.
Sur recours formés par les parties, le 8 mars 2006, la cour d’appel de Sofia annula le jugement du tribunal régional considérant que l’action de la requérante était irrecevable pour tardiveté et mit fin à la procédure. La cour d’appel trouva en particulier qu’en constituant la requérante partie civile la première instance avait commis une erreur de procédure car selon la pratique judiciaire établie l’action civile ne pouvait être introduite pour la première fois lorsque l’affaire avait déjà été examinée une fois par la première instance et aucune modification substantielle n’était intervenue quant aux charges.
Par un arrêt du 4 mai 2007 la Cour suprême de cassation confirma les conclusions de la cour d’appel.
Le 22 août 2007, la requérante introduisit son action en réparation contre H.H. et son employeur devant les juridictions civiles. Par un jugement rendu le 17 juillet 2008, le tribunal de district (
районен съд
) de Sofia rejeta l’action de la requérante en vertu de la prescription. Le tribunal argua que l’introduction irrégulière de l’action civile de la requérante dans la procédure pénale n’avait pas eu d’effet interruptif sur le délai de la prescription. Seule une action régulière non rejetée par la suite pouvait interrompre le délai de la prescription car elle permettait d’exercer des droits matériels prévus par la loi. Le tribunal mit en avant que même si l’on pouvait admettre que le délai en question avait été interrompu au moment de l’introduction de l’action civile dans la procédure pénale, cet effet interruptif devait être considéré effacé rétroactivement par l’arrêt de la cour d’appel de Sofia du 8 mars 2006 qui avait annulé le jugement de la première instance. Enfin, s’il devait être considéré que la requérante avait déposé une action civile dans le délai de la prescription devant un tribunal qui n’avait pas la compétence de l’examiner, ce dernier était dans l’obligation de renvoyer l’action civile auprès des juridictions civiles. Dans la mesure où cela n’avait pas été fait, il convenait de conclure que l’action était introduite pour la première fois devant ces juridictions le 22 août 2007, soit en dehors du délai légal de cinq ans considéré ni comme interrompu, ni comme suspendu depuis l’accident. La prescription était dès lors expirée le 21 août 2002.
Les parties formèrent un recours. Par un jugement du 13 mars 2009, le tribunal de la Ville de Sofia confirma le jugement de la première instance constatant d’abord que l’action de la requérante était fondée, puis accueillant l’objection de prescription soulevée par la partie défenderesse. Le tribunal de la Ville de Sofia réitéra que les effets interruptif et suspensif de l’action civile au cours de la procédure devant les juridictions pénales avaient été effacés car ces dernières n’avaient pas reconnu l’existence du droit matériel prétendu. Le tribunal rajouta que l’introduction d’une action civile dans la procédure pénale était une possibilité offerte au titulaire du droit examiné et ce dernier était tenu de respecter les règles de procédure. Lorsque le délai légal d’introduire une telle action devant le tribunal pénal n’était pas respecté, indépendamment du fait que ce dernier avait par la suite constitué irrégulièrement la partie civile, le demandeur devait subir également les conséquences défavorables de l’exercice irrégulier du droit d’introduire une action, y compris celles relatives à l’interruption et à la suspension de la prescription.
La requérante forma un pourvoi en cassation. Par une décision du 9
juillet 2009, la Cour suprême de cassation estima que le jugement du tribunal de la Ville de Sofia était rendu en pleine conformité avec la jurisprudence établie en matière de prescription et refusa dès lors l’examen du pourvoi.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Exercice de l’action civile dans la procédure pénale
Aux termes de l’article 60, alinéa 1 du code de procédure pénale (CPP) de 1974, applicable à l’époque des faits et abrogé le 29 avril 2006, la victime d’une infraction dispose de la possibilité d’introduire une action en réparation du préjudice résultant de l’infraction dans le cadre de la procédure pénale.
L’action civile doit être introduite avant le commencement de l’enquête judiciaire devant la première instance (article 61, alinéa 4 du CPP). Ces dispositions ont été reproduites dans l’article 84, alinéa 1 et l’article
85, alinéa 3, respectivement, du CPP entré en vigueur le 29 avril 2006. En raison d’une divergence jurisprudentielle quant au délai d’introduction de l’action civile, des précisions ont été apportées par les instances judiciaires suprêmes. En particulier, la question de la constitution des parties civiles peut être décidée au plus tard avant le commencement de l’instruction judiciaire devant le tribunal statuant en première instance lors du premier examen. La constitution de partie civile pour la première fois par le tribunal dans le cadre du nouvel examen constitue une irrégularité procédurale (voir notamment, реш. № 7 от 9 февруари 1998 г. по н. д. № 12/1998 г., ВКС, II н. о.
; реш. № 767 от 11 ноември 1991 г. по н. д. № 648/1991 г., ВС, I
н. о.
; реш. № 650 от 24 декември 1985 г. по н. д. № 664/1985 г., ВС, Военна колегия ; реш. № 450 от 22 октомври 1980 г. по н.
д.
№
370/80
г., ВС, I н. о.
; реш. № 266 от 16 май 1977 г. по н.
д.
№
190/1977 г., ВС, II н. о.). En revanche, lorsque la deuxième instance renvoie l’affaire suite à une annulation du jugement au stade de l’instruction préliminaire et l’affaire est renvoyée en jugement par un nouvel acte d’accusation du parquet, il est possible pour la victime d’introduire pour la première fois son action civile avant le commencement de l’enquête judiciaire. En effet, dans la mesure où il y a eu une nouvelle instruction préliminaire et un nouvel acte d’accusation il convient de considérer l’instruction judiciaire nouvelle également, conduite après le nouvel renvoi en jugement (реш. № 450 от 22 октомври 1980 г. по н. д. № 370/80 г., ВС, I н. о.).
L’article 60, alinéa 1 du CPP de 1974 énonçait, dans sa rédaction avant le 30
mai 2003, que l’action civile ne pouvait être introduite dans la procédure pénale lorsqu’elle était introduite auprès des juridictions civiles.
Enfin, l’article 93, alinéa 1 du code de la procédure civile de 1952, applicable à l’époque des fait, prévoyait que lorsque le tribunal ne s’estimait pas compétent d’examiner une affaire, il était tenu de la renvoyer au tribunal compétent. Dans ce cas l’affaire était considérée pendante devant ce dernier tribunal à partir de la date d’introduction de l’action devant le premier tribunal.
2.
De la prescription
Aux termes de l’article 110 de la loi sur les obligations et les contrats, les délits sont prescrits au bout d’un délai de cinq ans à compter de la commission du délit.
L’article 116, alinéa 3 (b) prévoit que la prescription est interrompue par l’introduction d’une action en justice à condition qu’elle soit accueillie par les tribunaux compétents. En vertu de l’article 117, alinéa 1 un nouveau délai de prescription commence à courir à partir de l’acte interruptif.
Selon l’article 115, alinéa 1 (g) la prescription est suspendue tout au long de la procédure judiciaire sur l’examen de l’action civile.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante allègue que le refus des juridictions, aussi bien pénales que civiles, d’examiner son action civile constitue une atteinte à son droit d’accès à un tribunal pour faire examiner son action en réparation pour le préjudice qu’elle a subi, elle
‑
même, par le décès de sa fille.
QUESTION AUX PARTIEs
Le droit d’accès à un tribunal, tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, a-t-il été respecté en l’espèce, compte tenu du fait que les juridictions pénales n’ont pas examiné l’action civile de la requérante portant sur le préjudice moral subi par elle-même en raison du décès de sa fille, sur le fond, et que les juridictions civiles ont conclu que la prescription de cette action était expirée avant leur saisine ?