SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 64289/01 prezentată de Evtim Tzenkov TIMOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 15 septembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen mes Vajić Bototarova Kovler Steiner, hagiyev, judecători și S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 noiembrie 1998, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVUL, dl Evtim Tzenkov Timov, este un resortisant bulgar, născut în 1929 și rezident în Sofia. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Printr-o decizie a angajatorului său din 14 august 1992, reclamantului i s-a aplicat un avertisment și o reținere de două luni de salariu ca sancțiune disciplinară, pentru nerespectarea obligațiilor sale profesionale; printr-o decizie din 28 septembrie 1992, acesta a făcut obiectul unei concedieri din cauză că nu a fost motivat de aceleași fapte, precum și printr-o absență nejustificată de cinci zile. La 9 octombrie 1992, reclamantul a contestat ambele decizii în fața Comisiei pentru litigiile de muncă. La 28 octombrie 1992, el a sesizat Tribunalul Districtual Sofia. Prin hotărârea din 12 iulie 1994, tribunalul de district a admis recursul îndreptat împotriva concedierii, l-a anulat pe acesta și a acordat despăgubiri reclamantului. În ceea ce privește acțiunea împotriva avertismentului și reținerea la plata salariului, instanța a considerat că nu a fost sesizată în mod valabil și a decis să pună capăt procedurii. În urma unei căi de atac exercitate de reclamant, procedura privind avertizarea și reținerea la salariu a fost reluată la 27 octombrie 1994. Prin hotărârea din 1 martie 1995, tribunalul de district l-a adus pe reclamant pe fond. La cererea reclamantului, la 3 octombrie 1995, tribunalul orașului Sofia a anulat hotărârea din cauza lipsei motivării și a retrimis cauza Tribunalului de District. Printr-o nouă hotărâre din 19 noiembrie 1997, Tribunalul de District a respins cererile reclamantului; acesta din urmă nu a fost informat cu privire la hotărâre decât la 22 aprilie 1998 și a făcut apel în termenul legal. printr-o hotărâre din 21 iunie 1999, Tribunalul orașului Sofia a anulat prima hotărâre și, hotărând în fond, a acceptat pretențiile reclamantului. Acesta din urmă a primit plata sumelor solicitate, echivalentă cu cele două luni de salariu neplătite, adică 3 203 de levs vechi, plus dobânda la rata legală. Nerespectând sumele atribuite, semnificativ depreciate din cauza inflației mari apărute între timp, la 24 august 1999, reclamantul a înaintat Tribunalului orașului Sofia un recurs adresat Curții Supreme de Casație. Acțiunea sa a fost returnată de către instanță pe motiv că nu conținea nici un motiv de casare, iar reclamantului i s-a acordat un termen de șapte zile pentru a-l reglementa. Prin ordonanța din 30 octombrie 1999, tribunalul din orașul Sofia a constatat că acesta nu și-a reglementat recursul în termenul stabilit și l-a declarat inadmisibil. Prin decizia din 7 iulie 2000, Curtea Supremă de Casație a considerat că acțiunea reclamantului la 24 august 1999 nu conținea nici un mijloc de casare. În ceea ce privește suma atribuită, dezacordul cu privire la suma atribuită nu putea constitui un astfel de motiv, dat fiind că instanța a acceptat toate cererile sale. În același timp, angajatorul reclamantului a interjectat recursul la hotărârea din 12 iulie 1994 privind concedierea. Prin decizia din 12 februarie 1996, Tribunalul Regional Sofia a infirmat judecata și l-a desconsiderat pe reclamant de pretențiile sale. Acțiunea în revizie (casare) a reclamantului a fost respinsă de Curtea Supremă la 7 noiembrie 1996. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurilor, de respingerea acțiunii sale împotriva concedierii și de caracterul insuficient al sumei atribuite pentru salarii neplătite, devenit derizoriu din cauza inflației mari și denunță, de asemenea, lipsa de examinare a fondului acțiunii sale în caz de casare la 24 august 1999. Reclamantul se plânge cu privire la durata procedurii civile desfășurate în speță. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, formulat după cum urmează în părțile sale relevante Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În măsura în care plângerea reclamantului privește partea procedurii care a avut ca obiect concedierea sa, Curtea arată că această parte a procedurii a încetat prin decizia Curții Supreme din 7 noiembrie 1996, cu mai mult de șase luni înainte de depunerea prezentei cereri. Prin urmare, acest aspect este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. În măsura în care cauza recurentului se referă la procedura privind reținerea salariului său, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestuia în stadiul actual al dosarului și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că cele două proceduri nu sunt suficiente, în special de caracterul insuficient al sumelor care i-au fost alocate, precum și de faptul că nu a răspuns la recurs. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu arată nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În consecință, obiecțiile astfel formulate sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea spătarului reclamantului întemeiat pe durata procedurii care are ca obiect neplata salariilor sale Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
64289/01
présentée par Evtim Tzenkov TIMOV
contre la Bulgarie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 15 septembre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
P.
Lorenzen
,
M
mes
N.
Vajić
,
S.
Botoucharova
,
M.
A.
Kovler
,
M
me
E.
Steiner,
M.
K.
Hajiyev,
juges
,
et de M. S.
Quesada,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 novembre 1998,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Evtim Tzenkov Timov, est un ressortissant bulgare, né en 1929 et résidant à Sofia.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Par une décision de son employeur en date du 14 août 1992, le requérant se vit infliger un avertissement et une retenue de deux mois de salaire à titre de sanction disciplinaire, pour avoir méconnu ses obligations professionnelles. Par une décision du 28 septembre 1992, il fit l’objet d’un licenciement pour faute motivé par les mêmes faits, ainsi que par une absence non justifiée de cinq jours.
Le 9 octobre 1992, le requérant contesta les deux décisions devant la commission des litiges du travail. Le 28 octobre 1992, il saisit le tribunal de district de Sofia.
Par un jugement du 12 juillet 1994, le tribunal de district fit droit au recours dirigé contre le licenciement, annula celui-ci et alloua des dommages et intérêts au requérant. Concernant le recours contre l’avertissement et la retenue sur salaire, le tribunal considéra qu’il n’avait pas été valablement saisi et décida de mettre un terme à ce volet la procédure.
Suite à un recours exercé par le requérant, la procédure concernant l’avertissement et la retenue sur salaire fut reprise le 27 octobre 1994. Par un jugement du 1
er
mars 1995, le tribunal de district débouta le requérant sur le fond. Sur appel du requérant, le 3 octobre 1995, le tribunal de la ville de Sofia annula le jugement pour défaut de motivation et renvoya l’affaire au tribunal de district.
Par un nouveau jugement du 19 novembre 1997, le tribunal de district rejeta les demandes du requérant. Ce dernier ne fut informé du jugement que le 22 avril 1998 et interjeta appel dans le délai légal. Par un jugement du 21 juin 1999, le tribunal de la ville de Sofia annula le premier jugement et, statuant au fond, fit droit aux prétentions du requérant. Ce dernier se vit allouer le paiement des sommes réclamées, équivalant aux deux mois de salaire impayé, soit 3
203 anciens levs, augmentés des intérêts au taux légal.
Mécontent des montants attribués, considérablement dépréciés en raison de la forte inflation survenue dans l’intervalle, le 24 août 1999, le requérant déposa au tribunal de la ville de Sofia un recours adressé à la Cour suprême de cassation.
Son recours lui fut retourné par le tribunal au motif qu’il ne contenait aucun moyen de cassation et le requérant se vit accorder un délai de sept jours afin de le régulariser. Par une ordonnance en date du 30 octobre 1999, le tribunal de la ville de Sofia constata que l’intéressé n’avait pas régularisé son recours dans le délai indiqué et déclara celui-ci irrecevable. Le requérant contesta la décision d’irrecevabilité en appel, puis en cassation, sans succès. Par une décision du 7 juillet 2000 la Cour suprême de cassation considéra que le recours du requérant en date du 24 août 1999 ne contenait aucun moyen de cassation. Le désaccord de l’intéressé quant à la somme attribuée ne pouvait constituer un tel moyen étant donné que le tribunal avait fait droit à la totalité de ses demandes.
Parallèlement, l’employeur du requérant avait interjeté appel du jugement du 12 juillet 1994 concernant le licenciement. Par une décision du 12 février 1996, le tribunal régional de Sofia infirma le jugement et débouta le requérant de ses prétentions. Le recours en révision (cassation) du requérant fut rejeté par la Cour suprême le 7 novembre 1996.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée des procédures, du rejet de son recours contre le licenciement et du caractère insuffisant de la somme attribuée au titre de salaires impayés, devenue dérisoire en raison d’une forte inflation. Il dénonce également le défaut d’examen au fond de son recours en cassation en date du 24 août 1999.
1.
Le requérant se plaint de la durée de la procédure civile menée en l’espèce. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, libellé comme suit en ses parties pertinentes
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Pour autant que le grief du requérant porte sur le volet de la procédure ayant pour objet son licenciement, la Cour relève que cette partie de la procédure a pris fin par la décision de la Cour suprême du 7 novembre 1996, soit plus de six mois avant l’introduction de la présente requête. Il s’ensuit que cet aspect du grief est tardif et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Dans la mesure où le grief du requérant porte sur la procédure concernant la retenue de son salaire, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief en l’état actuel du dossier et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Le requérant se plaint en outre de l’issue des deux procédures et notamment du caractère insuffisant des sommes qui lui ont été allouées, ainsi que du défaut d’examen de son recours en cassation.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que les griefs ainsi formulés sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure ayant pour objet le défaut de paiement de ses salaires
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago
Quesada
Christos
Rozakis
Greffier adjoint
Président