CtEDO 22.01.2008 Auto

DIMITROVA c. BULGARIE

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
22.01.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DIMITROVA c. BULGARIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 2415/03 prezentate de Natalia Petrova DIMITROVA împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 22 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botomarova, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Rait Maruste, Mark Villiger, judecătorii, și de Claudia Westerdiek graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 ianuarie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, doamna Natalia Petrova Dimitrova, este un resortisant bulgar, născut în 1950 și rezident în Sofia. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura judiciară care urmează primei concedieri a recurentei Recurenta este juristă de formare. În 1992 a fost angajată de societatea K., capitalul social al cărui stat era deținut de statul în care a preluat funcția de jurisconsult. După spusele sale, numeroase conflicte personale și profesionale au fost puse în fața superiorilor săi superiori, care au expus-o de câteva ori și au fost atribuite sarcini absurde. Ea a fost supusă unei presiuni constante, iar relațiile interpersonale la locul ei de muncă au devenit din ce în ce mai importante. August 1997, directorul executiv al societății K. concediază reclamanta pentru nerespectarea disciplinei de muncă. La 20 august 1997, aceasta a intentat o acțiune în anulare a concedierii sale și de reintegrare la postul său. De asemenea, a solicitat o compensație de 2 993 388 levs, egală cu de șase ori salariul lunar brut. Prima audiere la Tribunalul Districtual Sofia a avut loc la 13 noiembrie 1997. Între 23 ianuarie 1998 și 20 noiembrie 1998, tribunalul a ținut șase audieri în cursul cărora părțile au prezentat dovezi scrise și doi martori au fost interogați printr-o hotărâre din 15 noiembrie 1998 În decembrie 1998, Tribunalul Districtual Sofia a anulat concedierea reclamantei și a ordonat reintegrarea acesteia în funcția de jurisconsult al societății K. Tribunalul i-a acordat o despăgubire de 2 963 820 de levs și-a respins pretențiile pentru surplus. Ambele părți au răspuns la apelul acestei hotărâri. Reprezentantul societății pârâte a solicitat instanței din orașul Sofia să recunoască ca probă dosarul unei alte cauze civile care a opus aceleași părți. printr-o ordonanță din 24 În februarie 1999, pronunțat cu ușile închise, instanța a respins cererea pârâtului de a declara că faptele pe care el încerca să le stabilească prin prezentarea acestor documente nu au fost contestate de către cealaltă parte. Prima audiere a fost stabilită pentru 27 mai 1999. Cu toate acestea, la tribunalul din 27 mai 1999. Mai 1999, tribunalul orașului Sofia a acceptat cererea societății pârâte și a amânat examinarea cauzei pentru a solicita prezentarea dosarului procedurii civile în cauză. În noiembrie 2000, tribunalul orașului Sofia a confirmat hotărârea primei instanțe. Părțile s-au ocupat de casare. Curtea Supremă de Casație a ținut o singură audiere la 29 iunie 2002 printr-o hotărâre din 29 iunie 2002. În iulie 2002, Curtea Supremă a infirmat parțial judecata instanței din partea inferioară a părții privind despăgubirea prin motivul că instanțele inferioare nu au determinat corect suma utilizată ca bază pentru calcularea sumei datorate. Hotărârea din 31 martie 2003, Tribunalul orașului Sofia a acordat recurentei un câștig de cauză și i-a acordat o despăgubire suplimentară de 29,58 de noi leve bulgare. Procedura judiciară care urmează celei de-a doua concedieri a recurentei între timp, în urma procedurii de contestare a primei sale concedieri, la 4 noiembrie 2002, recurenta a solicitat să își reia funcțiile și s-a întâlnit cu juristul principal al societății K. Ea arată că angajatorul său a trebuit să preia aceste funcții în luna următoare interviului. Ea a fost reintegrată în funcția sa la 2 decembrie 2002. În aceeași zi, ea a fost concediată de către angajatorul ei din cauza eliminării anumitor posturi de jurist consult în întreprinderea în cauză. În ianuarie 2003, a inițiat o procedură judiciară în anulare a acestei concedieri și a solicitat reintegrarea ei în funcția de jurist și a solicitat, de asemenea, despăgubiri din cauza concedierii și din cauza refuzului angajatorului său de a o lăsa să-și reia funcțiile în noiembrie 2002. În iulie 2004, Tribunalul Districtual Sofia a anulat cea de-a doua concediere a recurentei și a ordonat reintegrarea acesteia în funcia de jurisconsult. Tribunalul a respins cererile de despăgubire din cauza concedierii ca fiind nefondate. În ceea ce privește cererile de despăgubire ca urmare a refuzului angajatorului de a-și relua funcia în noiembrie 2002, instana a respins aciunea prin faptul că reclamanta nu era prezentată la locul său de muncă pentru a-și relua funcia, în ciuda eforturilor angajatorului său de a o contacta. La 30 noiembrie 2004, reclamanta a interjetat apelul. În octombrie 2006, tribunalul din orașul Sofia a infirmat parțial hotărârea instanței din statul membru inferior și i-a acordat reclamantei o compensație de 2540,14 levs pentru concedierea sa. Tribunalul a respins recursul în măsura în care se referă la cererile de despăgubire ca urmare a refuzului de a o lăsa să-și reia funcțiile. La 19 decembrie 2006, reclamanta s-a ocupat de casare. Conform celor mai recente informații furnizate de reclamantă, la data de 22 octombrie 2007, cauza era încă în curs de desfășurare în fața Curții Supreme de Casație. Nu a avut loc nici o audiere n mai devreme. Dreptul și practica internă pertinente Codul muncii Conform dispozițiilor art. 344 din Codul muncii (CT), angajatul concediat poate introduce acțiuni civile pentru a solicita anularea concedierii sale, reintegrarea la postul său și despăgubirea pentru perioada în care a rămas fără loc de muncă în urma concedierii. La art. 225 alin. (1) CT stabilește salariul lunar brut de șase ori mai mare decât salariul lunar brut al lalui. La art. 225 alin. (3) CT oferă posibilitatea de a obține despăgubiri în cazul în care angajatorul refuză să-l lase să-și reia funcția după anularea concedierii. Despăgubirea este egală cu salariul brut al angajatului pentru perioada în cauză. Codul de procedură civilă din 1952 și Noul Cod de procedură civilă, în conformitate cu art. 218a alineatul (2)a din Codul de procedură civilă din 1952, litigiile privind munca referitoare la anularea concedierii, reintegrarea la locul de muncă și despăgubirea pentru perioada fără loc de muncă sunt susceptibile de recurs la Curtea Supremă de Casație. iulie 2007, Adunarea Națională a adoptat Noul Cod de procedură civilă care a fost publicat în Jurnalul Oficial la 20 iulie 2007. Codul va intra în vigoare la 1 martie 2008. 2008 trebuie să fie retrimise la cursurile de recurs competente care sunt chemate să le examineze ca a treia instanță. Această ultimă dispoziție a intrat în vigoare la 24 iulie 2007. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamanta se plânge că a fost supusă unui tratament umilitor și degradant muncii sale între 1992 și 1997. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanta se plânge de lipsa unor căi de atac interne pentru a remedia încălcarea articolului 3. La marginea articolului 4 din Convenție, reclamanta se plânge de comportamentul superiorilor săi în perioada 1992-1997. În plus, invocând art. 6 1 din Convenție, aceasta se plânge de durata procedurilor civile care contestă legalitatea celor două concedieri ale sale. Invocând art. 6 1, recurenta se plânge și de faptul că angajatorul ei a refuzat să execute hotărârea Curții Supreme de Casație din 29 iulie 2002 și să o reintegreze în funcția sa de jurisconsult. Recurenta se plânge de durata procedurilor civile în cadrul cărora a contestat legalitatea celor două concedieri ale sale. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește toate celelalte obiecțiuni ale recurentei, întemeiate pe articolele 3, 4, 6 13 din Convenție, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu evidențiază nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în lacunună unanimă, amână examinarea obiecțiunilor întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenție referitoare la durata procedurilor civile de contestare a legalității celor două concedieri ale reclamantei Declare Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă