AFFAIRE PAPAGEORGIOU c. GRÈCE

AFFAIRE PAPAGEORGIOU c. GRÈCE (CtEDO, 2016)

În cauza Papageorgiou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Linos-Ander Sicilianos, Armen Harutyunyan, judecători, și al lui André Wampach, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 ianuarie 2016, se retrage la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 51923/12) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Aglaia Papageorgiou ( 2012 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 26 octombrie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAȚĂ Circumstanțele din speță reclamanta s-a născut în 1960 și este rezidentă în Atena. Ea este profesoară la școala primară. La 28 decembrie 2000, reclamanta a solicitat la divizia de contabilitate generală a statului recunoașterea anilor săi de muncă în învățământul privat. La 25 mai 2001, Tribunalul Administrativ a sesizat Tribunalul Administrativ de Primă Instanță (în primă instanță) în urma respingerii tacite a cererii sale. La 1 aprilie 2004, prin decizie înainte de a declara drept nr. 4081/2004, Tribunalul Administrativ s-a declarat incompetent și a trimis cauza în fața Curții de Conturi. Între timp, la 23 aprilie 2002, 42 divizia Contabilității Generale de Stat prin decizia sa nr. 127592 a respins cererea recurentei din 28 decembrie 2000. L. în fața Curții de Conturi a avut loc la 5 martie 2009 11. La 15 octombrie 2009, Curtea de Conturi, care se afla ca instanță judecătorească în litigiu, a anulat prin Hotărârea nr. 2804/2009, decizia de respingere tacită, precum și Decizia nr. 127592. 12. La 28 octombrie 2010, recurenta a adresat președintelui Curții de Conturi o cerere de examinare a cauzei sale cu prioritate. 14. La 4 aprilie 2012, formarea plenară a Curții de Conturi a avut loc la data la care a fost atacată hotărârea și a respins acțiunea din 25 mai 2001 (hotărârea nr. 0917/2012). Dreptul intern relevant Legea nr. 4239/2014 15. satisfacția echitabilă în ceea ce privește depășirea termenului rezonabil al procedurii în fața instanțelor penale, civile și a Curții de Conturi a intrat în vigoare la data de 20 În februarie 2014, legea menționată anterior introduce, printre altele, o nouă acțiune de despăgubire pentru acordarea unei satisfacții echitabile pentru prejudiciul moral cauzat de prelungirea nejustificată a unei proceduri în fața Curții de Conturi. Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie depusă în fața fiecărui grad de jurisdicție separat și trebuie prezentată în termen de șase luni de la publicarea deciziei definitive a instanței în fața căreia, potrivit reclamantului, durata procedurii a fost excesivă (...) în dreptul asupra violării de către instanță a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție 16. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea 17. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. Curtea constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 25 mai 2001 cu sesizarea Tribunalului Administrativ de Primă Instană de Primă Instană și s-a încheiat la 4 aprilie 2012, data la care Tribunalul 0917/2012 al formării plenare a Curii de Conturi a fost publicat și, prin urmare, a durat aproximativ 11 ani pentru trei instane. Durata rezonabilă a procedurii 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Mavredaki c. Grecia, 10696/10/10) (a se vedea, printre altele, Mavredaki c. Grecia, 10696/10/10) 24 octombrie 2013). 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Mavredaki, citată anterior). 21. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea nu face nicio referire sau argumentare care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Pe de altă parte, Curtea admite că recurenta este parțial responsabilă pentru întârzierea pe care a avut-o cauza în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță, în special pentru că a introdus acțiunea în fața instanței respective, care era incompetentă în speță. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că, deși durata generală a procedurii scade întârzierea de aproximativ trei ani în fața instanței administrative, aceasta rămâne excesivă. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE 23. Recurenta se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio jurisdicție în care li se poate adresa pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 24. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, să audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI 26). Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (a se vedea Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia, nr. 50973/08, § 34, 21 decembrie 2010 și Glykantzi c. Grecia, n 40150/09, § 54, 30 octombrie 2012 și referințele menționate). 27. Curtea constată că, la 20 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea 4239/2014 privind satisfacția echitabilă în ceea ce privește depășirea termenului rezonabil de aplicare a unei proceduri în fața instanțelor penale, civile și a Curții de Conturi. În temeiul legii menționate anterior, s-a stabilit o nouă acțiune care să permită părților interesate să se plângă de durata fiecărei instanțe în legătură cu o procedură în fața Curții de Conturi în termen de șase luni de la data publicării deciziei referitoare la aceasta (a se vedea punctul 15 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea constată că această lege nu a avut niciun efect. Prin urmare, aceasta nu prevede o astfel de acțiune pentru cauzele finalizate cu șase luni înainte de intrarea sa în vigoare. 28. În speță, Tribunalul nr. 0917/2012 al formării plenare a Curții de Conturi a fost publicat la 4 aprilie 2012, și anume cu mai mult de șase luni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 4239/2014. În consecință, recurenta nu a putut exercita acțiunea menționată. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza faptului că, la momentul faptei, lipsa în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis recurentei să obțină pedeapsa dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. CU PRIVIRE LA APLICAREA LEGĂTURII (ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIA 29.) În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de la o astfel de încălcare, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 30. Recurenta solicită 7 500 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit și solicită, de asemenea, 1 200 EUR (EUR) sau, alternativ, 800 EUR (EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în fața Curții și prezintă acordul încheiat cu aceasta cu privire la onorariile sale. 31. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 4 500 EUR pentru prejudiciul moral. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 presupune că se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. Având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde recurentei suma de 350 EUR în acest sens. 34. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, următoarele sume: 500 EUR (patru mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 350 EUR (trei sute cincizeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 18 februarie 2016, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. André Wampach Ledi Bianku Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

PAPAGEORGIOU c. GRÈCE

(

Requête n

o

51923/12)

ARRÊT

STRASBOURG

18 février 2016

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Papageorgiou c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de

:

Ledi Bianku, président,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Armen Harutyunyan, juges,

et de André Wampach, greffier adjoint de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 janvier 2016,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

51923/12) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet État, M

me

Aglaia Papageorgiou («

la requérante

»), a saisi la Cour le 23

juillet

2012 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante a été représentée par M

e

A. Papakonstantinou, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. F. Georgakopoulos, à l’époque Président du Conseil juridique de l’État.

3.

Le 26 octobre 2012, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

A.

Les circonstances de l’espèce

4.

La requérante est née en 1960 et réside à Athènes.

5.

Elle est institutrice à l’école primaire.

6.

Le 28 décembre 2000, la requérante demanda auprès de la

42

e

division de la Comptabilité Générale de l’État la reconnaissance de ses années d’ancienneté dans l’enseignement privé.

7.

Le 25 mai 2001, elle saisit, à la suite du rejet tacite de sa demande, le tribunal administratif de première instance d’Athènes.

8.

Le 1

er

avril 2004, par décision avant dire droit n

o

4081/2004, le tribunal administratif se déclara incompétent et renvoya l’affaire devant la Cour des comptes.

9.

Entretemps, le 23 avril 2002, la 42

e

division de la Comptabilité Générale de l’État par sa décision n

o

127592 rejeta la demande de la requérante datée du 28 décembre 2000.

10.

L’audience devant la Cour des comptes eut lieu le 5 mars 2009.

11.

Le 15 octobre 2009, la Cour des comptes, siégeant comme juridiction d’appel, annula par son arrêt n

o

2804/2009, la décision de rejet tacite, ainsi que la décision n

o

127592.

12.

Le 11 juin 2010, l’État se pourvut en cassation.

13.

Le 28 octobre 2010, la requérante déposa auprès du président de la Cour des comptes une demande afin que son affaire soit examinée en priorité.

14.

Le 4 avril 2012, la formation plénière de la Cour des comptes cassa l’arrêt attaqué et rejeta le recours du 25 mai 2001 (arrêt n

o

0917/2012).

B.

Le droit interne pertinent

La loi n

o

4239/2014

15.

La loi n

o

4239/2014, intitulée «

satisfaction équitable au titre du dépassement du délai raisonnable de la procédure devant les juridictions pénales, civiles et la Cour des comptes

», est entrée en vigueur le 20

février 2014. La loi précitée introduit, entre autres, un nouveau recours indemnitaire visant à l’octroi d’une satisfaction équitable pour le préjudice moral causé par la prolongation injustifiée d’une procédure devant la Cour des comptes. L’article 3 § 1 dispose

:

«

Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le requérant, excessive (...)

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

16.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

A.

Sur la recevabilité

17.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui

‑

ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Période à prendre en considération

18.

La période à considérer a débuté le 25 mai 2001 avec la saisine du tribunal administratif de première instance d’Athènes et a pris fin le 4

avril 2012, date à laquelle l’arrêt n

o

0917/2012 de la formation plénière de la Cour des comptes a été publié. Elle a donc duré onze ans environ pour trois instances.

2.

Durée raisonnable de la procédure

19.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Mavredaki c. Grèce,

n

o

10966/10

,

24 octobre 2013).

20.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 §

1 de la Convention (voir

Mavredaki,

précité).

21.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour ne relève aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Par ailleurs, la Cour admet que la requérante est en partie responsable du retard que connut l’affaire devant le tribunal administratif de première instance d’Athènes, notamment parce qu’elle a introduit l’action devant ladite juridiction, qui était incompétente en l’espèce. Cela étant, il n’en demeure pas moins, que même si l’on déduit de la durée globale de la procédure le retard de trois ans environ devant le tribunal administratif, celle-ci demeure excessive. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable ».

22.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

23.

La requérante se plaint également du fait qu’en Grèce il n’existe aucune juridiction à laquelle l’on puisse s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Elle invoque l’article 13 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

A.

Sur la recevabilité

24.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

25.

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 156, CEDH

2000

‑

XI).

26.

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (voir

Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce

, n

o

50973/08, §

34, 21 décembre 2010, et

Glykantzi c. Grèce

, n

o

40150/09, §

54, 30

octobre 2012 et les références qui s’y trouvent citées).

27.

La Cour note que le 20 février 2014 est entrée en vigueur la loi

n

o

4239/2014, portant sur la satisfaction équitable au titre du dépassement du délai raisonnable d’une procédure devant les juridictions pénales, civiles et la Cour des comptes. En vertu de la loi précitée, un nouveau recours a été établi permettant aux intéressés de se plaindre de la durée de chaque instance d’une procédure devant la Cour des comptes dans un délai de six mois à partir de la date de publication de la décision y relative (voir paragraphe 15 ci-dessus). Cependant, la Cour observe que cette loi n’a pas d’effet rétroactif. Par conséquent, elle ne prévoit pas un tel recours pour les affaires terminées six mois avant son entrée en vigueur.

28.

En l’espèce, l’arrêt n

o

0917/2012 de la formation plénière de la Cour des comptes a été publié le 4 avril 2012, à savoir plus de six mois avant l’entrée en vigueur de la loi n

o

4239/2014. Il s’ensuit que la requérante ne pouvait pas exercer ledit recours. Dès lors, la Cour estime qu’il y a violation de l’article 13 de la Convention en raison, à l’époque des faits, de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis à la requérante d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

29.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

30.

La requérante réclame 7

500 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu’elle aurait subis. Elle réclame également 1

200 euros (EUR) ou alternativement 800 euros (EUR) pour frais et dépens devant la Cour et soumet l’accord conclu avec son conseil, concernant ses honoraires.

31.

Le Gouvernement n’a pas pris position à cet égard.

32.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 4

500 EUR au titre du préjudice moral.

33.

S’agissant de la demande pour frais et dépens, la Cour note que selon sa jurisprudence constante, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article

41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (

Iatridis c.

Grèce

(satisfaction équitable) [GC], n

o

31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). Compte tenu des documents dont elle dispose et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable d’accorder à la requérante la somme de 350 EUR à ce titre.

34.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable ;

2.

Dit

qu’il y a eu violation des articles 6 § 1 et 13 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois, les sommes suivantes:

i)

4

500 EUR (quatre mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

ii)

350 EUR (trois cent cinquante euros), plus tout montant pouvant être dû par la requérante à titre d’impôt, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 février 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.

André Wampach

Ledi Bianku

Greffier adjoint

Président