AFFAIRE ALEXIOU c. GRÈCE

STRASBURG 7 aprilie 2016 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Alexiou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Aleš Pejchal, Armen Harutyunyan, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 martie 2016, hotărârea a fost adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 65811/13) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Napoleon Alexiou ( La 15 octombrie 2013, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de delegații agentului său, K. Georgiadis, care se ocupă de Consiliul juridic al statului și S. Lekkou, reprezentantul juridic al Consiliului juridic al statului. La 17 februarie 2014, cererea a fost comunicată guvernului. La 31 decembrie 2005, reclamantul a înaintat o cerere de reajustare a cuantumului pensiei sale. La 23 ianuarie 2006, Contabilitatea generală a statului a respins cererea sa. La 28 aprilie 2006, reclamantul sesizează Curtea de Conturi cu privire la o acțiune împotriva deciziei Contabilității generale a statului. La 16 mai 2008, Curtea de Conturi i-a acordat recurentului câștig de cauză (hotărârea nr. 1186/2008). La 24 iulie 2009, la 24 iulie 2009, la stat s-a ocupat de casarea în fața sesiunii plenare a Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 1186/2008. 10. La 6 martie 2013, formarea plenară a Curții de Conturi a respins recursul (hotărârea nr. 1083/2013). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 15 mai 2013. Dreptul intern relevant 11. Legea nr. 4239/2014, intitulată "satisfacerea echitabilă în ceea ce privește depășirea termenului rezonabil al procedurii în fața instanțelor penale, civile și a Curții de Conturi" a intrat în vigoare la data de 20 În februarie 2014, legea menționată anterior introduce, printre altele, o nouă acțiune de despăgubire pentru acordarea unei satisfacții echitabile pentru prejudiciul moral cauzat de prelungirea nejustificată a unei proceduri în fața Curții de Conturi. Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie depusă în fața fiecărui grad de jurisdicție separat și trebuie prezentată în termen de șase luni de la publicarea deciziei definitive a instanței în fața căreia, potrivit reclamantului, durata procedurii a fost excesivă (...) în dreptul asupra violării de către instanță a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție 12. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 aprilie 2006, împreună cu acțiunea introdusă de reclamant și se încheie la 6 martie 2013, data la care a fost publicată hotărârea nr. 1083/2013 a formării plenare a Curții de Conturi și, prin urmare, a durat mai mult de șase ani și zece luni pentru două instanțe. 14. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia , n 50973/08, 21 decembrie 2010 și Mavredaki c. Grecia , n 10696/10, 24 octombrie 2013).15 Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Mavredaki, citată anterior). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea nu observă niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezenta cauză, care sa încheiat cu șase luni înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 4239/2014. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței de termen rezonabil 17. Având în vedere ceea ce se face, este necesar să se declare această cauză admisibilă și să se încheie cu încălcarea articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale 19. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI). 20. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (a se vedea Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia, citată anterior și Glykantzi c. Grecia, n 40150/09, § 54, 30 octombrie 2012 și referințele pe care le-au găsit Õ). Curtea constată că, la 20 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 4239/2014 privind satisfacția echitabilă în ceea ce privește depășirea termenului rezonabil pentru o procedură în fața instanțelor penale, civile și a Curții de Conturi. În temeiul legii menționate anterior, s-a stabilit o nouă acțiune care să permită părților interesate să se plângă de durata fiecărei instanțe în legătură cu o procedură în fața Curții de Conturi în termen de șase luni de la data publicării deciziei referitoare la aceasta (a se vedea §11 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea constată că această lege nu a avut efect. Prin urmare, aceasta nu prevede o astfel de acțiune pentru cauze, ca în cazul de față, încheiate cu șase luni înainte de intrarea sa în vigoare. Prin urmare, reclamantul nu putea exercita acțiunea menționată. 22. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se declare această declarație admisibilă și să se încheie încălcarea art. 13 din Convenție din cauza faptului că, la momentul respectiv, absența în dreptul intern a unei acțiuni care ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 24. Reclamantul solicită 15 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit; acesta solicită încă 1 000 EUR (EUR) și 369 EUR (EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în fața instanțelor interne și, respectiv, a Curții; acesta prezintă o factură de 369 EUR (EUR 25). Guvernul contestă aceste pretenții și solicită Curții să respingă cererile menționate. El consideră că, în orice caz, o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă. 26. Curtea consideră că reclamantul a suferit un anumit defect moral. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 3 900 EUR în acest sens, precum și 200 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată 27. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 3 900 EUR (trei mii nouă sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, precum și 200 EUR (două sute de euro), pentru cheltuieli și cheltuieli, plus orice sumă care poate fi plătită de acesta cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 aprilie 2016, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. André Wampach Ledi Bianku Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

ALEXIOU c. GRÈCE

(

Requête n

o

65811/13)

ARRÊT

STRASBOURG

7 avril 2016

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Alexiou c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de

:

Ledi Bianku,

président,

Aleš Pejchal,

Armen Harutyunyan,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 mars 2016,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

65811/13) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet État, M.

Napoleon Alexiou («

le requérant

»), a saisi la Cour le 15 octobre 2013 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant a été représenté par M

e

N. Anagnostopoulos, avocat à Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») a été représenté par les délégués de son agent, M. K. Georgiadis, assesseur auprès du Conseil juridique de l’État et M

me

S. Lekkou, mandataire juridique du Conseil juridique de l’État.

3.

Le 17 février 2014, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

I.

Les circonstances de l’espèce

4.

Le requérant est né en 1936 et réside à Athènes.

5.

Le 31 décembre 2005, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

6.

Le 23 janvier 2006, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

7.

Le 28 avril 2006, le requérant saisit la Cour des comptes d’un recours contre la décision de la Comptabilité générale de l’État.

8.

Le 16 mai 2008, la Cour des comptes donna gain de cause au requérant (arrêt n

o

1186/2008).

9.

Le 24 juillet 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n

o

1186/2008.

10.

Le 6 mars 2013, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n

o

1083/2013). Cet arrêt fut notifié au requérant le 15

mai

2013.

II.

Le droit interne pertinent

11.

La loi n

o

4239/2014, intitulée «

satisfaction équitable au titre du dépassement du délai raisonnable de la procédure devant les juridictions pénales, civiles et la Cour des comptes

», est entrée en vigueur le 20

février 2014. La loi précitée introduit, entre autres, un nouveau recours indemnitaire visant à l’octroi d’une satisfaction équitable pour le préjudice moral causé par la prolongation injustifiée d’une procédure devant la Cour des comptes. L’article 3 § 1 dispose

:

«

Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le requérant, excessive (...)

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

12.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

13.

La période à considérer a débuté le 28 avril 2006, avec le recours introduit par le requérant et s’est terminée le 6 mars 2013, date à laquelle l’arrêt n

o

1083/2013 de la formation plénière de la Cour des comptes a été publié. Elle a donc duré plus de six ans et dix mois pour deux instances de juridiction.

14.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce

, n

o

50973/08, 21 décembre 2010 et

Mavredaki c. Grèce

, n

o

10966/10, 24 octobre 2013).

15.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Mavredaki,

précité).

16.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour ne relève aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans la présente affaire, qui s’est terminée six mois avant l’entrée en vigueur de la loi n

o

4239/2014. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

17.

Au vu de ce qui procède, il convient de déclarer ledit grief recevable et de conclure à la violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

18.

Le requérant se plaint également du fait qu’en Grèce il n’existe aucun recours effectif pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles

».

19.

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 156, CEDH

2000

‑

XI).

20.

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (voir

Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce

, précité et

Glykantzi c. Grèce

, n

o

40150/09, § 54, 30 octobre 2012 et les références qui s’y trouvent citées).

21.

La Cour note que le 20 février 2014 est entrée en vigueur la loi n

o

4239/2014, portant sur la satisfaction équitable au titre du dépassement du délai raisonnable d’une procédure devant les juridictions pénales, civiles et la Cour des comptes. En vertu de la loi précitée, un nouveau recours a été établi permettant aux intéressés de se plaindre de la durée de chaque instance d’une procédure devant la Cour des comptes dans un délai de six mois à partir de la date de publication de la décision y relative (voir paragraphe 11 ci-dessus). Cependant, la Cour observe que cette loi n’a pas d’effet rétroactif. Par conséquent, elle ne prévoit pas un tel recours pour les affaires, comme en l’espèce, terminées six mois avant son entrée en vigueur. Partant, le requérant ne pouvait pas exercer ledit recours.

22.

Au vu de ce qui précède, il convient de déclarer ledit grief recevable et de conclure à la violation de l’article 13 de la Convention en raison, à l’époque des faits, de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

23.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

24.

Le requérant réclame 15

000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi. Il demande encore 1

000 euros (EUR) et 369 euros (EUR) pour frais et dépens devant les juridictions internes et la Cour respectivement. Il produit une facture de 369 euros (EUR).

25.

Le Gouvernement conteste ces prétentions et invite la Cour à rejeter lesdites demandes. Il estime, qu’en tout état de cause, un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable.

26.

La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 3

900 EUR à ce titre, ainsi que 200 EUR pour frais et dépens.

27.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, la somme de 3

900 EUR (trois mille neuf cents euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû par le requérant à titre d’impôt, ainsi que 200 EUR (deux cents euros), pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être par lui à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 avril 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.

André Wampach

Ledi Bianku

Greffier adjoint

Président