- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 1 martie 2016
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Haută și alții împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamanții, dna Elena Haută, dna Veronica Dima și dna Aurelia Florea, sunt toți cetățenii români, născuți în 1930, 1924 și, respectiv, 1935 și trăiesc în Huși, Șișcani și, respectiv, Vuțcani. Reclamanții au fost inițial reprezentați în fața Curții de către dl J. Crudu, avocat practicant în Vaslui. Primul și al treilea reclamant sunt în prezent reprezentați de dna Diana-Elena Dragomir, avocat care practică la București. Guvernul României (“Guvernul”) sunt reprezentați de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 martie 1999, mama reclamanților, Z.D., a depus la autoritățile administrative o cerere în temeiul Legii nr. 9/1998, care urmărește să fie compensată pentru o parcelă de teren, o casă și o curte pe care ea și soțul său, decedat acum, deținută împreună înainte de 1940 în districtul Bazarghean, Durostor.
În declarația sa adăugată, prezentată la 19 iulie 1999, la un notar public Z.D. la 27 ianuarie 2000, Comisia județului Vaslui pentru legea de punere în aplicare 9/1998 a permis cererea și a acordat reclamantului 529 milioane lei (ROL) (aproximativ 29.000 euro (EUR) în acel moment). La 7 iunie 2002, această decizie a fost anulată de către Comisia Centrală, autoritatea națională însărcinată cu punerea în aplicare a Legii nr. 9/1998, care a susținut că calcularea sumei totale trebuia să fie făcută din nou, având în vedere că parcela contestată de teren se afla într-adevăr la periferia și nu în zona centrală, în timp ce casa contestată a fost construită cu adobe și nu cu cărămizi. Decizia prevedea că: „În vederea vârstei avansate ale persoanei îndreptate [pentru compensare], decizia trebuie reformulată cu urgență, iar cei trei copii ai tatălui decedat, G.D., ar trebui incluse în ea.” 7. Z.D.
A contestat această decizie, susținând că calculul efectuat de Comisia județului a fost corect; totuși, în hotărârea din 13 ianuarie 2003, Tribunalul Vaslui a susținut decizia dată de Comisia Centrală. În aceeași zi, Z.D. a murit. Reclamanții, moștenitorii Z.D., au depus mai multe cereri la diferite autoritățile de stat (inclusiv președintele, Ombudsmanul și Prefectul Vaslui), cerând o decizie care să fie luată în cazul lor. 10. Un raport de experți emis la 19 octombrie 2005 la cererea Comisiei de județ Vaslui a propus ca o sumă de 23.891.62 RON să fie furnizată pentru terenul încurcat. Raportul menționează că, în conformitate cu un certificat emis de Oficiul primar Huși, Z.D. nu a solicitat sau primit compensații în conformitate cu legislația românească privind restituirea terenurilor.
Un raport similar de experți emis la 15 octombrie 2005 a evaluat casa și terenul aprovizionat la 145.533.01 RON. 11. În consecință, la 1 noiembrie 2005, Comisia județului Vaslui a emis o altă decizie cu privire la numele Z.D., acordând-i compensarea în valoare de 169.424 lei român (RON) (aproximativ 47.000 EUR la momentul respectiv). 12. La 14 iulie 2006, autoritatea națională pentru restituire a proprietăților (denumită în continuare „autoritatea națională”), autoritatea care a înlocuit și a preluat responsabilitățile Comisiei Centrale, a răspuns la una dintre scrisorile reclamanților.
Autoritatea Națională i-a informat că dosarul lor era în așteptare înainte de aceasta și că, în general, fiecare dosar a fost evaluat pe baza unor documente, cum ar fi certificatele de statut civil, alți certificate care atestă dacă au fost deja acordate compensații, rapoarte de experți, etc. 13. La 15 noiembrie 2006, șeful șefului de Chancellerie al Primului Ministru a emis un ordin care a invalidat decizia din 1 noiembrie 2004, având în vedere că reclamantul trebuie să prezinte documente suplimentare privind statutul civil al moștenitorilor G.D. și să ateste dacă oricare altă compensație a fost primită de oricare dintre moștenitori, în conformitate cu legislația română privind restituirea terenurilor.
Chancellery a trimis dosarul înapoi la prefectul județului Vaslui pentru o examinare suplimentară, în timp ce susține că: „ar trebui acordată compensației reclamantului pentru 10 ha de teren, casă și curte de 4000 mp; pentru restul curtei [reclamantul] ar trebui acordată terenuri agricole echivalente”. 14. La 15 ianuarie 2007, Prefectul Vaslui a adresat o scrisoare Z.D., informand-o că trebuie să prezinte documentele menționate în decizia din 15 noiembrie 2006. 15. Nu a fost încă luată altă decizie cu privire la cererile depuse de Z.D. în temeiul Legii nr. 9/1998. 16. 9/1998 a intrat în vigoare la 14 martie 1998 și a fost modificat în 2004 și 2007; a instituit un mecanism compensatoriu pentru cetățenii români a căror proprietăți imobile au fost confiscate fără compensații în mod corespunzător în temeiul Tratatului Craiova, semnat de România și Bulgaria la 7 septembrie 1940 (a se vedea punctul 35 de mai jos).
17. Mecanismul se referă, în esență, la compensarea pecuniară sau la dreptul la acțiuni în societățile de conducere a statului. Termenul-limită pentru depunerea acestor cereri a fost stabilit la art. 4 § 1 la opt luni de la intrarea în vigoare a legii. Acest termen a fost prelungit ulterior prin Legea nr. 97/2005, pentru o perioadă de încă douăsprezece luni începând cu intrarea în vigoare a legii la 21 aprilie 2005 și apoi prin Legea nr. 348/2006, pentru o perioadă de încă opt luni, începând cu intrarea în vigoare a legii la 28 iulie 2006. 18. Organismele responsabile de punerea în aplicare a acestei legi au fost comisioanele județului înființate în fiecare județ (inclusiv București) sub autoritatea Prefectului și Comisia Centrală pentru Legea de punere în aplicare nr. 9/1998.
19. În conformitate cu art. 7 § 1, Comisia județului a avut responsabilitatea de a evalua și de a aborda cererile de compensare în termen de șase luni de la data înregistrării. Deciziile comisioanelor județului au fost comunicate reclamanților și Comisiei Centrale și acestea ar putea fi contestate de reclamanții înaintea Comisiei Centrale în termen de 15 zile. Apoi, cele din urmă au trebuit să ratifice sau să respingă astfel de decizii în termen de șasezeci de zile. La rândul lor, deciziile adoptate de Comisia Centrală ar putea fi contestate în fața instanțelor interne. 20. De la 18 octombrie 2004, când a intrat în vigoare Decizia Guvernului nr. 1643/2004, Comisia Centrală a fost preluată de Departamentul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, care funcționează în cadrul Chancelariei Primului Ministru.
Departamentul a transmis deciziile de ratificare adoptate de comisiile județului pentru aprobarea șefului de Chancelarie al Primului Ministru. Departamentul a fost în continuare îndreptat pentru a face o propunere de ajustare a compensației la momentul deciziei de ratificare, în conformitate cu Legea nr. 9/1998. 21. Aceste responsabilități au fost preluate de Autoritatea Națională cu efect de la intrarea în vigoare a Deciziei Guvernamentale nr. 361/2005, și anume la 29 aprilie 2005; acest act a fost modificat prin Decizia Guvernamentală nr. 240/2006 la 27 februarie 2006. 23. Adoptată la 14 martie 2014, EGO nr. 10/2014 suspendat pentru o perioadă de șase luni eliberarea de către autoritățile competente a oricărei decizii privind reclamațiile depuse în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.
Ordonanța suspendată în continuare pentru aceeași perioadă, plata voluntară a compensației deja acordată în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006. 24. 164/2014 privind măsurile de accelerare și finalizare a procesului de soluționare a cererilor de compensare depuse în temeiul Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 au intrat în vigoare la 18 decembrie 2014 25. art. 2 prevede că singura măsură compensatorie posibilă a fost compensarea pecuniară. 26. art. 3 definește aplicabilitatea legii tuturor creanțelor depuse în timp util în cadrul comisiilor județului și în ceea ce privește care nu a fost eliberată nicio decizie, sau în ceea ce privește care a fost eliberată o decizie de acordare a compensației, dar nu a fost efectuată nicio plată, precum și în ceea ce privește creanțele depuse în temeiul Legii nr. 9/1998 sau Legii nr. 290/2003 care sunt în prezent în așteptare în fața instanțelor interne.
27. Legea autorizează transferul tuturor competențelor Comisiei Centrale către Autoritatea Națională, care ratifică astfel sau în alt mod orice decizie luată de Comisia County cu privire la cererile depuse în temeiul Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003. Autoritatea Națională are dreptul să solicite informații și documente suplimentare, de la instituțiile publice, precum și de la reclamanții, atunci când aceste documente lipsesc sau nu sunt corupte. 28. Deciziile luate de Autoritatea Națională sunt supuse unui recurs în fața instanțelor administrative. 29. art. 10 din lege stabilește termenele în care ar trebui efectuate toate plățile, prevăzând, de asemenea, modul în care compensația ar trebui ajustată pentru inflație, pe baza indicelui prețurilor la consum, de la momentul în care decizia a fost eliberată până la intrarea în vigoare a legii.
30. art. 12 stabilește un termen de 120 de zile în care reclamanții trebuie să-și completeze dosarele cu alte documente, în urma unei cereri scrise în acest sens trimise de autoritate. Acest termen poate fi prelungit o dată, pentru șase zile în plus, la cererea reclamantului, dacă dovezile arată că a luat măsurile necesare pentru obținerea informațiilor necesare.
31. art. 13 prevede că Comisia județului este obligată să emită o decizie cu privire la cererile reclamanților în termen de: „a) nouă luni, în cazul în care există mai puțin de 500 de dosare în așteptare înaintea lor; b) opt luni, dacă dosarele în așteptare înaintea lor sunt în intervalul 501-1000; c) treizeci și șase luni dacă au mai mult de 1000 de dosare în așteptare înaintea lor.” Acest termen a început să meargă la 1 ianuarie 2015. 32. art. 14 prevede că deciziile emise de comisiile județului înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și deja înregistrate la Agenția Națională ar trebui să fie ratificate sau altfel în termen de opt luni de la intrarea în vigoare a legii. Deciziile emise după intrarea în vigoare a legii ar trebui să fie ratificate sau altfel de către Autoritatea Națională în termen de opt luni de la înregistrarea lor la autoritatea respectivă.
Numărul de înregistrare și numărul de dosare pe care îl așteaptă Autoritatea Națională sunt publicate pe pagina web a acesteia. 33. art. 15 oferă reclamanților posibilitatea de a se aplica instanțelor în cazul în care termenele menționate mai sus nu sunt respectate. 34. art. 17 din lege prevede mai multe măsuri menite să crească eficiența procedurilor de compensare, prevăzând, printre altele, o creștere temporară a numărului de posturi disponibile la Autoritatea Națională. 35. Tratatul Craiova a fost semnat la 7 septembrie 1940 de România și Bulgaria. În conformitate cu termenii acestui tratat, părțile semnatare au fost de acord cu linia de frontieră care urma să fie stabilită între cele două țări, cu o referire deosebită la teritoriul dintre Marea Neagră și Râul Dunării (Cadrilater).
Secțiunea III din tratat prevede o reinstalare obligatorie a cetățenilor români de etnie bulgară care trăiesc în districtele Tulcea și Constanța în Bulgaria, precum și relocarea românilor etnici care locuiesc în districtele Durostor și Caliacra în România. Secțiunea V din anexa C a tratat prevedea că statul român este responsabil pentru compensarea cetățenilor români care, după relocarea obligatorie, au trebuit să își abandoneze bunurile din zonele rurale care au fost transferate în Bulgaria.
1. The applicants, Ms Elena Haută, Ms Veronica Dima and Ms Aurelia Florea, are all Romanian nationals, born in 1930, 1924 and 1935 respectively and live in Huși, Șișcani and Vuțcani, respectively. The applicants were initially represented before the Court by Mr J. Crudu, a lawyer practising in Vaslui. The first and the third applicants are currently represented by Ms Diana-Elena Dragomir, a lawyer practising in Bucharest.
The Romanian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Ms C. Brumar, of the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 11 March 1999 the applicants’ mother, Z.D., lodged with the administrative authorities a request under Law no. 9/1998, seeking to be compensated for a plot of land, a house and a yard she and her husband G.D., now deceased, had owned together before 1940 in Bazarghean, Durostor District. In her appended statement, given before a public notary on 19 July 1999, Z.D. confirmed that she had never received any compensation for the respective property.
On 27 January 2000 the Vaslui County Commission for Implementing Law 9/1998 allowed the request and granted the claimant 529 million lei (ROL) (approximately 29,000 euros (EUR) at the time) in compensation.
On 7 June 2002 this decision was overturned by the Central Commission, the national authority in charge of the implementation of Law no. 9/1998, which held that the calculation of the total amount needed to be done again, given that the disputed plot of land was actually located on the outskirts and not in the central area, while the disputed house had been built with adobe and not with bricks. The decision stipulated that: “In view of the advanced age of the person entitled [to compensation] the decision must urgently be redrafted and the three children of the deceased father, G.D., should be included therein.”
Z.D. contested this decision, claiming that the calculation made by the County Commission was correct; however, in the judgment of 13 January 2003, the Vaslui Court of First Instance upheld the decision given by the Central Commission. Z.D. appealed. Her appeal was dismissed as out of time by the Iași Court of Appeal on 31 March 2003. A further appeal lodged with the same court was dismissed as inadmissible on 20 October 2003.
On the same day Z.D. died.
The applicants, Z.D.’s heirs, have lodged several requests with various state authorities (including the President, the Ombudsman, and the Prefect of Vaslui), asking for a decision to be taken in their case.
An expert report issued on 19 October 2005 at the request of the Vaslui County Commission proposed that an amount of 23,891.62 RON be given for the impugned land. The report mentioned that according to a certificate issued by the Huși Mayor Office, Z.D. had never requested or received compensation in accordance with the Romanian legislation on land restitution. A similar expert report issued on 15 October 2005 evaluated the impugned house and appurtenant land to 145,533.01 RON.
Consequently, on 1 November 2005 the Vaslui County Commission issued another decision on Z.D.’s name, granting her compensation in the amount of 169,424 Romanian lei (RON) (approximately EUR 47,000 at the time).
On 14 July 2006 the National Authority for Property Restitution (hereinafter “the National Authority”), the authority which had replaced and taken over the responsibilities of the Central Commission, replied to one of the applicants’ letters. The National Authority informed them that their file was pending before it, and that generally every file was assessed on the basis of on documents such as civil status certificates, other certificates attesting whether any compensation had already been granted, expert reports, and so on.
On 15 November 2006 the Prime Minister’s Head of Chancellery issued an order which invalidated the decision of 1 November 2004, given that the claimant needed to submit further documents concerning the civil status of G.D.’s heirs and attesting to whether any other compensation had been received by any of the heirs, in accordance with the Romanian legislation on land restitution. The Chancellery sent the file back to the Prefect of Vaslui County for further examination, while holding that: “compensation should be granted to the claimant for 10 ha of land, house and yard of 4000 sq. m.; for the rest of the yard [the claimant] should be granted equivalent agricultural land”.
On 15 January 2007 the Prefect of Vaslui addressed a letter to Z.D., informing her that she needed to submit the documents referred to in the decision of 15 November 2006.
No other decision has yet been taken on the claims lodged by Z.D. under Law no. 9/1998.
Law no. 9/1998 came into force on 14 March 1998 and was amended in 2004 and 2007; it established a compensatory mechanism for Romanian citizens whose immovable properties were confiscated without due compensation under the Treaty of Craiova, signed by Romania and Bulgaria on 7 September 1940 (see paragraph 35 below).
The mechanism referred essentially to pecuniary compensation or to the right to shares in State-run companies. The deadline for filing such claims was set in Article 4 § 1 at eighteen months from the entry into force of the law. This deadline was subsequently extended by Law no. 97/2005, for a period of twelve more months starting with the entry into force of the law on 21 April 2005 and then by Law no. 348/2006, for a period of eighteen more months, starting from the entry into force of the law on 28 July 2006.
The bodies in charge of implementing the said Law were the County Commissions established within each county (including Bucharest) under the authority of the Prefect, and the Central Commission for Implementing Law no. 9/1998.
Under Article 7 § 1, the County Commissions had responsibility for assessing and dealing with requests for compensation within a maximum of six months following the date of registration. The decisions of the County Commissions were communicated to the claimants and the Central Commission, and they could be challenged by the claimants before the Central Commission within fifteen days. The latter then had to ratify or reject such decisions within sixty days. In their turn, the decisions adopted by the Central Commission could be challenged before the domestic courts.
From 18 October 2004, when Government Decision no. 1643/2004 came into force, the responsibilities of the Central Commission were taken over by the Department for the Application of Law no. 9/1998, functioning within the Prime Minister’s Chancellery. The Department forwarded the ratification decisions adopted by the County Commissions for the approval of the Prime Minister’s Head of Chancellery. The Department was further entitled to make a proposal for adjustment of the compensation at the time of the ratification decision, in accordance with Law no. 9/1998.
These responsibilities were taken over by the National Authority with effect from the entry into force of Government Decision no. 361/2005, namely on 29 April 2005; this act was modified by Government Decision no. 240/2006 on 27 February 2006.
Adopted on 14 March 2014, EGO no. 10/2014 suspended for a period of six months the issue by the competent authorities of any decision on claims lodged under Law no. 9/1998 and Law no. 290/2003. The ordinance further suspended for the same period the voluntary payment of compensation already granted under Law no. 9/1998, Law no. 290/2003, and Law no. 393/2006.
Law no. 164/2014 concerning measures for the acceleration and finalisation of the process of resolving compensation claims lodged under Law no. 9/1998 and Law no. 290/2003 entered into force on 18 December 2014.
Article 2 states that the only compensatory measure possible was pecuniary compensation.
Article 3 defines the applicability of the law to all claims lodged in due time with the County Commissions and in respect of which no decision has been issued, or in respect of which a decision granting compensation has been issued but no payment has been made, as well as to those claims lodged under Law no. 9/1998 or Law no. 290/2003 that are currently pending before the domestic courts.
The law authorises the transfer of all powers of the Central Commission to the National Authority, who shall thus ratify or otherwise any decision taken by the County Commissions on claims lodged under Law no. 9/1998 and Law no. 290/2003. The National Authority is entitled to request further information and documents, from public institutions as well as from claimants, when such documents are missing or are not corroborated.
Decisions taken by the National Authority are subject to appeal before the administrative courts.
Article 10 of the law sets out the deadlines by which all payments should be made, providing also for the manner in which the compensation should be adjusted for inflation, on the basis of the consumer price index, from the moment the decision was issued until the entry into force of the law.
Article 12 sets out a 120-day deadline within which the claimants are to supplement their files with further documents, following a written request in that respect sent by the authority. This deadline may be extended once, for sixty more days, at the request of the claimant, if evidence shows that he/she has taken the necessary steps to obtain the necessary information.
Article 13 provides that the County Commissions are bound to issue a decision on the applicants’ claims within: “a) nine months, if there are less than 500 files pending before them; b) eighteen months, if the files pending before them are in the range of 501-1000; c) thirty-six months if they have more than 1000 files pending before them.” This deadline started running on 1 January 2015.
Article 14 stipulates that decisions issued by the County Commissions before the entry into force of the present law and already registered with the National Agency should be ratified or otherwise within eighteen months of the entry into force of the law. Decisions issued after the entry into force of the law should be ratified or otherwise by the National Authority within eighteen months of their registration with that authority. The registration number and the number of files pending with the National Authority shall be published on its web page.
Article 15 gives claimants the opportunity to apply to the courts in the event that the above-mentioned deadlines are not complied with.
Article 17 of the law sets out several measures meant to increase the efficiency of the compensation procedures, providing, inter alia, for a temporary increase of the number of posts available at the National Authority.
The Treaty of Craiova was signed on 7 September 1940 by Romania and Bulgaria. Under the terms of this treaty, the signatory parties agreed on the border line that was to be established between the two countries, with particular reference to the territory between the Black Sea and the Danube River (the Cadrilater). Section III of the Treaty provided for a mandatory resettlement of Romanian citizens of Bulgarian ethnicity living in Tulcea and Constanța Districts to Bulgaria, and the resettlement of ethnic Romanians living in Durostor and Caliacra Districts to Romania. Section V of Annex C of the Treaty stipulated that the Romanian State was in charge of compensating those Romanian citizens who, following the mandatory resettlement had to abandon their possessions in the rural areas which were transferred to Bulgaria.