S.C. Continental Hotels S.A. împotriva României

Comunicat la 9 martie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Aplicația nr. 36407/12 S.C. CONTINENTAL HOTELS S.A. împotriva României depusă la 5 iunie 2012 DECLARAȚIA FACTELOR Reclamantul, S.C. Continental Hotels S.A., este o companie română, care a fost înființată în 1999 și se află în București. Ea este reprezentată în fața Curții de către S.C.A. Popovici Nițu & Associații, un birou de drept situat în București. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Informații generale privind societatea reclamantă Societatea, SC Continental Hotels SA, este o fostă societate deținută de stat. A fost înființată în 1990 în temeiul Legii nr. 15/1990.

În proprietatea companiei solicitante a fost inclus un hotel și o parcela de teren pe care a fost situat hotelul. În 1994 Ministerul Turismului a emis un titlu de proprietate în acest sens. În 1995 societatea reclamantă a fost transformată într-o companie privată. Întrucât hotelul a fost într-un grad avansat de degradare, autoritățile și-a autorizat demolarea în 1996. Procedura civilă de restituire a hotelului și a terenului În 1994, succesorii legali ai fostului proprietar al terenului și al hotelului, privați de statul proprietății sale în timpul regimului comunist, au instituit proceduri civile împotriva companiei solicitante pentru restituire a terenului și a hotelului. Prin hotărârea pronunțată la 16 noiembrie 1995, Curtea de district din București a permis acțiunea lor civilă și a ordonat restituirea hotelului și a terenului absorbant către reclamanți.

La 1 iunie 1996, Curtea de județ din București a respins un recurs depus de societatea reclamantă împotriva acestei hotărâri. Societatea reclamantă a depus un recurs la punctele de drept la Curtea de Apel de la București. La 18 decembrie 1996, instanța a permis apelul societății reclamante din cauza faptului că instanțele de jos nu au respectat normele procedurale privind jurisdicția. I-a anulat deciziile și a trimis cazul Curții de District Constanța pentru o nouă examinare a meritelor. La cererea unuia dintre reclamanții, cazul a fost trimis Curții de District Buzău. În 1997, cazul a fost înregistrat la Curtea de județ Buzău.

În cadrul unei audieri care s-a desfășurat la 3 noiembrie 1997, societatea reclamantă a solicitat instanței să introducă în cadrul procesului o autoritate de stat numit Fondul de Stat pentru proprietăți („FPS”), de la care a achiziționat acțiunile din procesul de privatizare și care, în opinia sa, ar trebui să garanteze plata compensației pentru hotel și pentru terenul aprovizionat în cazul în care cererile reclamanților ar fi permise. Societatea reclamantă și-a bazat cererea pe dispozițiile relevante ale Codului Civil privind răspunderea vânzătorului pentru posesia liniștită a activelor vândute și obligația sa de a garanta cumpărătorul în cazul expulzării și pe clauzele de răspundere prevăzute în contractul de privatizare.

La 15 iunie 1998, Curtea județului Buzău a respins acțiunea reclamanților din cauza faptului că hotelul și terenurile au fost incluse legal în patrimoniul societății reclamante. Reclamanții au depus un recurs la Curtea de Apel din Ploiești. Curtea de Apel a suspendat procesul între 10 mai 1999 și 22 Decembrie 2006 pe măsură ce erau în așteptare procedurile civile între succesorii legali ai fostului proprietar cu privire la dreptul lor de a cere restituirea hotelului și a terenului absorbant. La 20 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești a permis acțiunea reclamanților. Societatea reclamantă a pierdut proprietatea pe teren și a fost ordonată să plătească 11.138.275 lei român („RON”) reclamanților, corespunzător valorii hotelului demolat.

Prin aceeași decizie, Autoritatea pentru capitalizarea activelor statului (AVAS), succesor al autorității statului FPS, a fost identificată ca autoritatea statului responsabilă pentru compensarea societății reclamante pentru daunele cauzate acestuia. În consecință, AVAS a fost ordonat să răsplătească societății reclamante valoarea de RON 11,138,275. Societatea reclamantă a depus un recurs asupra punctelor de drept susținând că nu a primit nicio compensație pentru terenul pierdut. AVAS și reclamanții au depus, de asemenea, recursuri asupra punctelor de drept. Prin decizia din 2 decembrie 2009, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis toate apelurile privind punctele de drept, a anulat ultima decizie și a trimis cazul Curții de Apel la Ploiești.

În timpul procedurii de recurs în fața Curții de Apel Ploiești, societatea reclamantă a depus o cerere de a-l prezenta pe Ministerul Finanțelor ca parte în procedură din cauza faptului că, după adoptarea Legii nr. 221/2009, a avut obligația de a compensa victimele măsurilor de confiscare luate de comuniști între 1945 1989. Prin decizia din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a permis acțiunea civilă depusă de reclamanții și a respins cererea de a avea Ministerul Finanțelor ca garant. Societatea reclamantă a fost obligată să restituire terenului și să plătească o compensație a RON 11.138.275 pentru hotelul demolat. De asemenea, a ordonat AVAS să plătească companiei solicitante suma pe care a trebuit să-l plătească pentru hotelul demolat și RON 2.209.200 pentru terenul pierdut, precum și pentru toate cheltuielile de judecată.

Toate părțile au depus apeluri la puncte de drept. Prin decizia din 6 decembrie 2011, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a respins recursul societății reclamante. A permis recursul depus de AVAS și a respins cererea societății reclamante de a fi compensată de AVAS ca fiind depusă de o persoană care nu are standi locus. În temeiul articolului 32 din Ordinul Guvernului de Urgență nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 44/1998, societatea comercială privatizată a avut locus standi de a institui proceduri civile care să fie compensate pentru daunele cauzate ca urmare a restituirii bunurilor imobiliare fostului proprietar, privat de proprietatea sa de către stat în timpul regimului comunist.

art. 32 a fost abrogat în mod expres prin art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind măsurile de accelerare a procesului de privatizare. Cu toate acestea, art. 30 3 din lege prevedea în mod expres că articolul din ordonanță a rămas aplicabil tuturor acordurilor de vânzare-cumpărare de acțiuni deja încheiate atunci când legea a intrat în vigoare în 2002. Decizia nr. 18/2011 a Curții Înalte de Cassare și Justiție Într-o decizie adoptată la 17 octombrie 2011 și publicată în Jurnalul Oficial la 16 decembrie 2011, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a confirmat ultraactivitatea articolului 32 din OEB în legătură cu acordurile de vânzare-cumpărare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002.

COMPLAINTĂ Societatea reclamantă se plânge în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție care, ca urmare a unei interpretări eronate a legislației interne relevante de către Înalta Curții de Casație și Justiție, a fost privat de compensare de către autoritatea de stat competentă pentru daunele cauzate acesteia, permitând o acțiune civilă pentru restituire depusă de succesorii legali ai fostului proprietar al proprietății.

Societatea reclamantă a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale, în conformitate cu art. 1 din Convenție, având în vedere faptul că Înaltul Tribunal de casă și Justiție și-a respins cererea de compensare din cauza lipsei locus standi A fost concediată cererea de compensare a societății reclamante prin decizia finală depusă de Curtea Înaltă de Casare și Justiție la 6 Decembrie 2011 constituie o ingerință în dreptul societății reclamante la bucurarea pașnică a bunurilor sale, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? Dacă este cazul, interferența a fost proporțională în impactul său asupra dreptului societății reclamante în temeiul articolului 1 din Protocolul nr.

Communicated on 9 March 2016

FOURTH SECTION

Application no. 36407/12

S.C. CONTINENTAL HOTELS S.A.

against Romania lodged on 5 June 2012

STATEMENT OF FACTS

The applicant, S.C. Continental Hotels S.A., is a Romanian company, which was set up in 1999 and is located in Bucharest. It is represented before the Court by S.C.A. Popovici Nițu & Associații, a law office located in Bucharest. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 1. Background information concerning the applicant company The applicant, SC Continental Hotels SA, is a former State ‑ owned company. It was set up in 1990 under Law no. 15/1990. In the applicant company’s property was included a hotel and the plot of land on which the hotel was situated. In 1994 the Ministry of Tourism issued a title of property in this regard.

In 1995 the applicant company was transformed in a private company. As the hotel was in an advanced degree of degradation the authorities authorized its demolition in 1996. 2. Civil proceedings for the restitution of the hotel and of the land In 1994 the legal successors of the former owner of the land and of the hotel, deprived by the State of his property during the communist regime, instituted civil proceedings against the applicant company for restitution of the land and of the hotel. By a judgment delivered on 16 November 1995 the Bucharest District Court allowed their civil action and ordered the restitution of the hotel and of the appurtenant land to the plaintiffs. On 1 June 1996 the Bucharest County Court dismissed an appeal lodged by the applicant company against that judgment.

The applicant company lodged an appeal on points of law with the Bucharest Court of Appeal. On 18 December 1996 the court allowed the applicant company’s appeal on the ground that the lower courts had not complied with procedural rules concerning jurisdiction. It quashed their decisions and remitted the case to the Constanța District Court for a new examination on the merits. At the request of one of the plaintiffs the case was remitted to the Buzău District Court. In 1997 the case was registered with the Buzău County Court. At a hearing held on 3 November 1997 the applicant company had asked the court to introduce as party in the trial a State authority called the State Property Fund (“FPS”) from which it had acquired the shares in the privatisation process and which, in its opinion, should guarantee the payment of compensation for the hotel and the appurtenant land in case that the plaintiffs’ claims would be allowed.

The applicant company based its request on the relevant provisions of Civil Code concerning the liability of the seller for the quiet possession of the sold assets and his obligation to guarantee the buyer in case of eviction and on the liability clauses contained by the privatisation contract. On 15 June 1998 the Buzău County Court dismissed the plaintiffs’ action on the ground that the hotel and the land had been legally included in the applicant company’s patrimony. The plaintiffs lodged an appeal with the Ploiești Court of Appeal. The appeal court suspended the trial between 10 May 1999 and 22 December 2006 as there were pending civil proceedings between the legal successors of the former owner concerning their entitlement to claim the restitution of the hotel and of the appurtenant land.

On 20 March 2009 the Ploiești Court of Appeal allowed the plaintiffs’ action. The applicant company lost the property over the land and was ordered to pay 11,138,275 Romanian lei (“RON”) to the plaintiffs, corresponding to the value of the demolished hotel. By the same decision, the Authority for Capitalization of the State’s Assets (AVAS), a successor of the State authority FPS, was identified as the State authority responsible to compensate the applicant company for the damage caused to it. Accordingly, AVAS was ordered to repay the applicant company the amount of RON 11,138,275. The applicant company lodged an appeal on points of law claiming that it had not received any compensation for the lost land.

AVAS and the plaintiffs also lodged appeals on points of law. By a decision of 2 December 2009 the High Court of Cassation and Justice allowed all the appeals on points of law, quashed the last decision and sent the case to the Ploiești Court of Appeal. During the appeal proceedings before the Ploiești Court of Appeal the applicant company filed a request to have the Ministry of Finance introduced as party to the proceedings on account of the fact that following the adoption of Law no. 221/2009 it had the obligation to compensate the victims of the confiscation measures taken by the communists between 1945 ‑ 1989. By a decision of 16 December 2010 the Ploiești Court of Appeal allowed the civil action lodged by the plaintiffs and dismissed the request to have the Ministry of Finance as guarantor.

The applicant company was obliged to the restitution of the land and to the payment of a compensation of RON 11,138,275 for the demolished hotel. It also ordered AVAS to pay to the applicant company the amount it had to pay for the demolished hotel and RON 2,209,200 for the land it lost, as well as all the court expenses. All the parties lodged appeals on points of law. By a decision of 6 December 2011 the High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant company’s appeal. It allowed the appeal lodged by AVAS and dismissed the applicant company’s request to be compensated by AVAS as being lodged by a person not having locus standi.

B. Relevant domestic law and practice 1. Relevant provisions concerning the privatisation of commercial companies Under Article 32 4 of Emergency Government Ordinance no. 88/1997 concerning the privatisation of commercial companies, as approved by Law no. 44/1998, the privatised commercial company had locus standi to institute civil proceedings to be compensated for the damage caused as a result of the restitution of real estate to the former owner, deprived of his property by the State during the communist regime. Article 32 4 was expressly repealed by Article 56 of Law no. 137/2002 concerning measures for the acceleration of the privatisation process.

However, Article 30 § 3 of the law expressly stipulated that Article 32 4 of the ordinance remained applicable to all the sale-purchase agreements of shares already concluded when the law entered in force in 2002. 2. Decision no. 18/2011 of the High Court of Cassation and Justice In a decision delivered on 17 October 2011 and published in the Official Gazette on 16 December 2011, the High Court of Cassation and Justice had confirmed the ultra-activity of Article 32 4 of the EGO in connection with the sale-purchase agreements concluded before the entry in force of Law no. 137/2002.

COMPLAINTS The applicant company complains under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that as a result of an erroneous interpretation of the relevant domestic legislation by the High Court of Cassation and Justice it was deprived of compensation by the competent State authority for the damage caused to it by allowing a civil action for restitution lodged by the legal successors of the former owner of property.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the applicant company have a fair hearing in the determination of its rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention, in view of the fact that the High Court of Cassation and Justice dismissed its compensation claim on the ground that it lacked locus standi ? 2. Did the dismissal of the applicant company’s compensation claim by a final decision delivered by the High Court of Cassation and Justice on 6 December 2011 constitute an interference with the applicant company’s right to the peaceful enjoyment of its possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? If so, was the interference proportionate in its impact on the applicant company’s right under Article 1 of Protocol No. 1?