AFFAIRE GUTA c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

16.11.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédures nationale et de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GUTA c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GUȚĂ c. ROMÂNIA Cerere nr. 35229/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 noiembrie 2006 DEFINITIVF 26/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Guțec. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Biersan Gyulumyan dnii Myjer David Thór Björgvinsson, Berro-Lefevre, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 24 octombrie 2006, înmânarea hotărârii care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 35229/02) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ilie Guțe ( Recurentul a sesizat Curtea la 10 septembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Beatrice Ramașcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 7 noiembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În 1966, reclamantul a cumpărat de la B.S. un teren de 258 m2 care a fost naționalizat de stat în 1967. Acest teren a fost pus la dispoziția societății Desfășurarea procedurii în fața instanțelor de judecată administrative La 21 februarie 1994, reclamantul a solicitat primăriei să indice situația juridică a terenului naționalizat. În lipsa unui răspuns, la 10 mai 1994, reclamantul și B.S. au sesizat tribunalul județ din Argeș cu o acțiune în litigiu administrativ împotriva primăriei și societății private S., solicitându-se ca prima persoană să fie somată să răspundă cererii sale. Procedura a fost amânată de trei ori la cererea reclamantului, pentru a-i permite să prezinte anumite documente, să precizeze obiectul acțiunii sale și să găsească un avocat, precum și o dată pe motiv că societatea S. nu a fost citată în mod legal. În cadrul ședinței din 5 iunie 1995, reclamantul a depus un chestionar pentru a interoga părțile adverse, iar cazul a fost amânat de patru ori pentru a le permite acestora să răspundă. La 4 septembrie 1995 și 19 februarie 1996, reclamantul a condus, de asemenea, cazul împotriva societății R. și a consiliului local. Prin hotărârea din 23 iunie 1996, tribunalul departamental și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel din Pitești. 10. La ședințele din 7 februarie și 22 mai 1997, reclamantul a precizat obiectul acțiunii sale și a solicitat anularea unui certificat de proprietate emis de consiliul local societății S. Curtea de Apel a respins acțiunea reclamantului prin hotărârea din 3 decembrie 1997, prin hotărârea din 3 decembrie 1997. La 3 februarie 1998, reclamantul a formulat o acțiune în fața Curții Supreme de Justiție. Cu toate acestea, dosarul a fost trimis Curții de Apel pentru a permite acesteia să se pronunțe cu privire la cererea de rectificare a erorilor materiale făcute de solicitant. În noiembrie, dosarul a fost transmis Curții Supreme de Justiție pentru a se pronunța cu privire la acțiunea reclamantului. 13. Prin hotărârea din 20 mai 1999, Curtea Supremă de Justiție a ridicat din oficiu excepția de incompetență materială a instanțelor de soluționare a litigiilor administrative și a trimis cauza în fața Tribunalului de Primă Instanță din Pitești. Desfășurarea procedurii în fața instanțelor de drept civil 14. Recenzii pentru a permite reclamantului să găsească un avocat și să precizeze cererea sa și pentru a cita în mod legal societatea S. 15. Tribunalul de Primă Instanță a dispus o expertiză la cererea părților. La 14 aprilie, 12 mai și 9 iunie 2000, Tribunalul a amânat cazul deoarece părțile și expertul M.C. nu fuseseră citate în mod regulat. 16. În ședința din 7 iulie 2000, Tribunalul a supus din oficiu dezbaterii părților realizarea unei expertize pentru a răspunde unor întrebări specifice pe care le-a adresat. Părțile și-au exprimat acordul, iar biroul de expertiză din Ployești a fost sesizat cu numirea experților. 17. La 29 septembrie 2000, expertul P.G., desemnat de biroul de expertiză, a informat instanța că nu era competent să realizeze expertiza și a fost înlocuit cu B.P. 18. La 10 noiembrie 2000, B.P. a fost înlocuit cu P.S., deoarece era supraîncărcat cu muncă. La 6 aprilie 2001, acesta a fost înlocuit cu I.I. din același motiv. În aceeași zi, instanța a solicitat biroului de expertiză să ia măsuri disciplinare împotriva experților numiți în acest caz. 19. La 25 mai și 29 iunie 2001, cazul a fost amânat pentru a cita I.I., solicitându-i să pregătească raportul de expertiză cu prioritate. La 31 august 2001, Tribunalul a condamnat I.I. la plata unei amenzi de 1 000 000 de lei românești (ROL). La 9 noiembrie 2001, I.I. a fost înlocuit cu B.P. 20. La 15 februarie 2002, raportul de expertiză a fost depus la tribunal. La 1 martie 2002, s-a dispus o contraexperție la cererea reclamantului și la 1 aprilie 2002, instanța a solicitat biroului de expertiză să ia măsurile necesare pentru realizarea acesteia cât mai curând posibil. După trei amânări ale cazului, expertul a prezentat raportul de contraexperiment la 5 iulie 2002. 21. Cazul a fost amânat odată la cererea reclamantului, care a depus la Ministerul de Finanțe o cerere de contestare a valorii taxei de timbru 22. Prin hotărârea din 27 septembrie 2002, Tribunalul de Primă Instană a condamnat societatea S. să pună reclamantul în posesia terenului de 258 m2, dar și-a anulat acțiunea în despăgubiri pentru neplată a dreptului de timbru. 23. printr-o hotărâre din 25 aprilie 2003, la apelul societății S., tribunalul departamental din Argeș a respins acțiunea reclamantului. Prin hotărârea din 21 aprilie 2003 În noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a acceptat cererea acestuia din urmă de a transfera dosarul unei alte instanțe competente pentru a se pronunța asupra acțiunii sale. Dosarul a fost transferat Curții de Apel din Alba Prin hotărârea definitivă din 23 martie 2004, Curtea de Apel a primit dreptul la recursul reclamantului și a condamnat societatea S. să-l lase în posesia terenului în litigiu și să-i plătească 58 081 dolari americani ca daune-interese pentru neutilizarea terenului în cauză. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA Durata procedurii 25. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 26. Guvernul se opune acestei teze. 27. Perioada care trebuie luată în considerare nu a început decât cu intrarea în vigoare, în iunie 1994, a recunoașterii dreptului individual de recurs de către România și, prin urmare, a durat nouă ani și, respectiv, mai mult de nouă luni, pentru două și trei grade de jurisdicție. 28. Desigur, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor care au expirat de la această dată, trebuie să se țină seama de situația în care se afla cauza, cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că, în acest caz, instanțele naționale au fost sesizate cu aproximativ o lună înainte de intrarea în vigoare a Convenției privind România. Cu privire la admisibilitatea 29. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Guvernul reamintește că, pentru a examina durata unei proceduri civile, trebuie să se țină seama de complexitatea cauzei și de comportamentul părților. pentru a se pronunța (punctele 9, 13 și 23 de mai sus). În plus, expertiza ordonată în acest caz a fost dificil de realizat. 31. Procedura a fost amânată din motive procedurale, și anume cererea reclamantului de rectificare a erorilor materiale, contestarea sa la Ministerul Finanțelor împotriva valorii taxei de timbru sau cererea sa de transfer al cauzei către o altă instanță de apel. Pe de altă parte, în cazul de față nu a existat o perioadă de inactivitate imputabilă autorităților naționale competente. 32. Reclamantul contestă argumentele guvernului și observă că procedura a fost amânată de mai multe ori pentru nerespectarea cerințelor procedurale imputabile autorităților și că termenele de amânare au fost prea lungi. Comitetul consideră că nu i se pot imputa cererile de amânare necesare pentru pregătirea apărării sale, iar cererea sa de rectificare a erorilor materiale a fost cauzată de erorile făcute de agenții grefei instanțelor naționale, care puteau avea consecințe ulterioare în cadrul procedurii. În plus, expertiza, elementul de probă esențial în cauză, nu a fost executată într-un termen rezonabil de către experți. 33. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 34. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 35. Curtea constată că cauza a fost complexă, însă consideră că în speță această complexitate nu este suficientă pentru a justifica durata procedurii. Curtea constată, de asemenea, că atitudinea reclamantului în cursul procedurii a fost de natură să provoace anumite întârzieri, în special din cauza modificării de două ori a obiectului acțiunii sale. În orice caz, nu i se poate reproșa că a recurs la diverse acțiuni interne pentru apărarea drepturilor sale (a se vedea în special Erkner Hofauer Austria , 23 aprilie 1987, seria A, nr 117, p. 63, punctul 68. Pe de altă parte, acțiunile sale de rectificare a erorilor materiale și de contestare a valorii taxei de timbru se înscriu în aceeași linie. 36. Cu toate acestea, Curtea constată că, după mai mult de cinci ani de procedură, instanțele de judecată administrativă s-au declarat incompetente raționalizate pentru a judeca cauza reclamantului Wierciszewska Polonia, n 4331/98, § 46, 25 noiembrie 2003). În plus, cauza a rămas timp de aproximativ trei ani în fața Tribunalului de Primă Instanță din Ployești din cauza lipsei de diligență a experților. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, experții care lucrează în cadrul unei proceduri judiciare sunt controlați de un judecător căruia îi revine responsabilitatea de a pune în aplicare și de a conduce rapid o procedură (a se vedea, printre altele, Având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil 38. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din procedură 39. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea procedurii civile. 40. Curtea reamintește că nu are sarcina de a se substitui instanțelor interne, întrucât revine în primul rând autorităților naționale și, în special, curților și instanțelor, de a interpreta legislația internă (Brualla Gómez de la Torrec. Spania din 19 decembrie 1997, Recuperare 2995, punctul 31). Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele acestei interpretări. 41. Curtea ia notă de faptul că acțiunea reclamantului a fost examinată de mai multe instanțe interne în fața cărora a putut expune afirmațiile și mijloacele de apărare pe care le-a considerat utile. Deciziile criticate au intervenit ca urmare a unei proceduri contradictorii și, prin urmare, având în vedere și absența unui arbitrar al hotărârilor în cauză, Curtea consideră că procedura în cauză a avut un caracter echitabil. 42. Prin urmare, acest motiv este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. II. Cu privire la violarea articolelor 8 din Convenție și 1 din PROTOCOLul nr. 43. Citând articolele 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de încălcarea drepturilor sale de a-și respecta domiciliul și bunurile din cauza naționalizării terenului în 1967. 44. Curtea constată că aceste obiecțiuni se referă la fapte care au avut loc înainte de ratificarea Convenției de către România la 20 iunie 1994. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt incompatibile cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (4). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 45. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 135 de dolari americani (USD) pentru daune materiale, reprezentând lipsa de câștig pentru terenul de 258 m2 în perioada 1967-2006, precum și deținerea acestui teren; de asemenea, solicită 20 000 de euro (EUR) pentru daune morale. 47. În ceea ce privește prejudiciul material, guvernul observă că pretențiile reclamantului nu sunt compatibile cu obiectul prezentei cereri, care vizează durata procedurii. În ceea ce privește prejudiciul moral, el consideră cererea reclamantului exorbitant în raport cu jurisprudența Curții în ceea ce privește durata procedurii civile. 48. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 2 600 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 49. Reclamantul solicită, de asemenea, 15 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată fără a prezenta dovezi. 50. Guvernul nu se opune acordării unei sume pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în măsura în care Curtea consideră că acestea sunt reale, necesare și rezonabile. 51. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din convenție, Curtea alocă reclamantului 400 EUR în acest sens. Interese moratoriu 52. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2 600 EUR (două mii șase sute de euro) pentru daune morale și 400 EUR (patru cenți euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care urmează să fie convertită în lei la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 16 noiembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele