CtEDO 01.09.2005 Auto

CARACAS c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
01.09.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CARACAS c. ROUMANIE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITA cererii nr. 78037/01 prezentate de Eufrasina CARACAS și alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 1 septembrie. 2005 într-o cameră compusă din domnii Hedigan președinte Caflisch Bîrsan Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Jaeger, David Thór Björgvinsson, judecători și viticultori de secțiune ai dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 17 aprilie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie: Eufrosina Caracas și Victoria Cristina Caracas și domnul Dimitrie Victor Caracas, sunt cetățeni români membri ai aceleiași familii, născuți în 1915, 1947 și 1943 și reședința la București. Printr-o scrisoare din 4 martie 2004, ultimii doi solicitanți au informat Curtea că mama lor, dl Eufrosina Caracas, a decedat la 22 octombrie 2001 și că aceștia sunt unicii moștenitori ai săi. Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către Eugenia Crangariu, avocată la București. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. În 1950, în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/1950, clădirea situat la București n 26 rue Romniceanu, proprietatea B.V., a devenit proprietatea statului. Cererile de restituire depuse de B.V. și motivate de faptul că aceasta era retrasă și, prin urmare, cu excepția decretului de naționalizare, au rămas fără răspuns. B.V. a murit în 1962 și a lăsat prin testament bunurile sale, inclusiv proprietatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 29 noiembrie 1993, primele două recurente și C.F., în calitatea lor de moștenitori ai B.V., au introdus împotriva Consiliului local de la București și împotriva societății H., care conducea proprietatea, o acțiune în revendicare a imobilului în cauză. Ei au făcut să se afirme că 92/1950, bunurile pensionarilor nu puteau fi naționalizate și B.V. a fost retrasă în momentul naționalizării proprietății. Prin hotărârea din 7 aprilie 1994, tribunalul de primă instanță din București, considerând că naționalizarea a fost abuzivă, a primit cererea acestora și a ordonat părților pârâte să pună recurentele și CF. în posesia proprietății. La apelul consiliului local, tribunalul departamental a anulat hotărârea, pe motiv că semnătura unui judecător lipsea din cadrul sistemului și a trimis cauza în fața aceleiași instanțe de primă instanță. Prin hotărârea din 13 noiembrie 1995, Tribunalul a primit pentru a doua oară acțiunea. La apelul consiliului local, această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre din 7 noiembrie 1995. Iunie 1996 de la tribunalul județ din București. Acțiunea Consiliului local împotriva hotărârii din 7 iunie 1996 a fost primită printr-o hotărâre din 14 octombrie 1996 a tribunalului judicios din București, care a respins acțiunea ca inadmisibilă și a anulat deciziile anterioare. Curtijul cuvânt la pronunțarea hotărârii de către 112/1995 privind situația juridică a anumitor clădiri naționale naționale și-a atins obiectivul. Procedura administrativă în restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 la 22 iulie 1996, primele două recurente și C.F. au înaintat comisiei din 1 raionul București pentru aplicarea legii nr. 112/1995, o cerere de restituire a imobilului în cauză. La 4 martie 1998, comisia le-a informat pe care le-a transmis Comisiei departamentale de la București, cu un aviz negativ, pe motiv că imobilul fusese naționalizat fără titlu valabil și că Legea nr. 112/1995 nu se adresa decât imobilelor naționale din punct de vedere legal. Comisia departamentală nu a emis până în prezent o decizie. A doua acțiune în revendicare la 24 octombrie 1996, primele două recurente și C.F. au introdus la tribunalul de primă instanță din București o acțiune în constatarea Martie 1997, ei și-au precizat acțiunile în acest sens pe care l-au solicitat consiliului local și societății H. să le pună în posesia proprietății. Ca urmare a decesului lui C.F., la 8 mai 1997, moștenirea sa, Dimitrie Victor Caracas, și anume al treilea reclamant, a continuat să se ocupe. Prin hotărârea din 27 octombrie 1997, Tribunalul, considerând că naționalizarea fusese făcută fără titlu valabil, a dat dreptul la acțiunea lor și a ordonat părților pârâte să pună în posesie reclamanții în proprietate. Consiliul local și societatea H. au interjet apelul de judecată și au ridicat excepția de la Octombrie 1996 a instanței de apel din București, care a respins prima acțiune în revendicarea reclamanților. Printr-o hotărâre din 19 mai 1998, tribunalul județ din București a acceptat apelul. El a respins acțiunea ca inadmisibilă, pe motiv că un litigiu identic era desfășurat anterior între aceleași părți și că, prin urmare, a existat autoritatea lucrului judecat din Hotărârea din 14 octombrie 1996 a instanței de apel din București. Reclamanții au formulat o acțiune împotriva acestei decizii, susținând că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 20 octombrie 1998, instanța de apel din București a confirmat existența autorității de lucru judecat și le-a respins recursul, pe motiv că cele două litigii au avut loc între aceleași părți, pe care le-au avut același obiect, și anume revendicarea proprietății în cauză, și că au fost întemeiate pe aceleași dispoziții legale. Cererea de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 în aprilie 2001, în temeiul noii legi nr. 10/2001 privind regimul juridic al clădirilor naționalizate, reclamanții au depus o cerere de restituire a imobilului la primăria București. Până în prezent, procedura este în curs de desfășurare. Dreptul intern relevant Codul civil art. 1201 În ceea ce privește ceea ce a făcut obiectul hotărârii, trebuie ca lucrul solicitat să fie același; cererea să se bazeze pe aceeași cauză; cererea să fie între aceleași părți și să fie formulată de acestea și împotriva lor în aceeași calitate. Codul de procedură civilă art. 111 Partea interesată poate introduce o acțiune în constatarea existenței sau a faptului că nu există un drept. La acțiune în constatare este inadmisibilă în cazul în care partea are la dispoziție o acțiune în vederea realizării dreptului în cauză GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng că nu au avut acces la o instanță pentru a revendica proprietatea pe care au moștenit-o. În acest sens, ei susțin că a doua acțiune în revendicare a fost respinsă din cauza autorității de lucru judecat din 14 octombrie 1996 în timp ce prin această ultimă hotărâre, instanța de apel a Bucureștiului a respins prima lor acțiune fără a judeca fondul cererii lor. De asemenea, ei au declarat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, pe motiv că nu se pot bucura de dreptul lor de proprietate asupra imobilului în cauză. ÎN Reclamanții invocă o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță din cauza respingerii celei de-a doua acțiuni în revendicare. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Guvernul recunoaște că reclamanților li s-a opus un refuz de acces la instanță, dar consideră că, din lipsă de a fi precizat noile circumstanțe ale situației lor și a demonstrat diferența dintre cele două acțiuni, acest refuz le era imputabil. În ceea ce le privește, reclamanții susțin că nu a fost pronunțată nicio decizie în cadrul procedurilor administrative de restituire, bazate pe legile nr. 115/1995 și 10/2001. Prin urmare, aceștia susțin că respingerea celei de a doua acțiuni în cauză a încălcat dreptul lor de acces la o instanță. Curtea consideră, în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Nu s-a ridicat niciun alt motiv pentru care reclamanții se plâng că nu pot beneficia de proprietatea care le-a fost încredințată și consideră că aceaceasta este o încălcare a dreptului lor de proprietate garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul subliniază de mai sus că Curtea nu este competentă rațională [37] Reamintind că acțiunea reclamanților viza restituirea proprietății care fusese scoasă din patrimoniul autorului lor în 1950, el consideră că reclamanții nu pot pretinde existența în patrimoniul lor a unui În ceea ce privește întrebarea dacă reclamanții aveau un interes patrimonial de la ordinul unei creanțe, guvernul face trimitere la cauza Smoleanu c. România 30324/96, § 49, Hotărârea din 3 decembrie 2002) și, prin analogie, consideră că, în lipsa unei decizii definitive prin care se dispune restituirea imobilului, reclamanții nu pot pretinde că au o speranță legitimă. Curtea constată că proprietatea a fost naționalizată în 1950, cu mult înainte de ratificarea Convenției de către România, la 20 iunie 1994. În consecință, Curtea nu este competentă în ceea ce privește dreptul de proprietate al reclamanților după 20 iunie 1994, în special din cauza faptului că a doua acțiune în litigiu a fost luată în considerare, Curtea constată că argumentele Ö Õ par a fi mai degrabă o excepție de la incompatibilitate. rația materială a acestui aspect, împreună cu dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa, Curtea consideră că întrebarea referitoare la competența sa rațională de a cunoaște această chestiune este strâns legată de substanța sa, astfel încât este necesar ca această excepție să fie anexată la fond (a se vedea mutatis mutandis Gnahoré c. Franța (dec.) 4003/98, § 26, 6 ianuarie 2000, Perez c. Franța (dec.), nr 47287/99, 30 ianuarie 2003. De asemenea, Comisia consideră că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. În consecință, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, cu privire la fondul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vincent Berger John H. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-06-29
0,96
AFFAIRE CARACAS c. ROUMANIE
M me B. Rămăşcanu, du ministère des Affaires étrangères. 3. Les requérants alléguaient en particulier que le rejet par la cour d’appel de Bucarest, le 20 octobre 1998, de leur seconde action en revendication avait méconnu leur droit d’accès
CtEDO 2006-05-11
0,96
GAGIULESCU ET MARIN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 10339/03 présentée par Mircea Nicolae GAGIULESCU et Cristina-Paula MARIN contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 mai 2006 en une chambre composée
CtEDO 2007-06-21
0,95
DIMITRESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 67371/01 présentée par Valentin et Constantin Grigore Ioan DIMITRESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 21 juin 2007 en une chambre composée d
CtEDO 2003-09-09
0,95
SICORSCHI contre la ROUMANIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 36460/97 présentée par Sorina Octavia SICORSCHI contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 9 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa,
CtEDO 2000-06-06
0,95
CHIRIACESCU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 31804/96 présentée par Maria CHIRIACESCU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 juin 2000 en une chambre composée de M me E.
Sursă