Secțiunea a treia Cerere nr. 67371/01 prezentată de Valentine și Constantin Grigore Ioan DIMITRESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 21 iunie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, judecători, și dnii S. Quesada; grefierul secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 10 iulie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie în fapt pe reclamanți, pe dl Valentin Dimitrescu și pe fratele său, Dl Constantin Grigore Ioan Dimitrescu, sunt resortisanți români, născuți în 1931 și 1929 și rezidenți în București.
Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl Cazacu, avocat la București. Guvernul român ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1950, în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/1950, statul a luat în posesie două apartamente ale tatălui reclamanților, situate într-o clădire situată la București n 15 rue Dem I. Dobrescu. La 7 martie 1994, primul reclamant a introdus la Tribunalul de Primă Instanță din București o acțiune în constatarea naționalizării. De asemenea, el a cerut ca fratele său și el să fie recunoscuți moștenitori ai tatălui lor. Printr-o hotărâre definitivă din 24 ianuarie 1996, tribunalul a primit acțiunea, a constatat că cei doi reclamanți erau moștenitorii tatălui lor și a ordonat restituirea apartamentelor.
La 10 noiembrie 1998, primarul din București a ordonat, de asemenea, restituirea apartamentelor. La 19 noiembrie 1998, compania care deținea proprietăți imobiliare a informat primăria că cele două apartamente fuseseră vândute chiriașilor. La 12 decembrie 1998, reclamanții au introdus în fața unor terți achizitori o acțiune în anulare a contractelor de vânzare, pe motiv că acestea ar fi fost încheiate ilegal. Printr-o hotărâre din 17 iunie 1999, instanța a respins acțiunea. La cererea reclamanților a fost respinsă printr-o hotărâre din 26 noiembrie 1999 a tribunalului departamental din București. La recursul reclamanților, printr-o hotărâre din 10 noiembrie 1999 În martie 2000, instanța de apel din București a confirmat temeinicia acestor decizii.
În 1999, reclamanții au introdus împotriva terților cumpărători și a întreprinderilor care dețin bunuri imobiliare de la … 1 la Convenție, reclamanții se plângeau că au suferit o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile, din cauza deciziilor instanțelor care validau vânzarea pe teritoriul statelor membre a apartamentelor care le aparțineau în temeiul hotărârii din 24 ianuarie 1996 a Tribunalului de Primă Instanță din București. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, ei se plângeau de presupusa inechitabilă a procedurii în anulare a contractelor de vânzare și susțineau o lipsă de imparțialitate a instanțelor, care ar fi favorizat chiriașii. § 3 din Convenție, s-a decis să se examineze împreună admisibilitatea și fondul cererii.
Scrisoarea din 3 septembrie 2004 de informare a avocatului reclamanților cu privire la comunicarea cererii lor către guvernul pârât a revenit la Curte cu mențiunea Prin scrisoarea din 23 martie 2005, primul reclamant a informat Curtea că își schimbase avocatul și că fratele său îi cedase drepturile care fac obiectul cererii introduse în fața Curții. La 12 aprilie 2005, Curtea a solicitat dlui Constantin Grigore Ioan Dimitrescu să confirme cesiunea drepturilor și a informat reclamanții că orice corespondență va fi realizată în prezent cu noul reprezentant desemnat. Printr-o scrisoare din 22 ianuarie 2007, trimisă prin poștă și trimisă la adresa noului avocat al reclamanților, Curtea și-a reiterat solicitarea și a solicitat, de asemenea, informații cu privire la rezultatul ultimelor două acțiuni în revendicare.
La 28 martie 2007, printr-o scrisoare recomandată cu aviz de recepție, Curtea a invitat din nou avocatul reclamanților să furnizeze informațiile menționate anterior datei de 18 aprilie 2007. Scrisoarea a ajuns la destinatar la 3 aprilie 2007, dar Curtea nu a primit niciun răspuns, nici mai mult decât la scrisorile sale anterioare. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că inculpații nu intenționează să mențină cererea, în sensul articolului (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu articolul in fine Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cauza rolului în aplicarea articolului 37 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște, prin intermediul acestor motive, Curtea, în unanimitate, de a elimina cererea de rol.
Santiago Quesada Boštjan domnul Zupančič Premier
DÉCISION Requête n o 67371/01 présentée par Valentin et Constantin Grigore Ioan DIMITRESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 21 juin 2007 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič, président, C. Bîrsan, M mes E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, MM. E. Myjer, David Thór Björgvinsson, M me I. Ziemele, juges, et de M. S. Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 10 juillet 2000, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M. Valentin Dimitrescu et son frère, M. Constantin Grigore Ioan Dimitrescu, sont des ressortissants roumains, nés respectivement en 1931 et 1929 et résidant à Bucarest.
Ils sont représentés devant la Cour par M e S. I. Cazacu, avocat à Bucarest. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son co-agent, M me R. Pașoi, du ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1950, en vertu du décret de nationalisation n o 92/1950, l’Etat prit possession de deux appartements du père des requérants, situés dans un immeuble sis à Bucarest n o 15 rue Dem I. Dobrescu. Le 7 mars 1994, le premier requérant introduisit devant le tribunal de première instance de Bucarest une action en constatation de l’illégalité de la nationalisation. Il demanda également à ce que son frère et lui-même fussent reconnus héritiers de leur père.
Par un jugement définitif du 24 janvier 1996, le tribunal accueillit l’action, constata que les deux requérants étaient les héritiers de leur père et ordonna la restitution des appartements. Le 10 novembre 1998, le maire de Bucarest ordonna également la restitution des appartements. Le 19 novembre 1998, l’entreprise gérante des biens immobiliers de l’Etat informa la mairie que les deux appartements avaient été vendus aux locataires. Le 12 décembre 1998, les requérants introduisirent à l’encontre des tiers acquéreurs une action en annulation des contrats de vente, au motif qu’ils auraient été conclus illégalement. Par un jugement du 17 juin 1999, le tribunal rejeta l’action. L’appel des requérants fut rejeté par un arrêt du 26 novembre 1999 du tribunal départemental de Bucarest.
Sur recours des requérants, par un arrêt du 10 mars 2000, la cour d’appel de Bucarest confirma le bien-fondé de ces décisions. En 1999, les requérants introduisirent à l’encontre des tiers acquéreurs et de l’entreprise gérante des biens immobiliers de l’Etat deux nouvelles actions en revendication des appartements. Ils n’ont pas fourni d’informations quant à l’issue de ces procédures. GRIEFS 1. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignaient d’avoir subi une atteinte à leur droit au respect de leurs biens, en raison des décisions des juridictions validant la vente par l’Etat des appartements qui leur appartenaient en vertu du jugement du 24 janvier 1996 du tribunal de première instance de Bucarest.
2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, ils se plaignaient du caractère prétendument inéquitable de la procédure en annulation des contrats de vente et alléguaient un manque d’impartialité des juridictions, qui auraient favorisé les locataires. EN DROIT Le 31 août 2004, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur. En application de l’article 29 § 3 de la Convention, il a été décidé d’examiner ensemble la recevabilité et le fond de la requête. La lettre du 3 septembre 2004 informant l’avocat des requérants de la communication de leur requête au gouvernement défendeur est revenue à la Cour avec la mention « non réclamée ». Par une lettre du 23 mars 2005, le premier requérant informa la Cour qu’il avait changé d’avocat et que son frère lui avait cédé les droits faisant l’objet de la requête introduite devant la Cour.
Le 12 avril 2005, la Cour a demandé à M. Constantin Grigore Ioan Dimitrescu de confirmer la cession des droits et a informé les requérants que toute correspondance serait désormais conduite avec le nouveau représentant désigné. Par une lettre du 22 janvier 2007, envoyée par courrier et télécopie à l’adresse du nouvel avocat des requérants, la Cour a réitéré sa demande. Elle a également sollicité des renseignements quant à l’issue des deux dernières actions en revendication. Le 28 mars 2007, par une lettre recommandée avec avis de réception, la Cour a invité à nouveau l’avocat des requérants à fournir les informations susmentionnées avant le 18 avril 2007. Il a également été averti qu’en l’absence de réponse, la Cour pourrait rayer la requête du rôle.
La lettre est parvenue au destinataire le 3 avril 2007, mais la Cour n’a reçu aucune réponse, pas plus d’ailleurs qu’à ses précédentes lettres. Au vu de ce qui précède, la Cour considère que les requérants n’entendent plus maintenir la requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle en application de l’article 37 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.
Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Greffier Président