DUMITRESCU ET AUTRES c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 3339/03 prezentată de Alexandru DUMTRISCU și de alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 5 iulie 2007 într-o cameră compusă din Fura-Sandström președinta Biersan Gyulumyan, dnii Myjer David Thór Björgvinsson mei Ziemele Berro-Lefevre Judge și dnii S. Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 18 decembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă Reclamanții, domnul Alexandru Dumitrescu, domnul Lucia Dumitrescu și domnul Stuart Ecaterina, sunt resortisanți români, născuți în 1928, 1924 și 1925 și care își au reședința în București.

Ei au fost reprezentați în fața Curții de către domnul R. Dobrescu, avocat în București. Guvernul român ( R. Pasoi, co-agent al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1950, în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/1950, statul a luat în posesie două case, și anume nr. 52 și 52A de pe strada Victoriei, Pitești. Această proprietate a aparținut părinților reclamanților. La 14 octombrie 1999, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară, reclamanții au obținut o hotărâre, pronunțată de instanța de apel din Pitești, în ceea ce privește naționalizarea locuințelor lor și au ordonat autorităților să respecte dreptul lor de proprietate asupra acestor proprietăți.

În pofida recunoașterii judiciare definitive a dreptului lor de proprietate, reclamanții se află în imposibilitatea de a-și recupera proprietatea deoarece, în martie 1998, în temeiul Legii nr. 112/1995, statul le-a vândut cele două case chiriașilor. În 1999, reclamanții au solicitat instanțelor să constate nulitatea vânzării celor două case. În sprijinul cererii lor, au invocat Hotărârea din 14 octombrie 1999, a Tribunalului de apel din Pitești, recunoscând dreptul său de proprietate, precum și lipsa de credință a părților contractante. La sfârșitul procedurii, printr-o hotărâre din 27 octombrie 1999 În iunie 2002, instanța de apel a lui Pitesti, după ce a considerat că pârâtele încheiaseră contractul respectând dispozițiile Legii nr. 112/95 și că erau de bună credință, a respins definitiv acțiunea reclamanților.

Printr-o hotărâre din 29 septembrie 2004, ca urmare a depunerii unei cereri în anulare a hotărârii din 27 iunie 2002, formulată de procurorul general, Înalta Curte de Casație și Justiție a acceptat acțiunea reclamanților și a anulat contractele de vânzare încheiate în favoarea reclamanților. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, reclamanții s-au plâns că obligația de a-și recupera proprietatea asupra locuințelor lor nu le-a respectat dreptul la respectarea proprietăților lor. Invocând art. 6 alin. Curtea arată că, la 27 februarie 2006, a decis să comunice obiecțiunile întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 guvernului pârât și să pună în aplicare art. 3 din Convenție. La 11 mai 2006, guvernul a informat grefa cu privire la existența unei hotărâri definitive pronunțate la 29 septembrie 2004 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a anulat hotărârea din 27 iunie 2002, a instanței de apel din Pitești.

Printr-o scrisoare din 13 iulie și 1 În septembrie 2006, reclamanții au confirmat existența unei hotărâri favorabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și-au exprimat, de asemenea, dorința de a nu-și mai menține cererea. Prin scrisoarea din 8 noiembrie 2006, reclamanții au confirmat în mod expres, la cererea grefei, că nu mai doreau să își mențină cererea. În iunie 2007, guvernul a solicitat Curții să șteargă cauza de pe rol. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră, în temeiul articolului 37 alineatul (a) din Convenție, că cei interesați nu intenționează să își mențină pledoaria. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cererea de rol.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Elisabet Fura-Sandström Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 3339/03 présentée par Alexandru DUMITRESCU et autres contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 5 juillet 2007 en une chambre composée de : M me E. Fura-Sandström , présidente , M. C. Bîrsan , M me A. Gyulumyan, MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson , M mes I. Ziemele I. Berro-Lefèvre , judges , et de M. S. Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 18 décembre 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M. Alexandru Dumitrescu, M me Lucia Dumitrescu et M me Stuart Ecaterina, sont des ressortissants roumains, nés respectivement en 1928, 1924 et 1925 et résidant à Bucarest.

Ils ont été représentés devant la Cour par M e R. Dobrescu, avocat à Bucarest. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me B. Ramașcanu puis par M me R. Pașoi, co-agent, du ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1950, en vertu du décret de nationalisation n o 92/1950, l’État prit possession de deux maisons, sises respectivement aux n os 52 et 52A de la rue Victoriei, à Pitești. Ce bien immobilier appartenait aux parents des requérants. Le 14 octobre 1999, suite à une action en revendication immobilière, les requérants obtinrent un arrêt, prononcé par la cour d’appel de Pitești, constatant l’illégalité de la nationalisation de leurs maisons et ordonnant aux autorités de respecter leur droit de propriété sur ces biens immobiliers.

Malgré la reconnaissance judiciaire définitive de leur droit de propriété, les requérants se virent dans l’impossibilité de récupérer leur bien car, au mois du mars 1998, en vertu de la loi n o 112/1995, l’État vendit les deux maisons aux locataires qui les occupaient. En 1999, les requérants demandèrent aux tribunaux de faire constater la nullité de la vente des deux maisons. A l’appui de leur demande ils invoquèrent l’arrêt du 14 octobre 1999, de la cour d’appel de Pitești, reconnaissant son droit de propriété ainsi que la mauvaise foi des parties contractantes. A l’issue de la procédure, par un arrêt du 27 juin 2002, la cour d’appel de Pitesti, après avoir jugé que les parties défenderesses avaient conclu le contrat en respectant les dispositions de la loi n o 112/95 et qu’elles étaient de bonne foi, rejeta définitivement l’action des requérants.

La cour d’appel ne leur octroya aucune indemnisation. Par un arrêt du 29 septembre 2004, suite à l’introduction d’une demande en annulation de l’arrêt du 27 juin 2002, formulée par le procureur général, la Haute Cour de cassation et justice accueillit l’action des requérants et annula les contrats de vente conclus en faveur des requérants. GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention, les requérants se plaignaient que l’impossibilité de recouvrer la propriété de leurs maisons, a méconnu leur droit au respect de leurs biens. Invoquant l’article 6 § 1, ils alléguaient également une atteinte au droit à un procès équitable en raison d’une mauvaise application du droit interne par la cour d’appel de Pitești.

EN DROIT La Cour relève que, le 27 février 2006, elle a décidé de communiquer les griefs tirés de l’article 1 du Protocole n o 1 au gouvernement défendeur et de faire application de l’article 29 § 3 de la Convention. Le 11 mai 2006, le Gouvernement informa le greffe de l’existence d’un arrêt définitif prononcé le 29 septembre 2004 par la Haute Cour de cassation et justice, annulant l’arrêt du 27 juin 2002, de la cour d’appel de Pitești. Par une lettre du 13 juillet et 1 er septembre 2006, les requérants confirmèrent l’existence de l’arrêt favorable prononcé par la Haute Cour de cassation et justice. Ils exprimèrent également leur souhait de ne plus maintenir leur requête. Par une lettre du 8 novembre 2006 les requérants ont confirmé expressément, sur demande du greffe, qu’ils n’entendaient plus maintenir leur requête.

Le 1 er juin 2007 le Gouvernement demanda à la Cour de rayer l’affaire du rôle. Eu égard à ce qui précède, la Cour considère, en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention, que les intéressés n’entendent plus maintenir leur requête. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite son examen, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Elisabet Fura-Sandström Greffier Présidente