SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cererea nr. 36017/02 prezentată de Mircea ISTRATE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 14 iunie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, I. Berro-Lefevre, judecătorii mei, și domnului S. Naismith; Grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 septembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. Reclamantul, domnul Mircea Istrate, este un resortisant român, născut în 1941 și rezident în București. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Topârceanu, avocat la București. Guvernul român ( La 12 august 1987, statul a preluat proprietatea asupra unei clădiri situate în București, aparținând tatălui reclamantului. În mai puțin de două luni, tatăl reclamantului a murit. Reclamantul a introdus acțiunile de mai jos în nume propriu, în calitate de moștenitor al tatălui său. La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acțiune în revendicare a imobilului și a terenului legat împotriva consiliului general al orașului București, Primăriei București și întreprinderii B. La 11 decembrie 1998, printr-o hotărâre care a devenit definitivă în absența unei acțiuni, Tribunalul de Primă Instanță din București a acceptat cererea sa și, în conformitate cu nulitatea absolută a nulității la: a imobilului, a dispus părților pârâte să restituie reclamantului proprietatea și terenul în cauză. Hotărârea a fost pronunțată de judecătorul F.P. care a stat în calitate de judecător unic. La o dată nespecificată, reclamantul sesizează instanța de primă instanță din București cu privire la o acțiune în anulare a contractelor de vânzare menționate anterior. Prin hotărârea din 24 ianuarie 2000, instanța a respins acțiunea. Prin hotărârea din 14 iunie 2000, tribunalul județ din București a respins cererea reclamantului, judecând că Februarie 2001, instanța de apel din București a respins recursul reclamantului. La 30 aprilie 2001, reclamantul sesizează instanța de primă instanță din București cu privire la acțiunea în revendicare a apartamentele în litigiu. Prin hotărârea din 4 iunie 2001, Tribunalul a acceptat cererea sa, dar, la apelul părților pârâte, printr-o hotărâre din 5 februarie 2002 a tribunalului departamental din București, acțiunea a fost respinsă. Acțiunea reclamantului a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 24 iunie 2002 a instanței de apel din București. Această hotărâre a fost pronunțată printr-o formare de trei judecători, din care făcea parte F.P. GrieFS. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a suferit o încălcare a dreptului la respectarea proprietății sale din cauza deciziilor instanțelor interne care au validat vânzarea prin intermediul Protocolului nr. 1, o parte din proprietatea care îi aparținea în temeiul hotărârii definitive din 11 decembrie 1998. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, el se plânge de caracterul inechitabil al procedurilor în anulare a contractelor de vânzare și în revendicare a apartamentelor în litigiu. LA 19 septembrie 2006, guvernul și-a exprimat dorința de a ajunge la o soluționare amiabilă în prezenta cauză. La 28 martie 2007, grefa a trimis părților declarații în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. La 14 aprilie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de avocatul reclamantului Eu subsemnat, Vasile TOPÂRCEANU, avocat, nota că guvernul român este pregătit să plătească domnului Mircea Istrate, cu titlu gratuit, suma de 75 000 de euro în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. La 17 aprilie 2007, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Subsemnata, Ruxandra PAȘOI, Co-Agentul Guvernului României pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declară că guvernul român oferă domnului Mircea Istrate, titlul grațios, suma de 75 000 EUR pentru o soluționare pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea sus-menționată pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei românești la rata aplicabilă la data plății și fără nicio taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale (articolul fine din convenție). Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din convenție și să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
36017/02
présentée par Mircea ISTRATE
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 14 juin 2007 en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
M
mes
E. Fura-Sandström,
M.
David Thór Björgvinsson,
M
mes
juges,
et de M. S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 septembre 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mircea Istrate, est un ressortissant roumain, né en 1941 et résidant à Bucarest. Il est représenté devant la Cour par M
e
V.
Topârceanu, avocat à Bucarest. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par sa co-agente, M
me
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 12 août
1987, l’Etat prit possession d’un immeuble sis à Bucarest appartenant au père du requérant.
En 1996, l’entreprise B., gérante de biens immobiliers de l’Etat, vendit aux locataires deux appartements situés dans l’immeuble en question.
A une date non précisée, le père du requérant décéda. Le requérant introduisit les actions ci-dessous en son nom propre, en qualité d’héritier de son père.
A une date non précisée, le requérant introduisit une action en revendication de l’immeuble et du terrain afférent contre le conseil général de la ville de Bucarest, la mairie de Bucarest et l’entreprise B.
Le 11 décembre 1998, par un jugement devenu définitif en l’absence d’appel, le tribunal de première instance de Bucarest fit droit à sa demande et, constatant la nullité absolue de l’appropriation de l’immeuble, ordonna aux parties défenderesses de restituer au requérant l’immeuble et le terrain afférent. Le jugement fut rendu par le juge F.P. siégeant en tant que juge unique.
A une date non précisée, le requérant saisit le tribunal de première instance de Bucarest d’une action en annulation des contrats de vente susmentionnés.
Par un jugement du 24 janvier 2000, le tribunal rejeta l’action. Par un arrêt du 14 juin 2000, le
tribunal départemental de Bucarest rejeta l’appel du requérant, jugeant qu’il n’avait pas prouvé la mauvaise foi des acheteurs. Par un arrêt du 22
février 2001, la cour d’appel de Bucarest rejeta le recours du requérant.
Le 30 avril 2001, le requérant saisit le tribunal de première instance de Bucarest d’une action en revendication des appartements litigieux.
Par un jugement du 4 juin 2001, le tribunal fit droit à sa demande, mais, sur appel des parties défenderesses, par un arrêt du 5 février 2002 du tribunal départemental de Bucarest, l’action fut rejetée. Le recours du requérant fut rejeté par un arrêt définitif du 24 juin 2002 de la cour d’appel de Bucarest. Cet arrêt fut rendu par une formation de trois juges, dont faisait partie F.P.
1.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint d’avoir subi une atteinte au droit au respect de ses biens en raison des décisions des juridictions internes qui ont validé la vente par l’Etat d’une partie du bien qui lui appartenait en vertu du jugement définitif du 11 décembre 1998.
2.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint du caractère inéquitable des procédures en annulation des contrats de vente et en revendication des appartements litigieux.
Le 19 septembre 2006, le Gouvernement a exprimé son souhait de parvenir à un règlement amiable dans la présente affaire.
Le 28 mars 2007, le greffe a envoyé aux parties des déclarations en vue d’un règlement amiable de l’affaire.
Le 14 avril 2007, la Cour a reçu la déclaration suivante signée par l’avocat du requérant
:
«
Je soussigné, Vasile TOPÂRCEANU, avocat, note que le gouvernement roumain est prêt à verser à M. Mircea Istrate, à titre gracieux, la somme de 75
000 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
»
Le 17 avril 2007 la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je soussignée, Ruxandra PAȘOI, Co-Agent du Gouvernement roumain auprès de la Cour européenne des Droits de l’Homme, déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M. Mircea Istrate,
à
titre gracieux, la somme de 75
000 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en lei roumains au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
»
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles (article
37
§
1
in
fine
de la Convention). Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
§
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Stanley
Naismith
Boštjan M.
Zupančič
Greffier adjoint
Président