- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 martie 2016
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Inadmisibil
Ermiș împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Decizia nr. 42906/11 Ercan ERMİȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 15 martie 2016 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Abel Campos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 15 februarie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 42906/11) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național turc, dl Ercan Ermiș („reclamantul”), la 15 februarie 2011. Reclamantul, dl Ercan Ermiș, este un cetățean turc, care s-a născut în 1982 și este deținut în prezent la Istanbul.
Guvernul turc (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor. La 6 septembrie 2013, reclamația privind durata detenției reclamantului a fost comunicată guvernului și restul cererii declarată inadmisibilă de președintele Secțiunii. FACTELE Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 iunie 2007, reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție și luat în custodie. La 7 iunie 2007, judecătorul investigator a interogat reclamantul și a ordonat detenția anterioară. La 27 decembrie 2007, procurorul a depus o declarație de inculpare la Curtea Assize din Istanbul, acuzând reclamantul de crimă, rănind pe cineva ca urmare a tragerii unei arme și a provocat daune asupra proprietăților.
După aceea, procedurile penale au început în fața Curții Assize din Istanbul. La 16 septembrie 2008 a avut loc prima audiere. Pe parcursul procesului, Curtea a prelungit detenția reclamantului, ținând seama de natura infracțiunii, de starea dovezii, de existența suspiciunilor că ar putea să se ascundă sau să se ascundă, de unele dintre mărturisirile persoanelor acuzate de vinovăție și de faptul că infracțiunile în cauză au fost enumerate în art. 100 din Codul de Procedință Penală. La 8 februarie 2013, reclamantul a fost condamnat de Curtea de la Istanbul Assize. Potrivit documentelor din dosar, procesul interzis împotriva reclamantului este în prezent așteptat în fața Curții de Cassie. COMPLAINT 10. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a detenției sale în reținere.
Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece el era încă în detenție la 23 septembrie 2012 și ar fi trebuit să se fi adresat Curții Constituționale. 12. După examinarea aspectelor principale ale noii remedii în fața Curții Constituționale, Curtea a constatat că Parlamentul turc a încredințat instanței cu competențe care i-au permis, în principiu, să furnizeze remediere directă și rapidă pentru încălcarea drepturilor și libertăților protejate de convenție, în ceea ce privește toate deciziile care au devenit finale după 23 de ani.
Septembrie 2012, și a declarat-o ca remediu de utilizare (a se vedea Hasan Uzun Turcia , (dec.), nr. 10755/13, §§ 68-71, 30 aprilie 2013). 13. Curtea constată în continuare că jurisdicția Curții Constituționale ratione temporis a început la 23 septembrie 2012 și a fost clar din hotărârile deja pronunțate că a acceptat o prelungire a jurisdicției sale ratione temporis la situațiile care implică o încălcare continuă care a început înainte de introducerea dreptului de cerere individuală și care au continuat după această dată (a se vedea, Koçintar v. Turcia (dec.), nr. 77429/12, §§ 15-26, 39, 1 iulie 2014; Levent Bektaș v. Turcia , nr. 70026/10, §§ 40-42, 16 iunie 2015). 14. În acest caz, detenția reclamantului a început la 6 iunie 2007 și s-a încheiat la 8 februarie 2013 cu condamnarea de către instanța de judecată.
Prin urmare, detenția reclamantului, chiar și în perioada înainte de 23 septembrie 2012, a intrat în jurisdicția temporală a Curții Constituționale. 15. Prin urmare, având în vedere obiecția preliminară a Guvernului, Curtea concluzionează că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 7 aprilie 2016. Abel Campos Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
DECISION Application no. 42906/11 Ercan ERMİȘ against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 15 March 2016 as a Committee composed of: Paul Lemmens, President, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judges, and Abel Campos, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 15 February 2011, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 42906/11) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Mr Ercan Ermiș (“the applicant”), on 15 February 2011.
The applicant, Mr Ercan Ermiș, is a Turkish national, who was born in 1982 and is currently detained in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) are represented by their Agent.
On 6 September 2013 the complaint concerning the length of applicant’s detention was communicated to the Government and the remainder of the application declared inadmissible by the President of the Section. THE FACTS
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 6 June 2007 the applicant was arrested by police officers and taken into custody. On 7 June 2007 the investigating judge questioned the applicant and ordered his pre-trial detention.
On 27 December 2007 the public prosecutor filed a bill of indictment with the Istanbul Assize Court accusing the applicant of murder, injuring someone as a result of firing a weapon and causing damage to property. Subsequently the criminal proceedings commenced before the Istanbul Assize Court.
On 16 September 2008 the first hearing was held. Throughout the trial, the court prolonged the applicant’s detention taking into consideration the nature of the offence, the state of the evidence, the existence of suspicion that he might abscond or go into hiding, some of the accused persons’ confessions of guilt and the fact that the offences in question were listed in Article 100 of the Code of Criminal Procedure.
On 8 February 2013 the applicant was convicted by the Istanbul Assize Court.
According to the documents in the case file, the proceedings brought against the applicant are currently pending before the Court of Cassation. COMPLAINT
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention about the excessive length of his detention on remand. THE LAW
The Government maintained that the applicant had not exhausted the domestic remedies, as he was still in detention on remand on 23 September 2012 and should have applied to the Constitutional Court.
Having examined the main aspects of the new remedy before the Constitutional Court, the Court found that the Turkish Parliament had entrusted that court with powers that enabled it to provide, in principle, direct and speedy redress for violations of the rights and freedoms protected by the Convention, in respect of all decisions that had become final after 23 September 2012, and declared it as a remedy to be used (see Hasan Uzun v. Turkey , (dec.), no. 10755/13, §§ 68-71, 30 April 2013).
The Court further notes that, the Constitutional Court’s jurisdiction ratione temporis had begun on 23 September 2012 and it was clear from the judgments already delivered that it accepted an extension of its jurisdiction ratione temporis to situations involving a continuing violation which had begun before the introduction of the right of individual application and had carried on after that date (see, Koçintar v. Turkey (dec.), no. 77429/12, §§ 15-26, 39, 1 July 2014; Levent Bektaș v. Turkey , no. 70026/10, §§ 40-42, 16 June 2015).
In the present case, the applicant’s detention started on 6 June 2007 and ended on 8 February 2013 with his conviction by the trial court. Accordingly, the applicant’s detention, even in the period before 23 September 2012, came within the Constitutional Court’s temporal jurisdiction.
As a result, taking into account the Government’s preliminary objection, the Court concludes that this complaint must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the remainder of the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 7 April 2016. Abel Campos Paul Lemmens Deputy Registrar President