CtEDO 28.02.2017 Auto

ASLAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
28.02.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ASLAN v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 19882/10 Abdulaziz ASLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 28 februarie 2017 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 23 martie 2010, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 14 noiembrie 2016, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Abdulaziz Aslan, este un cetățen turc, născut în 1964 și trăiește în İzmir. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl İșiri, un avocat practicant în İzmir. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 octombrie 2009, reclamantul a fost arestat și a fost arestat în custodie de poliție sub suspiciune de trafic de droguri. La 8 octombrie 2009, Curtea de Magistrate de İzmir a ordonat detenția reclamantului în retragere. Reclamantul a depus obiecție împotriva acestei decizii. La 19 Octombrie 2009 Curtea penală İzmir a respins obiecția reclamantului, ținând seama de avizul scris al procurorului public, care nu a fost comunicat reclamantului sau reprezentantului său. La 24 noiembrie 2009 procurorul public İzmir a depus o acuzație la Curtea de Izmir Assize. La 4 decembrie 2009, Curtea İzmir Assize a desfășurat o ședință pregătitoare și a hotărât că detenția reclamantului ar trebui să continue. Decembrie 2009 obiecția sa a fost respinsă de instanța de recurs fără a desfășura o audiere orală. În prezentarea hotărârii sale, instanța a luat în considerare avizul scris al procurorului public, care nu a fost comunicat reclamantului sau reprezentantului său. 10. La 26 ianuarie 2010, prima audiere s-a desfășurat în cadrul procedurii împotriva reclamantului. La momentul cererii, cazul era încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. În baza articolelor 5 § 4, 6 și 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns de lipsa procedurilor adversare în revizuirea legalității detenției sale și necomunicarea avizului procurorului public în același proces. De asemenea, s-a plâns că nu a existat niciun remediu eficace în legislația internă în ceea ce privește plângerile sale. În baza articolelor 5 § 4, 6 și 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns de deficiențe procedurale legate de revizuirea licenței detenției sale în reținere. De asemenea, s-a plâns că nu a existat un remediu eficace prin care să-și poată contesta în mod eficace detenția. 13. Tribunalul consideră că plângerile reclamantului în temeiul art. 6 și 13 din Convenția ar trebui examinate în conformitate cu art. 5 § 4 din Convenție, fiind lex specialis în această chestiune. 14. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 14 noiembrie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească reclamantului, dl Abdulaziz ASLAN, suma de 1 350 (mila trei sute cincizeci) de euro în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 9882/10. Această sumă, care este considerată adecvată în funcție de jurisprudența Curții, acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și se plătește în lira turcă, fără impozite aplicabile. Suma este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că, în cazul în cauză, remediul disponibil reclamantului pentru a contesta legalitatea detenției sale în reținere nu a fost în conformitate cu cerințele stabilite de jurisprudența Curții, nu a respectat standardele prevăzute la art. 5 alineatul § 4 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (Alınok c. Turcia) , nr. 31610/08, 29 noiembrie 2011) Guvernul invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să elimine cazul din listele sale în conformitate cu art. 37 din Convenție.” 15. Prin scrisoarea din 16 decembrie 2016, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. 16. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 17. Curtea reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 18. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, CEDO 2003-VI). 19. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile referitoare la lipsa unei audieri orale și necomunicații a avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea unei detenții (a se vedea, de exemplu, Altınok c. Turcia, nr. 31610/08, 29 noiembrie 2011). 20. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite de Curte în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 §§ § c)). 21. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 22. Curtea consideră că, în caz de nerespectare a plății în termenul indicat de Guvern, dobânzile simple se plătesc pe suma în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 23. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 24. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 23 martie 2017. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă