CtEDO 07.11.2017 Auto

GÜLȘEN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
07.11.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GÜLȘEN v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE DECIZIE Nr. 21311/12 Mehmet Hulusi GÜLȘEN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 7 noiembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Paul Lemmens, Valeriu Grițco, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 29 februarie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 14 iunie 2017 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Mehmet Hulusi Gülșen, este un cetățean turc, născut în 1960 și locuiește în Izmir. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Yurdakul, dl M. Yurdakul și dl R. K. Webb, avocați care practică în Izmir. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 mai 2011, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de o ofertă colusoară și a fundației unei organizații care să comită infracțiuni. La 6 mai 2011, a fost adus la judecător la Curtea din Izmir Assize, care a ordonat deținerea sa în reținere. Reclamantul a contestat această decizie. La 17 mai 2011, Curtea din Izmir Assize a respins această opoziție. La 6 iunie 2011, cererea de eliberare a reclamantului a fost respinsă. La 23 iunie 2011, Curtea İzmir Assize a respins obiecția reclamantului pe baza dosarului și având în vedere natura infracțiunii și starea dovezilor. Alte cereri de eliberare ale reclamantului au fost respinse prin hotărâri din 5 iulie 2011, 15 iulie 2011 și 5 august 2011. La 26 august 2011 și 30 septembrie 2011 Curtea İzmir Assize a prelungit detenția reclamantului ex officio . Reclamantul a contestat aceste decizii. La 20 septembrie 2011 și 10 octombrie 2011, instanțele de recurs și-au respins obiecțiile fără a avea o audiere orală. Octombrie 2011, 4 noiembrie 2011, și 26 decembrie 2011 având în vedere dovezile conținute în dosarul. 10. La 20 martie 2012, procurorul public a depus o acuzație la Curtea İzmir Assize. 11. La 22 mai 2012, prima audiție a avut loc și Curtea Assize a ordonat eliberarea reclamantului. 12. La 12 septembrie 2013, instanța de judecată a achitat reclamantul. Potrivit informațiilor primite de Registru, cazul este încă în așteptare în fața Curții de Casație. COMPLAINT 13. Considerând art. 5 § 4 din Convenție, reclamantul s-a plâns de lipsa procedurilor adversare în revizuirea licenței detenției sale. HOTĂRÂREA 14. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 14 iunie 2017, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Turciei dorește să exprese prin declarație unilaterală recunoașterea că drepturile reclamantului la libertate și securitatea nu au îndeplinit standardele prevăzute la art. 5 din Convenție. Declar că, în consecință, Guvernul propune să plătească reclamantul 650 EUR (sex sute cincizeci de euro) pentru a acoperi toate și toate pecuniare și neîntregire prejudiciu material și 150 EUR (o sută cincizeci) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxat reclamanților. Prin urmare, Guvernul invită instanța să atace acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică apariția cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Aceste sume vor fi convertite în monedă locală la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte de a elimina cazul din lista cazurilor/ în cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cazului.” 15. Curtea nu a primit răspunsul reclamantului care acceptă termenii declarației unilaterale. 16. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 17. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 18. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 19. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind lipsa unei audieri orale în cadrul procedurii de contestare a legalității unei detenții (a se vedea, de exemplu, Karaosmanoğlu și Özden c. Turcia , nr. 4807/08, §§§ 63-65, 17 iunie 2014). 20. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 §§ § c)). 21. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 22. Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În caz de nerespectare a acestei perioade, dobânzile simple se plătesc pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 23. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 24. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 30 noiembrie 2017. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă