CtEDO 16.05.2017 Auto

ARSLAN AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
16.05.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ARSLAN AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

DECIZIA nr. 7551/12 Derya ARSLAN și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 16 mai 2017 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Paul Lemmens, Valeriu Grițco, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 septembrie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 20 ianuarie 2017, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ O listă a reclamanților, care sunt resortisanți turci, este prezentată în apendice. Toate acestea au fost reprezentate de dna F. Daniș un avocat practicant în Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 august 2011, reclamanții au fost deținuți pe suspectul de a fi afiliați la o organizație teroristă. Ulterior, au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamanților în fața Curții de la Diyarbakır Assize. În timpul audierii desfășurate la 13 aprilie 2012 și 4 iunie 2012 cererile reclamanților de eliberare în așteptare a procesului au fost respinse. Reclamanții au depus obiecții împotriva acestor hotărâri. La 21 mai 2012 și, respectiv, 14 iunie 2012, Camera 4 a Curții Diyarbakır Assize a respins aceste obiecții se bazează în principal pe avizele scrise ale procurorului public, care nu au fost comunicate acestora sau reprezentanților lor. COMPLAINT Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție că nu aveau un remediu eficace pentru a contesta legalitatea detențiilor lor din cauza necomunicației avizelor scrise ale procurorului. Reclamanții se plângeau de necomunicarea a avizelor procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției lor. Ei se bazează pe art. 5 § 4 din Convenție. 10. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 20 ianuarie 2017, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Turciei dorește să exprese prin declarație unilaterală recunoașterea că drepturile reclamanților la libertate și securitate nu au îndeplinit standardele prevăzute la art. 5 din Convenție. Declar că, în consecință, Guvernul propune să plătească fiecăruia dintre solicitanți 150 (150) euro (EUR) pentru a acoperi oricare și toate pecuniare și neîntregire prejudiciu material și 150 EUR (o sută cincizeci) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxat reclamanților. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să încheie acest caz din lista cazurilor, propune că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” pentru a justifica soarta din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37§1 litera (c) din Convenție. Suma menționată anterior va fi convertită în Lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista sa de cazuri. În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” 11. Prin scrisoarea din 23 februarie 2017, reclamanții au indicat că nu sunt satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale. 12. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 13. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 14. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 15. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerea privind necomunicarea avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției (a se vedea, de exemplu, Altınok v. Turcia , nr. 31610/08, §§ 57-61, 29 noiembrie 2011, și Ceviz v. Turcia , nr. 8140/08, §§ 51-60, 17 iulie 2012). 16. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 §§ § c)). 17. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 18. Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul nerespectării acestei perioade, dobânzile simple se plătesc pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 19. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 20. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 4 din convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 39 din convenție în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 iunie 2017. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele Adjunct Registrului Președintele Apendicele nr. Președintele prenume Numele Anul nașterii Derya ARSLAN 1980 Berivan ELTER 1990 Songül ENÜȘTEKİN 1990 Nevin GÜKÇE 1977

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă