CtEDO 13.09.2016 Auto

KUȘ v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
13.09.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KUȘ v. TURKEY (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 75024/12 Deniz KUȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 13 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Ksenija Turković, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 septembrie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 26 februarie 2016, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Deniz Kuș, este un național turc, născut în 1989 și locuiește în Diyarbakır. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M.D. Devrim, un avocat care practică în Diyarbakır. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 aprilie 2011, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale. La 4 aprilie 2011, Șanlıurfa Magistrate’s Court a plasat reclamantul în detenție. La 16 iunie 2011, procurorul public Diyarbakır a depus un acuzație la Curtea Diyarbakır Assize, acuzând reclamantul de aderare la o organizație teroristă ilegală. La audierile care au avut loc la 23 mai 2012 și, respectiv, 9 august 2012, cererile de eliberare ale reclamantului au fost respinse. Reclamantul a depus obiecții împotriva acestor decizii. La 4 iunie 2012 și, respectiv, la 28 august 2012, Curtea Diyarbakır Assize a respins obiecțiile. În prezentarea hotărârilor sale, această instanță a luat în considerare, de asemenea, avizul scris al procurorilor publici care nu au fost comunicați reclamantului sau reprezentantului său. La 29 noiembrie 2012, Curtea Diyarbakır Assize a condamnat reclamantul în calitate de acuzat, iar la 2 decembrie 2013, această decizie a fost susținută de Curtea de Casație. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 4 și 5 din Convenție cu privire la necomunicarea avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul la compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește această plângere. Reclamantul s-a plâns de necomunicare a avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul la compensare în temeiul dreptului intern în ceea ce privește această plângere. El s-a bazat pe art. 5 §§ 4 și 5 din Convenție. 11. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 26 februarie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 12. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Turciei dorește să exprese prin declarație unilaterală recunoașterea că drepturile reclamantului la libertate și securitatea nu au îndeplinit standardele prevăzute la art. 5 din Convenție. Declar că, în consecință, Guvernul propune să plătească fiecărui reclamant 150 (100 50) euro (EUR) pentru a acoperi orice și toate pecuniare și neîntregire prejudiciu material și 150 EUR (1 sută cincizeci) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxat reclamanților. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să atace acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus va fi convertită în Lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte de a elimina situația din lista cazurilor/ în cazul în care nu a fost plătită această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cazului.” 13. Prin scrisoarea din 4 aprilie 2016, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. 14. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 15. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 16. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 17. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind necomunicarea avizului procurorului public în cadrul procedurii de a contesta legalitatea detenției (a se vedea, de exemplu, Altınok c. Turcia, nr. 3161/08, §§§ 57-61, 29 noiembrie 2011). 18. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererilor (art. 37 alineatul (1) litera (c)). 19. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 20. Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul nerespectării acestei perioade, dobânzile simple se plătesc pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 21. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 22. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 5 §§ § 4 și 5 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 6 octombrie 2016. Hasan Bakırcı Președintele adjunct al grefierului Ksenija Turković

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă