CtEDO 17.05.2016 Auto

AKİN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
17.05.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AKİN v. TURKEY (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 58289/10 İrfan AKİN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 17 mai 2016 în calitate de comitet compus din: Ksenija Turković, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 19 august 2010, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 27 iulie 2012 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl İrfan Akin, este un cetățen turc, care s-a născut în 1981 și trăiește în Mardin. Guvernul turc („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 ianuarie 2008, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale. La 7 februarie 2008, Curtea Mardin Magistrate a pus reclamantul în detenție în reținere. Reclamantul a contestat această decizie. La 12 februarie 2008, instanța de recurs a respins această opoziție. La 6 mai 2008, procurorul public din Diyarbakır a depus o acuzație în fața Curții Assize din Diyarbakır, acuzând reclamantul de aderare la o organizație teroristă ilegală. La 26 ianuarie 2010, 12 august 2011 și 26 decembrie 2011, reclamantul a solicitat eliberarea sa din detenție în reținere. Aceste cereri au fost respinse de către Curtea din Diyarbakır Assize fără a desfășura o ședință orală. La 20 aprilie 2012 Diyarbakır Assize Court a lansat reclamantul. 10. La 24 ianuarie 2012, cererea a fost comunicată guvernului 11. Potrivit celor mai recente informații din dosar, procedurile sunt încă în așteptare. COMPLAINTE 12. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 3 și 4 din Convenție cu privire la durata detenției anterioare și lipsa unei audieri în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției. HOTĂRÂREA 13. În baza articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție, reclamantul s-a plâns că durata detenției anterioare a fost excesivă și că instanța care și-a respins cererea de eliberare de la detenție în închisoare nu a avut o audiere. 14. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 27 iulie 2012, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 15. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească exgrația reclamantului, dl İrfan Akin, suma de 4.800 (4000 și opt sute de euro) în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 58289/10. Această sumă, care este considerată adecvată în funcție de jurisprudența Curții, acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și se plătește în lira turcă, fără impozite aplicabile. Suma este plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că, în cazul în cauză, durata detenției reclamantului în reținere și faptul că remediul disponibil reclamantului nu era în conformitate cu cerințele stabilite de jurisprudența Curții, nu a respectat standardele prevăzute la art. 5 § 3 și § 4 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului ( Cahit Demirel c. Turcia, nr. 18623/03. 7 iulie 2009). Guvernul invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să elimine cazul din listele sale, în conformitate cu art. 37 din Convenție.” 16. Reclamantul nu a prezentat niciun răspuns la declarația Guvernului. 17. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 18. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 19. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA SP. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 20. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practicile sale privind plângerile privind durata detenției (de exemplu, Cahit Demirel c. Turcia , nr. 18623/03, 7 iulie 2009) și lipsa unei audieri orale în determinarea licenței detenției (de exemplu, Altınok c. Turcia , nr. 31610/08, 29 noiembrie 2011). 21. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 22. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 23. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În caz de nerespectare a acestei perioade, dobânzile simple se plătesc cu valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 24. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 25. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 9 iunie 2016. Milan Blaško Ksenija Turković Președintele adjunct al grefierului interimar

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă