CtEDO 10.01.2017 Auto

GÜNDOĞAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.01.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GÜNDOĞAN v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 57994/10 Tuncay GÜNDO îi confruntă pe Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 10 ianuarie 2017 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 august 2010, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 12 iulie 2016 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl. Tuncay Gündoğan este un național turc, născut în 1981 și trăiește în Kars. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 ianuarie 2008, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale. La 2 februarie 2008, Curtea Mardin Magistrate a plasat reclamantul în detenție la încarcerare. La 6 mai 2008, procurorul public din Diyarbakır a depus o acuzație la Curtea din Diyarbakır Assize, acuzând reclamantul de aderare la o organizație teroristă ilegală. La 25 ianuarie 2011, avocatul reclamantului a solicitat eliberarea reclamantului de la încarcerare. La 3 februarie 2011, această cerere a fost respinsă de cea de-a 6-a Camera a Curții din Diyarbakır Assize fără a desfășura o ședință orală. La 23 aprilie 2012, reclamantul a fost eliberat din detenție în reținere. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 3 și 4 din Convenție cu privire la durata detenției anterioare și lipsa unei audieri în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției. În baza articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție, reclamantul s-a plâns că durata detenției anterioare a fost excesivă și că instanța care și-a respins cererea de eliberare de la detenție în închisoare nu a avut o audiere. 11. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 12 iulie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 12. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească reclamantului, dl Tuncay Gündoğan, suma de 4.800 (4.000 și opt sute de euro) în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 57994/10. Această sumă, care este considerată adecvată în funcție de jurisprudența Curții, acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și se plătește în lira turcă, fără impozite aplicabile. Suma este plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că, în cazul în cauză, durata detenției reclamantului în reținere și faptul că remediul disponibil reclamantului nu era în conformitate cu cerințele stabilite de jurisprudența Curții, nu a respectat standardele prevăzute la art. 5 § 3 și § 4 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului ( Cahit Demirel c. Turcia, nr. 18623/03. 7 iulie 2009). Guvernul invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să elimine cazul din listele sale, în conformitate cu art. 37 din Convenție.” 13. Reclamantul nu a prezentat niciun răspuns la declarația Guvernului. 14. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 15. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 16. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA SP. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 17. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practicile sale privind plângerile privind durata detenției (de exemplu, Cahit Demirel c. Turcia , nr. 18623/03, 7 iulie 2009) și lipsa unei audieri orale în determinarea licenței detenției (de exemplu, Altınok c. Turcia , nr. 31610/08, 29 noiembrie 2011). 18. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 §§ §§ §§ c)). 19. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 20. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul nerespectării acestei perioade, dobânzile simple se plătesc cu valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 21. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 22. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 2 februarie 2017. Hasan Bakırcı Președintele adjunct al grefierului Valeriu Grițco

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă