SEGUNDA DECIZIE A SECȚIEI Nr. 57758/08, de către Hüseyin KIZILTOPRAK împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 27 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Giorgio Malinverni, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Pasos, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 noiembrie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 28 ianuarie 2011 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Hüseyin Kızıltoprak, este un cetățean turc născut în 1969 și locuiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Kanar, avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 decembrie 1999, reclamantul a fost arestat și la 19 La 23 decembrie 1999, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o acuzație în fața acestei instanțe, acuzând reclamantul de aderare la o organizație ilegală. La 24 iulie 2002, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 4 iunie 2007, Curtea din Istanbul Assize a condamnat reclamantul la trei ani și nouă luni de închisoare. La 8 mai 2008, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții din Istanbul Assize și a întrerupt procedura, declarând că termenul legal pentru acuzarea împotriva reclamantului a expirat. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare. În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul susține că procedura penală împotriva acestuia a durat nerazonabil. HOTĂRÂREA privind plângerea privind durata procedurii Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale instigate împotriva lui. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, fiecare are dreptul la o... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Je clare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requisant, M. Hüseyin Kızıltoprak, la somme de 4 000 (quatre mille) euro, couvrant tout préjudice matériel et moral assi que 500 (cinq cents) euro, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tot mont pouvant être d’impôt par le réquérant, sommes qu’il considérez comme appropriées à la lumière de la jurisprudență de la Cour. Cette sousme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et scutes de toute taxa éventuale aplicabile. Elle sera payée dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformement à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce verse vaudra règlement définitif de l’affaire. Le Gouvernement conseilère que la procédure interne engagée par la partie requisante a connu une durée excesive au sens de la jurisprudență bien établie de la Cour (Daneshpayeh c. Turquie , no 21086/04, 16 juillet 2009). Il invită respectarea la Cour à dire dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la recherche et à la rayer du roule conformment à l’article 37 de la Convention.” Într-o scrisoare din 4 martie 2011 reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era neacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în conformitate cu (a), (b) sau (c) din alin. (1) din acest articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să examineze un caz din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Hotărârea (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI; de asemenea, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03; Stark și alții c. Finlanda (striking off), nr. 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007; Silva Marrafa c. Portugal (dec.), nr. 56936/08, 25 mai 2010; Karal c. Turcia (dec.), nr. 44655/09, 29 martie 2011; și Curtea a înființat în mai multe cauze, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 Majewski v. Polonia , nr. 52690/99 , 11 octombrie 2005 , Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00 , 10 mai 2007 și Daneshpayeh v. Turcia , nr. 21086/04 , §§ 28-29, 16 iulie 2009 . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată această parte din caz din listă. În ceea ce privește plângerea privind durata detenției preliminare Reclamantul a susținut în temeiul articolului 5 din Convenție că detenția anterioară a durat o perioadă excesivă de timp. Curtea remarcă că detenția neprevăzută s-a încheiat la 24 iulie 2002, la mai mult de șase luni înainte de depunerea cererii la Curte. Prin urmare, declară că plângerea este inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni în sensul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, în măsura în care se referă la plângerea privind durata procedurilor; Declarații restul cererii este inadmisibil. Françoise Elens-Passos David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului
Application no. 57758/08
by Hüseyin KIZILTOPRAK
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 27
September 2011 as a Committee composed of:
David Thór Björgvinsson,
President,
Giorgio Malinverni,
Guido Raimondi,
judges,
and Françoise Elens-Passos,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 7 November 2008,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 January 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Hüseyin Kızıltoprak, is a Turkish national who was born in 1969 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Mr
E.
Kanar, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 15 December 1999 the applicant was arrested and on 19
December 1999 he was placed in detention on remand.
On 23 December 1999 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed an indictment with that court, accusing the applicant of membership of an illegal organisation.
On 24 July 2002 the applicant was released pending trial.
On 4 June 2007 the Istanbul Assize Court sentenced the applicant to three years and nine months’ imprisonment.
On 8 May 2008 the Court of Cassation quashed the judgment of the Istanbul Assize Court and discontinued the proceedings, stating that the statutory time-limit for the charge against the applicant had expired.
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention about the length of his pre-trial detention.
Relying upon Article 6 § 1 of the Convention, the applicant maintains that the criminal proceedings against him lasted unreasonably long.
1.
As to the complaint about the length of proceedings
The applicant complained about the length of the criminal proceedings instigated against him. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination ... of any criminal charge against him, everyone is entitled to a... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By letter dated 28 January 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant, M. Hüseyin Kızıltoprak, la somme de 4 000 (quatre mille) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que 500 (cinq cents) euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, sommes qu’il considère comme appropriées à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par la partie requérante a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Daneshpayeh c. Turquie
, no 21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.”
In a letter of 4 March 2011 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under
(a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003
‑
VI; also
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June 2007;
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03;
Stark and Others v.
Finland
(striking out), no. 39559/02, § 23, 9 October 2007;
Silva Marrafa v.
Portugal
(dec.), no. 56936/08, 25 May 2010;
Karal v. Turkey
(dec.), no.
44655/09, 29 March 2011; and
Barıș İnan v. Turkey
(dec.), no.
20315/10, 24 May 2011).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000
‑
VII;
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006
‑
V;
Majewski v. Poland
, no. 52690/99, 11 October 2005;
Wende and Kukówka v. Poland
, no. 56026/00, 10 May 2007; and
Daneshpayeh v.
Turkey
, no.
21086/04, §§ 28-29, 16 July 2009).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37 § 1
in fine
).
In view of the above, it is appropriate to strike this part of the case out of the list.
2.
As to the complaint about the length of pre-trial detention
The applicant argued under Article 5 of the Convention that his pre-trial detention lasted for an excessively long period of time.
The Court notes that the impugned detention ended when the applicant was released pending trial, on 24 July 2002, more than six months before the application was lodged with the Court. It thus holds that the complaint is inadmissible for non-compliance with the six-month time-limit within the meaning of Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, in so far as it concerns the complaint about the length of proceedings;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Françoise Elens-Passos
David Thór Björgvinsson
Deputy Registrar
President