CtEDO 13.09.2016 Auto

BALBAL v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
13.09.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BALBAL v. TURKEY (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 81653/12 Sadık BALBAL împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așezează la 13 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Ksenija Turković, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 septembrie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 26 februarie 2016, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Sadık Balbal, este un național turc, care s-a născut în 1984 și trăiește la Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Temel, un avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 august 2009, reclamantul a fost arestat sub suspectul de a fi membru al unei organizații teroriste ilegale. La 24 august 2009, judecătorul de la 10 Camera din Istanbul Assize Court a plasat reclamantul în detenție. La 8 septembrie 2009, procurorul public a depus o acuzație la Curtea din Istanbul Assize acuzând reclamantul de aderare la o organizație teroristă ilegală. În audierea din 24 august 2012, Curtea a hotărât continuarea detenției reclamantului. Reclamantul s-a opus acestei decizii. La 12 septembrie 2012, 11 Camera de Curtea din Istanbul a respins obiecția. La 24 ianuarie 2013, reclamantul a fost eliberat de la detenție în reținere. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 4 și 5 din Convenție cu privire la necomunicarea avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul la compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește această plângere. Reclamantul s-a plâns de necomunicarea a avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul de compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește această plângere. El s-a bazat pe art. 5 §§ 4 și 5 din Convenție. 11. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 26 februarie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 12. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Turciei dorește să exprese prin declarație unilaterală recunoașterea că drepturile reclamantului la libertate și securitatea nu au îndeplinit standarturile consemnate la art. 5 din Convenție. Declar că, în consecință, Guvernul propune să plătească fiecărui reclamant 150 (100 50) euro (EUR) pentru a acoperi oricare și toate pecuniare și neîntregire prejudiciu material și 150 EUR (1 sută cincizeci) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxat reclamanților. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să atace acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus va fi convertită în Lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte de a elimina situația din lista cazurilor/ în cazul în care nu a fost plătită această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cazului.” 13. Prin scrisoarea din 11 martie 2016, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. 14. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 15. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 16. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 17. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerea cu privire la necomunicarea avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul la compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește această plângere (a se vedea, de exemplu, Altınok c. Turcia) , nr. 31610/08, §§ 57-61, 29 noiembrie 2011). 18. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 §§ §§ §§ .c)). 19. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 20. Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul nerespectării acestei perioade, dobânzile simple se plătesc pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 21. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 22. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 5 §§ § 4 și 5 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 6 octombrie 2016. Hasan Bakırcı Președintele adjunct al grefierului Ksenija Turković

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă